Iohannis a plecat!
Ultimele luni au prezentat muncitorilor români felurite întoarceri și cotituri în politica burgheză, scoțând la iveală și mai tare falimentul capitalismului, acest sistem care, din cauza propriei sale naturi, creează politicieni corupți, jalnici și rupți de mase. Dacă în ultimii 35 de ani, PSD și PNL au putut să-și impună liber, fără prea multe piedici, propria lor dominație, atunci în ultimii ani vedem o tot mai mare opoziție, care încetul cu încetul creează tot mai multe probleme pentru așa-zisul „status-quo”.
Cine este această opoziție, în care unii își pun atâta încredere, doar ca o reacție la eșecurile PSD–PNL? Aici putem aminti USR, AUR și POT. USR și-a trăit cel mai probabil „perioada de glorie” și acum merge spre stagnare sau chiar declin. De interes la momentul de față este opoziția suveranistă, reprezentată de Georgescu și Simion. Aceasta a reușit în scurt timp să capete o influență parlamentară semnificativă, și-au asigurat, cel mai probabil, un președinte și, în ciuda aberațiilor reacționare pe care le propagă, continuă să mobilizeze mii de oameni la proteste.
De ce și-a pierdut USR-ul avântul pe care îl avea în 2019–2021? De ce reușesc naționaliștii să câștige tot mai mult teren? Ce ne poate arăta demisia lui Iohannis despre bilanțul forțelor burgheze cosmopolite și naționaliste din România și despre starea politică a României în general? În textul de față, vom încerca să răspundem pe scurt la toate aceste întrebări. Lectură plăcută!
Să începem cu USR, adică partidul care reprezintă acea parte a burgheziei care dorește ca România să fie și mai subordonată vestului, care dorește sporirea cosmopolitismului economic (circulația liberă bilaterală a capitalului român în străinătate și vice-versa, subordonarea forței de muncă imperialiștilor europeni etc.). Din cauza condițiilor economice obiective, și anume scăderea ratei de profit din SUA și din țările subordonate ei, apare nevoia dezvoltării industriei naționale, pentru a putea face față imperialismului chinez. Astfel, iminenta criză incapacitează aspirațiile economice ale USR și ale partidelor ei satelit.
Cealaltă „opoziție” se face mai simțită și este de mai mare interes. Aici vorbim despre „suveraniștii” precum AUR (Simion) și POT (Georgescu). Creșterea naționalismului economic la scară globală se manifestă întocmai prin politicieni ca Trump în SUA, prin partide ca AfD în Germania și prin suveraniști la noi în România. Acești oameni excentrici, cu o retorică absolut penibilă, arată cât de irațional este însuși capitalismul și ce fel de oameni ajung să întruchipeze interesul burghez.
Ce fel de om este Iohannis? De ce a ajuns acesta să-și dea demisia cu trei luni înainte de alegeri? La fel ca și majoritatea oamenilor din PSD–PNL, acesta s-a obișnuit cu confortul garantat de poziția sa politică, de banii pe care îi primea fără a fi nevoit să ia decizii prea complicate ori să fie răspunzător de ceea ce face. Această psihologie este una destul de larg răspândită în PSD–PNL, care după instabilitatea anilor ‘90 a căpătat monopol asupra puterii politice românești, iar datorită flexibilității intereselor pe care erau gata să le reprezinte, aceste partide au reușit să stea mult și bine la conducere. Atât timp cât burghezia română putea să își asigure mereu dezvoltarea prin simpla subordonare față de vest, PSD–PNL nu au fost nevoite vreodată să se apere de alți burghezi.
Acum, lucrurile stau altfel, căci România, la fel ca restul Europei, va fi pusă la colț, din cauză va primi mult mai puțin ajutor din partea SUA, și noile tarife ale lui Trump vor crește dependența României față de SUA, fără a obține beneficiile pe care le primește acum. Din cauză că burghezia noastră a decis să stea comodă 35 de ani și să devină complet dependentă de vest, ea devine tot mai amenințată de burghezii care promit să facă România independentă de alte state. Nu este niciun secret că în ultimii ani puterea burgheziei troțkiste rămase de pe vremea lui Iliescu și Ceaușescu a scăzut: dacă în 2020 PSD–PNL–UDMR aveau aproximativ 70% din parlament, aceeași coaliție în 2024 a căpătat puțin peste 50%. Totodată, sondajele de până acum arată o victorie destul de certă în mâinile suveraniștilor — fie Georgescu (dacă este lăsat să candideze), cu 35–50% din voturi, fie Simion, cu 25–35%. Având în vedere acestea, decizia lui Iohannis nu este atât de șocantă. Fie acesta putea să joace jocul „opoziției” și să îi lase pe aceștia să obțină mai multă atenție prin demersul de suspendare a președintelui, fie putea să-și dea pur și simplu demisia, și exact asta a și făcut.
Cum vedem noi demisia lui Iohannis? Întocmai ca o manifestare a schimbărilor care au loc la nivelul bazei economice, întocmai ca o consecință a dezvoltării naționalismului politic pe fondul dezvoltării naționalismului economic. Pentru noi, cutare sau cutare burghez nu ne încălzește mai tare decât rivalul său, ci noi vedem luptele dintre burghezi ca o consecință a caracterului anarhic, fărâmițat al clasei burgheze, împărțită în zeci, sute de părți și pături. În schimb, proletariatul este o clasă colectivă, cu un interes unitar, anume eliberarea sa de sub exploatarea burgheză, prin preluarea colectivă a puterii politice și economice din mâinile burgheziei.
Comuniștii, deci, trebuie să le dovedească muncitorilor că nici PSD–PNL, nici USR și nici Simion sau Georgescu nu le reprezintă cu adevărat interesele, ci numai comunismul poate face asta. Pentru a grăbi acest proces, pentru a putea face legătura cu masele de muncitori, noi trebuie să ne dezvoltăm cadrele comuniste în colectiv, să ne pregătim de sarcinile imediate și de viitor ale mișcării, să dezvoltăm o organizație de cerc cât mai puternică și cât mai pregătită să intre în contact cu masele de muncitori.