Liber la drone pe cerul României
De o bună bucată de timp suntem asaltați periodic de câte o știre care anunță pătrunderea dronelor de război, sau a bucăților din acestea, pe teritoriul țării noastre.
În astfel de condiții, este firesc ca orice cetățean să se întrebe cât de în siguranță suntem și de ce politicienii noștri ne lasă călcați în picioare și, deși cheltuie atâția bani, nu opresc aceste incursiuni (indiciu: le sunt convenabile!).
Vom răspunde astăzi acestor întrebări!
Dar să vedem mai întâi, concret, despre ce este vorba.
De la începutul războiului, 43 de drone au pătruns neautorizat în spațiul nostru aerian, prima chiar în septembrie 2023. Adică de aproape 3 ani plouă cu drone! Situația nu s-a îmbunătățit, căci mai mult de jumătate (25) au fost anul acesta. Doborâte… au fost doar 4.
Mai grav, un bloc a fost lovit în Galați, cu civili afectați, deși drona ar fi fost urmărită de autorități pe radar. O altă dronă stă nestingherită chiar 50 de minute pe teritoriul nostru pentru ca ulterior să îl părăsească nevătămată. O altă dronă explodează, la un pas de tragedie, pe 5 iunie, în Portul Constanța, iar altele sunt interceptate în apropiere de platforma Neptun Deep. Litoralul românesc este și el scăldat de numeroase fragmente de la aceste drone, care au ajuns tot mai des în mijlocul oamenilor.
Acoliții burgheziei, dacă de intervenit la timp am văzut că nu se pricep, au făcut ce știu ei mai bine: condamnări publice nesfârșite cu privire la amenințarea în creștere a Federației Ruse și au reiterat necesitatea (1) creșterii cheltuielilor pentru apărare și (2) întăririi poziției imperialismului european (mai frumos spus: unitatea Uniunii), care e prezentat în mod fals ca singura metodă sigură de a asigura siguranța țării. Dar, așa cum vom vedea, întocmai această unitate a Uniunii se va dovedi că ne-a cam luat dreptul de a ne apără câtuși de puțin mai serios țara.
Deci, în lumina acestor evenimente, sub amenințarea rusă, cât de în siguranță suntem cu adevărat?
În primul rând, trebuie să lămurim această propagandă burgheză a amenințării rusești.
Rusia este un stat imperialist (nicio surpriză). Iar asta nu pentru că Putin se visează vreun rege pe cal alb în fruntea vechiului Imperiu Rus, așa cum justifică unii faptele sale, ci pentru că acesta este actualul stadiu de dezvoltare a relațiilor de producție ale capitalismului în Rusia.
Și, precum Lenin a prezentat în lucrarea sa „Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului”, caracteristic acestei epoci, războiul de reîmpărțire a sferelor de influență ale marilor puteri imperialiste poate lua oricând o formă militară.
Dar, precum Rusia, UE ilustrează la fel de bine acest principiu. Diferența este, desigur, că influența mai puternică pe care o are la noi capitalul european, îi permite acestuia să ne propage idei care să împacheteze frumos acțiunile imperialiste duse de acesta.
UE nu apără masele din Ucraina, ci își apără propriile interese de exploatare a resurselor și consolidare a influenței sale în zonă, precum și interesele burgheziei corupte și ale regimului fascist din Ucraina.
Pentru a-și susține teza, burghezia mizează pe sentimentele de teamă ale populației și pe un joc al dublului standard: critică aspru orice mișcare a imperialismului rus, în timp ce ale sale și ale burgheziei ucrainene sunt proiectate într-o lumină bună, necesară.
Au fost câteva dintre drone identificate ca fiind rusești? Gata! Suficient ca, de acum, orice dronă să fie considerată rusească (e de ajuns să confirme frații ucraineni că nu e a lor) și să declanșeze isterie rusofobă și mai tare. Nici nu ne pasă de fapt de unde a venit, pe unde a luat-o și ce îmbunătățire concretă și durabilă putem aduce pentru a scădea recurența dronelor căzătoare — prin această îngustime de perspectivă se caracterizează statul nostru burghez, atât de tare sufocat.
Burgheziei îi convine această joacă cu dronele pentru că întărește și mai tare teama populației față de pericolul expansiunii agresiunii ruse, care-i permite să folosească măsuri austere împotriva muncitorilor și să facă afaceri după bunul plac cu cei din vest. Acest prejudiciu antirusesc timp de 100 de ani a fost strâns legat de atitudinile anticomuniste ale imperialiștilor.
Deci, în măsura în care pe scară mondială conflictele inter-imperialiste se întețesc (precum trăim o așa perioadă) se poate spune cu certitudine că sub o dictatură a burgheziei proletariatul nu numai că o duce rău economic, dar este la tot pasul în pericol.
Riscul declanșării unui conflict militar pentru interesele burgheziei, în ciuda voinței muncitorilor, planează tot mai mult și devine o realitate atunci când aceasta spune că nu se mai poate (adică: nu ne mai ajunge profitul!). Crizele periodice, scăderea ratei profitului, agravează situația burgheziei și o forțează pe aceasta să poarte conflicte cu celelalte mari puteri pentru a pune mâna pe piețe și resurse pe care să le exploateze în mod parazitar, îngreunând traiul muncitorilor proprii și de peste hotare.
Iar în realizarea acestui scop, nu există nicio piedică (mai ales, nu una de ordin moral), în a folosi forța armată. Mai mult decât atât, după cum vedem, burghezia întețește și mai tare lupta ideologică împotriva proletariatului, împrăștiind idei false despre realitate pentru ca aceștia să nu înțeleagă cum sunt zilnic jecmăniți.
Cum rămâne cu investițiile în apărare?
Ei bine, toate cheltuielile făcute în apărare au menirea de a apăra cel mult profiturile capitaliștilor noștri și ale găștii europene.
Aceste investiții, făcute fără o analiză a situației țării noastre și fără un plan concret, vizează preponderent achiziția de mărfuri la bucată de la prietenii din vest, care le vor umple buzunarele de bani. Și buzunarele burgheziei românești vor plesni de belșug.
În acest timp, tot ceea ce ține de infrastructură, logistică și mentenanță, așa cum este firesc într-o producție dominată de anarhie, rămâne în urmă. Asta nu face decât să întărească și mai tare subordonarea față de burghezia vestică, căci în caz de război, e clar că România nu poate să reziste prea mult cu mărfurile pe care le are acum.
Pe parcursul unei astfel de confruntări, noi vom fi nevoiți să achiziționăm altele, deoarece producția proprie a consumabilelor și a aparaturii ce se uzează e inexistentă. Înapoierea tehnologică iarăși va fi un mare dezavantaj, mai ales că în războaie tehnica avansează mult mai repede, și va impune iarăși dependență față de importuri.
Totodată, vom căuta prin țări străine să ni se pună la dispoziție resurse ce țin de logistică și forță de muncă specializată în operarea acestor noi tehnologii. Burghezia noastră va fi iarăși legată la mâini și va trebui iarăși să facă jocul băieților mari, care cu siguranță nu se vor gândi la traiul muncitorilor români când își vor face planurile.
Iar dacă nu era deja clară această subordonare existentă a burgheziei române chiar și la acest capitol, gândiți-vă că Armata Română are nevoie de aprobare din partea NATO pentru a doborî chiar și o dronă încărcată cu explozibil ce a pătruns în spațiul nostru aerian, atât timp cât operăm cu resurse puse la dispoziție de aceștia.
Singura acțiune pe care o mai fac reprezentanții burgheziei de unii singuri este să-și mai dea cu părerea, dar și aici mai au de exersat. Imediat după evenimentul de la Neptun Deep, Nicușor Dan a declarat repejor că e rusească, deși Miruță a zis simultan că mai multe detalii despre dronă rămân a fi stabilite.
Neputința și haosul din cadrul acestei instituții a statului, ca oglindă a clasei pe care o servește, reiese din multe fapte: riscul la care supune populația (până la afectarea directă a civililor), confuzia cu privire la traseul și originea dronelor, faptul că prezența multora dintre drone și fragmente sunt semnalate de cetățeni ori nave comerciale ș.a.m.d.
Dezinteresul burgheziei față siguranța populației este trădat și prin dublul standard aplicat față de Ucraina.
În războiul de la graniță ambele tabere folosesc drone. Evenimentul din Portul Constanța, când o dronă ucraineană s-a autodetonat punând în pericol o zonă critică pentru țara noastră, nu a schimbat cu nimic paradigma în care politicienii abordează acest război.
Ei nici măcar la nivel formal nu și-au asumat vreo vină pentru asta, și cu atât mai puțin au condamnat în vreun fel partea ucraineană. Evenimentul nu a implantat nicio sămânță de îndoială că s-ar putea repeta. Și, mai mult, nimic concret nu a fost făcut pentru a preveni aceste repetări — așa înțelegem din fapte.
Doar a întărit și mai tare retorica antirusească. Dar oare dronele rusești nu pot fi la fel de bine bruiate pentru a ajunge la noi? Adică nu mai important ar fi fost să se facă ceva, în atâta răstimp, pentru a combate situațiile acestea? Se pare că nu.
Interesele imperialiștilor pentru Ucraina sunt mult mai importante pentru burghezie, astfel că dânsa nu-și permite să lase să crească reticența populației față de acest conflict. Ăsta e motivul pentru care România, acum, nu poate critica acțiunile imperialismului ucrainean care ne atacă direct interesele, precum cel al apărării.
Iar problema principală aici, după cum intuiți, nu este corupția — ea nu este vreun har care să-i definească doar pe politicienii noștri.
Politicienii, ca gestionari ai statului, acționează fiecare ca reprezentant al capitalului. Odată cu concentrarea monopolurilor și creșterea influenței acestora, corupția nici măcar nu mai ia preponderent acea formă arhaică de mită. Politicienii poartă interesul de clasă al burgheziei tacit, într-un mod mai elegant, în cadrul legal pe care chiar capitalismul l-a consfințit prin condeiul relațiilor de producție.
Nu poți lupta împotriva corupției, dacă chiar vrei s-o stârpești, rămânând pe același teren care îi dă ființă și care o reproduce la nesfârșit. Lupta anti-corupție trebuie să fie una împotriva capitalismului, care reduce orice relație umană la cea economică de schimb bănesc.
Așadar, bifăm iarăși un capitol la care proletariatul român are de suferit ca urmare a imperialismului care transformă România într-o neocolonie — capitolul apărării. Burghezia ne sacrifică, transformându-ne într-o piață de deschidere, un mijloc pasiv de a se îmbogăți.
Dezvoltarea unui sistem de apărare bine pus la punct, care să ia în considerare și (re)construcția industriei autohtone, este dată la o parte de burghezie.
Lucrurile arată altfel într-un stat cârmuit de proletariat. Acesta nu neglijează și nici nu neagă necesitatea apărării față de forțele imperialiste care caută sânge proaspăt.
Iar un astfel de stat nu își folosește resursele pentru a cotropi și exploata muncitori de pe alte meleaguri, ci va fi cu totul orientat spre lupta cu imperialismul, spre ridicarea fraților săi proletari de peste hotare pentru a dobândi o societate care să fie în final liberă, lipsită de clase.