De ce au nevoie comuniștii de cercuri marxiste?

Cuprins

• 1. Cercul este o forjerie a cadrelor alfabetizate în marxism
• 2. Ce se întâmplă într-un cerc marxist?
• 2.1. Dezvoltarea colectivului
• 2.2. Dezvoltarea cadrelor
• 2.3. Interacțiunea cu mediul extern
• 3. De ce tocmai noi?
• 4. Câteva aspecte ale organizării cercului

Un viitor comunist, aflat la început de drum, poate avea multe curiozități cu privire la studiul teoriei marxiste și, în particular, la studiul acesteia în cadrul unui cerc. Ce se petrece mai exact într-un cerc marxist? Ce este unic la organizația noastră? Cum se face că cercurile stângiste nu trec testul timpului? Pentru a răspunde la toate aceste întrebări, precum și la cea din titlu, editura noastră se bucură să publice traducerea din limba rusă a materialului cu același nume al publicației online „Știința Marxistă”. Lectură plăcută!

Acest material explică de ce sunt necesare cercurile marxiste, cum ar trebui ele construite și ce principii ar trebui urmate în făurirea muncii de cerc. Din acest material se poate înțelege că un comunist poate și trebuie să creeze cercuri la nivel local, că nu este nevoie să fie un marxist „cu har” pentru asta și că această muncă poate fi întreprinsă eficient cu ajutorul și îndrumarea întregii organizații comuniste.

1. Cercul este o forjerie a cadrelor alfabetizate în marxism

„Muncitorii posedă unul din elementele succesului: numărul. Dar numărul este hotărâtor numai atunci când masa este organizată și acționează în cunoștință de cauză.”

— K. Marx

Când vine vorba de cercuri marxiste, primul lucru care ne vine în minte sunt „cercurile” stângiste, care în esență sunt fie secte, fie spații de socializare. Datorită naturii sectare sau de pălăvrăgeală a acestui fel de cercuri, ele fie se dezintegrează foarte repede și dispar, fie stagnează. Acest lucru poate fi observat din istoria mișcării de stânga — începând cu 2017, a existat o creștere în rândul cercurilor stângiste, însă acum asistăm la declinul lor.

Majoritatea oamenilor obișnuiți nu au încă o idee clară despre cum ar trebui să arate un cerc marxist. Dar înainte de a vorbi despre cum arată un cerc marxist, trebuie să răspundem mai întâi la întrebarea: pentru ce servește un astfel de cerc? Răspunsul este simplu — pentru a studia teorie. Însă acest răspuns este prea general. El ridică o serie de alte întrebări: de ce avem nevoie de un cerc dacă putem studia teorie pe cont propriu? De ce trebuie, de altfel, să studiem teorie?

Caracteristic teoriei marxiste, materialismului istoric, îi este faptul că e un materialism transformator, științific și practic, legat de practica revoluționară a proletariatului. Se pot întâlni adesea afirmații cum că este necesar să se înceapă imediat lucrul cu mișcarea muncitorească, fără a avea mai întâi o bază teoretică solidă. Cu toate acestea, vedem ce înseamnă să ai o „legătură” cu mișcarea muncitorească fără teorie, fără cunoaștere, fără știință. De fapt, aceasta nu este deloc o legătură, ci o joacă de copii — lipirea și distribuirea pliantelor cu sloganuri de acum un secol etc.

„Fără teorie revoluționară nu poate să existe nici mișcare revoluționară.”

Studierea marxismului ne permite să luăm în considerare totalitatea relațiilor dintre clasele din societatea modernă, ținând cont de nivelul de dezvoltare al societății în țara noastră și la scară globală. Totodată, marxismul ne ajută să privim societatea și țările nu static, ci dinamic, în continuă dezvoltare. Această dezvoltare este analizată nu doar din perspectiva trecutului, ci și din cea a viitorului. Pe această bază sunt dezvoltate tacticile luptei de clasă a proletariatului.

Pentru a duce o muncă reală cu mișcarea muncitorească, comuniștii trebuie să dezvolte tactici și strategii pentru lupta de clasă a proletariatului. Aceste tactici sunt dezvoltate pe baza cercetării științifice a realității societății moderne. Pentru ca cineva să întreprindă cercetare științifică, este necesar ca el să fie capabil să o conducă, adică să cunoască știința marxistă într-o măsură suficientă. Dacă există o lipsă de cunoștințe, atunci vor rezulta tactici și strategii incorecte, se va crea o abordare incorectă față de clasa muncitoare, adică se va ajunge la revizionism și oportunism. Din păcate, în prezent, există pretutindeni o mulțime de revizioniști și oportuniști conștienți și inconștienți. Partea conștientă a acestora este formată de burghezie pentru a devia potențialul de protest al maselor în direcția de care are ea nevoie. Partea inconștientă este întocmai rezultatul lipsei de cunoștințe, al incapacității de a aplica metoda dialectică a lui Marx.

Viziunea asupra lumii a unei persoane nu este determinată de cine crede ea că este. O persoană poate crede că este un comunist dar asta nu o va face unul până când nu îndeplinește anumite sarcini pentru a se conforma unui comunist. Cea mai importantă dintre aceste sarcini este subordonarea intereselor și dorințelor personale intereselor proletariatului și revoluției comuniste.

Cea mai importantă dintre aceste sarcini este subordonarea intereselor și dorințelor personale intereselor proletariatului și revoluției comuniste.

Dacă te consideri comunist, pune-ți întrebarea: „A câta parte din tot timpul meu liber pe zi/săptămână îl dedic intereselor proletariatului?” Dacă trândăvia, jocurile, vizionarea de meme-uri și filme inutile etc., îți ocupă mai mult timp decât studiul teoriei și practicii comuniste, atunci cu siguranță (!) nu ești comunist, chiar dacă te consideri unul. Este clar că în această etapă a dezvoltării mișcării comuniste nu există un partid comunist. Fiind în partid, o persoană poate să-și formeze un caracter comunist — păsându-i mai mult de interesele acestuia decât de propriile interese, prin supunerea față de instrucțiunile și directivele partidului comunist, prin spiritul de tovărășie și colectivism, prin legături cu mișcarea muncitorească. În acest moment, nu există un partid comunist în țara noastră, dar o persoană poate dobândi disciplină, responsabilitate și alte trăsături comuniste într-un colectiv, cum ar fi un cerc marxist.

Astfel, putem distinge două direcții de lucru legate de cerc: cea teoretică și cea educativă. Aceste două direcții sunt imposibil de separat una de cealaltă dacă o persoană dorește să devină comunistă. O persoană fără principii comuniste, dar care deține cunoștințe de teorie marxistă, fie va folosi această teorie pentru autoafirmare, fie o va transforma într-o marfă. O persoană cu principii comuniste, dar fără cunoștințe teoretice, nu va fi capabilă să navigheze realitatea modernă, să studieze științific această realitate și să dezvolte tactici și strategii.

Analizând istoria social-democrației ruse, V.I. Lenin a scris următoarele despre prima perioadă a acestei istorii (1884–1894) în faimoasa sa operă „Ce-i de făcut?”:

„Aceasta a fost perioada apariției și consolidării teoriei și a programului social-democrației. Adepții noului curent în Rusia se numărau pe degete. Social-democrația exista fără o mișcare muncitorească, trecând, în calitate de partid politic, printr-un proces de dezvoltare uterină.”

Ce a spus V.I. Lenin despre istoria social-democrației ruse nu se referă numai la condițiile istorice specifice Rusiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ci este și un șablon în dezvoltarea oricărei mișcări comuniste. Mai întâi, comuniștii dezvoltă și întăresc teoria și programul și, din motive obiective, sunt separați de mișcarea muncitorească, adică trec prin procesul de dezvoltare intrauterină. Abia apoi mișcarea comunistă se unește cu mișcarea muncitorească și formează un partid comunist pe această bază. Este imposibil ca un copil să apară fără a trece prin procesul de dezvoltare intrauterină.

2. Ce se întâmplă într-un cerc marxist?

Au loc trei procese: dezvoltarea colectivului, dezvoltarea individuală a cadrelor și interacțiunea cu mediul extern. Toate aceste trei procese au loc simultan și se influențează reciproc, în mod dialectic. În fizică, astfel de situații sunt descrise prin sisteme de ecuații diferențiale, dar noi nu putem folosi acest aparat acum, așa că le vom explora separat.

2.1. Dezvoltarea colectivului

Mulți tovarăși noi, odată adunați într-un cerc și odată ce au început să studieze marxismul, nici măcar nu bănuiesc ce spini vor întâlni în calea pe care de abia ce au început să o parcurgă. Însăși organizarea studiului obișnuit regular, alegerea unui program și aderarea la acesta, pur și simplu pentru a asigura că toată lumea vine pregătită la lecții — toate acestea necesită eforturi mari din partea membrilor cercului. Apoi vor fi probleme de organizare a lucrului științific, a agitației și propagandei, a muncii în rândul maselor, și o problemă chiar mai gravă — că, mai devreme sau mai târziu, cercul va găsi frați în spirit sub formă de cercuri similare în alte orașe, și toate aceste probleme vor trebui rezolvate împreună cu oameni cu care membrii cercului, în cel mai bun caz, s-au văzut cel puțin o dată în viața lor, cu oameni care au, de asemenea, condiții diferite acasă și care au fost, în general, formați de un mediu diferit. Și se pare că pe lungul drum către comunism, cu cât mergi mai departe, cu atât mai multe gropi, găuri și blocaje întâmpini.

Dar drumul este stăpânit de către cel care îl parcurge. Rezolvând aceste probleme, avansând, colectivul cercului se dezvoltă — cadrele se desăvârșesc, cei de prisos sunt înlăturați, se dezvoltă metode de rezolvare a problemelor organizatorice, coeziunea și încrederea generală în calea aleasă încep să apară. Ca urmare, după mai mulți ani de muncă și dezvoltare sistematică de acest fel, dintr-o adunare de simpatizanți s-a format o coloană vertebrală militantă, bine coordonată și capabilă, de adevărați comuniști, care nu se sfiește să se adreseze maselor proletare cu următoarele cuvinte: „Aceștia sunt oamenii care ne vor conduce în lupta victorioasă împotriva burgheziei.”

2.2. Dezvoltarea cadrelor

Din cele scrise mai sus, cititorul ar trebui să înțeleagă deja vasta amploare a muncii care îi așteaptă pe comuniști chiar înainte de crearea partidului. Este evident că o astfel de sarcină nu poate fi îndeplinită cu cetățeni obișnuiți, nepregătiți, din care se formează cercul și pe care el va trebui să îi implice, din moment ce nu există alternative. Salvarea constă în faptul că sarcinile care se ivesc înaintea membrilor cercului nu pot fi evitate — ei trebuie să se autodepășească, să renunțe la ceea ce este inutil și să dezvolte ceea ce este necesar. Acest lucru este valabil atât pentru colectiv, în ansamblu, cât și pentru fiecare cadru în parte. Doar dacă clasa stabilește o sarcină pentru colectiv, atunci colectivul stabilește o sarcină pentru fiecare cadru individual.

O alegere conștientă a scopului (în cazul membrilor cercului, comunismul) și simțul responsabilității față de tovarăși și clasă oferă o așa motivație pentru muncă și studiu la care nicio universitate sau liceu burghez nu ar putea măcar visa. La început, problemele care apar și amploarea sarcinilor pot speria un cadru individual. El va fi în mod inevitabil prea slab pentru a le rezolva în momentul în care apar, dar fără el sarcina nu va fi rezolvată, dictatura proletariatului nu va fi construită, comunismul nu va veni, iar următoarea dialectică este obținută:

1. pe de o parte, colectivul însuși este interesat să dezvolte fiecare cadru cât mai mult posibil — în acest fel, devine mai puternic;

2. pe de altă parte, cadrele în sine nu vor putea să-și atingă scopul dacă colectivul lor este slab, și prima modalitate de a consolida colectivul este de a lucra asupra sinelui.

Într-o astfel de situație, cadrele fie devin motivate și devin mai bune, fie un astfel de membru zboară către marginea istoriei.

Un cadru motivat se adâncește în operele clasicilor marxismului și începe să aplice cunoștințele dobândite de acolo, începe să stăpânească noi abilități și să le aplice, învață să lucreze cu oamenii și să organizeze munca într-un colectiv. Drept rezultat, dintr-un simpatizant „stângist” inconsistent, din care pornim cu toții, se formează un comunist, care se orientează bine în societate, cunoaște oamenii, se simte în largul său oriunde și poate organiza muncitorii pretutindeni. Acestea sunt departe de a fi toate calitățile dobândite în procesul muncii într-un cerc, dar esența este că o astfel de persoană nu va da înapoi de la nicio sarcină pe care clasa muncitoare i-o încredințează.

2.3. Interacțiunea cu mediul extern

Mediul extern înseamnă aici întreaga societate din afara cercului — există masele largi de muncitori, celelalte cercuri, potențialele cadre noi și multe altele. De acolo, cercului i se dau sarcini, și tot de acolo cercul preia resurse pentru a le rezolva. Dacă cercul nu interacționează cu mediul extern, acesta se va transforma într-un cult stângist.

Prin urmare, comuniștii viitori și cei actuali interacționează cu mediul extern. Ei caută în mod activ noi cadre, deoarece ele vor întări cercul și vor aduce mai aproape tranziția către etapa de partid. Ei caută mereu noi fronturi de lucru, unde se pot afirma în fața proletariatului, arătându-i cât de necesari îi sunt. Ei desfășoară constant agitație și propagandă — individuală sau, dacă este posibil, de masă — pentru a crește numărul proletarilor conștienți. Ei încearcă de asemenea să atragă constant noi aliați în lupta proletariatului, deoarece cu cât proletariatul are mai mulți aliați, cu atât burghezia are mai puțini, iar „înfrângerea” acesteia devine mai ușoară. Toate acestea aduc dictatura proletariatului, și odată cu ea comunismul, mai aproape.

Ca urmare, cercul comunist, marxist se dovedește a fi baza avansată a proletariatului, în jurul căreia clasa muncitoare și forțele sale aliate sunt unite și în care cunoștințele sunt acumulate atât pe teoria generală, cât și pe tactici în circumstanțe specifice. În cazul în care un număr de cercuri se unesc într-o organizație, încep să facă schimb de experiență și să lucreze împreună urmând o singură linie, efectul devine și mai puternic.

Cercul marxist este baza pentru alte forme de organizare politică a proletariatului. Este relativ ușor de creat, este capabil să se dezvolte în mod constant pe cont propriu, iar cadrele care apar din acesta sunt capabile să-și asume orice sarcină pe care clasa muncitoare le-o dă, inclusiv organizarea de noi cercuri. Aceste proprietăți fac din cerc baza organizației comuniste.

Dacă nu există niciun cerc în orașul tău, dar vrei să studiezi marxismul, atunci nu trebuie să disperi și să crezi că nu vei putea organiza un cerc. Pentru a organiza un cerc, nu este nevoie să știi lucrările lui Marx și Engels pe de rost, ci este suficient să ai cunoștințe de bază. Desigur, dacă cercul este format ca un cerc independent, atunci nicio muncă unificată și sistematică nu poate fi dusă pentru foarte mult timp. Dar dacă formarea cercului are loc sub conducerea întregii organizații, atunci munca este mult mai ușor de organizat, iar pregătirea în cerc va fi de înaltă calitate și pe termen lung. Șeful cercului va primi materialele metodologice adecvate, un program și își va îmbunătăți calificările în cursuri corespunzătoare.

3. De ce tocmai noi?

De ce ar trebui ca munca de creare a unui cerc marxist să se desfășoare sub îndrumarea organizației noastre?

1) Doar în organizația noastră marxismul este studiat fără ideologizare, ci ca o știință autentică a societății.

Nu ne propunem să îl corectăm sau să îl completăm pe Marx; ne ocupăm cu dezvoltarea marxismului. Această dezvoltare este imposibilă fără a înțelege și asimila marxismul în profunzime. Așa cum remarcabilul comunist rus și sovietic I.P. Razumovski a observat:

„Acest lucru necesită un studiu îndelungat și atent al dezvoltării istorice a conceptelor de bază și a termenilor folosiți de Marx și Engels, o penetrare treptată în însuși nucleul fondator al gândirii lui Marx. Iar apoi o așa bogăție și diversitate uimitoare de conținut va fi revelată încât toate schemele familiare care au intrat în uz comun vor părea, probabil, cea mai simplistă vulgarizare, o castrare autentică a marxismului.”

Noi oferim baza necesară pentru studierea marxismului din surse primare. Această bază constă în faptul că explicăm cele mai generale și fundamentale prevederi ale marxismului întocmai cu ajutorul conceptelor științifice dezvoltate de Marx și Engels și în așa fel încât atunci când studiem surse primare nu există loc de interpretări libere.

Friedrich Engels a scris în scrisoarea sa către Joseph Bloch din 21–22 septembrie 1890:

„Aș vrea apoi să vă rog să studiați această teorie din izvoare originale, și nu din lucrări din a doua mână; aceasta este, într-adevăr, mult mai ușor. La Marx cu greu s-ar putea găsi o lucrare unde teoria aceasta să nu joace un rol. Îndeosebi însă «Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte» constituie un minunat model de aplicare a ei. De asemenea întâlnim în «Capitalul» numeroase referiri de acest fel. Permiteți-mi să menționez acum și lucrările mele: «Domnul Eugen Dühring revoluționează știința» și «Ludwig Feuerbach și sfârșitul filozofiei clasice germane», în care am făcut cea mai amănunțită expunere, din câte știu că există, asupra materialismului istoric.”

Trăsătura unică a comunității „Știința Marxistă” este că predăm marxismul din surse primare — de la Marx, Engels și Lenin.

Nu studiem interpretarea clasicilor din a doua mână — conform lui Mitin, Cornforth etc., ci lucrăm cu surse primare (care au furnizat anterior o bază preliminară normală). Nu înlocuim metoda dialectică a lui Marx cu dialectica lui Hegel și nu facem apel la studierea „Științei Logicii”, ci învățăm dialectica din lucrările de cercetare ale lui Marx, Engels, Lenin, Stalin și Hodja. La urma urmei, fiecare dintre aceste lucrări este un exemplu al aplicării metodei dialectice a lui Marx în studiul naturii și al societății.

2) Numai în organizația noastră este întrupat principiul centralismului democratic proletar.

Organizația noastră există deja de doi ani, unele dintre cercurile care o compun fiind chiar mai vechi, deci în spatele nostru se află un lung drum de eradicare a devierilor burgheze în muncă și de introducere a centralismului democratic proletar. Se poate spune cu încredere că în momentul de față l-am introdus, iar dezvoltarea rapidă în teorie și practică, integritatea organizației și nivelul ridicat de conștiință a membrilor — toate acestea sunt asigurate direct de implementarea principiilor CDP:

1. Conducerea în cercuri este aleasă pentru o perioadă de timp limitată — 2 luni, și poate fi rechemată printr-o decizie a membrilor activi ai cercurilor în orice moment. Membrii sfatului coordonator (conducerea organizațională a întregii organizații) sunt aleși timp de 6 luni, tot cu posibilitatea rechemării în orice moment, care a fost deja implementată de mai multe ori.

2. În întreaga organizație, există o discuție constantă a deciziilor și practicilor, membrii activi contestă deciziile care nu le sunt potrivite, iar orice membru al organizației nu este doar liber, ci și obligat să participe la discuție. În același timp, participarea lor în sine poate fi, și adesea este, obiectul criticii din partea altui membru.

3. Disciplina membrilor individuali și a structurilor din organizație este menținută în primul rând prin supravegherea și critica din partea altor membri. Acest lucru este suficient pentru a asigura îndeplinirea sarcinilor stabilite.

4. În același timp, cercurile individuale nu au nicio autonomie — deciziile autorităților superioare sunt obligatorii pentru cele inferioare.

Toate acestea nu sunt doar cuvinte goale. Organizația noastră a testat principiul CDP în practică pe durata luptei împotriva a două devieri și în timpul lucrului cu greva muncitorilor din Wildberries. Principiul este testat în mod constant prin munca de zi cu zi în departamentele editoriale, în cercuri, în diversele comisii și în alte părți ale PM. Toate practicile și comunicările noastre cu organizațiile de stânga indică faptul că numai în acest fel putem împiedica burghezia să preia puterea în organizație și să lucrăm în mod clar la îndeplinirea sarcinilor stabilite de clasa muncitoare. Cu toate acestea, CDP nu este un panaceu: din moment ce este realizat de întregul activ al organizației, eficacitatea aplicării sale depinde în mod direct de nivelul teoretic și moral al cadrelor (cu alte cuvinte, clasa primează, în timp ce metoda de conducere derivă din aceasta).

4. Câteva aspecte ale organizării cercului

Cercurile comuniste sunt fundația organizațiilor comuniste mai mari. În ele, comuniștii încep să studieze și să învețe muncă organizatorică, iar aceste abilități sunt apoi aplicate în redacții, comisii etc. Problema este că cercul trebuie organizat astfel încât structura sa să nu interfereze cu, și chiar să promoveze, cea mai completă dezvoltare a membrilor cercului, viteza mare de învățare și implicarea în muncă.

Experiența organizației noastre a arătat că, pe măsură ce dimensiunea și nivelul de „coacere” a cercului se schimbă, cea mai eficientă modalitate de organizare a acestuia se schimbă și ea. Este un lucru să ai o companie de câțiva oameni care încep să studieze marxismul, și este un alt lucru să ai o duzină sau două de persoane cu o funcție stabilită și niște experiență. Prin urmare, se disting două moduri de organizare a unui cerc:

1. Un cerc mic de 3 până la aproximativ 10 persoane. Conducerea cercului este formată dintr-o persoană — liderul cercului, ales de alți membri ai cercului ca fiind cel mai de încredere. El este responsabil pentru activitatea generală a cercului: organizarea instruirii, atragerea de noi membri și implicarea lor în activitățile cercului, menținerea legăturii cu întreaga organizație și implicarea membrilor cercului în munca ei etc. Acest lucru nu înseamnă că liderul cercului este obligat să facă toate acestea pe cont propriu — este posibil și necesar să implice membrii cercului în muncă, iar așa aceștia vor câștiga experiență.

2. Un cerc mare de 10 persoane sau mai mult. Într-un astfel de cerc, poziția liderului este abolită, iar în locul lui este aleasă conducerea cercului, constând dintr-un moderator, un lucrător teoretic, un casier și un corespondent de lucru. La fiecare două luni au loc noi alegeri, și poți fi reales o singură dată. Această formă a fost aleasă deoarece, când cercul va fi recrutat deja 10 persoane, vor exista suficient de mulți tovarăși competenți, fiecare dintre ei fiind capabil să desfășoare muncă organizatorică și să-i ridice pe alții. Astfel, activul este și mai implicat în organizarea activităților cercului, ceea ce schimbă atitudinea față de el din partea fiecărui membru — nu mai este doar o întâlnire, ci roadele muncii sale, pe care el însuși vrea să o dezvolte și să o protejeze.

Va urma…

Comentarii