Zis și făcut: de ce trebuie să fim responsabili
De câte ori ai fost acuzat că ai fi iresponsabil, că nu îți îndeplinești datoriile? Ei bine, mai mult ca sigur, indiferent de ce fel de persoană ești, cel puțin de câteva ori. Majoritatea dintre noi înțelegem că responsabilitatea este o trăsătură importantă, și desigur apreciem o persoană care se ține de cuvânt, dar totuși găsim pretutindeni atitudini și perspective diferite și uneori contradictorii legate de subiectul responsabilității. Cele mai multe neînțelegeri apar atunci când vine vorba de gradul de răspundere pe care ar trebui să-l poarte o persoană față de alții, cât de strict trebuie să-și urmeze datoriile, și înspre ce scop își ia el aceste datorii asupra sa. În acest articol vom prezenta cele mai des întâlnite atitudini față de responsabilitate, folosind exemple din viața de zi cu zi și, de asemenea, un paragraf extras din minunata lucrare a scriitorului sovietic Iuri Krîmov, „Petrolierul Derbent”. Nu în ultimul rând, vom prezenta atitudinea unui comunist față de responsabilitate, și importanța acesteia pentru mișcarea comunistă.
Înainte să vorbim mai amănunțit despre responsabilitate, ar trebui să-i oferim o definiție. Responsabilitatea este datoria pe care o are un om sau mai mulți oameni față de ei înșiși sau față de alți oameni. O persoană responsabilă este acea persoană care ia răspundere asupra câtor mai multe lucruri, el creează un angajament pe care trebuie să-l respecte. De exemplu, un om responsabil își îndeplinește datoria față de un bun prieten care l-a rugat să-i cumpere medicamente, atunci când acesta este prea bolnav să iasă din casă; sau poate acesta își îndeplinește regulat datoria de a nu întârzia la locul de muncă.
Responsabilitatea este o trăsătură specific umană, datorată modului de viață social caracteristic oamenilor, lucru care ne face diferiți de animale. Oamenii s-au dezvoltat și s-au diferențiat de restul animalelor anume atunci când au început să muncească, și mai precis, atunci când au început să muncească colectiv, folosindu-și împreună forțele pentru a cuceri natura. Atunci când un om își însușește și respectă anumite îndatoriri, oamenii din jurul lui nu mai trebuie să-și preocupe timpul cu acele lucruri, și își pot folosi timpul pentru a munci la altceva. Deci, de aici deducem că responsabilitatea este o trăsătură care încurajează cooperarea, care ușurează și îmbogățește activitatea oamenilor.
Datorită faptului că responsabilitatea are o utilitate practică, având un efect pozitiv asupra societății umane, și implicit asupra fiecărui om, aceasta firește va fi privită ca o trăsătură demnă de respect.
Într-un colectiv sănătos, mai ales unul proletar, responsabilitatea este privită ca ceva onorabil, ceva ce în ultimă instanță menține coeziunea și buna funcționare a grupului. Membrii colectivului simt nevoia de a-și organiza activitatea, de aici apare și nevoia de a crea îndatoriri pentru fiecare membru în parte. Dacă aceștia nu își vor respecta datoriile, atunci colectivul va stagna, și cel mai degrabă va degrada. Ca să evite asta, membrii conștienți, care au un spirit colectivist, își vor îndeplini datoriile, se vor asigura că ceilalți membri își îndeplinesc datoriile, iar dacă este cazul, îi vor înlătura pe cei iresponsabili.
Însă, în societatea burgheză, unde interesul personal este adesea considerat o virtute mai presus de toate, responsabilitatea este cel mult propovăduită doar în formă, dar în conținut, aceasta fie are un scop limitat, sau este practic respinsă. Adesea auzim din partea ideologilor burghezi și mic burghezi despre importanța „responsabilității personale”. Această abordare încearcă în permanență să ne bage în cap ideea că noi suntem complet responsabili de viață noastră, că toate problemele noastre sunt cauzate de deciziile pe care le luăm, iar noi nu ar trebui să dăm niciodată vina pe altcineva pentru problemele pe care le întâlnim în viața noastră (mai ales nu pe capitalism!).
Aceste idei sunt în general îndreptate spre persoanele care trec prin diferite neajunsuri sau neliniștiri, uneori chiar și crize, legate de viața lor. Aceștia caută o îndrumare, caută niște acțiuni personale, practice care le vor schimba cât de puțin viața, iar fix asta oferă acești ideologi burghezi; dar această soluție vine la pachet cu ceva ce otrăvește și mai tare persoana măcinată existențial, ceva ce îl împiedică din a acționa în interesele proprii. Pe lângă câteva sfaturi bune, dar desigur, foarte superficiale, pe care le pot oferi acești ideologi, cum ar fi să faci mișcare regulat, să menții o dietă sănătoasă, să ai grijă de igiena ta ș.a.m.d., sfaturi aprobate și de noi, zac idei care dezbină muncitorii, îi fac să se simtă și mai înstrăinați, și înrăutățesc conflictele dintre ei, ceva ce poate fi doar în favoarea burgheziei. În urma consumării acestui tip de conținut, omul va crede că banii îi decid valoarea sa ca om, că ar trebui să fie un scop al vieții sale.
De fiecare dată când critici nedreptățile care apar inevitabil în capitalism, vei fi numit leneș și plângăcios de către acești ideologi. Chiar dacă dovedești că capitalismul este un sistem cuprins de crize, un sistem trecător, și propui strategii practice și științifice de luptă împotriva capitalismului și pentru construirea comunismului, tot vei fi, evident, respins de acești burghezi. Responsabilitatea pe care o promovează burghezia nu este una care are ca scop dezvoltarea deplină a societății și a membrilor săi, ci din contra, una care îi face pe oameni îndatorați capitalismului, îi face să lupte împotriva propriilor interese.
Alături de responsabilitatea personală, adică individualistă, mai auzim deseori și de responsabilitatea față de un grup restrâns de oameni. E evident că o persoană nu va putea fi fericită sau împlinită dacă va sta singură, deci ea se alătură unui colectiv de oameni, care la rândul său îi creează anumite datorii. În majoritatea cazurilor aceste colective acționează relativ separat de societate, omul simțindu-se mai mult ca un membru al propriului trib, nu un membru al societății. Acești oameni trăiesc în colectiv, împărtășesc anumite valori comune, dar totuși acest „colectivism” este unul separat de restul societății. Colectivul capătă un caracter individualist, iar valorile comune sunt în mare parte superficiale. Deci, vedem că în acest caz avem de a face cu un colectivism mic burghez, nu proletar, iar de aici și responsabilitatea este limitată doar la câteva persoane, ele între ele. Aici putem da ca exemplu diversele grupuri de prieteni în care membrii sunt relativ uniți între ei, dar evită interacțiunile cu alții sau se comportă răutăcios cu oamenii din afara grupului. De asemenea putem menționa oamenii care sunt peste măsură de familiști, care nu doar se bucură de familia lor, ceva foarte firesc și corect, dar ajung să le ofere tratament cu totul preferențial, și să îi nedreptățească fără probleme pe alții care nu sunt la ei în familie. Aceștia nu îi vor critica niciodată pe membrii familiei lor, chiar și atunci când greșesc față de cineva, ba chiar îi vor scoate din orice încurcătură, pe seama învinovățirii oamenilor care nu sunt în familia lor. Ei nu se văd ca oricare membri ai societății, ei se simt definiți anume de familia din care provin, și drept consecință văd societatea ca pe un pericol, iar familia ca un adăpost.
După ce am văzut caracterul limitat al responsabilității promovate de burghezie, care reiese din interesele limitate ale unei clase de paraziți, trebuie să prezentăm ce înseamnă să fii cu adevărat responsabil. Responsabilitatea în forma ei cea mai dezvoltată o putem întâlni doar la clasa care reprezintă cu adevărat interesele umanității, și anume clasa muncitoare, proletariatul. Un comunist, pe lângă faptul că ia răspundere pentru viața sa personală, fiind o persoană respectabilă și conștientă de sine, el ia răspundere și pentru dezvoltarea tovarășilor săi, și mai mult, simte o răspundere uriașă față de întreaga umanitate. El înțelege că acțiunile sale pot avea un efect asupra cursului istoriei, și din cauza asta se va situa mereu pe linia de dezvoltare a acesteia, depunând cât mai mult efort și ambiție pentru a-și îndeplini datoria. Această atitudine comunistă față de responsabilitate reiese din caracterul universal al proletariatului, al căror reprezentanți sunt comuniștii.
Acest caracter universal, această istorie comună a oamenilor muncii rezultă din condițiile concrete, materiale ale societății capitaliste. Capitalismul a dat naștere nu doar unei clase care deține toate mijloacele de producție, dar și unei clase care nu deține nimic prin care s-ar putea îmbogăți, ci doar forța lor de muncă, pe care sunt forțați să o vândă pentru a supraviețui. Astfel, capitalismul a lichidat în mare parte diferențele dintre diferite stări sociale, prefăcând marea majoritate a oamenilor în robi salariați. Alături de asta, goana după îmbogățire a forțat capitaliștii să dezvolte piața mondială, astfel aducând muncitorii mai aproape unii de alții, atât prin socializarea producției, cât și prin dezvoltarea unor noi tehnologii informatice și de comunicare. Acum procesul de producție capătă un caracter global, dezvoltându-se lanțuri logistice și productive uriașe, iar pe lângă asta, oamenii din diferite colțuri ale globului pot discuta și ține legătura între ei. Existența acestor condiții duce la un singur lucru, așa cum a explicat Marx în lucrarea sa „Ideologia Germană”: „Proletariatul poate avea deci numai o existență istorică mondială, după cum comunismul, ca acțiune a proletariatului, este posibil numai ca existență «istorică mondială». Existența istorică mondială a indivizilor înseamnă o existență a indivizilor care este legată direct de istoria mondială.”
Conștientizând și fiind cuprinși profund de acest fapt, comuniștii vor căuta mereu strategii pentru a împuternici clasa muncitoare și cauza comunistă, împotriva burgheziei. În cazul unui comunist, această realizare nu îi creează anumite fantezii de grandiozitate, cum ar fi specific psihologiei mic burgheze, ci aceasta îl scoate din ceruri și din abisul prin care îl târăște burghezia, aducându-l în sfârșit cu picioarele pe pământ. El înțelege că orice schimbare necesită foarte multă muncă, necesită eforturi de a înțelege cât mai corect lumea, deoarece altfel nu ar putea s-o schimbe. El învață, la început poate singur, dar eventual într-un colectiv, strategii și tactici specifice mișcării comuniste la diferite puncte ale dezvoltării sale. El devine un bun pedagog, propagandist, organizator și agitator, pentru a putea răspândi ideile comuniste la cât mai mulți oameni, și a pregăti noi activiști. În acest proces, firește, el va trebui să fie responsabil cu munca și comportamentul său. Astfel, responsabilitatea este o trăsătură firească și de neprețuit pentru orice colectiv comunist și pentru orice comunist, iar ea trebuie cultivată în permanență, în rândul câtor mai mulți membri, și extinsă la un scop cât mai general.
Am vrea să prezentăm aici și o altă atitudine față de responsabilitate, una care încalcă multe principii burgheze legate de răspundere și datorii, dar mai ales, se opune complet intereselor proletare. Aici vom vorbi despre acele persoane cu adevărat iresponsabile, chiar și după standardele individualiste ale societății capitaliste. Ca exemplu putem prezenta persoanele care nu sunt în stare să se susțină singuri și trăiesc pe spatele altora, fie al părinților, al prietenilor, al statului, sau desigur, al angajaților. Aceștia deseori trăiesc pe baza împrumuturilor și nu pot menține un loc de muncă stabil. Alături de această situație parazitară, acești oameni pot fi cuprinși de diferite vicii: alcoolismul, dependența de narcotice, comportament agresiv și antisocial etc. Acest comportament este rezultatul unei psihologii mic burgheze sau chiar lumpene. Lumpenproletariatul este o pătură de oameni care nu dețin mijloace de producție, dar nici nu își câștigă existența prin participarea în producția socială, ci mai degrabă o fac prin mijloace ilegale, necinstite, precum cerșitul, furatul, contrabanda etc. Aceștia sunt antisociali și lipsiți complet de un simț al datoriei față de societate, față de alți oameni, și față de ei însiși.
Pentru a prezenta o astfel de persoană iresponsabilă și antisocială, și modul în care afectează atitudinea asta tot colectivul proletar, vom folosi drept exemplu personajul Husein, din opera „Petrolierul Derbent”, scrisă de Iuri Krîmov. Husein merge la doctor și îi spune acestuia că suferă de o boală, și anume alcoolismul. Personajul nostru, care își domolește orice necaz al vieții, cât de mic ar fi, cu ajutorul paharului, sau mai degrabă al sticlei, încearcă să prezinte această problemă, care este legată de voința lui slabă, ca fiind ceva patologic. Prin acest gest Husein ne dovedește deja faptul că el încearcă să scape de răspundere, și să prezinte acțiunile sale ca fiind în afara voinței sale, chiar el întrebând doctorul în această privință: „Poate fi judecat cineva pentru faptul că-i bolnav?”. Doctorul a respins profesional această aberație, și a încercat să descopere mai multe despre activitatea de comsomol a „pacientului” său.
Husein relatează, legat de atitudinea sa față de muncă, prieteni și de viață în general: „Cu mine, doctore, e așa: lucrez o lună, două, ba chiar și trei, și uit până și ce miros are spirtul. Pentru că-mi cunosc slăbiciunea și-mi zic: ho! Dar din păcate, boala asta zace în mine. Zace și pândește momentul când am să mă las moale și n-am să mai pot rezista. Pentru că am câteodată stări când sânt nemulțumit de mine și mi se pare că și ceilalți mă privesc chiorâș. Și fără ciocniri nu se poate nici în prietenie, nici în muncă. Ei, și atunci sari la oameni. Nimic nu-ți mai place și nu mai vezi nicăieri nici o licărire de speranță”.
Putem vedea foarte clar în exemplul lui Husein la ce poate duce lipsa de responsabilitate și datorie față de ceilalți, față de colectiv. Toată lumea are de suferit din cauza unei astfel de persoane, care nu se poate controla, nu își poate opri viciile și comportamentele negative. Munca nu poate fi îndeplinită la timp, relațiile de tovărășie sunt stânjenite, și în general dezvoltarea colectivului încetinește. Până și această persoană devine mizerabilă, înstrăinată și singuratică, deoarece nu poate funcționa într-un colectiv, nu își poate aprecia roadele muncii sale, și nimeni nu-l respectă.
Dacă un om greșește și poate fi tras la răspundere de către colectiv atunci când face ceva dăunător, atunci și pasivitatea, un alt lucru care dăunează colectivului, trebuie condamnată. Mulți oameni, firește, vor încerca să folosească cuvinte precum „dar n-am făcut nimic” ca o scuză atunci când sunt acuzați că trag colectivul înapoi, dar fix asta este problema, faptul că ei nu fac nimic. Astfel îi explică doctorul lui Husein atitudinea colectivului față de membrii pasivi, care nu se dezvoltă: „Trăiești într-un colectiv, Husein, iar într-un colectiv lipsa de bunăvoință este egală de multe ori cu un delict. Trebuie să faci un lucru și nu-l faci — e un delict, un delict așa-zis pasiv, totuși… delict”.
Un colectiv este un organism viu, iar colectivul proletar este cel mai viu și activ colectiv, care rămâne proletar doar datorită dezvoltării continue a membrilor săi. Din cauza asta, fiecare membru prin atitudinea și acțiunile sale este direct responsabil pentru soarta colectivului. O atitudine proletară, reprezentată de acțiuni proletare, va propulsa colectivul înainte, membrii mai conștiincioși îi vor inspira pe ceilalți prin succesele lor, și astfel, vor împuternici mișcarea comunistă. Deopotrivă, dacă în colectiv există membri cu o atitudine burgheză sau mic burgheză, care își caută în ultimă instanță satisfacerea propriilor interese, atunci colectivul va degrada. Astfel de membri îi descurajează pe alții să muncească, promovează comportamentul impulsiv, și adeseori îi duc în eroare pe restul membrilor în privința problemelor teoretice și practice. Astfel de atitudini nu trebuie tolerate, iar membrii colectivului trebuie să fie mereu vigilenți legat de astfel de elemente nocive.
Din toate acestea putem deduce cu adevărat caracterul de clasă al responsabilității, cum se manifestă această trăsătură și în ce mod servește celor două clase antagoniste. Burghezii sunt forțați să fie responsabili, și au nevoie de oameni responsabili doar pentru a-și gestiona și crește averile, și în general, de a-și păstra existența ca clasă dominantă. Odată ce și-au asigurat propriile interese, aceștia se transformă în niște animale, sunt complet indiferenți de alții, și de multe ori nu se pot respecta nici pe sine. Proletariatul trebuie să fie mereu responsabil, nu doar de el însuși, dar și de întreaga societate, a lui este această misiune istorică de răsturnare a burgheziei, și într-un final de eliberare a întregii societăți. Responsabilitatea adevărată este cea proletară, care nu cunoaște limitele interesului personal, ci este folosită ca o unealtă pentru realizarea unui scop istoric general.