Putere și corupție în capitalism

„Cum se poate ca interese și țeluri atât de contradictorii să fie reconciliate? Din câte știu, Roosevelt nu a reușit să găsească modul prin care să împace aceste interese. Și este imposibil, precum ne-a dovedit experiența. Întâmplător, tu știi situația din Statele Unite mai bine decât mine, căci eu nu am fost niciodată acolo și urmăresc afacerile americane în mare parte din literatură. Dar am niște experiență în a lupta pentru socialism, iar această experiență îmi spune că dacă Roosevelt face o adevărată încercare să satisfacă interesele clasei proletare în defavoarea celei capitaliste, cea din urmă va pune un alt președinte în locul lui. Capitaliștii spun: președinții vin și președinții pleacă, dar noi suntem pe veci; dacă cutare sau cutare președinte nu ne protejează interesele, va trebui să găsim un altul. Cum se poate președintele opune voinței clasei capitaliste?”

— I.V. Stalin. Marxism vs. liberalism

Auzim deseori, din diverse surse, despre cum liderii noștri politici sunt corupți. Acești bucătari ai societății perfecte au adesea rețeta politică perfectă, iar singurul ingredient care le lipsește este un politician „cu coloană vertebrală”, o bucată de carne care să nu fie stricată.

Klaus Iohannis este stricat. Dragnea este stricat. Piedone e, și el, stricat. Mazăre, Udrea, Elena Băsescu, niciunul dintre ei nu au dat dovadă de succese în ceea ce privește abilitatea de a ne conduce. Ei sunt politicienii corupți, o pată din ce în ce mai neagră pe fața de masă a democrației. Totuși, cine stă la masă? Cine cinează? Sunt oare cei 19 milioane de români și diaspora la putere? Dacă da, de ce din rândul lor se aleg mereu oameni atât de spurcați? E oare puterea atât de sufocantă, încât se urcă la cap? Răspunsul este, evident, nu.

Percepția răspândită despre societate ca fiind o democrație a poporului, în care implicarea celor mulți culminează în lupta cu politicienii corupți este o problemă serioasă în România, unde sloganul „Corupția ucide” este atât de ușor vehiculat. Incidentul de la clubul Colectiv, care a luat viața a 65 de persoane, în loc să fie o dovadă clară a schismei de neîmpăcat dintre clasa care conduce societatea și cea care reprezintă majoritatea, a dat naștere unei mișcări civice ce dorește ca „distanța dintre Cetățeni și Putere să se micșoreze progresiv”.

Lista lungă de politicieni pe care noi, românii de rând, i-am votat, și s-au dovedit a fi niște pierde-vară, niște păcălici mincinoși, crește la fiecare patru ani. Totuși, fabrica de politicieni corupți continuă să producă oameni cu slogane și promisiuni îndrăznețe, dar care, odată ce sunt aleși, își pierd mai devreme sau mai târziu avântul și lasă alegătorii „cu ochii în soare”. De ce se întâmplă asta? Toți acești politicieni care păreau inițial să ne înțeleagă și să cunoască interesele oamenilor muncitori, odată văzuți în parlament, unde chiar au oportunitatea de a îndeplini ceea ce și-au propus, dintr-odată se pierd și devin infractori, fac spălare de bani, nu plătesc taxe, pun fondurile statului în propriul buzunar, și ce-i mai rău, nu ascultă nicicând de voința poporului.

Se poate ca cineva să dorească să facă bine în sinea lui, ca intenția lui să fie binele colectiv, dar în practică să acționeze pe dos? Istoria ne arată că nu. Cei care au un scop măreț, un ideal de impact pentru societate, vor face orice le stă în putere pentru a-l realiza. Concluzia este clară — politicienii nu au interesele majorității, interesele clasei muncitoare. Distanța dintre Putere și Cetățeni este de fapt diferența dintre clasa capitalistă și cea proletară, dintre interesul personal și cel colectiv. Puterea oamenilor noștri politici zace în cât de mult își pot satisface interesele lor personale, mințind că ele sunt de fapt în interesul tuturor. Omul politic al României de azi este de fapt omul corupt, care reprezintă interesele clasei capitaliste. Corupția definește societatea capitalistă, căci ea este întocmai cauzată de particularitățile acesteia: posibilitatea de a deține proprietate privată, de a fura din fondurile statului, schimbul bănesc, marile remunerații pe care le primesc funcționarii publici etc.

Într-o societate în care unii muncesc, iar alții culeg roadele de pe munca lor, puterea nu poate nicicând să aibă un caracter general, să reprezinte voia tuturor. Omenirea este împărțită — din asta reiese că și puterea este împărțită fie la clasa muncitoare, fie la clasa capitalistă. Putem, astfel, să vorbim despre politicieni ca având unica putere? Dar cetățenii? Putem oare spune că și cetățenii muncitori dețin o anumită cantitate de putere, noi trăind într-un sistem „democratic”? Nu putem afirma aceste lucruri, fiindcă puterea politică poate fi deținută doar de o singură clasă a societății. Politicienii și cetățenii nu sunt clase. Astfel, avem două posibilități:

1. puterea este deținută de capitaliști, ai căror slugi sunt politicienii corupți și care au nevoie vitală de astfel de politicieni pentru a continua să mintă muncitorii;

2. puterea este deținută de muncitori, și aceștia conduc ei înșiși conștient statul, fiind implicați în toate treburile acestuia.

Evident, a doua variantă este cea corectă, pe când prima variantă este cea actuală societății noastre. Însemnătatea vorbelor lui Stalin este aceea că atât timp cât la putere se va afla clasa celor puțini, a interesului privat, nu va fi posibilă o schimbare reală în interesele clasei muncitoare, înspre interesul colectiv. Orice om puternic care pretinde sau pare că ar reprezenta majoritatea nu face de fapt decât să o păcălească — dacă muncitorii se îndrumă după astfel de oameni, care profită de disperarea proletarilor ca să tragă pentru sine mai multe bogății, nu au decât de pierdut.

Mulți muncitori români muncesc serios și harnic, însă fără a se gândi la întregul peisaj economic și politic la care contribuie prin activitatea lor de zi cu zi. Totuși, marea masă a acestor muncitori salariați creează cele mai multe bogății pentru societate. Pentru a putea să își primească salariul, ei trebuie să muncească eficient, în colaborare cu ceilalți colegi, să fie disciplinați și dedicați muncii pe care o depun. Muncitorii (adică majoritatea populației) se află sub dominația capitaliștilor (adică o minoritate din populație). Puterea zace în mâinile celor puțini, al cărui interes principal este profitul. Muncitorii, în schimb, au interesul de a îmbunătăți societatea, de a-și impune voința colectivă asupra acesteia. În contextul social actual, acest lucru nu este posibil — mișcarea muncitorească este la pământ.

Activiștii comuniști sunt implicați în aceleași probleme și soluții de care se lovesc și proletarii, ce reies din interesele lor materiale și poziția lor în societate. Deci, același lucru poate fi spus și despre mișcarea comunistă — ea se află într-o stare embrionară și de abia acum se conturează, creând cadre capabile care își dezvoltă colectiv abilitățile. Acest lucru poate fi reușit, așa cum am descris în primul nostru articol, numai în cercuri de studiu marxiste. Dacă ești comunist, nu sta singur, alătură-te cercurilor marxiste!

Comentarii