Conspect la „Schiță a unei critici a economiei politice”
Această operă timpurie a lui Engels (vol. 1, pp. 544–571) este extrem de folositoare pentru oricine vrea să înțeleagă mai exact originea concepțiilor marxiste asupra economiei politice. Dacă vreți să aflați mai multe despre modul în care s-a dezvoltat viziunea economică a lui Engels și care au fost greșelile sale în această lucrare, vă recomandăm și acest articol. Lectură plăcută!
În primul rând, Engels pornește de la începuturile dezvoltării capitalismului, adică de la epoca mercantilistă. El face acest lucru parcurgând critic toate argumentele și contraargumentele aduse de reprezentanții claselor exploatatoare. Arată cu mare elocvență cum filantropismul burghez și caracterul „științific” al economiei politice, întemeiată trainic de Adam Smith, erau definite de umanismul ipocrit și superficial burghez. Dacă biserica spunea în trecut: voi sunteți iobagi căci așa a dat domnul, iar mercantiliștii afirmau dreptul regelui și al statului asupra aurului și argintului din alte țări, atunci umaniștii burghezi ne dau de înțeles că fiecare cetățean e unul liber, care își croiește singur soarta prin trudă diligentă, iar frăția protestantă a națiunilor este necesară pentru bunul comerț și acumularea de capital! Dar noi, bieții ucenici ai istoriei, știm că ororile colonialismului englez sau american erau de zeci de ori mai crunte decât mercantilismul spaniol-portughez sau decât inchizițiile, iar bătrânul Engels ar fi privit cu groază, dar deloc surprins, la ororile celor două războaie mondiale.
În al doilea rând, contradicțiile capitalismului sunt prezentate ca fiind omniprezente societății capitaliste. Cel mai popular argument abordat e cel legat de teoria lui Malthus. Tot ce zice Engels poate fi aplicat și la inversul acestei teorii — criza natalității. Legea concurenței, a cererii și ofertei, se vede lesne în această situație. Odată cu criza profitabilității, cu imposibilitatea reproducerii extinse a locurilor de muncă și cu financiarizarea economiilor, care mai e sensul să crești copii? Poate doar ca soldați, pentru reîmpărțirea lumii. Criza natalității nu e ceva nou, iar măsurile, fie represive, fie încurajante ale burgheziei, precum interzicerea avortului, propaganda creștină și scutirea de impozite pentru familiile cu copii, au doar unele rezultate modeste. Până și Ceaușescu împingea un bolovan la deal prin măsurile sale. Pe scurt, Engels arată rolul predominant al bazei economice în determinarea vieții societății în societățile de clasă.
În al treilea rând, baza acestor relații sociale este proprietatea privată, capitalul fiind doar cea mai desăvârșită formă a să — socializarea acestei relații private, antisociale; conștiința unei societăți inconștiente; doar în cadrul acestei societăți apar premisele dispariției proprietății private. În societățile de clasă anterioare, lupta culturală a claselor dominante era una împotriva științei și împotriva părerii publice. În capitalism, lupta burgheziei este pentru propria știință, adică pentru propria denaturare a științei, și pentru prostirea părerii publice. Asta este latura negativă a contradicției, dar cea pozitivă? Aceasta e faptul că masele au posibilitatea de culturalizare și participare politică. Puterea economică, politică și militară poate fi întreținută doar cu ajutorul hegemoniei culturale. În SUA, moartea unei mâini de soldați într-o campanie militară eșuată e suficientă pentru a zdruncina o pătură burgheză și a-i amenința conducerea. Așa, domnilor burghezi — dacă nu vreți să cheltuiți dolarii voștri valoroși pe bâte, pistoale și salarii la polițiști, cheltuiți-i pe filme, cărți și seriale.
În al patrulea rând, Engels a arătat că o latură a contradicției o creează mereu pe cealaltă — munca salariată și capitalul, monopolul și liberul schimb, belșugul și sărăcia. Vedem și natura ciclică a acestui proces. Economiștii burghezi strigă: Marx și Engels au prezis doar ruinarea clasei muncitoare, dar acum ea trăiește foarte bine! Engels zicea: mica burghezie dispare și se pauperizează, dar acum sunt mulți mic-burghezi! Noi spunem: doar momentan! Va veni totuși o perioadă în care modelul social-democrat devine doar o relicvă istorică, iar micile întreprinderi de mult uitate. Venind vorba de monopol, exemplul banilor e unul interesant. Monopolul banilor pare cât se poate de firesc, iar mulți ar fi surprinși dacă varietatea pieței valutare ar fi asemenea pieței de articole vestimentare sau alimentare. Totuși, vedem și aici oleacă de concurență — criptomonedele se afișează ca un nou mijloc de circulație, aurul și argintul încă apar ca un mijloc de tezaur foarte bun. Aceste fapte confirmă esența de marfă a banilor.
În al cincilea rând, desființarea proprietății private înseamnă desființarea contradicției dintre oameni, precum și dintre om și natură. Omul devine o ființă naturală, iar natura se umanizează. Îngrădind interesele egoiste și superficiale, care se nasc din contradicțiile proprietății private, dispar limitările omenirii — știința înflorește, iar belșugul material și spiritual e în continuă creștere. Odată ce baza contradicțiilor sociale, adică proprietatea privată, dispare, atunci absurditățile societății burgheze vor dispărea și ele. Nu se va mai putea vorbi despre o bogăție absurdă la un pol social și de foamete și sărăcie la celălalt.