Articole și cărți de marxiști clasici și de diverși alți autori care nu sunt membri ai comitetului editorial al revistei Comunism Științific.

O mare operă literară, lăudată de pedagogul sovietic A.S. Makarenko. Te-ai săturat de subiectivismul și idealismul lucrărilor burgheze? Aici vei găsi o descriere profundă și realistă a muncitorilor de pe un petrolier — trăirile, emoțiile și relațiile pe care le formau împreună.

Ce credem despre reintegrarea delincvenților în societate? Pot fi ei reabilitați? Da! În această lucrare, Makarenko povestește experiențele sale reale despre cum, împreună cu colectivul său, reușește să facă din foștii delincvenți oameni mândri și fericiți ai societății libere.

Principalul scop al lucrării este de a arăta sursa laică a tuturor noțiunilor și reprezentărilor religioase, toți zeii fiind plăsmuiți de oameni. Se demonstrează, prin comparație, că în condiții de existență identice au apărut la diverse popoare credințe și culte religioase similare, că popoarele, venind în contact, preiau unele de la altele credințele religioase și că, adesea, o religie nouă este în mare măsură doar o variantă a religiilor existente până atunci.

„Prin urmare, domeniul filozofiei se reducea mereu, în schimb evoluau științele pozitive (voi observa cu această ocazie, că acest proces nu este terminat nici până în ziua de azi) și această eliberare a științelor naturii și a științelor sociale de sub egida filozofiei reprezintă un proces progresist, atât pentru științele naturii și sociale, cât și pentru filozofie însăși”.

Viața Anei Pauker este viața minunată a femeii revoluționare, care în cele mai grele condiții nu a dat înapoi în fața greutăților, suferințelor și cumplitelor persecuții ale dușmanului de clasă și care căpăta mereu forțe și energii noi din adânca încredere în dreptatea cauzei sale.

„Acest exemplar a străbătut zidurile închisorilor, fiind studiat de tovarăși și tovarășe noaptea, în taină, în celule reci și umede, la lumina unei lămpițe pâlpâitoare. Nicăieri în lume persecuțiile dezlănțuite de imperialiști nu vor putea smulge din mâinile și din inimile luptătorilor pentru eliberarea omenirii cartea aceasta, care-i călăuzește în bătălia pentru victoria revoluției socialiste în toate țările” (Ana Pauker).

Kalinin — practician și teoretician remarcabil al marxismului, om al statului sovietic și conducătorul său în perioada 1919–1946. Educația comunistă, potrivit lui, trebuie să dezvolte în oameni năzuința către o productivitate înaltă a muncii, o atitudine chibzuită față de proprietatea proletară, dragostea față de țară și istoria proprie, colectivismul și spiritul de cultură.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 13 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada iulie 1930–ianuarie 1934.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 12 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada aprilie 1929–iunie 1930.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 11 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada 1928–martie 1929.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 10 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada august–decembrie 1927.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 9 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada decembrie 1926–iulie 1927.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 8 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada ianuarie–noiembrie 1926.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 7 al Operelor sale conține lucrările scrise în anul 1925.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 6 al Operelor sale conține lucrările scrise în anul 1924.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 5 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada 1921–1923.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 4 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada noiembrie 1917–1920.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 3 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada martie–octombrie 1917.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 2 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada 1907–1913.

Stalin — de departe printre cei mai iubiți și cei mai temuți lideri ai clasei muncitoare, al cărui militantism și devotament cauzei comuniste a băgat spaima în toată burghezia mondială și i-a atras simpatia tuturor popoarelor iubitoare de pace. Volumul 1 al Operelor sale conține lucrările scrise în perioada 1901–1907.

Gorki — scriitor rus remarcabil, întemeietorul literaturii realismului socialist, savant marxist. Printre contribuțiile sale fundamentale la marxism se numără dezvăluirea psihologiei filistinului, a esenței descompunerii personalității sub capitalism și a umanismului. Volumul 25 al Operelor sale explorează aspecte psihologice ale diverselor pături sociale.

Gorki — scriitor rus remarcabil, întemeietorul literaturii realismului socialist, savant marxist. Printre contribuțiile sale fundamentale la marxism se numără dezvăluirea psihologiei filistinului, a esenței descompunerii personalității sub capitalism și a umanismului. Volumul 24 al Operelor sale conține diverse articole, cuvântări și mesaje.

Din paginile acestui volum se desprinde chipul luminos al unui luptător din vechea gardă bolșevică, militant de tip leninist, luptător neînfricat pentru eliberarea oamenilor muncii de sub jugul exploatării, a cărui viață constituie un exemplu de slujire a revoluției. Află despre activitatea desfășurată de partidul bolșevic în perioada războiului civil și a reconstrucției economiei naționale.

Degeaba lucrăm cu datele corecte dacă raționamentele noastre sunt greșite. Oricând și oriunde, dar cu atât mai mult în studiul societății, contaminat peste măsură de ideologie, este necesară o gândire corectă, adică precisă, lipsită de contradicții, consecventă și fundamentată logic.

Sub masca criticii marxismului ca fiind depășit de noile condiții materiale, Kim Jong-il critică subtil revizionismul sovietic de după 1953 și afirmă cu o forță deosebită principiile științifice ale „ideologiei Juche” (adică, ale științei marxiste), subliniind printre altele rolul maselor conștiente ca forță motrice a societății.

„Dar vai de geniul care se opune, cu o independență și intransigență demnă, societății burgheze, vai de geniul care, cercetând structura ei internă, știe să prezică pieirea ei apropiată și care făurește armele ce-i vor da lovitura de moarte. Pentru un astfel de geniu, societatea burgheză rezervă numai chinuri și torturi, mai puțin brutale în aparență, dar, în fond, mai crude decât crucea societății antice și rugul societății medievale.”

„Nu venise la comunism din considerente sentimentale, deși era sensibil la suferințele clasei muncitoare, ci prin studiul istoriei și al economiei politice. El afirma că orice spirit imparțial, care nu era influențat de interese particulare sau care nu era orbit de prejudecățile de clasă, trebuia să ajungă în mod necesar la aceleași concluzii ca el.”

Una dintre primele scrieri ale lui Marx în care acesta își dezvoltă metoda dialectică, materialistă și opusă dialecticii hegeliene. Cercetarea este dedicată demascării punctului de vedere al birocraților asupra stării reale a lucrurilor de sub conducerea lor. Marx subliniază clar intenția sa de a porni de la natura obiectivă a relațiilor, independentă de conștiință, voință și intenții.

Pentru unii Anul Nou e doar un alt prilej de a se odihni cu familia și prietenii, pentru alții Anul Nou are o semnificație aproape metafizică, dar una extrem de negativă în esență. Gramsci ne zice — trăiți fiecare zi ca și cum ar fi un nou an și un nou început.
01.01.2026
≈ 3 min.
Marx și Engels au afirmat principiile corecte ale comunismului și i-au învățat pe muncitori să distingă între slugile capitaliștilor și reprezentanții lor adevărați. Cum au acționat comuniștii când clasele asuprite ale întregii Europe fierbeau și ce avem noi de învățat din experiența lor?
13.11.2025
≈ 13 min.
Prin punerea binelui colectiv deasupra celui individual, pedagogia comunistă reușește să îmbogățească și să dezvolte fiecare muncitor în parte, așa cum nicio formă de pedagogie burgheză nu reușește. Află cum trebuie să abordeze comuniștii educația!

Leninismul — marxismul epocii revoluției proletare. Află cum s-a dezvoltat leninismul în lupta împotriva oportunismului mondial, reprezentat în primul rând de oportuniștii Internaționalei a II-a. Care sunt strategia și tacticile sale? Care este poziția leninistă față de lupta anticolonială?

Scurte biografii ale părinților marxismului, scrise la rândul lor de un clasic. Contrar concepției vulgare a stângiștilor, Marx și Engels nu au fost niște simpli teoreticieni de cabinet, ci doi luptători înflăcărați pentru cauza comunistă, cu realizări semnificative în domeniul practic al luptei de clasă a proletariatului.

Pentru a menține puterea clasei muncitoare, comuniștii trebuie să păstreze cea mai mare vigilență în lupta cu inamicii de clasă, care se infiltrează în partid și în alte organizații. În URSS, acești inamici erau troțkiștii. Află care erau cauzele și metodele acestora!

Partidul bolșevic, care a condus clasa muncitoare în revoluție și în construcția socialismului, nu a fost format peste noapte. Care au fost condițiile obiective care au permis construirea unui partid comunist în Imperiul Rus la începutul secolului XX? Care a fost rolul lui Lenin, Stalin și al celorlalți bolșevici adevărați (nu Troțki!) în construcția sa?

Probabil unii se întreabă — cum ar putea cineva să expună niște idei importante în mai puțin de 5 pagini? Exact asta a făcut Engels în această scrisoare, prezentând succint scopul și principiul de bază al științei marxiste — studiul atent al istoriei, începând cu analiza condițiilor materiale.
18.04.2025
≈ 8 min.
Reflecția degenerării burgheze se regăsește în figura filistinului. Filistinul este acel om care și-a pierdut umanitatea și care e preocupat numai de propria sa persoană. El este pasiv, cinic, antisocial și urăște toate progresele făcute de clasa muncitoare. Gorki ne învață să nu fim filistini!
06.04.2025
≈ 25 min.
În ciuda evidentelor lipsuri ale studiului — analiza idealistă a statelor nominal socialiste, considerarea antirevizionismului ca fiind forța conducătoare către socialism ș.a. — acesta punctează asupra anumitor aspecte importante ale Juche.

O serie de scrieri ale lui Petre Constantinescu-Iași, un revoluționar democrat al anilor ‘30–‘40 ai secolului trecut. De interes din biografia lui este publicistica ce zugrăvește viu ororile fascismului hitlerist, dar și colaborarea sa cu elemente burgheze din mișcarea comunistă.
30.01.2025
≈ 17 min.
Se împlinesc azi 101 ani de la moartea lui Lenin, un om care a băgat spaima în oasele burgheziei atât în perioada în care a trăit și și-a desfășurat activitatea, cât și după moartea sa, datorită experienței istorice bogate pe care a dăruit-o proletariatului și a dezvoltărilor originale oferite științei marxiste.
21.01.2025
≈ 26 min.