08.03.2025 | timp de lectură: ≈ 9 min. | vizualizări:

8 Martie

Categorie: Cultură

Cuprins

Cu ocazia acestei sărbători cu semnificație mondială și istorică, avem astăzi prilejul să prezentăm rolul jucat de femei în dezvoltarea societății și cauzele care i-au permis acesteia să intre pe scena istoriei. Chiar dacă, timp de mii de ani, femeia a fost exclusă aproape în întregime din viața societății, în era capitalismului aceasta a obținut libertăți mult mai mari decât avea înainte. Dar sub capitalism, atât femeile muncitoare, cât și bărbații muncitori, sunt exploatați și viața lor este dictată de interesele hoților capitaliști. Femeile, odată ce au devenit și ele proletare, au venit în ajutorul fraților lor proletari, participând în lupta de clasă împotriva burgheziei. Ar fi cea mai gravă greșeală să trasăm principala contradicție a societății între bărbați și femei și să ignorăm, astfel, diviziunea dintre burghezi și proletari, care există atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților. Noi afirmăm: eliberarea omenirii este posibilă doar prin unirea absolută între toți bărbații și toate femeile proletare, iar doar atunci bărbații și femeile burgheze vor tremura de frică, văzând această uniune ca o amenințare la adresa dominației lor exploatatoare. De 8 Martie, încurajăm cititorii noștri să conștientizeze rolul esențial pe care îl joacă femeile în viața întregii societăți. Lectură plăcută!

1. Chestiunea femeii în feudalism

Femeile muncitoare au fost asuprite secole de-a rândul, având atât în familie, cât și în societate, o poziție nu cu mult mai bună decât cea a unui sclav. Situația lor se datora în primul rând condițiilor vieții materiale. Femeia stătea acasă pentru a se îngriji de copii, pentru a face curățenie, pentru a spăla rufele, precum și pentru a produce diverse bunuri (tors lână, tricotat ciorapi, pus murături), fie pentru nevoile propriei familii, fie, adesea, pentru a le vinde pe piață — toate acestea în timp ce soțul, care se putea descurca mai bine în muncile grele, era dator să pună pâinea pe masă.

Factorii care întăreau legăturile de familie și care țineau familiile unite — desigur, cu toate abuzurile binecunoscute care provin din dependența economică a soției de soț — erau întocmai 1) această organizare a muncii celor doi soți (cea mai eficientă la acea vreme), care îi făcea pe ambii dependenți de munca celuilalt, chiar dacă nu în măsuri egale și 2) inevitabilitatea creșterii copiilor în cadrul îngust al familiei. Cu alte cuvinte, mai ales pentru femei, căsătoria era în general o necesitate.

2. Chestiunea femeii în capitalism

Lucrurile au început să se schimbe odată cu dezvoltarea capitalismului. Bărbații deveneau muncitori salariați în proporții tot mai mari, iar salariul lor nu mai era suficient pentru întreținerea întregii familii. În consecință, împinse de condițiile economice, mase tot mai mari de femei au fost nevoite să lupte pentru dreptul de a intra pe piața muncii, pentru a deveni și ele, la rândul lor, muncitoare salariate. Anume acest fenomen de masă, iar nu mișcările feministe, este cel care a învins prejudecățile de atunci cu privire la capacitatea femeilor de a munci și, în genere, la valoarea muncii lor.

Însă acest progres, în condițiile capitalismului, nu putea să rezolve întru totul situația femeilor, ci mai degrabă a venit cu bune și cu rele. Avantajele majore aduse de participarea lor tot mai largă la producția socială au fost 1) creșterea posibilității de dezvoltare a unei conștiințe proletare în rândul femeilor și, automat, de implicare a acestora în mișcarea muncitorească și în cea comunistă, 2) creșterea gradului de independență a femeii, acum că ea își putea câștiga traiul, în mare măsură, prin forțe proprii și 3) faptul că ea nu mai era înhămată ore în șir la crearea, în propria casă, a unor bunuri care acum, datorită producției capitaliste pe scară largă, erau produse infinit mai eficient în societate.

Crearea bunurilor de consum acasă a fost înlocuită de munca îndelungată în fabrică, după un program mult mai strict și obositor, care se adăuga în continuare la treburile casnice și la îngrijirea copiilor (chiar dacă și statul a început să se ocupe de ei, însă doar în privința dezvoltării lor intelectuale) — eforturi neremunerate, care în ochii societății nu aveau nicio valoare. În consecință, pe umerii femeilor au ajuns să apese încă și mai multe îndatoriri.

La toate acestea se adăuga și nefericitul fenomen social al prostituției, care, în cazul nenumăratelor femei, mai ales pe timp de criză, a reprezentat unica modalitate de obținere a produselor materiale de bază — fie pentru copii, fie pentru părinți, fie pentru ele însele. Milioane de femei au avut de ales între robia căsătoriei și cea a prostituției.

În tot acest timp, mișcarea feministă, care lupta pentru drepturi egale între femei și bărbați, lua naștere. Desigur, aceste drepturi egale se manifestează în mod diferit pentru femeile din clase sociale diferite. Pentru femeile burgheze (conducătoarele mișcării), vorbim de egalitatea cu domnii capitaliști în putere și privilegii, în timp ce, pentru femeile proletare, vorbim de exploatarea în condiții egale cu cele în care sunt exploatați tovarășii lor muncitori. Feminismul nu a avut niciodată scopul de a emancipa toate femeile din societate, lucru de altfel imposibil, din moment ce acestea fac parte din două clase cu interese diametral opuse, iar aceste interese vor prima întotdeauna și vor fi exprimate prin acțiuni de clasă corespunzătoare.

3. Chestiunea femeii în dictatura proletariatului

Vedem cum, în capitalism, drepturile egale nu sunt nicidecum suficiente. Femeile muncitoare — la fel ca și bărbații muncitori, de altfel — au nevoie de putere politică, pentru a-și putea îndeplini cu succes propriile interese de clasă. Și nu trebuie pierdut din vedere faptul că, în stadiul său actual de dezvoltare, capitalismul oferă fără doar și poate toate pârghiile necesare pentru ca femeile muncitoare, cot la cot cu bărbații muncitori, să se organizeze, să se înarmeze cu știința marxistă și, în cele din urmă, să acapareze puterea de stat, instaurând dictatura proletariatului.

Femeile muncitoare nu trebuie să vadă inamicul în bărbați, ci în clasa paraziților burghezi, care nu se vor sinchisi niciodată să le ușureze situația specifică de femei și, eventual, de mame. Un stat proletar, în schimb, va face tot posibilul să socializeze munca neproductivă de acasă, întreprinsă de cele mai multe ori de femei: se vor construi cantine publice accesibile tuturor, se vor amenaja spălătorii de haine comunale, dar mai presus de toate, copiii vor fi crescuți de întreaga societate, în spirit colectivist.

Nicio femeie nu va mai fi nevoită să se întrețină din căsătorie sau prostituție, adică dezertând de la munca în interes colectiv, ci fiecare femeie își va duce traiul din propria muncă, sporind bogățiile societății. Mai mult, o femeie cu adevărat egală cu un bărbat — ambii fiind dependenți strict de forța lor de muncă — nu va mai putea deveni niciodată un obiect de cumpărare și vânzare pentru altă persoană, iar asta va duce la dispariția prostituției pe vecie. De asemenea, căsătoria își va pierde toate elementele de calculare materială care împovărează viața de familie și se va transforma, în sfârșit, în uniunea a doi oameni care se iubesc și se respectă reciproc — ambii liberi, independenți, conștienți, muncitori, membri egali ai societății.

4. Originea zilei de 8 Martie

Prima Zi a Femeii (încă nu internațională) a avut loc în SUA, la data de 28 februarie 1909, când femeile socialiste au organizat demonstrații și mitinguri grandioase de-a lungul întregii țări, cerând drepturi politice pentru femeile muncitoare. Anul următor, în cadrul celei de-a Doua Internaționale, Clara Zetkin a propus organizarea Zilei Internaționale a Femeilor Muncitoare sub lozinca „votul pentru femei ne va uni forțele în lupta pentru socialism”.

Prima Zi Internațională a Femeilor urma să aibă loc la 19 martie 1911. Germanii au ales această dată pentru că anume atunci regele Prusiei a recunoscut forța muncitorilor înarmați și a decis să le înainteze o listă de concesii (de care apoi nu s-a mai ținut), printre care dreptul femeilor la vot. Bărbații au stat acasă cu copiii pentru ca soțiile lor, până atunci casnice captive, să poată merge la demonstrații. În 1913, Ziua Internațională a Femeilor s-a mutat pe 8 martie, iar de atunci așa a rămas.

La începuturi, niciun parlament burghez nu s-a sinchisit să adreseze cererile femeilor, întocmai pentru că burghezia nu era încă îngrijorată de posibilitatea unei revoluții proletare. Dar chiar și așa, Ziua Femeilor s-a dovedit a fi o metodă excelentă de întărire a solidarității internaționale muncitorești și de agitație printre femeile muncitoare neinteresate până atunci de politică, obișnuite să gândească și să facă numai ce le dictează soții sau tații.

În Rusia, prima Zi a Femeilor Muncitoare a avut loc în 1913, pe vremea când represiunea țaristă era cumplit de cruntă. Chiar și în aceste condiții, femeile din Petrograd (Sankt Petersburgul de astăzi) au reușit să organizeze un miting ilegal cu sala absolut plină, peste care poliția a dat până la urmă buzna și a arestat mulți organizatori. Lozinca „pentru votul femeilor muncitoare” a devenit, în Rusia, o chemare deschisă pentru răsturnarea autocrației țariste. În 1915–1916, femeile au încercat să transforme ziua de 8 Martie într-o demonstrație anti-război, însă trădătorii din social-democrația germană s-au opus.

Cu siguranță cea mai măreață zi de 8 Martie a fost cea din 1917, când, în toiul Primului Război Mondial, femeile din Petrograd — unele muncitoare, altele soții de soldați — au ieșit din fabrici pentru a cere răsturnarea monarhiei și sfârșitul războiului, sub lozinci precum „pâine pentru copiii noștri” și „întoarcerea soților noștri din tranșee”. În nici o zi, numărul de protestatari a ajuns la 250.000, iar acele manifestații, pornite de femeile muncitoare, au marcat începutul Revoluției din Februarie.

5. La mulți ani în slujba clasei muncitoare!

Chiar dacă, în timp, sărbătoarea de 8 Martie și-a pierdut caracterul muncitoresc și a devenit, în genere, un eveniment apolitic, pentru comuniști ea a rămas un îmbucurător prilej de celebrare a eforturilor depuse de femeile muncitoare — de-a lungul timpului și de pretutindeni — pentru construirea dictaturii proletariatului.

„Mergeți la muncă, tovarășe muncitoare! Eliberați-vă! Construiți creșe, maternități, ajutați sovietele să înființeze cantine publice, ajutați Partidul Comunist să construiască o viață nouă, fericită. Locul vostru este printre aceia care luptă pentru emanciparea muncitorilor, pentru egalitate, pentru libertate, pentru fericirea copiilor voștri! Locul vostru, femei muncitoare și țărănci, este sub revoluționarul steag roșu al comunismului victorios peste lume!”

— Alexandra Kollontai. 1918

Colectivul editorial Comunism Științific le urează tuturor cititoarelor sale și tuturor femeilor muncitoare un călduros…

La mulți ani!