12.03.2022 | timp de lectură: ≈ 27 min. | vizualizări:

Confruntarea ruso-ucraineană: adevărul incomod

Categorie: Politică
Copertă

Cuprins

Această lucrare este o traducere din rusă a materialului cu același nume al publicației online „Știința Marxistă”. A fost inițial publicată la data de 9 martie 2022, la câteva zile după începerea războiului dintre statul ucrainean și cel rus și dezvăluie atitudinea diverselor organizații pretins comuniste față de conflict, iar totodată prezintă poziția noastră față de situație. Lectură plăcută!

Deja de aproape o săptămână, o ciocnire militară are loc între „independenta” Ucraină și „marea și puternica” Rusie: soldați și civili mor în ambele tabere; funcționalități civile, căi de comunicație, fabrici, rafinării petroliere, clădiri rezidențiale, bunuri personale ale cetățenilor sunt distruse; economia, de ambele părți ale baricadei, se află în depresiune. Părerile cu privire la conflictul militar atât în Rusia, cât și aproape pe întreg globul, sunt puternic împărțite, iar cei care încă nu s-au decis pe deplin asupra poziției lor șovăie și depind de cutia cu idioți la care se uită — rusească, ucraineană sau vestică — sau de care canal de Telegram urmăresc cel mai des pe internet. Să sumarizăm, în puncte scurte, pozițiile forțelor politice principale.

  1. Poziția forțelor de stânga (implicit, non-marxiste): constă în faptul că, recunoscând formal caracterul burghez al statelor moderne Rusia și Ucraina, puterea capitalului de ambele părți, stângiștii declară totuși exclusiv prospectul distrugerii regimului fascist Bandera din Ucraina, uitând complet de costurile enorme ale operațiunii de „forțare a păcii” pentru proletariatul ucrainean și cel rus, luând partea burgheziei și repetând acțiunile social-șoviniștilor de acum un secol. Printre acești social-șoviniști se numără Rebelul Jack, Unchiul Jo, Stângistul Autoritarist, Alexander Șilov, dar și alți trădători ai clasei muncitoare. Iată, de pildă, un fragment din postarea Rebelului Jack:

    „Este mai bine să avem puterea și influența capitalului rus aici, mai bine baionete rusești, decât să trăim în frică și să așteptăm o vizită din partea zigomet-banderiților. Măcar rușii vor avea grijă de naziști și îi vor împușca pe acești bulangii. Și nu vor băga oameni la pușcărie pentru simboluri sovietice și pentru ideile comunismului.”

  2. Poziția naziștilor de-a dreptul, cu declarații dure la adresa rușilor și cu o politică de genocid: această poziție are o oarecare popularitate nu doar în Ucraina, ci și în alte state burgheze europene.

  3. Poziția burghezo-democratică: probabil că în prezent predomină opinia publică, opinie care, desigur, creează o situație extrem de tristă pentru adevărații comuniști și pentru mișcarea muncitorească. Pilonii acestui punct de vedere sunt declararea Rusiei ca singur agresor, apărarea regimului ucrainean și a sistemului social ucrainean (inclusiv sprijin pentru interzicerea comunismului), folosirea drapelului ucrainean pe lângă hashtag-uri pacifiste, obscurizarea caracterului de clasă al fascismului ucrainean etc. Principalele elemente liberale ruse și vestic-capitaliste, dar chiar și separatiștii naționali, se grupează în jurul acestei poziții ideologice burgheze, în timp ce rolul-cheie al imperialismului vestic și chiar al celui chinez în această „operațiune specială”, cursul și consecințele ei sunt trecute sub tăcere.

  4. Nu în ultimul rând, poziția marxistă, care în forma sa cea mai condensată sună cam așa: confruntarea curentă dintre Rusia și Ucraina este una imperialistă (a se citi, dezlănțuită de burghezie) între fascismul ucrainean și imperialismul rus, din ce în ce mai fascist. În această confruntare, ambele tabere, pe cheltuiala proletariatului și a sângelui său, se străduiesc să-și protejeze și să-și satisfacă propriile interese de clasă, însă ambele state capitaliste sunt subordonate imperialismului vestic, care cel mai cu seamă le dictează statelor imperialiste mai slabe „regulile jocului”. Mai mult, „operațiunea specială” și posibila victorie a Rusiei le vor aduce proletariatului ucrainean și celui rus mult mai multă suferință și pierdere decât beneficii și bucurie. De ce? Pentru că înlocuirea regimului fascist în Ucraina cu unul burghezo-democratic este o consolare minoră, o alinare a muncitorilor sub forma unui grad mai mare de libertate în agitație și propagandă. Dar pentru mișcarea comunistă internațională, acest lucru este complet contrabalansat de numărul inițial mic de cadre marxiste din Ucraina și de consecințele mult mai severe ale masacrului imperialist pentru muncitorii ucraineni și ruși. Aceasta presupune consolidarea puterii burgheziei atât în Rusia, cât și în Ucraina, dar și în țările vestice, unde viziunile rusofobe (a se citi, rasiste) sunt răspândite pe scară largă. Asta pentru că momentan nu există partide comuniste puternice și cu influență în rândul maselor.

Desigur, comitetul editorial „Știința Marxistă” ia poziția din urmă. Pe de o parte, ea expune esența putredă a stângii, care de fapt face jocul imperialismului rus și ajută în realizarea obiectivului de a dezlănțui un masacru de popoare. Pe de altă parte, ea luptă împotriva nu mai puțin putredului punct de vedere burghezo-pacifist, care condamnă doar acțiunile acelor state capitaliste complet izolate de UE și NATO — Rusia și China — și preferă să păstreze tăcerea în ceea ce privește crimele de război și politicile neocolonialiste ale forțelor imperialiste avansate.

Să examinăm mai în detaliu opiniile liberalilor și social-șoviniștilor despre „operațiunea specială” curentă a Rusiei împotriva Ucrainei. Așadar, oameni care și-au declarat angajamentul față de comunism, dar au susținut guvernul rus în agresiunea sa împotriva fascismului ucrainean, nu exprimă în mod complet deliberat consecințele pe care le implică operațiunea de „forțare a păcii”:

  1. Rusofobia fățișă din partea statelor burgheze vestice și diseminarea ideologiei anti-ruse de către ele: este îndreptată nu asupra marii burghezii ruse, nu împotriva puterii capitalului rus, ci împotriva întregului popor rus, inclusiv a muncitorilor ruși și a studenților ruși (cu tot cu cei care studiază în străinătate, care sunt exmatriculați din universitățile europene pentru simplul fapt că sunt ruși). Aproape toate organizațiile ruse sunt expulzate de la competițiile sportive internaționale, printre care și Paralimpicii Ruși, care, pe lângă gravele lor probleme inițiale de sănătate, sunt forțați să îndure umilință pentru cetățenia lor. Astfel, nu atât de mult sunt izolați de restul lumii capitaliștii ruși și oficialii ruși, care oricum sunt o absolută minoritate în țara lor și care dețin puterea economică și politică în mâinile lor, cât sunt acum muncitorii ruși subiectul discriminării, din partea „culților” europeni și americani, pentru simpla lor cetățenie. Această circumstanță deosebit de negativă este complet uitată de ai noștri rebeli-Jacki sau șiloviți, din cauza faptului că regimul actual, spre deosebire de cel leninist-stalinist, este complet neputincios în lupta împotriva celor mai puternice state burgheze.

  2. Degradarea deja slabei mișcări muncitorești internaționale: muncitorii americani și europeni, văzând cu ochii lor ce fac trupele rusești, dar din cauza propagandei ideologice a statelor lor, nu vor observa, pe de cealaltă parte, atrocitățile comise de unitățile ucrainene împotriva rușilor și cetățenilor RPD (Republicii Populare Donețk) și RPL (Republicii Populare Lugansk) (ca și Rusia), apelând la acțiuni militare împotriva locuitorilor RPD și RPL, încălcând acorduri, vor fi de acord cu sancțiunile sau nu vor interfera cu ele deloc. Mulți proletari, care de-abia ce au pornit pe calea comunismului, vor uita din nou de interesele lor de clasă, se vor da de partea guvernului lor, mai ales pe fondul creșterii bruște a prețurilor mondiale la gaze și petrol în urma conflictului, iar cei mai mulți oficiali vor pune totul pe seama agresiunii ruse. Majoritatea muncitorilor încep deja să creadă aceste povești spuse de adulatorii capitalului vestic. Iată aici, de pildă, o dovadă. Fiți atenți la numărul de like-uri și la cele mai populare comentarii — absolut toate îl susțin în totalitate pe Zelensky și pe guvernul ucrainean.

  3. Să lăsăm puțin la o parte analiza de clasă, depărtându-ne de metoda marxistă: au analizat stângiștii noștri situația mișcării muncitorești înainte și în timpul Primului Război Mondial? Au examinat ei lucrările lui Lenin cu privire la dezvăluirea politicii Internaționalei A Doua, care sunt de cea mai mare importanță chiar și astăzi? Probabil că doar atunci, în timpul Primului Război Imperialist Mondial, din moment ce acum compromițătorii sociali nu se ascund în spatele marxismului, ci de fapt se închină în fața militariștilor? Următoarele cuvinte ale lui Lenin sunt relevante:

    „În munca de agitație pe care o desfășoară socialiștii din fiecare țară trebuie să sublinieze acum mai mult decât orice necesitatea de a manifesta o totală neîncredere nu numai față de orice frazeologie politică a guvernului din propria lor țară, ci și față de orice frazeologie politică a social-șoviniștilor din propria lor țară, căci în fapt aceștia se află în slujba guvernului.”

  4. Exodul în masă al fasciștilor ucraineni în subteran, către o poziție ilegalistă împotriva noului guvern ucrainean și a patronului său, în forma capitalului rus: se va ivi problema actelor teroriste și a intimidării populației de către discipolii lui Bandera, Shukhevych și ai altor fasciști ucraineni. Este bine cunoscut faptul că, până și după sfârșitul Marelui Război Patriotic, bandele UPA au organizat o mișcare naționalistă insurgentă în Ucraina Sovietică timp de mulți ani, în care au luptat împotriva proletariatului RSS Ucrainene (Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene). De ce să nu luăm în considerare o inevitabilă confruntare a Rusiei în alianță cu Ucraina burghezo-democratică împotriva Ucrainei fasciste dacă cea din urmă, spre deosebire de Bandera & Co., era deja la cârma puterii de stat și implementa deja legi reacționare, organizând unități naziste precum „Sectorul de dreapta”, „Azov” etc.? Mai mult, chiar dacă guvernul ucrainean actual rămâne la putere, actele de violență și jaf împotriva populației civile de către batalioane naționale și alte grupuri fasciste sunt inevitabile: acțiunile forțelor banderiste vor fi direcționate în primul rând împotriva locuitorilor din Donețk și Lugansk, împotriva comuniștilor ucraineni și, eventual, împotriva rușilor din statul ucrainean.

  5. Transferul unei părți din mijloacele de producție din Ucraina în mâinile companiilor și capitaliștilor ruși: în particular, bazinul de cărbune și terenurile arabile de pământ negru din Donețk vor fi transferate în proprietatea lor, dar în niciun caz în mâinile proletariatului. Mai mult, sfera intereselor prădătoare ale Ucrainei și Rusiei include bazinul de petrol și gaze Marea Neagră-Crimeea și zăcământul Iuzovski.

  6. Transformarea Ucrainei dintr-o anexă a capitalului vestic într-o semi-colonie a imperialismului rus: asta înseamnă totodată exploatarea sporită a muncitorilor ucraineni, deoarece Rusia va transforma Ucraina într-o sursă de resurse și într-o piață de vânzare, îndreptând politica ucraineană nu spre vest, ci în propria ei direcție, așa cum a fost înainte de 2013–2014. Un schimb inegal de valori este total posibil prin, spre exemplu, o subestimare a ratei de schimb a grivnei față de rublă, ceea ce înseamnă o deteriorare a condițiilor de import pentru economia ucraineană.

  7. Sute și mii de victime umane inocente de ambele părți ale proletariatului: soldați, bărbați care-și întrețineau familiile, copii, femei și bătrâni mor și sunt răniți. Suferă în corturi de refugiați în esență pentru nimic, căci posibila slăbire ipotetică a regimului din Ucraina este acoperită de o mare de circumstanțe negative, care nu fac decât să dea înapoi momentul revoluționar și revoluția proletară.

  8. Distrugerea nu numai a infrastructurii militare, ci și a industriei civile și a comerțului în Donbass și Ucraina: există o mare cantitate de dovezi materiale ale acestei afirmații, iar restaurarea facilităților va costa milioane, dacă nu chiar miliarde de ruble. Adică, muncitorii ucraineni vor plăti ei înșiși pentru pagubele cauzate de imperialismul rus.

  9. Depresiune economică: o scădere abruptă a ratei de schimb a rublei, creșterea prețurilor pentru produsele străine și chiar rusești, înrăutățirea situației economice generale, cu condiția menținerii relațiilor de producție burgheze în Rusia, care nu pot depăși pe deplin consecințele crizei. Chiar și înainte de conflictul militar, rubla rusească a fost una dintre cele mai subevaluate valute din lume, iar acum chiar și mai mult. Sancțiuni au fost impuse statului rus, inclusiv de către companii farmaceutice, iar sub astfel de condiții, medicamente pentru cancer și alte boli periculoase nu vor fi furnizate Rusiei, ceea ce va avea un impact grav asupra sănătății muncitorilor, asupra calității și duratei vieții acestora. Capitaliștii ruși, sub pretextul salvării țării de vest, au majorat deja rata dobânzii cheie a Băncii Centrale cu 20%. Asta înseamnă că plățile creditului și ipotecii pentru muncitorii de rând vor crește direct proporțional, dacă nu chiar și mai puternic. Sub pretextul salvării, capitaliștii profită de pe urma muncitorilor obișnuiți, ca întotdeauna.

  10. În sfârșit, întărirea autorității guvernului burghez rus în rândul muncitorilor ruși, care proclamă masiv lozinci jingoiste (a se citi, burghezo-naționaliste), este evidentă.

Prin urmare, această „operațiune specială” nu va slăbi regimul actual, nu va duce la iluminarea clasei muncitoare, la conștientizarea intereselor sale de clasă. Dimpotrivă, va duce la întunecime naționalistă, la fel ca și după Primăvara Crimeeană. În acest moment, popularitatea lui Putin, a partidului „Rusia Unită” și a guvernului au crescut rapid ca urmare a „impunerii păcii”. Similar cu situația actuală din Rusia, acțiunile luate de junta fascistă ucraineană și de liderul ei Zelensky primesc susținere din ce în ce mai mare din partea proletariatului ucrainean. Din cauza legii marțiale, oamenii care trăiesc direct pe linia frontului, în lipsa unei mișcări comuniste în Ucraina, au dus la întărirea sentimentelor șoviniste, la sentimente anti-Rusia, la radicalizarea propagandei naționaliste Ucrainene și au împrăștiat-o prin vestul Europei și nordul Americii. Se întărește și se extinde baza socială a fascismului ucrainean, și e mai mult ca sigur că în viitor muncitorii ucraineni nu vor accepta ca Rusia și Ucraina să trăiască în „pace și armonie”.

Enver Hodja în lucrarea sa, „Imperialismul și Revoluția”, a subliniat foarte bine următoarele:

„Prin urmare, exploatarea contradicțiilor inter-imperialiste sau contradicțiilor dintre statele capitaliste și revizioniste este posibilă doar dacă aceasta ajută la crearea celor mai favorabile condiții pentru evoluția mișcării revoluționare împotriva burgheziei, imperialismului și reacțiunii. Așadar, aceste contradicții ar trebui exploatate fără a crea iluzii printre proletari și oameni despre imperialism și burghezie.”

1. Problema fascismului ucrainean

Întrebările despre esența și formele istorice ale fascismului vor fi descrise în detaliu în continuare.

În primul rând, trebuie să înțelegem că prezența sau absența unui parlament, a unor alegeri electorale sau a altor forme politice și ideologice ale unui guvern nu indică dacă există sau nu fascism într-o țară. G. Dimitrov scrie în raportul său de la al 7-lea Congres Mondial al Cominternului, pe data de 2 August 1935, următoarele:

„Dezvoltarea fascismului și a dictaturii fasciste ia diferite forme în țări diferite, în funcție de condițiile istorice, economice și sociale, privind caracteristicile fiecărei națiuni și poziția internațională a respectivei țări. În unele țări, în principiu în cele în care fascismul nu este susținut de o masă mare de oameni, și lupta dintre diferite grupuri care sunt din tabăra burgheziei fasciste este puternică, fascismul alege să nu dizolve imediat parlamentul, ci să lase totuși restul partidelor burgheze să existe într-o oarecare legalitate, chiar și cel social-democrat. Pe când în alte țări, unde burgheziei de la putere îi este frică de izbucnirea imediată a unei revolte, fascismul își instituie monopolul politic imediat ori prin intensificarea treptată a terorii și represalii împotriva tuturor partidelor cu care se află în competiție. Asta nu exclude încercările fascismului, în special în momentele în care situația se agravează în mod deosebit, să își extindă baza și, fără să își schimbe esența de clasă, să combine dictatura teroristă cu o falsificare crudă a parlamentarismului.”

Să citiți cu mare atenție acest citat. Concluzia lui Dimitrov, privind cele două tipuri de fascism — fascismul care nu are o bază socială mare și fascismul care are această bază, este foarte importantă. De această concluzie depind formele politice și ideologice ale fascismului. În cazul Ucrainei, putem găsi un exemplu istoric similar și foarte ilustrativ: lovitura de stat fascistă a lui Pilsudski din 1926. Lovitura lui de stat, față de lovitura de stat din Italia și Germania, nu s-a bazat pe o organizație de partid dezvoltată și de masă.

Față de Hitler și Mussolini (care erau socialiști burghezi și făceau demagogie anticapitalistă), Pilsudski a înscenat această lovitură de stat sub o idee „democratică” și el, ca și un „democrat”, a fost susținut de mai multe partide, în principiu de către cele mic-burgheze. În plus, el s-a bazat pe formațiuni independente (care nu au fost create direct de către stat) paramilitare: uniunile pușcașilor din Polonia de prin 1919, POV, uniunea legionarilor. Este clar că Pilsudski era conectat atât cu oligarhia financiară poloneză, cât și cu cea vestică.

După ce acesta a venit la putere, ca să se asigure de posibilitatea de a influența masele de oameni și să impună politici fasciste, a creat un bloc de susținere guvernamental non-partinic (așa-numita „Sanacja”), care a inclus un număr mare de diverse organizații. Acesta s-a bazat pe aceleași formațiuni fasciste militare, în principiu pe unitatea Strelțy, și a desfășurat tot felul de fapte pentru a crea tot felul de alte mecanisme pentru a susține puterea fascistă. În a doua jumătate a anilor 1920 a început o perioadă de stabilizare pentru capitalism, și venirea la putere a lui Pilsudski a coincis cu o ascensiune economică în țară. Lucru care a dus la susținere din partea întregii burghezii.

Toate partidele care existau înainte, au continuat să funcționeze legal și chiar, până într-un anumit punct, susțineau noua politică. Dar, în 1929, economia globală a intrat iarăși într-o criză, și regimul fascist din Polonia a început să pună presiune pe democrație. Nu, acesta nu a interzis alegerile parlamentare, parlamentul ș.a.m.d. A interzis partidele care erau în plus și care erau mai mult sau mai puțin un pericol pentru guvernul actual de atunci și a umplut întreaga putere executivă cu propriii lui oameni. În final, după lovitura de stat fascistă din Germania, regimul fascist din Polonia a terminat procesul de fascizare, adoptând caracteristicile nazismului (fascismul lui Hitler). Dar alegerile parlamentare și parlamentul au rămas chiar și după aceste întâmplări. Chiar mai mult de atât, sub regimul fascist al lui Pilsudski, Partidul Comunist a rămas și avea o reprezentare, desigur, minoritară, în Seim (cea mai înaltă instituție a puterii legislative din Polonia).

Cu toate acestea, regimul de atunci a pus presiune pe Partidul Comunist Polonez și l-a reprimat. Un alt aspect este faptul că doar o minoritate din Partidul Comunist Polonez au fost comuniști, în adevăratul sens al cuvântului, și au văzut această lovitură de stat ca fiind una fascistă, față de majoritatea partidului, care vedea această lovitură de stat ca fiind o altă lovitură burgheză. Ei credeau faptul că lovitura de stat a adus regimul burghez mai aproape de cel fascist, dar nu l-a făcut fascist întru totul. Dimpotrivă, Cominternul a condamnat poziția majorității, iar această majoritate a simțit pe propria piele „un regim mai apropiat de fascism, dar nu fascist”.

Cominternul, după ce a analizat întreaga situație, a concluzionat că lovitura de stat a fost una fascistă. Lovitura de stat a instituit un regim fascist în Polonia și a început să manipuleze societatea astfel încât aceasta să tragă spre idealurile fasciste. Istoria fascismului în Ucraina are trăsături similare: 1) lovitura de stat în Ucraina, din 2014, a fost efectuată ca pro-europeană, anti-oligarhică și democratică; 2) lovitura de stat fascistă a fost realizată cu ajutorul formațiunilor semi-militare fasciste (precum „Trident”, OUN-UPA, „Sectorul de dreapta” etc.); 3) această lovitură de stat a fost realizată de către oligarhia financiară a Ucrainei în relație strânsă cu oligarhia vestică; 4) s-au efectuat represiuni vizibile, consfințite prin lege (pe care nici regimul lui Pilsudski nu le-a avut), care sunt aplicate împotriva muncitorilor revoluționari, împotriva comuniștilor și chiar mai mult de atât, împotriva oricăruia care se declară a fi comunist. Împotriva aceluiași PCU, care a fost același soi de partid ca și Partidul Comunist Polonez (un partid mic-burghez care se descrie a fi comunist, cu doar o parte mizeră din membrii acestuia fiind cu adevărat comuniști).

Așadar avem: fascismul este dictatura deschisă și teroristă a oligarhiei financiare. Această dictatură are forme diferite în țări diferite, în funcție de circumstanțele istorice ale acesteia. Caracterul deschis și terorist al acestei dictaturi nu este manifestat prin lipsa parlamentului, sistemului electoral sau lipsa multipartidismului (aparența), dar prin faptul că, bazându-se pe partea mic-burgheză a societății, cu ajutorul aparatului de stat și al formațiunilor fasciste independente, capitalul financiar sufocă, suprimă și terorizează comunismul (esența). Dimitrov a descris corect că fascismul poate „să își extindă baza și, fără să își schimbe esența de clasă, să combine dictatura teroristă cu o falsificare crudă a parlamentarismului” când acesta nu are susținerea largă a maselor. Este evident faptul că în Ucraina există o dictatură fascistă similară cu dictatura fascistă a lui Pilsudski, cu câteva diferențe exterioare neînsemnate. În Rusia există un parlament, există alegeri parlamentare și multipartidism.

Așa arată din exterior, asta e aparența regimului. Dar oare se ascunde în spatele acestei aparențe o dictatură teroristă deschisă? În niciun caz. Deoarece oligarhia financiară a Rusiei nu se bazează pe susținerea micii burghezii, nu strivește și terorizează comunismul în Rusia și nu are o bază firească pentru fascism — formațiuni fasciste semi-militare care nu țin de stat.

În mod evident în Rusia există o îngrădire extremă a drepturilor și libertăților democratice, lucru care ar fi stupid și naiv să îl negăm. Dar acest lucru nu face Rusia un regim fascist. Dimitrov a spus corect că „nu este deloc o chestiune de indiferență pentru noi ce fel de regim politic există într-o țară: dacă este dictatură burgheză în formă de democrație burgheză, chiar și cu drepturi și libertăți reduse, sau o dictatură a burgheziei în forma ei deschisă și fascistă”.

În al doilea rând, este necesar să înțelegem că în lumea zilelor noastre, nu există democrație burgheză „pură” sau fascism „pur”. Vedem, în toate țările, o combinație a democrației burgheze cu fascismul. Dacă această combinație are o înclinație spre fascism — atunci este o dictatură fascistă, ori o înclinație spre democrație burgheză — atunci este o dictatură a democrației burgheze. În mod convențional, acest lucru poate fi demarcat pe o scară de la -10 până la +10. De la 0 până la -10 este fascism: cu cât mergem mai jos de 0, cu atât este mai fascist și mai puțin o democrație burgheză.

Acum să trecem la lucrurile care nu sunt luate în considerare de ideologii liberali ce susțin în primul rând guvernul ucrainean în lupta împotriva Rusiei.

  1. Statul Ucrainean este un stat deschis fascist nereușit cu o interdicție penală a propagandei comunismului și puterii sovietice. Astfel, articolul 436–1 din Codul Penal al Ucrainei prevede: „Producerea, distribuirea și folosirea publică a simbolurilor comunismului, național-socialismului (nazismului), regimurilor totalitare, inclusiv sub formă de suveniruri, interpretare publică a imnurilor URSS, RSS Ucrainene, altor uniuni și republici autonome sovietice sau fragmente din acestea de-a lungul teritoriului Ucrainei… este pedepsită prin restricția libertății pentru până la 5 ani sau prin arest pentru aceeași perioadă, cu sau fără confiscarea proprietății.” Pare că din acest articol aflăm despre presupusa ură a regimului ucrainean față de naziști, dar asta este o minciună flagrantă a manipulatorilor ucraineni. În Ucraina, colaboratorii naziști sunt reabilitați și declarați eroi naționali ai țării independente, precum Bandera și Shukhevych. Formațiunile neonaziste sunt formate și sponsorizate de guvern și oligarhi: „Azov”, „Aidar”, „Tornado”, ale căror crime de război au fost recunoscute de numeroase organizații internaționale, inclusiv de ONU. Nu se poate să nu se vorbească de caracterul moral al acestor organizații: de exemplu, membrii lor, știind de prezența mare a cecenilor musulmani în rândul trupelor rusești, au introdus în mod provocator bucăți de untură în cartușele lor.

  2. Guvernul ucrainean oprimă pe toate căile rușii și cultura rusă, se opune autodeterminării oamenilor din RPD și RPL (ca și Rusia), apelând la acțiuni militare împotriva locuitorilor RPD și RPL, încălcând acordurile de la Minsk. Recent, teritoriile RPD și RPL au fost iar bombardate masiv de către unitățile Forțelor Armate Ucrainene, zeci de oameni murind într-o scurtă perioadă de timp.

  3. Pacifismul burghez se răspândește, în special în vest. Acesta în realitate nu militează pentru pace, ci pentru păstrarea sistemului imperialist, exploatarea continuă a întregului proletariat și a teritoriilor neocoloniale, și pentru însușirea plusvalorii de către capitaliști.

    Unde era presa burgheză când NATO a supus fosta Iugoslavie unor bombardamente teribile în 1999? Unde erau acești lachei ai capitalului când SUA, sub pretextul unor arme chimice a căror existență nu a fost dovedită, a inițiat o intervenție în Irak, aruncând țara în întuneric pentru mai bine de un deceniu, spălând zeci de miliarde de dolari în război? Unde erau ideologii burghezi când SUA și alte țări au început distrugerea Libiei, unde un război civil sângeros încă se află în desfășurare? Unde se ascund acum lingăii imperialismului vestic, când teritoriul Siriei încă nu a fost eliberat complet de conflictele militare, inițiate, printre altele, de SUA, cu scopul acaparării petrolului și consolidării poziției în Orientul Mijlociu, lucru recunoscut până și de vloggerul liberal „Быть или” (1) în videoclipul său despre Siria?

  4. Influența reacționară a imperialismului vestic, de care atât fascismul ucrainean cât și capitalul rus sunt dependente, care dictează regulile de bază ale jocului Rusiei și Ucrainei, este complet negată. De exemplu, în ciuda dificilei „operațiuni speciale” și presiunilor din partea UE și SUA asupra Rusiei, distribuitoarele ucrainene de gaz rusesc continuă liniștite să îl furnizeze țărilor europene. Acest fapt indică în mod direct că corporațiile vestice, deși susțin Ucraina, folosesc conflictul pentru propriile interese de clasă: slăbirea imperialismului rus și înființarea propriului avanpost sub forma Ucrainei fasciste, dar fără riscuri serioase pentru ei și pentru capitalul lor. Imperialismul vestic nu va permite o criză energetică în țările sale, chiar dacă fără aceasta vor dispărea toate mânerele de presiune în Ucraina și aceasta ar fi subordonată Uniunii Europene și NATO. Țările europene sunt încă serios dependente de gazul rusesc, inclusiv Finlanda, Germania, Franța și Italia.

  5. Cu toate acestea, problemele cu furnizarea de materii prime din Rusia sunt deja evidente, ducând la o creștere serioasă a prețurilor, precum a menționat și Macron. Din această circumstanță reiese faptul că creșterea inevitabilă a prețurilor hidrocarburilor (petrol și gaze) ca urmare a începerii operațiunii speciale era bine cunoscută capitaliștilor noștri. Singura diferență este aceea că burghezia nu a apreciat în întregime amploarea posibilă a sancțiunilor.

Totuși, este evident că dependența energetică a Europei și creșterea asociată a prețurilor sunt beneficii pentru imperialismul rusesc, care nu va crește bunăstarea muncitorilor în niciun fel. Oricum, consecințele sancțiunilor pentru Europa par o nimica toată în comparație cu consecințele pentru Rusia. Influența dăunătoare a sancțiunilor nu doar asupra capitaliștilor ruși, ci și asupra clasei muncitoare rusești, este complet uitată. Mare parte din clasa muncitoare mai mult ca sigur va uita de produsele de înaltă calitate importate nu doar datorită sancțiunilor, ci și datorită creșterii bruște a ratei de schimb în dolari și euro.

Sărăcia proletariatului rus va crește. Ar trebui ca burghezii pacifiști și alții asemenea să fie fericiți cu privire la asta?

Totuși, reprezentanții ambelor blocuri imperialiste ignoră complet că statul burghez chinez, cu care imperialismul rusesc este acum într-o alianță puternică, dar exclusiv în rolul de membru dependent, joacă un rol important în conflictul ce a început. Inițial Rusia balansa între capitalul vestic și cel chinez, dar după evenimentele recente s-a aflat în schimb și în cooperare economică cu China, fără a evolua încă spre un bloc militar.

Per total, asta va însemna o creștere a dependenței pieței rusești față de exportul chinez și chiar o mai mare dependență politică a Rusiei față de China. Este destul de probabil ca în viitor, în timpul următoarelor escaladări ale situației internaționale, Federația Rusă și China să fie de aceeași parte.

2. Ce trebuie făcut?

Este necesar, în primul rând, să luăm în considerare că organizațiile comuniste în Rusia și în special în Ucraina nu au absolut nicio influență semnificativă asupra proletariatului. Din asta reiese faptul că covârșitoarea majoritate a muncitorilor nu are conștiință comunistă, dar este stupefiată de propaganda ucraineană și rusă, ce declară datoria de a lupta până la sfârșit, de a învinge și distruge dușmanul. Majoritatea proletariatului în prezent va ignora sau chiar va respinge deschis sloganurile marxiștilor împotriva războiului. În vederea educării proletariatului, pentru ca acesta să devină conștient de sine ca clasă, este necesar să diseminăm teorie revoluționară pe scară largă, lucru care nu este nici măcar aproape de a se realiza acum, dar orice marxist este obligat să se străduiască pentru o așa stare — pentru unificarea teoriei revoluționare cu mișcarea revoluționară.

În plus față de studiul intens al teoriei, este de asemenea necesar să creștem numărul și organizarea de celule comuniste locale, și să unim organizațiile marxiste adevărate. Este necesar să facem agitație în cercurile de cunoscuți, punând accent pe evenimentele din ziua de astăzi, invitându-i în rândurile noastre cu scopul de a-i întări și de a-i pregăti cât de mult posibil ca o structură de masă pentru evenimentele sociale viitoare.

Organizațiile comuniste largi, încorporând o rețea locală de cercuri marxiste, sunt fără îndoială precursorii viitorului partid comunist. Ca rezultat, principiile de lucru ale asociațiilor comuniste adevărate trebuie să fie clare pentru fiecare membru, altfel asociația este condamnată la o reală dezintegrare și viziune îngustă, lipsă de unitate internă, constante certuri și separări ale unor facțiuni din „organizația individuală”, așa cum se întâmplă cel mai des în organizațiile stângiste, precum Uniunea Marxiștilor, Partidul Revoluționar al Muncitorilor și altele asemenea.

Structura asociațiilor marxiste trebuie să se bazeze nu pe autoritatea individuală a vreunei persoane, de exemplu, a liderilor cercului, nu pe glorificarea „liderilor” organizației, nu pe tradițiile putrede ale ascunderii criticismului, ci pe principiile centralismului democratic, când munca colectivă de propagandă și dezvoltarea teoriei socialismului trebuie realizată, când liderii cercului, departamentelor, corpurilor centrale sunt aleși și eliminați de jos în sus, luând în considerare voturile „membrilor obișnuiți”, ce sunt dispuși și capabili să studieze marxismul și să se auto-organizeze în cazuri speciale.

În al doilea rând, de vreme ce nu există adevărate partide comuniste în Federația Rusă și Ucraina, chiar și în cazul unor revolte în masă ale muncitorilor, acestea nu vor duce la o creștere marcată în popularitate a ideilor comuniste printre muncitori și sindicate — protestele la scară largă vor fi fie împovărate de oligarhi (ca în cazul Ucrainei din 2014), fie suprimate fără vreo schimbare politică majoră (ca în cazul Kazahstanului din ianuarie anul acesta).

În al treilea rând, apelarea la metode blanchiste conspiraționiste sau la metode acționiste (precum manifestații împotriva războiului fără mijloace de protecție și tactici de apărare, precum multe organizații stângiste fac) absolut nu merită, pentru că în vederea atingerii scopurilor, marxiștii trebuie să se bazeze pe masele largi proletare, pe energia lor revoluționară, care nici nu se vede acum.

Deci, pentru a rezuma cele de mai sus, sarcinile noastre de comuniști sunt:

  1. Cea mai amplă propagandă marxistă, ce pune în frunte victoria proletariatului în lupta de clasă, exclusiv împotriva acțiunilor militare în desfășurare, împotriva imperialismului european, chinez, american, ucrainean, rus, expunând vorbele și faptele statelor burgheze. Această propagandă trebuie realizată nu doar pe internet, dar și în întâlnirile directe cu alte organizații comuniste și sindicate muncitorești.

  2. În cazul actelor spontane de protest ale muncitorilor — locale sau în masă — nu ne târâm în spatele burgheziei și revizioniștilor, ci răspândim printre nemulțumiți imaginea corectă, marxistă a evenimentelor și proceselor ce au loc în lume și în țară.

  3. A nu ne îndepărta de mișcarea muncitorească (comuniștii nu au vreo influență asupra maselor oricum), dar în același timp nu ne implicăm în aventuri acționiste, când protestatarii nici măcar nu se pot apăra pe ei înșiși de poliție și când clasa muncitoare din Rusia nu știe și nu susține acești protestatari stângiști. Adevărații comuniști trebuie să se bazeze pe starea muncitorilor, să dea preferință grevelor economice și politice, chiar dacă nu au caracter de masă.

  4. A nu se înainta sloganul „transformării războiului imperialist în război civil”, deoarece nu există premise obiective sau subiective pentru a implementa acest slogan. Proletariatul este acum în hibernare politică — nu este gata pentru „acțiuni revoluționare în masă” suficient de puternice pentru a sparge (zdrobi) vechea guvernare, care niciodată, nici într-o epocă a crizelor, nu va „cădea” până nu va fi „doborâtă” (2).

Direcția principală a muncii trebuie să rămână următorul principiu leninist prezentat în lucrarea „Aventurism Revoluționar”:

„După părerea noastră, criza socialismului obligă pe socialiștii cât de cât serioși tocmai să acorde o mai mare atenție teoriei, să se situeze cu mai multă fermitate pe o poziție strict determinată, să se delimiteze mai categoric de elementele șovăielnice și nesigure. După părerea socialiștilor-revoluționari însă, de vreme ce «chiar și la germani» există sciziune și disensiuni, înseamnă că nouă, rușilor, dumnezeu însuși ne-a poruncit să fim mândri că nu știm nici noi singuri încotro mergem. După părerea noastră, o orientare revoluționară lipsită de teorie nu are dreptul la existență, și, mai devreme sau mai târziu, este condamnată în mod inevitabil la un faliment politic.”

Note

  1. A fi sau. — Nota editurii CȘ.

  2. Vezi „Falimentul Internaționalei a II-a”.

Comentarii