Apoliticii: confort și indiferență
Omul este o ființă socială. Viața lui se raportează la viețile celorlalți și este direct și indirect afectată de acestea pe toate planurile. Dezvoltarea producției sporește conexiunile dintre oameni, îi forțează în ciuda voinței lor să acționeze unul asupra celuilalt pentru a trăi. În aceste condiții, în care forțele de producție sunt încă incomplet dezvoltate, exploatarea omului de către om este inevitabilă; însușirea vieții altuia este inevitabilă. La fel de inevitabile sunt și manifestările la nivel social din partea acestor două grupuri. Viața economică creează răsunetul politic.
Totuși, nu toți vor să audă aceste ecouri. Ce e de făcut când cei din jurul nostru, poate chiar cei dragi nouă, se sustrag prin vorbe de la viața politică, înghesuindu-se în colțul izolat fonic al apoliticilor, de unde pot observa „mai obiectiv” societatea, în surdină, fără a lua partea nimănui? Astăzi ne vom îndrepta atenția spre cei care sunt mulțumiți cu viața lor și parcă nu ar vrea să schimbe nimic, mai ales dacă ar însemna să-i deranjeze pe alții.
Ce se ascunde de fapt în spatele liniștii sufletești a apoliticilor? Este oare posibil ca un invidid să stea indiferent, să stea în afara societății, fără a-și imprima propriile interese politice asupra ei? Aceste persoane au mai mult ca sigur un loc de muncă, o prezență pe social media, un colectiv de oameni în jurul lor, poate chiar au sau aspiră la o familie. Evident, ei îndeplinesc un rol în societate, acțiunile lor au impact asupra sute, poate mii de persoane, iar asta le permite ca ei să își ducă traiul. Întâmplarea face că acest trai nu e unul tocmai modest: fie o casă cu două etaje, fie o mașină scumpă, fie își permit să își comande des mâncare sau să plece frecvent în vacanțe — nevoile lor sunt mai mult sau mai puțin satisfăcute. Totuși, impactul social al muncii lor este complet neglijat de aceștia, fiind înlocuit cu fraze precum „Eu nu vreau răul nimănui, dar binele meu e mai important”, „Nu îmi place să mă bag”, „Am alte probleme mai mari” și tot soiul de alte afirmații care pretind a justifica lipsa lor de interes.
Din experiența personală a autorului, dar și din spațiul internetului românesc, pare că această lipsă de interes nu are un caracter general — apolitismul lor se întinde doar până acolo unde ei chiar au un interes. Poate v-ați auzit și voi unchii care insistă că mâncarea și-a pierdut calitatea, că suntem otrăviți. Mikey H se ofusca de așa-zisa „cancel culture” în urma unei acțiuni în masă împotriva remarcilor pedofile ale lui Colo. Pe perioada pandemiei, celebrități care până atunci nu vociferaseră nicio opinie politică s-au simțit brusc neîndreptățite de Big Pharma și de protejarea prin folosirea măștilor. De la începerea războiului din Ucraina, trupe precum Alternosfera și Omul cu Șobolani, care înainte nu se exprimaseră pe planul politic nicicum, s-au simțit de parcă adăpostul lor pașnic din care pot crea izolat de societate le este pus în pericol, și au decis să scrie melodii în care își exprimă teama, neștiința și confuzia. Nu de mult, cântăreața Corina s-a exprimat împotriva campaniei de marketing cu scopul de a promova un artist de etnie romă, Babasha. Din nou și din nou, apoliticii ne-au dovedit că părerile lor sunt politice, dar doar atunci când le convine. Lista de exemple poate continua: apolitici care speră la reducerea taxelor și mărirea salariilor, apolitici care mărșăluiesc pentru legi în favoarea oamenilor queer, apolitici rasiști, apolitici care se plâng de inflație, apolitici atei, apolitici care susțin anumiți artiști doar pentru opiniile lor „corecte” ș.a.m.d.
Toate aceste păreri vădit politice nu sunt întâmplătoare; ele sunt greutăți pe balanța interioară a omului apolitic. Pe de o parte, el refuză să vadă exploatarea omului de către om, iar pe cealaltă parte, atârnă în jos aceste consecințe ale exploatării, parcă pentru a compensa pentru lipsa sa de interes. În esență, alegerea câtorva subiecte de care să fii îngrijorat înseamnă a ignora adevărata problemă: exploatarea muncii salariate de către burghezie. Precum credincioșii la ananghie dau vina pe păcatul originar pentru greutățile din viața lor, la fel și apoliticii îmbrățișează la greu o anumită problemă de natură politică în care să spere că le va îmbunătăți viața.
Unul dintre motivele pentru care apoliticii ignoră lupta politică în general și se interesează doar de câteva subiecte particulare este, evident, confortul vieții lor de zi cu zi. Numai atunci când acest confort dispare își permit ei să se pronunțe, cu mare importanță de sine, că ceva nu e bine pentru ei. Aceste jeluințe nu doar că au un caracter profund individualist, fiind manifestări ale propriilor interese, dar ele și ignoră sursa acestor neplăceri. Există motive concrete, științifice, pentru care prețurile sunt ridicate, pentru care mâncarea e slab calitativă etc., dar apoliticii nu vor cu adevărat să le cunoască. Ei doar vor să își echilibreze conflictul interior cât mai rapid, să nu care cumva să depună efort în vederea schimbării societății în bine. Vociferarea unei anumite opinii neștiințifice, inventate pe loc de imaginația lor bogată, nu schimbă cu nimic relațiile de producție din cadrul societății. Aceasta este limita la care se încumetă să se avânte apoliticii.
Între timp, burghezia are numai de câștigat de pe urmele acestui comportament, iar clasa muncitoare are numai de pierdut. Colțul apoliticilor din care aceștia stau și veghează este de fapt colțul interesului privat, iar apoliticii sunt doar niște câini domesticiți care latră, dar nu mușcă! Din partea lor se aud uneori șoptit, alteori tare agresiv, remarci și ocări la adresa cutărui sau cutărui fenomen social. La finalul zilei, acești jeluitori fără colți nu pot servi decât capitaliștilor, căci fiecare atac din partea apoliticilor, fiecare gest agresiv afundă și mai tare proletariatul în ideologia burgheză, îndepărtându-i încă și mai tare de adevărata luptă, de adevăratele motive pentru care sunt exploatați.
Orice apolitic poate să iasă din acest joc și să se întoarcă în societate, să ia fățiș partea unei clase. Atunci când tac, pacea lor exterioară, aparent atotștiutoare, este dublată de o indiferență interioară, umplută cu minciuni și scuze, iar atunci când se revoltă, ei arată lumii cât de puține știu de fapt, cât de puține înțeleg despre cum funcționează societatea. Scopul comuniștilor este să dezvăluie puțin câte puțin acest joc lăuntric al apoliticilor, să îi ajute să înțeleagă că sunt o parte integrantă a societății, iar fixațiile lor nu îi implică doar pe ei ca indivizi, ci afectează întreaga societate. O lume nouă este posibilă, însă ea necesită oameni care înțeleg cum funcționează lumea actuală, chiar și atunci când le pare că totul le surâde și că nimic nu merge greșit.