Merită să mergi la vot?
În actuala societate burgheză observăm o mare tendință către indiferență politică și de multe ori chiar cinism. La prima vedere, multe argumente aduse de acești apolitici par plauzibile și raționale. Însă, odată ce analizăm cauzele care duc la apariția unei astfel de înstrăinări față de viața societății, și supunem argumentele acestor fataliști la o analiză de clasă a societății, vom vedea într-adevăr cât de goale și, mai mult de atât, cât de părtinitoare sunt. Pe lângă asta, apare și nevoia propunerii unei alternative care să-i poată oferi muncitorului o adevărată putere politică, un drum spre o democrație adevărată.
Când vorbim despre politică, inevitabil ajungem să vorbim despre alegeri. Mereu ni se spune că votul reprezintă datoria fiecărui cetățean cu spirit civic, că este o armă prin care o persoană cu un anumit interes pentru societate își poate exprima toate dorințele și neplăcerile sale. Dar oare cât de aproape este asta de adevăr? Putem schimba problemele fundamentale ale unei societăți ieșind în masă la vot? Aproape oricine ți-ar zice clar că nu, iar în cazul ăsta ar avea dreptate, indiferent ce oameni votăm la prezidențiale, la parlamentare sau la europarlamentare, muncitorii constată că „tot ajungem conduși de niște hoți”. Pentru a înțelege mai bine problema, și anume râpa în care se află „democrația” electorală atât din România, cât și din restul țărilor capitaliste, trebuie să privim spre bazele capitalismului.
Societatea capitalistă este formată din două clase principale și antagoniste, burghezii, sau capitaliștii, ei fiind oamenii care dețin toate bogățiile societății, ei deținând și dirijând toate mijloacele productive ale unei societăți. Pe de altă parte, avem proletarii, adică muncitorii salariați, care sunt forțați să-și vândă forța de muncă, să se vândă practic pe sine capitalistului pentru o anumită perioadă de timp, doar astfel fiind în stare să-și capete existența. Tot de aici apare și conflictul între cele două clase, iar clasa burgheză, o clasă care are interesul de a parazita atât munca, cât și sufletul proletarilor, mânuiește o armă puternică în acest scop, statul.
Statul actual a fost creat de către burghezi, pentru burghezi, deci este de așteptat că muncitorilor nu le vor oferi decât lături. Statul colectează impozite cu promisiunea întreținerii străzilor, drumurilor, serviciilor medicale etc., dar în practică toți acești bani, greu munciți, sunt băgați la buzunarele politicienilor. Politicienii nu sunt altceva decât funcționarii clasei capitaliste, iar dacă acești politicieni nu sunt ei înșiși capitaliști, atunci depind complet de finanțarea altor capitaliști, de asta nu vei vedea niciun politician obținând posturi guvernamentale înalte fără o finanțare serioasă pentru campania sa politică. În rândul politicienilor afaceriști se încadrează persoane precum Liviu Dragnea și Marcel Ciolacu, precum și mulți alții: începând cu primarii care dețin firme sau pământ, până la o bună parte din parlamentari, la senatori și deputați. Orice politician își folosește poziția sa de stat ca să se îmbogățească. Din declarațiile de interese completate de 50 de deputați, aflăm că 16 din ei au semnat contracte cu statul prin propriile firme, sau prin firmele unor apropiați. Astfel, avem numeroase exemple de corupție, precum cele 5 case ale președintelui Iohannis, zborurile sale frecvente cu avionul privat, desigur, din banii statului, cazurile de corupție ale lui Dragnea, vila lui Geoană, la momentul actual cel mai popular candidat pentru postul de președinte, din nou, construită din banii statului. Ținem să menționăm că acestea sunt doar cele mai vizibile exemple de corupție, dar în realitate corupția este un aspect fundamental al capitalismului, capitalismul nu poate funcționa fără corupție, deci există în orice țară capitalistă, inclusiv cele mai „democratice”, precum Germania sau Franța.
Pe lângă toate barierele uzuale pe care le pune burghezia în calea muncitorilor, mai avem și situații deosebite când burghezii se simt în special amenințați de muncitori. În aceste cazuri burghezia poate recurge la cele mai agresive și violente metode de suprimare a poporului. Ca exemple putem da barbaria cu care au luptat forțele țariste împotriva bolșevicilor în timpul revoluției rusești din 1917, sau alte cazuri în care oligarhia financiară și-a instaurat o dictatură sălbatică, în forma fascismului. Astfel de atacuri le întâlnim și din partea celor mai „democratice” țări, precum Statele Unite, care în 1973 a organizat un atac de stat violent în Chile, împotriva liderului mic-burghez, ales democratic, Salvador Allende, și apoi instaurând dictatura fascistă a lui Pinochet. Allende nici măcar nu reprezenta un pericol existențial pentru capitaliști, cum erau bolșevicii, ci doar avea de gând să implementeze reforme social-democratice și să reducă influența burgheziei americane în Chile. Astfel de devieri de la linia burgheză, niște mici atentate la proprietatea privată au fost suficiente pentru înlăturarea sa.
O altă caracteristică burgheză care se manifestă clar în politică este competiția capitalistă, bazată pe interesul propriu și șantaj, având ca scop obținerea anumitor beneficii individuale. Politicienii aruncă între ei insulte și acuzații, plătesc canalele de mass media să ponegrească adversarii lor și să îi prezinte pe ei înșiși ca pe niște salvatori. Merge aici o luptă crâncenă între cele mai banditiste elemente ale societății. Pe plan politic, această competiție între burghezi are aceleași urmări ca și competiția de pe plan economic: fărâmițarea și slăbirea clasei muncitoare. Muncitorii, care în realitate au un singur interes politic comun, devin pe planul democrației burgheze adversari, care nu luptă pentru o cauză benefică lor, ci din contra, pentru mai multe cauze „diferite”, care îi distrug.
Văzând acum adevăratul caracter al „democrației” burgheze, și anume democrația pentru cei bogați, nu este de mirare că atâția oameni privesc cu scârbă politica, care pentru majoritatea oamenilor se reduce doar la alegeri. E și normal să fii sătul de astfel de hoți și trădători, care își câștigă existența lor prin jupuirea maselor de toate bogățiile și demnitatea lor. Apoliticii sunt acei oameni care se consideră superiori politicii, uneori lăudându-se de indiferența lor față de afacerile patriei, aruncând în vânt orice interes față de viața societății. Ar fi o greșeală să considerăm că aceștia s-ar situa cumva înafara sau deasupra politicii, adică mai precis, înafara antagonismului dintre clase. Prin indiferența față de politică, ei se situează de fapt pe partea burgheziei, chiar dacă pretind să o urască. Capitaliștii vor putea mereu să folosească dezbinarea muncitorilor și indiferența acestora față de treburile colective pentru propriile lor interesele.
Dar lucrurile nu ar trebui să fie așa, o persoană nu este limitată la alegerea între participarea în politica burgheză și abținerea de la orice formă de implicare politică. În salvarea clasei muncitoare apare o altă formă de acțiune politică, și anume politica proletară, comunistă. Comuniștii sunt acei oameni care sunt ghidați de interesele colective ale clasei muncitoare, ale căror acțiuni sunt motivate de nevoia de eliberare a acesteia.
Clasa muncitoare nu are nimic înafară de propria sa forță de muncă și o majoritate numerică față de burghezi. Asta înseamnă că ea poate să se elibereze doar prin organizarea colectivă și conștientă a membrilor săi. Comuniștii au ca scop imediat organizarea muncitorilor într-o forță politică care ar putea detrona inumana ordine burgheză, care este definită doar de egoism, minciuni și înșelări. Această organizare politică depinde de nivelul general al dezvoltării mișcării comuniste, care la moment, în România, se află încă la începutul fazei de cercuri marxiste. Aceste cercuri pregătesc activiști comuniști capabili, cu vaste abilități teoretice, pedagogice și practice, dedicați cauzei proletare, și care nu se sfiesc din a pune interesul comun deasupra celui individual. Citiți mai multe despre sarcinile imediate ale comuniștilor în primul nostru articol.
Să reluăm: burghezia, clasa exploatatoare a societății capitaliste transformă politica într-o farsă, într-un joc formal care să dea impresia de legitimitate a puterii lor. Burghezia afirmă că doar prin participarea în politica burgheză o persoană poate să își realizeze interesele sale colective, dar asta este evident fals. Eșecurile sistemului electoral stau la baza apolitismului unei mari pături de oameni în societatea de astăzi. În contextul ăsta, comunismul, care reprezintă politica clasei muncitoare, se afirmă ca singura mișcare politică progresivă, care poate într-adevăr schimba ceva, și nu se limitează doar la asta, ci are ca scop eliberarea intregii clase muncitoare.