Există libertatea de exprimare în capitalism?

Auzim des din stânga și din dreapta tot felul de critici aduse asupra comunismului, precum că îngreunează libera exprimare și cenzurează orice nu îi convine, în timp ce democrația capitalistă este privită drept un pilon al „liberei exprimări” sau auzim de așa-zisa „piață liberă a ideilor”. Însă, poate fi acesta cazul în contextul în care majoritatea publicațiilor de știri, fie ele numite „independente” sau nu, sunt finanțate în mare parte de un partid politic ori de o corporație, pe scurt, de cei bogați? Poate fi cu adevărat clasa muncitoare liberă când ea încearcă să se organizeze într-un sindicat, sau să pornească greve și este mai apoi redusă la tăcere? În această notiță vom răspunde la această întrebare: există cu adevărat libertate de exprimare într-o țară capitalistă?

Înainte de a găsi un răspuns, trebuie să lămurim următoarea chestiune: ce este libertatea? Mulți ar răspunde că a avea liber arbitru înseamnă libertate. Un om poate să-și dorească să zboare, iar pentru asta să se arunce de pe bloc, pur și simplu în speranța că va zbura. El are liber arbitrul să facă asta. Totuși, gravitația îl va trage în jos și cel mai probabil acest om va muri. Dar, dacă acest om cunoaște legile gravitației, le poate pune în aplicare și construind un mecanism prin care să zboare (precum un avion) își va duce dorința până la capăt. Libertatea omului nu constă doar în liber arbitru, dar presupune cunoașterea legilor naturale și sociale pentru a le aplica. Un om liber înțelege condițiile obiective în care trăiește și își adaptează activitatea conform necesităților impuse asupra lui. De exemplu, un om ce se aruncă de pe bloc în speranța că va zbura nu este liber să zboare. Însă, un om care cunoaște legile naturii și care va crea un avion reieșind din cunoștințele sale, va fi liber cu adevărat să zboare.

Acum că am lămurit ce este libertatea în general, să vedem: ce este libertatea de exprimare? În general, libertatea de exprimare presupune să poți expune liber un punct de vedere. Dar acesta poate fi ori o opinie nefondată, ori o analiză științifică. O opinie nefondată se limitează la o perspectivă subiectivă asupra lumii, deci una neștiințifică, pe când cunoștința presupune înțelegerea legilor naturale și sociale ale lumii și aplicarea lor. Pe de-o parte, un om oarecare ar putea spune că „dacă am vota politicieni mai puțin corupți în capitalism totul se va rezolva!”, limitându-se astfel la o perspectivă subiectivă asupra lumii, având perspectiva idealistă că, eventual, va apărea un candidat potrivit. Pe de altă parte, cineva care va expune un fapt științific precum că politicienii sunt corupți întocmai din cauza capitalismului, poate înțelege ce este de schimbat mai departe și că soluția nu este să aștepte un politician ideal, dar anume de a aduce clasa muncitoare la putere. Astfel, numai exprimarea persoanei care are dreptate din punct de vedere obiectiv, expunerea căruia este un fapt științific, și nu doar o simplă opinie, este cu adevărat liberă și duce la schimbări pe care suntem cu adevărat liberi să le înfăptuim.

Libertatea de exprimare într-o societate capitalistă devine un instrument al burgheziei pentru a manipula masele ca să se complacă cu interesele lor economice și politice. De exemplu, în România partidele PSD și PNL finanțează și mai apoi folosesc Digi24, Antena 3, Adevărul etc. [1] pentru a face propagandă politică, astfel obținând voturi, sau în Franța BFMTV, un post național deținut de Patrick Dahri, (a 11-a cea mai bogată persoana din Franța) e folosit pentru a minimiza critica față de companiile acestuia [2, 3]. Burghezia mai folosește publicațiile mass-media și instituțiile de învățământ pentru a promova pluralismul politic, o perspectivă despre lume care reduce pozițiile politice la simple mărfuri: liberali, conservatori, anarhiști etc. de parcă ar exista o piață atât de mare din care oamenii pot alege ce simt că îi reprezintă. Ideea acestei „diversități” de poziții politice este întocmai să lase falsa impresie dată muncitorilor că ideile și aspirațiile lor politice sunt ca niște haine ce pot fi cumpărate și schimbate la dorință, care „se potrivesc” diferitor persoane reieșind pur din preferința lor personală, și nu din situația obiectivă a vieții lor; pozițiile politice se curăță de esență și de principii prin simpla frază „fiecare cu opiniile lui”.

Însă, în realitate, toate aceste poziții politice au un scop comun: menținerea puterii burgheziei și a dominației sale asupra proletariatului, fiindcă toate aceste perspective sunt nefondate științific și nu pot schimba cu adevărat lumea.

Totuși, ar fi greșit să ne limităm doar la libertatea de exprimare a presei. Clasa muncitoare la rândul ei este cenzurată. Grevele pe care muncitorii le fac ajung să fie zdrobite de capitaliști, care folosesc tactici de intimidare precum: scăderea salariului, concedierea, înlocuirea lor cu alți angajați etc. ori conduse de lideri de sindicate galbene, de oportuniști ce caută să obțină bani de la capitaliști prin intermediul grevelor muncitorești. Spre exemplu, în România greva de la Electrolux din Satu Mare, unde angajații ce erau plătiți sub minimul de economie (de la momentul acela), au fost înlocuiți de angajați temporari.

Angajaților ce nu participau la grevă li se promiteau salarii mai mari și le-a fost dat un ultimatum cu o mărire de doar 100 de lei lunar [4]. În Anglia, prin lege, ca un sindicat să fie recunoscut oficial de către angajator, fără vot, acesta are nevoie de 50% +1 angajați care să facă parte din acel sindicat. Amazon în Anglia a angajat 1300 de muncitori pentru a preveni recunoașterea oficială a unui sindicat în cadrul fabricii (putând să fie primul sindicat formal Amazon din Regatul Unit). Amazon mai folosește și tactici precum amenințarea muncitorilor că nu vor primi măriri salariale dacă vor face greve și folosește mesaje antisindicaliste (în care investesc milioane de dolari) [5]. Acestea sunt doar două dintre cazurile în care clasa muncitoare a fost cenzurată de către capitaliști. Chiar dacă muncitorii au fost lăsați să își exprime uneori problemele și nevoia unui trai mai bun, nimic nu s-a schimbat. În cazul grevei Electrolux de la Satu Mare, muncitorii erau puși într-un „țarc” unde puteau să protesteze împotriva angajatorilor. Timp în care capitaliștii stăteau la căldură, căutând împreună tactici prin care să îi întoarcă pe angajați la muncă, iar într-un final au reușit. Așa arată „libertatea de exprimare” a muncitorilor, unde capitalistul folosește toate tacticile posibile, chiar și cele mai jegoase, pentru a îl întoarce pe muncitor la treabă să producă profitul de care are nevoie capitalistul.

Așadar, să răspundem la întrebarea acestei notițe, și anume: există libertatea de exprimare în capitalism? Nu. Din definiția „libertății de exprimare” și cazurile prezentate, trebuie să înțelegem faptul că libertatea de exprimare a proletariatului presupune întocmai ca proletariatul să poată să își expună deschis interesele de clasă, iar acestea să fie îndeplinite. De exemplu, muncitorii ar trebui să aibă putere politică, să poată să ceară schimbări iar mai apoi acestea chiar să se întâmple; presa să vorbească pentru clasa muncitorească, nu să protejeze interesele unei oligarhii lacome. Dar în realitate, vedem cum presa este doar un element folosit de către burghezie pentru propriile sale scopuri lacome, individualiste. Vedem cum muncitorii nu au dreptul nici să se organizeze în sindicate (cazul Amazon) și chiar dacă reușesc, cel mai probabil este un sindicat galben, iar grevele sunt înăbușite de lăcomia burghezului, care îl întoarce pe muncitor la treabă ca să îi producă capitalistului profitul. În dictatura burgheziei, omul își poate expune părerile oricât de radicale ar fi ele; atâta timp cât vorbele lui nu devin fapte și nu afectează pe capitalist, el are dreptul să o facă. Muncitorii sunt liberi să zică orice, dar oricum nu au puterea de stat pentru a implementa aceste lucruri. Doar în dictatura proletariatului va putea cu adevărat presa să fie liberă și să fie plină de publicații proletare, precum în URSS, dinainte de contrarevoluția din 1953, unde era un număr de publicații de presă precum nicăieri în lume [6]. Doar în dictatura proletariatului, nevoile muncitorilor vor fi cu adevărat ascultate, cu ajutorul sindicatelor care nu vor fi conduse de oportuniști care doresc să se îmbogățească de pe urma lor, dar de un muncitor care dorește binele fraților și surorilor muncitori. Doar atunci proletariatul va putea să își expună părerea și aceasta să devină realitate, dacă este în interesul clasei sale. Proletarii vor discuta public greșelile lor și ale tovarășilor. Nu vor închide ochii la caracteristicile mic-burgheze și burgheze din fiecare om, dar nici nu vor bârfi de dragul bârfei, ci vor căuta soluții colective la problemele din jurul lor. Asta este abia adevărata libertate de exprimare a proletariatului.

Dar, precum capitalistul cenzurează pe proletariat, așa va face proletariatul cu burghezul în dictatura proletariatului. Elementele burgheze nu trebuiesc lăsate să umble libere în societate ci trebuiesc la rândul lor cenzurate, pentru că ceea ce îngrădește pe proletariat nu este altceva decât jigodia burgheză. Precum spune Stalin, în scrisoarea sa către domnul Morrison:

„În URSS nu există libertate de exprimare, presă sau organizații pentru dușmanii poporului, pentru moșierii și capitaliștii răsturnați de revoluție. De asemenea, nu există libertate pentru hoții incorigibili, sabotorii, teroriștii, asasinii trimiși de serviciile străine de informații, pentru acei criminali care au tras în Lenin, l-au ucis pe Volodarski, Uritski, Kirov, l-au otrăvit pe Maxim Gorki, Kuibîșev. Toți acești criminali, de la moșieri și capitaliști la teroriști, hoți, asasini și demolatori, încearcă să restaureze capitalismul în URSS, să restabilească exploatarea omului de către om și să inunde țara cu sângele muncitorilor și țăranilor. Închisori și lagăre de muncă există pentru acești indivizi, și doar pentru ei.”

Putem vedea că libertatea de exprimare a proletariatului sub capitalism este aproape inexistentă. Stângiștii doar bârfesc despre cât de mult urăsc capitalismul și capitaliștii, poate uneori mai expun două — trei cazuri de corupție și atâta tot, nimic nu se schimbă. Doar un comunist știe faptul că vorbele revoluționare, dacă nu sunt urmate de fapte, sunt degeaba și în folosul burgheziei. Comuniștii trebuie să se organizeze împreună cu clasa muncitorească și să lupte cu adevărat împotriva capitaliștilor, nu doar arătând corupția de care aceștia dau dovadă, dar unindu-se împreună cu clasa muncitorească și ghidând-o cu scopul de a o ridica pe aceasta la rangul clasei conducătoare.

Bibliografie

1. Libertatea. Recorder a publicat banii dați de PSD și PNL către unele televiziuni și site-uri, provenind dintr-o scurgere de documente.

2. ESCP. The Financial Crisis of Altice and the Shadows of Media Oligarchy in French Democracy.

3. LeMediaTV. Paradis fiscaux, milliards gaspillés: révélations sur les patrons de BFM.

4. DOR. Ce ne învață greva de la Electrolux despre munca în România.

5. NovaraMedia. Amazon Accused of Union-Busting at Striking UK Workplaces.

6. NeoDemocracy. Stalin — Regarding the statement of Mr. Morrison.

Comentarii