Urăsc ziua de Anul Nou!
La 1 ianuarie 1916, marxistul Antonio Gramsci a publicat un scurt text intitulat „Urăsc ziua de Anul Nou” în ziarul oficial al Partidului Socialist Italian, Avanti! (Înainte!), pe care a început să îl coediteze în același an. Ce avea în vedere Gramsci? Află răspunsul în traducerea de mai jos a textului său. Lectură plăcută și un an nou proletar!
În fiecare dimineață, când mă trezesc din nou sub giulgiul cerului, simt că pentru mine este Anul Nou.
De aceea urăsc aceste zile de Anul Nou, care pică precum niște scadențe fixe, care transformă viața și spiritul omenesc într-o afacere comercială, cu bilanțul ei precis, cu sumele ei restante, cu bugetul ei pentru noua conducere. Ele ne fac să ratăm continuitatea vieții și a spiritului. Sfârșești prin a crede cu toată ființa ta că între un an și următorul există o ruptură, că începe o nouă eră; îți faci rezoluții și apoi regreți lipsa ta de determinare ș.a.m.d. Asta e, în general, problema cu datele fixe.
Se spune că cronologia este coloana vertebrală a istoriei. Bine. Dar trebuie să acceptăm și că există patru sau cinci date fundamentale pe care orice om cumsecade le poartă fixate în creier și care au jucat feste urâte istoriei. Și ele sunt niște zile de Anul Nou. Anul Nou al istoriei romane, sau al Evului Mediu, sau al epocii moderne.
Și au devenit atât de invazive și de fosilizante, încât uneori ne regăsim gândindu-ne că viața în Italia a început în 752 și că 1490 sau 1492 sunt ca niște munți peste care omenirea a sărit dintr-odată, trezindu-se într-o lume nouă, intrând într-o viață nouă. Astfel, data devine un obstacol, un parapet care ne împiedică să vedem că istoria continuă să se desfășoare pe aceeași linie fundamentală neschimbată, fără opriri bruște, ca atunci când, la cinema, pelicula se rupe și urmează un interval de lumină orbitoare.
De aceea urăsc Anul Nou. Vreau ca fiecare dimineață să fie pentru mine un An Nou. În fiecare zi vreau să-mi dau socoteală mie însumi și în fiecare zi vreau să mă reînnoiesc. Nicio zi rezervată odihnei. Îmi aleg singur pauzele, atunci când mă simt îmbătat de intensitatea vieții și vreau să mă cufund în animalitate pentru a trage din ea o nouă vigoare.
Nicio tergiversare spirituală. Aș vrea ca fiecare oră din viața mea să fie nouă, deși legată de cele care au trecut. Nicio zi de sărbătoare cu ritmurile ei colective obligatorii, de împărtășit cu toți străinii de care nu-mi pasă. Doar pentru că străbunicii bunicilor noștri, ș.a.m.d., au sărbătorit, ar trebui și noi să simțim nevoia să sărbătorim. Asta este grețos.
Aștept socialismul și din acest motiv. Pentru că va arunca la gunoi toate aceste date care nu au nicio rezonanță în spiritul nostru și, dacă va crea altele, măcar vor fi ale noastre, nu cele pe care suntem obligați să le acceptăm fără rezerve de la strămoșii noștri caraghioși.