Imperialismul își atinge limitele

Capitalismul ne-a adus atât de departe, distrugând rămășițele orânduirilor învechite și stimulând dezvoltarea industriei și a tehnologiei. Totuși, astăzi capitalismul și-a pierdut revoluționarismul, a devenit conservator, deoarece acesta nu mai stimulează dezvoltarea, ci începe să o înfrâneze. Diverși oameni ar încerca să apere, să ascundă această încetinire, sau să teoretizeze metode de a repara capitalismul, în ciuda faptului că acesta este acum ireparabil. Această treaptă de dezvoltare a societății nu trebuie apărată, ci trebuie privită obiectiv, deoarece aceasta nu are meritul muncii proletarilor, ci simplul rol de dirijor al acesteia.

Astăzi vedem pretutindeni clădiri colosale, inovații și abundență de mărfuri și luxuri. Astăzi avem mașini electrice, trenuri mai rapide ca niciodată, portcontainere și iahturi incredibil de mari, avem drumuri și șosele cu câteva benzi, șine de tren dintr-un capăt în altul al planetei și canale care conectează aproape toate apele, mările și oceanele. Avem curent electric și internet care ar putea fi accesibile pentru toată lumea, astfel facilitând comunicații directe din capete diferite ale lumii. Dar așa, cu atâtea și atâtea lucruri de care dispunem, care ar mai fi rostul să luptăm cu atâta înverșunare, drept comuniști, împotriva sistemului social-economic care a făcut posibilă atingerea unui nivel atât de înalt de dezvoltare? Categoric că avem pentru ce lupta.

Ar trebui ca toți să luptăm, organizați și înarmați cu știința marxist-leninistă, deoarece nimic, absolut nimic din toate bogățiile pe care le are astăzi societatea nu sunt create de sistemul capitalist, ci de propria noastră muncă. Capitalul doar dirijează și își însușește pentru a crește ceea ce munca muncitorului creează.

Trenurile ajung la timp doar ca muncitorii să ajungă și să fie exploatați la timp, iar portcontainerele tot mai mari își fac rutele navale doar ca cei din țările dezvoltate să se bucure de forța de muncă ieftină și asuprită a celor din țările nedezvoltate. Multe dintre serviciile de care astăzi ne bucurăm sunt doar lanțuri aurite care facilitează exploatarea noastră, care fac mai favorabilă extragerea valorii produse de noi. Dar totuși, cum s-a ajuns la asta? De ce nu puteam de atâta vreme să facem ca noi, muncitorii, să și conducem, nu doar să producem? Vedem deseori cum capitaliștii, în loc să investească în ceva ce ar beneficia întreaga societate, își aruncă întreg inventarul de acțiuni în cele mai profitabile specule. Noi nu am putea dirija totul mult mai bine?

Pentru a răspunde acestor întrebări, trebuie să facem o scurtă introducere istorică a capitalismului. Capitalul însuși a apărut încă din antichitate, la negustori și cămătari, dar acesta a fost constant subordonat sclavagiștilor și feudalilor. Capitalul urma să joace un rol revoluționar, atât în economie cât și în politică, dar asta abia în epoca feudală. În această epocă, apar capitaliștii industriali care, formându-și propria mișcare politică, au început să ceară constant schimbări radicale. Capitaliștii industriali erau nu demult protocapitaliști, negustori care înghesuiau în case de lucru și manufacturi zeci de meseriași și țărani. Atunci, au ajuns ca în urma propriei lor revoluții economice burgheze, adică în urma revoluției industriale, să distrugă relațiile feudale. Manufacturile și domeniile feudale au fost înlocuite de fabrici și culturi agrare în scurt timp, pe simpla bază a eficienței lor și prin libera concurență. Însuși capitaliștii au ajuns ca prin libera concurență și cu ajutorul noii clase formate de aceștia, proletariatul, să aducă sfârșitul epocii feudale. Noua clasă proletară, de care s-a folosit burghezia pentru a distruge rămășițele feudale și pentru a-și spori bogăția este o clasă de neavuți exploatați. Acea clasă suntem noi, muncitorii salariați.

Deci, vedem cât de revoluționar a fost capitalismul în trecut, putem observa cum acesta a năvălit peste relațiile vechi și a pus bazele pentru o nouă epocă, cea imperialistă. În decursul capitalismului premonopolist a fost vizibilă o creștere considerabil de mare în numărul inovațiilor. În această perioadă apare motorul cu abur (dezvoltat), motorul cu ardere internă, motorul electric, mașina de cusut și multe altele. Cu asemenea mașinării la dispoziție, cu puterea mecanică, electrică și cea pneumatică, munca în fabrici era revoluționată constant pe baza nevoii capitaliștilor de a se întrece pe ei înșiși pe plan tehnologic, pentru a câștiga concurența din piață. Tot în timpul capitalismului premonopolist (1850–1900), burghezii se întreceau între ei. Când unul introducea o mașinărie nouă în fabricile sale și dădea afară câteva zeci de oameni, așa trebuia să facă și toți ceilalți, rezultând mii de oameni fără loc de muncă, pentru ca burghezii să nu fie măcinați de concurență. Totuși, acest proces, prin care capitaliștii se forțau să facă rost de inovații pentru a nimici concurența, a dus la nimicirea pieței libere. Capitalul se acumula și devenea gras în companiile care s-au înțeles monopolic între ele pentru a acapara piețele și pentru a trece ușor peste crize. Monopolul însuși, născut de piața liberă a ajuns să urce deasupra acesteia, dar fără să o facă să dispară complet, astfel creând o contradicție gravă în cadrul capitalismului, acum devenit imperialist pe baza apariției și dominației monopolurilor. Monopolul capitalist a ucis în cadrul său interesul celor mai mari imperialiști spre dezvoltarea tehnologică, deși aceasta nu poate fi oprită. Deși capitalismul însuși s-a dezvoltat și a căpătat o bază nouă (monopolul), acesta și-a pierdut rolul său revoluționar, devenind conservator și deseori alimentând elementele reacțiunii.

Acum, în imperialism, deși vedem câteva descoperiri noi, precum internetul sau alte inovații tehnologice, mai vedem și că cei mai mari monopoliști, adică oligarhii financiari, deținători de capital financiar [1], nu mai luptă între ei prin concurență pe bază tehnologică. Toate țările mari și dezvoltate încă produc cam aceleași produse ca în 1970. În ultimii 50 de ani vedem foarte puțină inovație în cadrul sectorului energiei nucleare, deși chiar recent se vorbea și la noi în România de o criză energetică. Marii domni, șefi pe tot ce e legat de curentul electric, au decis să cumpere brevetele tuturor centralelor nucleare care funcționează pe thoriu, au decis să se unească în stilul lor monopolistic și să creeze o asociație împotriva energiei nucleare de acest fel, deși această inovație este cea mai sigură și cea mai eficientă opțiune pentru energie [2]. În sistemul educațional, decât niște videoproiectoare din anii 1980 sau niște table pe care putem scrie cu markere nu avem nimic nou. În cadrul autovehiculelor vedem doar niște schimbări în caroserie și modificări pentru a polua mai puțin. În industria minieră, vedem cum cobaltul și litiul pentru mașinile electrice este încă extras cu târnăcoape de copii din Africa, deși utilaje, mașinării și sisteme mecanizate pentru așa ceva există încă din anii 1900. Ba chiar într-un conflict armat, țări precum America, China sau Rusia se vor folosi modele de armament și de tancuri cu mult dinainte de anii 2000, cu puține modificări și modernizări. Vedem pe cele mai recente câmpuri de bătălie câte un Abrams din 1970 sau un T-80 la fel de vechi. Deci, se înțelege, imperialismul a încetinit acum dezvoltarea tehnologiei, deși acesta nu o poate frâna complet.

Acum avem răspuns la o întrebare de mai sus, am văzut cum s-a ajuns aici. Să vedem și deznodământul celorlaltor întrebări. Noi, muncitorii, am condus în diferite state de-a lungul timpului, în diferite perioade. În Uniunea Sovietică de la stabilizarea dictaturii proletariatului și până în 1953, când elemente reacționare au reușit să pătrundă și să prindă putere în partidul muncitorilor. În Albania, de după 1946 și până la prăbușirea dictaturii proletariatului din cauza presiunilor externe și interne, burgheze. Avem numeroase exemple strălucitoare ale conducerii muncitorilor, de la Comuna din Paris până azi în Republica Populară Democrată Coreeană. Majoritatea acestor exemple au pășit constant spre dezvoltare. Multe au reușit să urce pe baza monopolului condus de statul proletar și chiar să avanseze. Totuși, din păcate, din cauza puterii acumulate de mai marii capitaliști străini și de marii oportuniști infiltrați în partidele muncitorilor, prin exploatarea milioanelor de muncitori pe plan mondial, revoluția care a pornit în multe state, a fost sugrumată. Aceste state proletare au reușit, pe aceeași bază monopolistă, să stimuleze creștere și dezvoltare, căci nu capitalul conducea, deoarece el era condus și investit conștient și democratic tocmai de cei ce l-au creeat.

Dar acum, sub conducerea capitalului în aproape întreaga lume, pe măsură ce imperialismul se dezvoltă tot mai mult, am văzut cum rata apariției noilor inovații scade tot mai mult în favoarea micilor modificări și a îmbunătățirilor mai puțin importante. Automatizarea anilor 1970 s-a dezvoltat cu ajutorul muncii intelectuale a programării, dar de atunci și până azi, nu avem nimic nou, nimic revoluționar nu s-a întâmplat în industrie, deci vedem că monopolul capitalist, așa cum zice și Lenin [3], duce inevitabil la stagnare tehnologică. Programatorii și IT-iștii, prin munca lor, au ajuns să nu mai contribuie așa de mult industriei. Astăzi, în loc să împingă spre dezvoltare și automatizare, sunt ei înșiși împinși de către burghezie să facă joculețe inutile și să dezvolte artă AI. Doar monopolul sub control proletar poate împinge mai departe dezvoltarea societății, deoarece acesta este folosit de proletariat în propriile sale interese.

Pentru a compensa, marii capitaliști creează cerere mai puțin naturală cumpărătorilor și vânzătorilor din piață. În piața liberă era clar, vânzătorul care reușește să își vândă marfa la un preț mai favorabil lui avea să se îmbogățească mai repede, sau acesta își va scădea prețurile pe baza mașinăriei noi pe care acesta ar fi pus mâna și va fi încercat să își nimicească concurența. Dar acum, în imperialism, apar constant ciudățenii, precum o banană vândută pentru 120.000 dolari [4]. În acest stadiu al capitalismului, soarta unei întreprinderi mari nu mai este determinată de cum aceasta se descurcă în concurență cu altele, deoarece ea are deja acoperită întreaga piață, ci în funcție de nevoile directe ale capitaliștilor. Capitaliștii își doresc ca muncitorii lor să aibă cu ce să vină la lucru, cu ce să-și facă munca și cu ce să poată trăi pentru a mai munci, dar tot capitaliștii investesc sume greu imaginabile în demagogi precum Jordan Peterson, sau alți filozofi, anarho-capitaliști și orice alt fel de om degenerat, pentru a ține muncitorii docili și pentru a propaga prin filozofia lor idei neștiințifice. Cum burghezia se ține tot mai tare de filozofie, cât și de religie acum, pe când în producție este tot mai mult nevoie de știință, se crează o contradicție, un conflict. Odinioară, mașinăria nouă din fabrică era responsabilă pentru demisionarea muncitorilor calificați, dar astăzi muncitorul este constant îndreptat spre a învăța, spre a se dezvolta multilateral. În această luptă, muncitorul astăzi câștigă, de aceea marii capitaliști țin în puf filozofii care fac muncitorii să bâiguie înapoi, departe de știință. Noi comuniștii, avem o lungă tradiție în care distrugem miturile acestor demagogi și filozofi, tradiție care dăinuie încă de pe vremea lui Marx și Engels. Este datoria noastră să umilim degenerații burghezi în fața întregului proletariat. Este datoria noastră să apropiem proletariatul de știință și de inovație.

Capitalismul premonopolist este o vreme demult pierdută, irecuperabilă, oricâte crize vom avea, noi nu ne vom putea întoarce la acele vremuri. Mic-burghezii deseori ne aduc râzând prostește pe sub mustață argumentul că noi nu ne putem întoarce în comunism, dar noi comuniștii și în viitor toți proletarii, vom ști să răspundem tăios, deoarece vom știi ce este comunismul și ce nu este acesta, deoarece noi știm că acesta este viitorul. Acești mic-burghezi au în suflețelul lor plăpând ideea aproape stângistă că toți vom avea pământurile noastre, pe care să le apărăm de semenii noștrii cu arme de foc. Întocmai acești mic-burghezi au în mințile lor idealul „anarho-capitalist”, libertar etc., se roagă noaptea la icoana lui Javier Milei, care a crescut inflația până la 200% în prima lună de guvernare. Ei își doresc o întoarcere înapoi, dar sunt complet inconștienți că actualul imperialism nu se poate preface în capitalism premonopolist, ba chiar și mai ciudat, ei doresc un capitalism fără stat. Asta e la fel cum nu poți face dintr-un dulău bătrân un cățeluș mititel căruia îi lipsește un organ vital (statul, în cazul capitalismului). Acești reacționari nu sunt capabili să înțeleagă propriul lor socialism, deoarece însuși capitalismul premonopolist, fără stat, ar fi incapabil, s-ar prăbuși într-o clipită, deoarece fără legi și libertăți însuși capitalismul piere. Nimic nu va putea opri masele de oameni să tăbărască peste cei bogați, cum nimic nu va putea opri masacrele de neimaginat pe care le-ar face bogații pentru a se apăra, banii nu vor mai însemna nimic, iar societatea s-ar întoarce de-a dreptul la feudalism. Acești mic-burghezi reprezintă un socialism reacționar, deoarece ei sunt incapabili să observe că și însuși imperialismul a fost revoluționar, și că acesta, prin baza sa monopolistă, ne aduce pe noi mai aproape de condițiile favorabile revoluției. Statul dispare doar la un loc cu clasele, care nu vor putea fi eliminate printr-un decret, așa cum speculează unii, ci doar prin prefacerea revoluționară a societății. Prin instaurarea dictaturii proletariatului și prin făurirea condițiilor pentru trecerea la revoluția socialistă, iar apoi cea comunistă, deoarece însuși statul, în tranziția spre comunism, putrezește și dispare, deoarece și clasele dispar.

Noi nu suntem absurzi, nu apărăm imperialismul în favoarea altora precum Kautskiștii [5]. Simplu, este clar că nu putem avea o viziune socialist-burgheză asupra lumii, ci una științifică, de aceea luptăm pentru revoluția proletară, și nu una care să repare cumva lumea capitalistă, care să rezolve problemele acesteia. Dacă vedem că însuși imperialismul rămâne în spate din punct de vedere tehnologic din cauza burgheziei, noi ar trebui să știm că însuși noi, proletarii, inovăm și revoluționăm astăzi. De aceea, pentru a ne elibera de lanțurile antice dar veșnic schimbătoare ale exploatării, trebuie să ne folosim de ceea ce aceasta ne-a adus aici, adică dezvoltările tehnologice de până acum, pentru a distruge ceea ce le permite exploatatorilor să ne exploateze. Încetinirea ratei inovațiilor este un lucru vechi, dar la moment, actual constant. Vedem cum astăzi se investește foarte multă muncă în lucruri nefolositoare, iar noi ne prefacem neputincioși în fața acestor lucruri. Muncitorul, dacă el este cel ce creează, atunci el trebuie să fie stăpân pe creația lui. În acest fel, cu o producție socializată, comună, noi toți ar trebui să fim stăpânii tuturor bogățiilor acestei lumi, fără loc de paraziți burghezi, rentieri, care nu vor contribui niciodată societății.

Adnotări

1. Capitalul financiar: capital industrial contopit cu cel bancar.

2. Cea mai mare piedică în dezvoltarea industriei energetice nucleare este presiunea exercitată de „Anti nuclear energy lobby”. Din cauza acestei presiuni, cercetările pentru siguranța unui singur reactor nuclear modular mic au ajuns să fie reprezentate de 12.000 pagini de documente sub o investiție de 600 milioane de dolari.

3. „Cu toate acestea, ca orice monopol, el generează inevitabil o tendință spre stagnare și putrefacție. În măsura în care se stabilesc, fie și numai temporar, prețuri de monopol, în aceeași masura dispar până la un anumit grad stimulentele progresului tehnic, și deci ale oricărui alt progres, ale oricărui mers înainte, în aceeași măsură apare, de asemenea, posibilitatea economică de a frâna în mod artificial progresul tehnic. Un exemplu: în America, unoarecare Owens a inventat o mașină pentru fabricarea sticlelor care înseamna o adevarată revoluție în acest domeniu. Cartelul german al fabricabricaților de sticle a cumparat brevetele lui Owens și le-a închis în sertar, împiedicând astfel folosirea lor.” (V.I. Lenin. Opere alese. Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului, p. 403.)

4. New York Post. Banana duct-taped to a wall sells for $120K at Art Basel Miami.

5. Kautskism: curent intern social-democraților, de sine intitulat marxist, dar oportunist și apărător al puterilor imperialiste.

Comentarii