Engels către Conrad Schmidt

Mulți sunt cei care încearcă să se declare marxiști, să se ascundă în spatele unor fraze precum „condiții materiale”, „legi obiective de dezvoltare”, „mod de producție” etc., pe scurt, să încerce să le confere perspectivelor lor înguste cât mai multă autoritate, cu niște cuvinte frumoase. Marx și Engels s-au opus mereu acestei abordări neștiințifice și leneșe a stângiștilor de la vremea lor. Omul nu trebuie crezut pe cuvânt, iar un om de știință nici nu și-ar dori așa ceva.

Marxiștii, adică oamenii de știință ai istoriei, capătă autoritate datorită faptului că pot înțelege profund fenomenele istorice concrete, pe baza unui studiu amănunțit, și pot deduce și legi generale. În scrisoarea de față, Engels vorbește despre faptul că astfel de oameni sunt încă puțini, dar în același timp, există încă mult potențial de dezvoltare în această sferă. Istoria este în permanentă dezvoltare și nu există un șablon la care trebuie să se conformeze evenimentele istorice, deci, factorii obiectivi care influențează fiecare eveniment trebuie studiați amănunțit și înțeleși în toată complexitatea lor. Pe lângă asta, există multe sfere de cercetare care nu au fost încă abordate.

Ambele laturi sunt de interes comuniștilor, iar sarcina noastră rămâne cea prescrisă de Engels — „întreaga istorie trebuie studiată din nou, condițiile de existență ale diferitelor formațiuni sociale trebuie studiate în amănunt înainte de a se încerca să se deducă din ele concepțiile politice, juridice, estetice, filozofice, religioase etc. care le corespund.”

Lectură plăcută!

La Berlin
Londra, 5 aug. ‘90

Dragă Schmidt,

Scrisoarea d-tale a călătorit în buzunarul meu până la Capul Nord, trecând printr-o jumătate de duzină de fiorduri norvegiene; intenționam să-ți răspund chiar în timpul excursiei, dar condițiile de scris pe vaporul cu care Schorl [emmer] și cu mine am făcut voiajul erau mizerabile; încerc acum să recuperez întârzierea.

Multe mulțumiri pentru știrile legate de activitatea d-tale care mă interesează întotdeauna foarte mult. Ar trebui, totuși, să încerci să scrii articolul despre Knapp, căci problema e mult prea serioasă. Scopul urmărit ar fi spulberarea tradiției prusiene într-unul din punctele ei esențiale și dezvăluirea inepțiilor care stau la baza vechii fanfaronade.

Prelucrarea Cărților albastre engleze pentru „Archiv” ar putea fi cu greu realizată de cineva care nu locuiește la Londra și nu are astfel posibilitatea să aprecieze el însuși importanța teoretică și practică a diferitelor publicații. Numărul publicațiilor parlamentare este atât de mare încât apar lunar cataloage consacrate acestora — ai fi deci în situația de a căuta un ac de cusut într-un car cu fân și de a te trezi cu un ac de gămălie în mână. Dacă vrei, totuși, să întreprinzi ceva în acest domeniu — în majoritatea cazurilor este o muncă de ocnă, dacă este făcută așa cum trebuie — îți stau cu plăcere la dispoziție pentru orice fel de informație. Dar dacă Brown vrea să aibă pe cineva care să-l ajute sistematic, cel mai bun lucru ar fi, dacă s-ar adresa lui Ede Bernstein. 4, Corinne Road, Tufnell Park N, Ede B[ernstein] vrea să studieze tocmai condițiile din Anglia de îndată ce va scăpa de „Soz[ial]dem[okrat]”, așa că s-ar potrivi de minune. El pleacă azi sau mâine pentru câteva săptămâni la mare, așa că eu n-am cum să-l întreb dacă acceptă ideea ce abia acum mi-a venit în minte.

Am văzut prezentarea cărții lui Paul Barth făcută de cucuveaua de Moritz Wirth în revista vieneză „Deutsche Worte” și, citind această critică, am rămas cu o impresie nefavorabilă chiar și despre carte. Am s-o răsfoiesc, dar trebuie să-ți spun că, dacă Moritzchen îl citează exact pe Barth când afirmă că acesta n-a putut găsi în toate scrierile lui Marx alt exemplu pentru dependența filozofiei etc. de condițiile materiale de existență decât că Descartes consideră animalele drept mașini, mi-e milă de omul care poate scrie așa ceva. Și, dacă omul acesta încă n-a descoperit că, dacă condițiile materiale de existență sunt primum agens (n.r.: mobilul inițial), aceasta nu exclude posibilitatea ca domeniul ideilor să exercite la rândul său o influență, fie și secundară, asupra acestor condiții materiale, este cu neputință ca el să fi înțeles subiectul despre care scrie. Dar, după cum am mai spus, toate acestea le-am aflat la mâna a doua, și Moritzchen este un prieten care-ți poate fi fatal. Concepția materialistă asupra istoriei are astăzi și ea o grămadă de asemenea prieteni cărora le servește drept pretext pentru a nu studia istoria. Întocmai cum spunea Marx despre „marxiștii” francezi de pe la 1870: „Tout ce que je sais, c’est que je ne suis pas marxiste” (n.r.: „Tot ce știu e că nu sunt marxist”).

Tot așa a avut loc în coloanele ziarului „Volks-Tribune” o dezbatere cu privire la repartiția produselor în societatea viitoare, și anume dacă această repartiție se va face după cantitatea de muncă sau în alt fel. Problema a fost privită dintr-un punct de vedere foarte „materialist” în opoziție cu o anumită frazeologie idealistă despre dreptate. Dar, curios lucru, nimănui nu i-a trecut prin minte că modul de repartiție depinde totuși în esență, de cât anume urmează a fi repartizat, iar acest lucru variază în funcție de progresele pe care le fac producția și organizarea socială, așa că modul de repartiție se va schimba, probabil, și el. „Societatea socialistă” însă le apare tuturor participanților la dezbatere nu ca ceva supus unei continue modificări, supus progresului, ci ca ceva stabil, fixat odată pentru totdeauna, având, așadar, și un mod de repartiție fixat o dată pentru totdeauna. În mod rațional însă nu poți face altceva decât: 1) să încerci să descoperi modul de repartiție cu care se va începe și 2) să cauți să găsești tendința generală spre care se va orienta în continuare dezvoltarea. Dar despre așa ceva nu găsesc niciun cuvânt în toată dezbaterea.

În genere, în Germania cuvântul „materialist” servește multor scriitori mai tineri ca o simplă frază cu care se etichetează orice, fără vreun studiu mai amănunțit, cu alte cuvinte se lipește această etichetă și se consideră problema lichidată. Concepția noastră asupra istoriei însă e înainte de toate un îndreptar pentru studiu și nu o pârghie pentru construcții de tip hegelian. Întreaga istorie trebuie studiată din nou, condițiile de existență ale diferitelor formațiuni sociale trebuie studiate în amănunt înainte de a se încerca să se deducă din ele concepțiile politice, juridice, estetice, filozofice, religioase etc. care le corespund. În această direcție, până acum s-a făcut puțin, pentru că doar puțini s-au apucat serios de o asemenea treabă. Aici avem nevoie de un ajutor masiv, domeniul este nesfârșit de vast, iar cine vrea să muncească serios poate să realizeze multe și să se evidențieze. În loc de asta însă frazele despre materialismul istoric (totul poate fi prefăcut în fraze) le servesc prea multor germani din generația tânără numai pentru a-și încropi la repezeală o sistematizare a cunoștințelor lor istorice relativ sărăcăcioase — istoria economică se mai află doar în fașă! — și a-și închipui apoi că ar fi niște spirite uriașe. Și atunci poate apărea un Barth ca să atace problema însăși, care, ce e drept, a fost redusă de cei din jurul său la o simplă frază.

Dar toate acestea se vor aranja cu timpul. În Germania suntem acum destul de puternici pentru a putea suporta multe. Unul din cele mai mari servicii pe care ni le-a făcut legea împotriva socialiștilor a fost acela că ne-a scăpat de insistența cărturarilor germani de inspirație socialistă. Acum suntem destul de puternici pentru a-l putea digera și pe cărturarul german care a început din nou să-și dea ifose. D-ta, care ai realizat într-adevăr ceva, nu se poate să nu fi observat cât de puțini dintre tinerii literați care se alătură partidului își dau osteneala să se ocupe de economie, de istoria economiei, de istoria comerțului, a industriei, a agriculturii, a formațiunilor sociale. Câți știu oare despre Maurer mai mult decât numele lui! Suficiența ziariștilor trebuie să realizeze totul și rezultatele sunt pe măsură. S-ar părea că acești domni cred că pentru muncitori orice lucru e destul de bun. Dacă ar ști acești domni că chiar lucrările cele mai bune, Marx nu le socotea încă de ajuns de bune pentru muncitori, că el socotea drept o crimă să se ofere muncitorilor ceva mai prejos decât lucrul cel mai bun!

Deplină încredere am numai în muncitorii noștri, care au depășit strălucit încercările de la 1878 încoace. Ca orice mare partid, și partidul muncitoresc va face greșeli, poate chiar greșeli mari în diferitele etape ale dezvoltării sale. Dar masele nu învață decât tocmai din urmările propriilor greșeli, din experiențele făcute pe propria lor piele. Toate acestea vor fi însă depășite, și la noi mai ușor chiar decât în alte părți, pentru că băieții noștri au o sănătate de fier și apoi, pentru că Berlinul care cu greu s-ar putea debarasa de caracterul lui berlinez, este ca, de altfel, și Londra, doar formal un centru al țării și nu așa cum e Parisul pentru Franța. M-am necăjit destul de des din cauza muncitorilor francezi și englezi — deși puteam înțelege cauzele greșelilor comise — dar niciodată după 1870 muncitorii germani nu mi-au dat motive de supărare; indivizi izolați, vorbind în numele lor, da; niciodată însă masele, care aduceau lucrurile pe făgașul cel bun. Aș putea chiar paria că nu voi ajunge niciodată într-un conflict cu aceste mase.

Al d-tale F. Engels

Trimit scrisoarea pe adresa „Volks-Tribüne”, deoarece nu știu dacă „Pankow” mai e valabilă.

Comentarii