20.11.2024 | timp de lectură: ≈ 46 min. | vizualizări:

Parlamentul burghez sau democrația muncitorilor?

Cuprins

Cu ocazia apropierii alegerilor prezidențiale și parlamentare, noi am decis să vă prezentăm o analiză obiectivă, marxistă, asupra situației politice actuale din România. O astfel de analiză este de mare importanță în contextul românesc, unde, în rândul stângiștilor, găsim doar niște analize superficiale, motivate ideologic asupra politicii românești. Aceste analize nu avantajează cu nimic mișcarea comunistă, ba din contra, duc mulți oameni în eroare și le umplu capul cu propriile lor concepții false. Faptul că stângiștii nu le pot spune burghezilor și fasciștilor pe nume arată mai degrabă că și ei se asociază, într-o anumită măsură, cu aceste mișcări. Noi știm că atât pe plan teoretic, cât și pe cel practic, știința va câștiga, și astfel, contribuim cu o lucrare care prezintă o analiză comunistă asupra situației politice actuale din România, cu scopul de a demonta restul „analizelor” care apără, direct sau indirect, ordinea capitalistă. Lectură plăcută!

1. Organizarea puterii de stat în România

Înainte să vorbim despre partidele politice, ar trebui să explicăm pe scurt cum este organizată puterea de stat în România. Aici vom explica în principal care este rolul Parlamentului și al președintelui în statul român.

În primul rând, să începem cu parlamentul. Acesta este organul de stat care creează legile României. Parlamentul român este compus din 2 camere: Camera Deputaților și Senatul. Fiecare cameră se ocupă independent sau uneori împreună cu dezbaterea și aprobarea legilor. Fiecare lege trebuie să fie aprobată de ambele camere ca să poată intra în vigoare, iar diferența de împuterniciri între aceste 2 camere nu este foarte mare; totuși, Senatul se ocupă, de obicei, de legile mai importante, adică cele legate de organizarea instituțiilor statului.

După ce o lege este aprobată de Parlament, aceasta este trimisă spre aprobare președintelui României, care poate s-o conteste și s-o trimită din nou la Parlament, dar doar o singură dată, sau la Curtea Constituțională. Dacă Curtea Constituțională decide că legea respectă Constituția României și Parlamentul trimite legea a doua oară spre aprobarea președintelui, acesta este forțat să o accepte. Aceste legi sunt apoi trimise și puse în aplicare de către Guvernul României, care este organul executiv al statului român și este format din mai multe ministere. Aici vedem că Parlamentul are un rol foarte important în crearea și aprobarea legilor, iar președintele are puține împuterniciri în această privință [1].

Totuși, cine este președintele? Președintele este considerat șeful de stat al României, dar acest titlu impresionant nu arată adevărata lui poziție, aceea de funcționar angajat al statului. Conform Constituției, aflăm că președintele are următoarele roluri:

„(1) Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării.

(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.”

Acestea sunt niște atribuții foarte generale, care ar părea să-i dea președintelui multe împuterniciri. Acesta poate declara o stare de urgență în țară, o mobilizare a forțelor armate, numirea unor funcționari publici, dizolvarea parlamentului, reprezentarea României pe plan internațional etc. Dar nu trebuie să uităm că toate aceste decizii pe care le poate lua președintele pot fi făcute, de multe ori, doar cu acordul Parlamentului sau al Guvernului. Din nou, vedem că puterea președintelui este într-adevăr limitată [2].

Acum că am explicat împuternicirile Parlamentului și ale președintelui român, trebuie să reamintim ce reprezintă cu adevărat statul burghez. Statul burghez este în esența sa statul oamenilor bogați. Statul burghez este un întreg aparat de conducere și violență al clasei capitaliste, folosit pentru a-și apăra interesele și a suprima clasa muncitoare. Parlamentul burghez nu poate oferi niciun beneficiu concret clasei muncitoare, cel mult câteva concesiuni minore. În capitalism, așa lăudata democrație este doar democrația pentru oamenii bogați, folosită împotriva oamenilor muncitori. Parlamentul reflectă pur și simplu voința clasei avute. Chiar dacă în parlament avem mai multe partide care concurează pentru putere, această concurență există doar în beneficiul capitaliștilor, iar clasa muncitoare nu este reprezentată deloc.

2. Cum trebuie să analizăm corect partidele politice

Recunoscând această realitate, începem să înțelegem mai bine natura și trăsăturile fiecărui partid pe care îl vedem în parlament. Ținând cont că fiecare politician și fiecare partid susține, fiind finanțați direct sau indirect, interesul unui anumit grup de oameni bogați, bilanțul de putere în cadrul parlamentului reprezintă bilanțul de putere al unei anumite pături a burgheziei, unele fiind mai reacționare decât altele, dar toate sunt împotriva clasei muncitoare. Unele partide sunt finanțate din SUA și UE, deci ele reflectă interesele și ideile acestor imperialiști și deseori folosesc retorică mai „progresistă”, iar alte partide sunt finanțate de capitaliștii autohtoni sau ruși, aceștia având o retorică naționalistă. Toată retorica lor e, desigur, doar o fațadă, indiferent de cât de bune și juste par ideile lor, în esență ele reprezintă doar o unealtă cu ajutorul căreia capătă susținere din partea maselor. Pentru a înțelege cu adevărat ce au de gând să facă hoții, nu trebuie să ne luăm după vorbe, ci după fapte, și mai ales să urmărim de unde vin banii lor.

2.1. PSD–PNL

În primul rând vom începe cu cel mai mare partid din România, care a condus cel mai mult timp din 1989 încoace, adică PSD-ul. Partidul fondat de Ion Iliescu a găsit în permanență o anumită susținere în rândul oamenilor, dar mai ales în rândul imperialiștilor europeni și americani. Toată istoria sa, PSD-ul, a condus reformele de liberalizare și privatizare din România, ei au susținut activ subordonarea României imperialismului american. PSD-ul a fost acuzat în permanență de „comunism”, din cauză că majoritatea fondatorilor săi provin din fostul Partid Comunist Român. Aici întâlnim doar o acuzație formală, nu una întemeiată. Nici Ceaușescu, nici oamenii care au venit după el în frunte cu Iliescu nu au fost comuniști [3].

Iliescu, la fel ca Elțîn, a urcat în ierarhia partidului și s-a ascuns după steagul comunismului doar pentru a-și realiza propriile interese. Odată cu răsturnarea regimului lui Ceaușescu, Iliescu a preluat conducerea statului român din partea formațiunii Frontului Salvării Naționale, predecesorul PSD-ului. Sub conducerea acestui „comunist”, România urma să privatizeze toată proprietate de stat și să devină înrobită FMI, Băncii mondiale, deci, pe scurt, imperialiștilor americani [4]. Ulterior, Iliescu a întărit relațiile cu Uniunea Europeană și a lăudat în permanență intrarea României în UE ca „una din cele mai mari realizări istorice ale poporului român” [5].

Dacă consultăm statutul PSD-ului, găsim astfel de afirmații: „(1) Susține că proprietatea privată stă la baza economiei de piață, fiind expresia economică a liberei inițiative a cetățeanului; consideră că proprietatea privată este un factor esențial al progresului economic general și al bunăstării individuale; … (11) Recunoaște valorile și principiile promovate de Partidul Socialiștilor Europeni, de Internaționala Socialistă și militează pentru aplicarea acestora în viața social politică românească; colaborează și întreține relații cu partide sau organizații social-democrate sau de altă orientare politică democratică” [6]. Partidul Socialiștilor Europeni și Internaționala Socialistă sunt organizații complet burgheze, oportuniste, care doar se declară în folosul clasei muncitoare, dar în fapte se conformează nevoilor bogătașilor. Vedem, deci, că orice acuzație de „comunism” împotriva PSD-ului este complet absurdă. Acest gunoi burghez nu trebuie niciodată asociat cu mișcarea care are ca scop eliberarea clasei muncitoare.

În ultimii 20 de ani, PSD-ul a fost implicat în diverse scandaluri de corupție, începând cu Adrian Năstase [7] și terminând cu Liviu Dragnea [8] și Victor Ponta [9]. Tactica acestor politicieni este simplă: facem ce ne zic europenii, primim fonduri, iar fondurile le furăm, de obicei prin spălarea de bani. Cel mai ușor mod prin care se pot îmbogăți politicienii noștri este prin furarea fondurilor europene, deci e clar că ei vor face orice este necesar pentru a obține cât mai multe. De aici ne dăm seama ce interese reprezintă PSD-ul și, mai precis, interesele imperialismului american și european. Acești politicieni sunt câinii oligarhilor din vest, care își câștigă un trai luxos prin vânzarea țării.

Dacă privim la actualul lider PSD și candidat la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, care este și prim-ministrul României, vedem că și el e legat de diverse afaceri și în general și-a început cariera ca un afacerist, și tot un afacerist a rămas [10]. Pe parcursul anilor ‘90, adică era anarhiei pieței și a hoției, Ciolacu a luat o poziție fermă de îmbogățire. În CV-ul prim-ministrului vedem următoarele date: „1992–1998: Antreprenor, Administrator și Asociat la mai multe companii private”, iar din propriile vorbe aflăm următoarele fapte: „Nu mi-e rușine de nimic din ce am făcut. Am avut un magazin, apoi 6–7, am cumparat toată concurența și m-am plictisit și le-am inchiriat și m-am apucat de politică. Da, am trăit din chirii, dar ce este rău? Nu îmi e rușine de nimic” [11]. Afacerile pe care le-a obținut Ciolacu în această perioadă au fost câștigate pe baza certificatului său de revoluționar, chiar dacă nu există dovezi clare că el ar fi jucat vreun lor la evenimentele de la sfârșitul anului 1989. Acest certificat l-a ajutat, deoarece în anii ‘90 orice persoană care poseda un astfel de certificat putea lua terenuri și afaceri la un preț mai redus, uneori fiind chiar oferite gratis [12]. Deja putem să ne formăm o imagine mai bună despre liderul social-democraților români.

Odată intrat în politică, nici Ciolacu, nici nepotul său Mihai nu s-au oprit din afaceri. Acest Mihai, alături de Roxana Mihaela Grindeanu, soția ministrului Transporturilor (PSD-ist, desigur), Mirela Alina Cionca, soția omului de afaceri și membru PSD, Adrian Cionca au înființat în 2021 o firmă de construcții. Pentru cititorii care nu sunt la curent, în România, transferul banilor din bugetul statului în mâinile politicienilor se face adeseori prin intermediul firmelor de construcții. Politicienii încep diferite proiecte de infrastructură și angajează firme nu pe baza calității serviciilor oferite de aceste firme, ci pe baza faptului că acestea sunt deținute de oameni apropiați lor; în cazul nostru, nepotul prim-ministrului, alături de alți oameni de partid, deține o companie de construcții, Comuncas SRL, care primește împrumuturi și finanțare de la PNRR pentru a-și îndeplini proiectele [13]. Ne dăm cu toții seama că acești bani, adică fondurile statului, care provin din munca oamenilor, ajung direct în buzunarele politicienilor. Într-un stat burghez, poziția unui politician diferă foarte puțin de poziția unui om de afaceri.

Când vine vorba de reformele PSD, acestea merg după principiul social-democrației de a „împăca capra cu varza”, adică patronii cu oamenii muncitori. Orice om care înțelege cum funcționează societatea capitalistă își dă seama că asta e cu neputință, deoarece între clasa capitaliștilor și a muncitorilor există un antagonism de nerezolvat, interesele proprietarilor și a muncitorilor fiind complet opuse. Social-democrația oferă anumite concesiuni (creșterea salariilor, finanțarea educației și a sănătății publice, creșterea pensiilor ș.a.m.d.) clasei muncitoare, de obicei mai mult în vorbe decât în fapte, în timp de stabilitate economică, când capitalismul nu se află încă în criză, dar din cauză că această mișcare are ca singur scop apărarea intereselor capitaliștilor, toate aceste concesiuni dispar în timp de criză. Mai mult de atât, când burghezia intră în criză, social-democrația nu se va sfii din a începe și a susține cele mai grave atacuri asupra muncitorilor. Social-democrația nu opune niciun fel de rezistență, ba mai mult, trece de multe ori de partea fascismului atunci când burghezia este în criză. Nu degeaba Stalin a numit social-democrația „aripa moderată a fascismului”, iar PSD-ul nu e o excepție. Singurul motiv de ce PSD-ul nu conduce încă o politică fascistă este din cauză că în România nu s-au dezvoltat încă condițiile necesare pentru o astfel de mișcare reacționară a oligarhiei financiare. Totuși, nu trebuie să ne facem vreo iluzie că PSD-ul ar fi cumva de partea muncitorilor.

O altă latură esențială a politicii PSD este planul de guvernare pentru fonduri europene, care reprezintă o serie de reforme prin care PSD-ul vrea să facă România și mai dependentă de capitalul european. Dacă în anii 2014–2020, România a absorbit fonduri europene în valoare de 21 de miliarde de euro, atunci în perioada 2021–2027, scopul e de a atinge suma de 85 de miliarde de euro. Din acești 85 de miliarde de euro, 30 de miliarde merg direct în propagandă pro-europeană, tot atâția cât revin dezvoltării industriale și de 6 ori mai mulți bani decât cei care vor ajunge în agricultură. Datorită poziției sale în parlament, PSD-ul e conducătorul principal al acestor reforme și chiar se laudă de faptul că în anii 2017–2019, când au avut o majoritate în parlament, România a absorbit de 3 ori mai multe fonduri europene decât în perioada 2019–2021, când PNL-ul era la conducere [14].

Unde merg toți banii dedicați industriei și agriculturii? Conform unui plan de guvern al PSD-ului, publicat în vara anului curent, scopul lor este să dezvolte producția de materie primă și intermediară, alături cu dezvoltarea mai multor proiecte de construcții. Chiar dacă Ciolacu spune că aceste investiții au ca scop să diversifice economia, să întărească producția internă și să reducă dependența de importuri, acest plan este complet în conformitate cu nevoile capitaliștilor străini. Exporturile principale ale României sunt la momentul de față produsele de industrie ușoară, în special fire electrice, accesorii și piese de mașini, autovehicule etc. România mai exportă materie primă în forma fierului și al aliajelor sale, produse petroliere, gaz etc [15]. În schimb, România importă mașinării și produse tehnologice mai complexe, la preț mai mare, din străinătate. Un astfel de model de economie este unul inerent dependent de comerț, acest fapt este dovedit de faptul că pentru România raportul dintre comerț și PIB este în jur de 80–90% în fiecare an [16]. Din aceste fapte vedem că planul PSD nu are într-adevăr ca scop crearea unei economii independente pentru România, ci doar crearea unui mediu mai primitor pentru companiile străine.

Sondajele parlamentare arată că PSD-ul va obține, cel mai degrabă, în jur de 30% din voturi, menținându-se pe primul loc. Când vine vorba de prezidențiale, Ciolacu are cea mai mare șansă de a câștiga alegerile, cel mai probabil primind 25–30% din vot. PSD a fost partidul care a investit cel mai mult în campania electorală — 54 de milioane de lei, din totalul de 77 de milioane investiți în toate campaniile politice la un loc [17].

Înainte să terminăm discuția despre PSD, am vrea să îl menționăm pe Mircea Geoană, un fost PSD-ist, care acum candidează la președinție pe postul de independent. Două lucruri trebuie spuse: în primul rând, acesta urmează aceeași linie ca și PSD–PNL și reprezintă aceleași interese. În toată cariera sa politică, toată treaba lui de diplomat și Ministru de Externe a avut ca scop creșterea dependenței României de către UE și America. Mai mult decât atât, el a fost și secretar adjunct la NATO. În al doilea rând, șansele lui de a câștiga președinția se apropie de zero și cel mai degrabă va continua să reprezinte interesele PSD–PNL din parlament, fiind practic subordonat lor [18].

Acum să trecem la Partidul Național Liberal (PNL). Acest mare partid istoric a ajuns pe parcursul anilor să fie finanțat de aceiași oameni care finanțează și PSD-ul și în mare parte reprezintă aceleași interese. Din acest motiv, PNL-ul și PSD-ul pot fi considerate practic același partid, ei sunt reprezentanții aceleiași pături a burgheziei. Această teză este și mai bine dovedită de faptul că aceste 2 partide au intrat în parlamentul trecut într-o alianță și, mai mult ca sigur, vor fi din nou într-o anumită alianță și în noul parlament. De asemenea, PSD și PNL au mai colaborat din 2011 până în 2014, sub alianța Uniunea Social-Liberală (USL).

Chiar dacă retorica PNL, care vorbește în permanență de „libertatea economică și drepturile individuale”, e un pic diferită de retorica social democrată a PSD-ului, acțiunile și tacticile lor sunt aceleași. Aceștia au ca scop principal susținerea intereselor marilor companii din România și obținerea mai multor bani din partea UE, pe când interesele muncitorilor sunt complet ignorate și, mai mult, atacate.

La fel ca PSD, PNL-ul încearcă să balanseze interesul imediat de a fura cât mai multe fonduri europene și interesul de lungă durată de a crea un mediu economic în care companiile străine ar vrea să investească.

O dovadă că PNL folosește aceleași tactici ca și PSD-ul este Mihai Chirica, primarul Iașiului. Din poziția sa, el a organizat anul acesta montarea a 8 stații de încărcare electrică pentru autovehicule. Pentru realizarea acestui proiect, el a apelat la compania SC Next Generation Technologies SRL, oferindu-i 1,9 milioane de lei. Această firmă are doar un singur acționar, Alex Fenechiu, fiul lui Relu Fenechiu, despre care vom vorbi mai târziu. Atât Relu, cât și Alex se înțeleg foarte bine cu primarul Iașului și întocmai din cauza asta a fost firma cutare încredințată cu un astfel de proiect. Ca să dovedim și mai clar faptul că această firmă există să spele bani, putem privi la cifrele de afaceri. În anul 2023, fima lui Fenechiu, care declară că se ocupă cu comerțul de mașinării și echipamente, a scos un profit de aproape 50% față de banii investiți! E clar că nu poți face atâția bani doar prin cumpărare și vânzare [19].

Să trecem la Relu Fenechiu, PNL-ist și fost ministru al transportului. În perioada 2002–2005, el a folosit firmele sale și ale fratelui său pentru a vinde transformatoare vechi, la preț de nou, companiei E.ON Moldova, o companie parțial deținută de statul român. Firma aceasta este deținută în principal de capitalul german, dar la conducerea ei oricum s-au găsit niște persoane gata să îl ajute pe Relu să spele bani. Aceste afaceri neprofitabile nu au fost făcute din neatenție, ci fix din cauză că oamenii de la conducerea E.ON Moldova aveau un interes să-l ajute pe Relu, ca să poată obține și ei o sumă din banii spălați. În acest caz au fost furați 7 milioane de lei [20].

Un alt caz grav de corupție a fost acela făcut mână în mână cu firma Siveco, condusă atunci de Irina Socol. Firma Siveco i-a oferit lui Relu o mită de 4,3 milioane de euro, pentru ca acesta să o ajute să câștige mai multe contracte de la stat [21].

Ca ministru al transportului, Relu a contribuit și mai mult la privatizarea CFR și la creșterea dependenței României de banii europeni.

Vedem cât de tare coincid interesele PNL cu cele ale PSD, chiar în faptul că ambele au publicat „planuri de reindustrializare”, care au practic aceleași scopuri: dezvoltarea industriei ușoare, industria extractivă și cea care prelucrează materie primă; totuși, aproape nimic legat de industria grea [22]. Am explicat în secțiunea despre PSD de ce acest plan este în interesul imperialiștilor străini.

Interesul burgheziei dominante în România, reprezentată de PSD–PNL, pentru dezvoltarea industriei nu este un accident și nu este deloc o coincidență că fix anul ăsta au venit cu propunerile astea. Burghezia este conștientă de criza economică și știe că nu poate scăpa din ea doar pe baza speculațiilor sau doar prin fonduri europene, ci înțeleg nevoia de a folosi fondurile europene pentru a dezvolta industria câtuși de puțin. Acest fapt nu va reduce dependența față de UE, ci din contră, o va întări și mai tare, din cauza modului în care e organizată producția industrială românească. De asemenea, trebuie să ne amintim că majoritatea din aceste propuneri sunt deseori limitate la nivelul retoricii, iar politicienii nici nu au de gând să își respecte promisiunile. Planul de dezvoltare a industriei sunt, de asemenea, într-o bună măsură, o unealtă retorică pe care o folosesc cei de la PSD–PNL pentru a atrage proletarii, care înțeleg că o industrie puternică stă la baza unei economii puternice.

Un alt partid pe care ar trebui să îl menționăm este Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR). Nimic prea interesant nu poate fi spus despre acest partid, în afară de faptul că este complet subordonat PSD–PNL [23]. Alături de faptul că nu are o susținere politică prea mare, am decis că o analiză asupra UDMR-ului nu ar fi de mare interes. Separatismul maghiar/secuiesc nu este destul de dezvoltat încât UDMR să poată afecta cumva politica României, din acest motiv UDMR cer doar niște mici revendicări pentru maghiari și garanția unui anumit grad de autonomie.

2.2. AUR

A venit vremea să descoasem atât de controversatul partid „Alianța pentru Unirea Românilor”, la adresa căruia auzim tot felul de atacuri, atât din partea celor de la conducere, cât și din partea activiștilor „progresiști”. Rareori, sau mai bine zis aproape niciodată, nu auzim o explicație pentru succesul acestui partid și despre ce vrea să facă el cu adevărat.

Ca să vorbim despre AUR, trebuie să vorbim despre membrii săi fondatori — George Simion, Claudiu Târziu și Dan Tănasă. Pe lângă aceștia 3, AUR a mai adus membri de tot felul în rândurile sale (generali, traseiști, politicieni cu dosare de corupție ș.a.m.d.) chiar de la început; vom vorbi și despre ei mai târziu.

În primul rând vom vorbi despre liderul partidului — George Simion. Înainte să înceapă partidul AUR, el a scris o teză de masterat legată de „crimele comunismului” și a participat la tot soiul de evenimente, deseori organizate de instituții religioase sau naționaliste, care promovau „unirea” (a se citi: anexarea) cu Republica Moldova [24, 25, 26, 27]. De asemenea, domnul Simion se mai laudă de niște afaceri pe care le-a făcut în perioada asta și de unde, probabil, a obținut o parte din banii necesari fondării AUR [28]. Discursul lui Simion este adeseori plin de atacuri împotriva „comunismului” și „neo-marxismului” [29].

Mâna dreaptă a lui Simion este domnul Claudiu Târziu, renumit pentru „Când și ce dovezi sunt că Mișcarea Legionară a pregătit asasinarea în masă a evreilor?” Acesta este un eseist fascist, care, la fel ca majoritatea fasciștilor, urăște comunismul, dar cere să privim „obiectiv” istoria fascismului. Târziu a participat, în 2016, la o conferință condusă de liderul mișcării legionare actuale, Șerban Suru, și a făcut poze cu el (sic!). Legăturile anarhistului Târziu cu fascismul sunt evidente și nu pot fi negate în niciun fel. Poate că încă nu e prea târziu ca Simion să scoată astfel de fasciști din mișcarea sa, dar stai, întocmai pe oameni de genul se bazează el!

Claudiu Târziu (stânga) și soția lui, Adela Ioana (tot din AUR), cu Șerban Suru (în spate)

Acum să vorbim de Dan Tanasă, cunoscut pentru retorica sa anti-maghiară. El, alături de Simion, a participat la conflictul de la cimitirul militar din Valea Uzului, unde a aruncat multă retorică anti-maghiară [30]. Tanasă e un traseist, care a vrut o perioadă să candideze din partea PSD, dar apoi a ajuns să înființeze AUR, alături de „prietenii” lui fasciști. În afară de faptul că a ajutat la fondarea partidului AUR și că se ceartă ca un isteric în organele locale, cam atât am avut de spus despre el [31].

Vedem chiar de la liderii inițiali ai partidului că AUR a fost în permanență o gloată sălbatică de mic-burghezi, care foloseau orice unealtă posibilă pentru a primi atenție. Aici putem aminti mai întâi protestele anti-vaccin și anti-mască din timpul pandemiei, „critica” față de Șoșoacă „Te agresez sexual, scroafo!” și multe alte activități de agitație [32, 33]. În această categorie putem include și promisiunile absolut ridicole, precum casele de 35 de mii de euro și toate activitățile sale „umanitare”, precum caravanele medicale [34, 35]. Toate aceste lucruri sunt, cu siguranță, doar niște metode de a obține voturi și susținere.

Știm, totuși, că doar prin vorbe dulci și controverse nu poți crea un partid atât de mare și influent. Câți nebuni nu se găsesc în politica românească, dar niciunul nu a ajuns, la momentul de față, să capete atâta susținere cât Simion și șatra lui. Aici intervine forța determinantă a capitalismului — capitalul (mai ales financiar) și reprezentanții săi.

Pe lângă niște ideologi naționaliști, AUR a fost la început susținut de oameni legați direct de capitalul românesc și de oameni care au ocupat posturi înalte în armată. Din armată găsim oameni precum Mircea Chelaru și Eugen Bădălan, ambii foști Șefi ai Statului Major. Ambii generali au probleme cu legea, iar Eugen Bădălan a participat și în evenimentele din ‘89, fiind responsabil pentru moartea unor civili și militari. Bădălan a fost, de asemenea, Șef al Statului Major pe vremea lui Iliescu [36, 37]. Mai mulți generali, nesatisfăcuți de conducerea PSD–PNL, s-au alăturat partidului lui Simion.

Când vine vorba de capitalul financiar care îl susține pe Simion, putem aminti familia Paulescu, o familie de securiști care au acumulat sute de milioane de dolari după căderea regimului lui Ceaușescu [38]. AUR nu dezvăluie cine îi finanțează, dar cu siguranță există mai mulți oameni cu capital care doresc să promoveze politicile naționaliste de la AUR. Cu cât AUR a căpătat mai multă putere în Parlament, politicienii săi au început să fure bani direct din fondurile statului (fonduri europene), la fel ca PSD–PNL; un exemplu bun ar fi Lucian Florin Pușcașu [39].

Vedem cum dintr-o gloată de mic-burghezi, mișcarea fascistă (a cărei cel mai mare reprezentant este AUR) capătă susținerea marii burghezii, a capitalului financiar și a armatei. Acest lucru se întâmplă din cauză că în România condițiile economice se înrăutățesc în continuu. Poziția fascismului în politica românească va fi influențată de nivelul disperării burgheziei românești. Să nu uităm de faptul că România este foarte dependentă de comerțul cu țările europene, în special cu Germania (20% din comerț) și Italia (10% din comerț), unde deja se înrăutățește foarte tare criza economică și politică, iar mișcarea fascistă se dezvoltă foarte repede [40]. Odată ce situația economică se înrăutățește destul de tare, partidele precum AUR vor căpăta și mai multă susținere materială din partea oligarhiei financiare. De asemenea, tot mai mulți reprezentanți de la PSD–PNL vor trece la AUR, un lucru care se întâmplă deja [41].

Retorica activă anticomunistă, promisiunile false față de muncitori și legăturile cu armata și capitalul financiar sunt dovadă că AUR este o mișcare fascistă în dezvoltare. Fascismul este dictatura teroristă a oligarhiei financiare împotriva clasei muncitoare și a comunismului. Retorica și acțiunile AUR sunt în general îndreptate spre mica burghezie, care constituie baza socială a fascismului [42]. AUR își îndreaptă promisiunile și spre marea burghezie și capitalul financiar autohton, garantându-le condiții cât mai bune de exploatare a muncitorilor. Partidul lui Simion vrea să întărească poziția capitalului financiar românesc, dar în același timp să păstreze dependența față de capitalul european și american, așa cum observăm din programul lor [43]. Hai să vedem ce promite AUR:

„Vom susține capitalul românesc pentru a-și crește și recupera ponderea în PIB (pondere aflată actualmente sub 45%) și să se extindă în afara țării (1). AUR consideră de interes strategic creșterea numărului de proprietari de afaceri, a capitalului autohton și întărirea spiritului antreprenorial.”

„Sistemul bancar trebuie corelat cu ciclul producției economice, fără de care finanțarea devine un factor de risc, nu de ajutor.” Avem aici dovadă clară că Simion vrea să întărească și mai tare poziția capitalului financiar în România.

Încă o clarificare: mulți oameni acuză AUR de legături sau chiar subordonare față de capitalul rus. Acestea sunt, aproape sigur, doar niște atacuri goale aduse asupra partidului lui Simion, deoarece nu există dovezi concrete că acesta ar fi susținut de burghezia rusă. Celelalte partide preiau o astfel de abordare, deoarece în România este ușor să discreditezi pe cineva numindu-l pro-rus. Retorica anti-ucraineană pe care o adoptă uneori Simion nu este rezultatul finanțării rusești, ci o unealtă prin care își promovează pozițiile sale naționaliste și atrage mai mulți oameni care nu văd rostul finanțării războiului.

Îl vom menționa aici și pe Călin Georgescu, un fanatic al fasciștilor Codreanu și Antonescu, care era o perioadă la AUR, dar mai apoi a fost dat afară și acum candidează independent la președinție. L-am menționat doar ca să arătăm ce fel de oameni au stat la baza construcției partidului AUR, în rest, Georgescu este irelevant, neavând nicio șansă să câștige [44].

2.3. SOS

Aici avem următorii reprezentanți ai fascismului românesc, aripa și mai anarhică a mișcării fasciste, desprinsă din AUR și condusă de Diana Șoșoacă. Partidul SOS, surprinzător, nu a fost înființat de Șoșoacă, ci de niște foști membri ai Partidului Socialist Român (PSR) (2). Gib Gabriel și Abeluța au fost „socialiștii” care, alături de Viziteu Maricel, au fondat partidul SOS. Această parte a istoriei partidului nu a fost foarte importantă, partidul urmând să capete popularitate abia după ce a intrat Șoșoacă și a preluat conducerea. Ea s-a alăturat partidului după ce a fost dată afară din AUR și urma să facă și mai multă zarvă ca Simion, dar niciodată atingând popularitatea lui.

Finanțarea SOS a fost mereu relativ incertă, mai ales la început, dar s-ar putea presupune că acesta primește finanțare din Rusia. Șoșoacă a fost numită „cel mai remarcabil politician al anului 2021”, de către canalul rusesc de noutăți Sputnik, cu puțin timp înainte să se alăture SOS [45]. Retorica ei și întâlnirile diplomatice cu ambasadori ruși dovedesc și mai tare această teză [46, 47].

Finanțarea rusească explică perfect de ce SOS a devenit ceea ce este și de ce, în ciuda popularității pe care o are Șoșoacă (în special pe internet), nu a reușit să capete vreo susținere semnificativă. Capitalul rusesc explică și ruptura AUR de Șoșoacă și SOS; pe când Simion a realizat că își va putea îndeplini mai bine interesele sale reprezentând și supunându-se capitalului autohton și, mai apoi, celui european, Șoșoacă a devenit dependentă de capitalul rusesc. Din cauză că în România capitalul rus este nesemnificativ, iar Rusia nu are prea mult interes să își impună influența, Șoșoacă, reprezentantul capitalului rus, nu avea cum să obțină vreo putere reală în politica românească. Rușilor le pasă prea puțin pentru ca aceștia să o finanțeze serios pe Șoșoacă. Faptul că deciziile ei din cadrul AUR urmăreau interesele capitalului rus, în opoziție cu interesele capitalului autohton care conduceau partidul lui Simion, a dus la excluderea ei din partid. Din cauza conținutului de clasă mic-burghez al partidului SOS, acesta urma să devină în totalitate partidul Dianei Șoșoacă, chiar mai mult decât AUR partidul lui Simion.

Poziția izolată a lui Șoșoacă, împreună cu caracterul ei absolut mic-burghez, determină cea mai absurdă retorică anticomunistă. Ea nu s-a sfiit să afirme teza lui Goebbels (propagandistul Germaniei naziste) despre așa-zisul „iudeo-bolșevism” și a apărat de mai multe ori regimul lui Antonescu și cel legionar [48, 49].

Din cauză că influența rusească în România va rămâne, cel mai degrabă, scăzută și în anii care vin, partidul Șoșoacăi nu are niciun viitor. Există și destule premise pentru desființarea partidului, printre ele avem: baza materială slabă, caracterul anarhist al Dianei Șoșoacă, centralizarea puterii și fondurilor partidului în mâinile ei. Despre cele din urmă aflăm din acuzațiile multor (foști) președinți locali din partea SOS, care spun că Șoșoacă poate accesa și folosi oricând fondurile partidului și că ar fi scos 500 de mii de lei într-o singură zi. Pe lângă asta, partidul SOS este acuzat de activități financiare ilegale, precum spălatul de bani. La momentul de față, aceste acuzații, împreună cu acuzația că persoanele care au sesizat aceste crime au fost amenințate și scoase din partid din ordinul lui Șoșoacă, urmează să fie investigate. Dacă aceste acuzații sunt adevărate și SOS este într-adevăr atât de corupt, atunci această corupție, alături de consecințele proceselor legale care vor pedepsiți activitățile ilegale ale partidului, ar putea duce la slăbirea sau chiar desființarea partidului SOS [50]. Acest fapt servește de asemenea drept confirmare a tezei că SOS e finanțat de ruși, fiindcă burghezia rusească este în general incapabilă să își controleze adecvat agenții politici în alte țări, motiv pentru care s-au și întâmplat evenimente precum Euromaidan în 2014, în Ucraina.

2.4. USR

Nu în ultimul rând avem Uniunea Salvați România (USR) sau, mai corect spus, uniunea capitalului financiar pentru subordonarea activismului spontan „anti-sistem”, atât de stânga, cât și de dreapta.

Atât USR-ul, cât și alte partide precum Reper și SENS au luat naștere din nemulțumirile mic-burghezilor (în special tineri) față de sistemul politic românesc care, timp de 35 de ani, nu a reușit și nici nu avea interesul să ajute populația. După criza economică din 2008 au continuat să existe multe nemulțumiri în rândul oamenilor, din cauză că standardele de trai au crescut foarte puțin sau chiar deloc. Acest factor, alături de corupția regimului lui Ponta și influența tot mai mare a capitalului străin, a dus la apariția unui val de demonstrații și proteste anarhice, toate luptând pentru „dreptate” împotriva „corupției”. USR-ul a evitat de la început chestiunile de natură ideologică și a dorit crearea unui partid cât mai cuprinzător al opoziției mic-burgheze. Susținerea partidului a venit atât din partea liberalilor, conservatorilor, progresiștilor, ecologiștilor ș.a.m.d., în cuvintele lui Nicușor Dan, fondatorul partidului, aflăm pretinsul lui scop: „Nu suntem delimitați ideologic. Ce vrem să facem este foarte simplu, sunt niște probleme, vrem să le rezolvăm” [51].

Dar cine a stat cu adevărat la baza fondării acestui partid? A fost oare acest partid condus de acei tineri nesatisfăcuți de actuala ordine politică din România? Nu, nici într-un caz. Partidul a fost fondat de un grup de oameni deja implicați în politică și oameni de afaceri — Nicușor Dan (USB — Uniunea Salvați Bucureștiul), Cristian Ghica (om de afaceri), Clotilde Armand (USB — Uniunea Salvați Bucureștiul), Dumitru Dobrev, Roxana Wring (colaboratoare a Securității) și Erwin Albu (Uniunea pentru Codlea). Pe parcursul creșterii partidului, tot mai mulți oameni de afaceri și politicieni recunoscuți au trecut de partea USR, de exemplul oligarhul Horia Manda, unul din cei mai mari investitori din România și Dacian Cioloș, fost prim-ministru și fondator al partidului PLUS [52, 53]. Ulterior, USR și PLUS au intrat în alianță, iar, mai apoi, Dacian Cioloș a devenit el însuși președinte USR, dar, într-un final, și el s-a rupt de USR, formând partidul REPER. În partidul REPER s-a retras o parte din USR, dar acum câteva luni acest partid s-a fragmentat din nou, formând partidul SENS. Cine sunt liderii SENS? Foști membri de top din USR: Ana-Maria Ciceală, Nicolae Ștefănuță și Florina Presadă. Vedem foarte clar organizarea mic-burgheză și caracterul complet mic-burghez al mișcării care a dat naștere partidelor USR, PLUS, Reper și SENS, deoarece mica burghezie are diviziuni constante și nu poate să acționeze într-un mod unit.

Ca să înțelegem și mai bine pe cine reprezintă USR-ul (și implicit celelate formațiuni derivate din el), putem privi la programul lor din 2016, în care nu vedem nimic legat de reforme social-democrate pentru ajutarea păturilor defavorizate sau extinderea serviciilor sociale. În schimb, în acel program vedem chemări directe la susținerea afacerilor și antreprenoriatului, reducerea serviciilor sociale, privatizării ș.a.m.d., criticând și „sistemul socialist de sănătate” [54]. Pe lângă asta, chiar anul ăsta, Claudiu Năsui, membru USR, l-a lăudat pe fascistul Javier Milei pentru atacurile sale împotriva muncitorilor argentinieni [55]. USR-ul a criticat de mai multe ori comunismul și chiar a propus o lege care prevede până la 10 ani de închisoare oamenilor care apără comunismul, ceea ce poate fi considerat cu siguranță politică fascistă [56, 57].

Înafară de atacurile deschise împotriva clasei muncitoare și împotriva comunismului, alt aspect care dovedește caracterul fascist al USR este alianța formată cu Forța Dreptei și PMP, Alianța Dreapta Unită (ADU) în 2023–2024. Vedem că și candidatul FD, Ludovic Orban, și-a retras candidatura și acum o susține pe Elena Lasconi, care candidează din partea USR. De asemenea, George Simion nu a exclus o colaborare parlamentară cu USR, care dovedește că interesele fasciștilor coincid în cele mai importante momente. Cel mai probabil o astfel de colaborare va fi folosită ca să submineze puterea guvernării PSD–PNL și să aducă atacuri și mai serioase clasei muncitoare [58].

Din această mișcare a micii burghezii, subordonată capitalului financiar european, nu au apărut doar forțe de dreapta, ci și forțe de stânga, precum REPER și SENS. Chiar dacă acestea promovează o retorică social-democrată și „progresistă”, vedem că în esență sunt conduse și organizate la fel ca partidele de dreapta. Atât REPER, cât și SENS s-au desprins din USR. Din nou, accentuăm că atât forțele „progresiste”, cât și cele „conservatoare” ale micii burghezii apără în esență aceleași interese — interesele capitalului european și interesul firmelor private. Noi vrem să aducem la cunoștință tuturor oamenilor care merg la vot că partidele precum REPER și SENS sunt în esență la fel ca partidele Forța Dreptei și USR, iar toate promisiunile lor sunt doar niște minciuni [59, 60].

Acum că am văzut marii reprezentanți ai mișcării fasciste din România — AUR și USR, vom explica de ce aceștia nu se unesc într-o alianță împotriva PSD–PNL. Motivul principal este capitalul financiar pe care îl reprezintă. AUR reprezintă în mare parte capitalul financiar românesc, pe când USR îl reprezintă pe cel european și american. Desigur, în România, din cauza dependenței economice față de vest, aceste 2 capitaluri nu sunt complet în opoziție și de multe ori colaborează, dar nu putem spune că, în general, acestea ar fi același capital. Capitalul autohton și-a găsit o mare susținere din partea partidului lui Simion și prin intermediul lui încearcă să obțină o poziție mai bună pe piața românească. USR-ul nu are o legătură așa strânsă cu capitalul autohton, ci cu cel european, și de asta îi reprezintă interesele. La momentul de față, capitalul vestic își poate realiza destul de eficient interesele prin intermediul partidelor PSD–PNL, fără a fi nevoie de un partid precum USR, care să ducă un atac deschis asupra clasei muncitoare. La momentul de față ar fi cam greu să prezicem dacă va veni mai devreme sau mai târziu fascismul în România, acest fapt depinde în mare parte de situația economică în România și în UE. Dacă burghezia o să poată gestiona perioada de criză fără să ajungă într-o stare disperată, atunci regimul burghez din România își va păstra o formă relativ democratică (democrația burgheză tot este o formă de dictatură burgheză) și nu va fi nevoie de fascism.

3. Stângismul și oligarhia financiară

Sperăm că unii cititori deja au înțeles în ce direcție o ia secțiunea aceasta, pe baza celor spuse despre USR și sectele sale. Aici vom arăta că esența stângismului este foarte puțin diferită de cea a mișcărilor spontane care au pus bazele formării USR-ului și vom prezenta necesitatea mișcărilor stângiste de a colabora cu capitalul financiar pentru a supraviețui; odată ce mișcarea stângistă colaborează cu capitalul financiar, se transformă în troțkism, adică în agenții imperialismului. Cea mai evidentă comparație, care prezintă caracterul mic-burghez al stângismului, ar fi cu partidele SENS și REPER. GAS (Grupul de Acțiune Socialistă) și BTM (Blocul Tineretului Marxist), se alătură nemulțumirilor susținătorilor SENS și REPER, deobicei mergând la aceleași proteste pentru „dreptate” și „egalitate” [61, 62, 63]. Atât în teorie, cât și în practică, GAS și BTM sunt niște anarhiști. Ei nu au dat niciodată dovadă de centralism democratic, ba din contră, au dat dovadă că sunt absolut dezorganizați și că tot ce fac ei se bazează pe încercarea de a-și crea o imagine de „revoluționari” — mergând la proteste, organizând petiții ș.a.m.d. [64].

În capitalism, există 2 tipuri de mișcări, corespunzătoare clasei pe care o apără — burgheză sau proletară. Mișcările burgheze, precum USR, se bazează pe bani, pe susținerea din partea capitalului. Mișcarea proletară se bazează pe organizarea clasei muncitoare. Toate acțiunile din partea GAS și BTM au dovedit deja că aceștia nu sunt în nicio măsură capabili (sau mai degrabă, nu au interesul) să organizeze clasa muncitoare [65], deci, pentru a supraviețui, ei au nevoie de legături cu capitalul. Indiferent dacă legătura asta este directă sau indirectă, GAS și BTM oricum reprezintă interesele capitalului financiar, în special cel european, chiar dacă pretind altfel. Mișcarea stângistă în general este ținută în viață de capitalul finaciar, iar în cazul stângiștilor români, aceștia vor fi nevoiți să apeleze la ajutorul capitalului financiar, dacă nu o fac deja.

I-ați văzut voi vreodată pe GAS și BTM criticând REPER sau SENS? Nu, deoarece nu au făcut-o. Stângiștii înaintează doar teoria că AUR este fascist, deoarece, stângiștii fiind revizioniști și anticomuniști, nu pot și nu vor să facă o analiză potrivită a fascismului. Ei nu pot critica diversele mișcări „progresiste”, finanțate direct de capitalul european, deoarece stângiștii știu că ei sunt la fel ca ei sau ar dori să devină la fel ca ei. Oare credeți că Adrian Crăciunoiu, Mihnea Popescu sau alți conducători GAS/BTM nu ar accepta finanțare din partea oligarhiei europene, în timp ce ei își construiesc imaginea de mari „revoluționari”? Aceasta este esența întregii stângi românești, ei sunt marionetele capitalului financiar, ei nu diferă în esență de fasciștii de la USR.

Unde ne situăm noi, Comunism Științific, în raport cu acești stângiști? Noi respingem orice legătură, directă sau indirectă, cu capitalul financiar și luptăm pentru construirea unei mișcări cu adevărat comuniste, care poate face legătura cu mișcarea muncitorească, astfel formând o bază socială care poate lupta efectiv cu toate mișcările capitalului financiar. Noi ne organizăm pe baza principiilor centralismului democratic, nu doar în vorbe, ci și în fapte. Activiștii noștri se dezvoltă în permanență pe plan teoretic și practic, pregătindu-și abilitățile necesare pentru a face legătura cu clasa muncitoare. Pregătirea noastră teoretică este bazată pe studierea temeinică și structurată a științei marxiste, singura care poate determina teoria și practica revoluționară. Membrii noștri nu sunt niște drone trimise să stea cu pancarte la proteste și să semneze petiții, ci un grup de oameni care, în cadrul cercului, se dezvoltă și devin comuniști. Noi recunoaștem sarcinile obiective ale mișcării, precum necesitatea etapei de cerc, sarcinile ei și modul în care ne îndreptăm spre etapa de partid. Stângiștii din România nu înțeleg, nici la un nivel superficial, necesitatea cercurilor, ci optează pentru forme mic-burgheze de organizare, așa-zisele „platforme”, „grupări” sau „organizații semi-formale”.

4. Înlocuirea parlamentarismului cu democrația proletară

Acum că am dovedit că parlamentul burghez, la fel ca întregul stat burghez, este o instituție falimentată a hoților, folosită în primul rând pentru îmbogățirea lor personală, vom prezenta muncitorilor alternativa pe care o au.

Ca să înțelegem de unde să începem și ce este de făcut, trebuie să subliniem foarte bine un fapt: capitaliștii își permit să exploateze muncitorii și să pună la conducere niște marionete corupte, din cauză că au un monopol asupra puterii politice. Singura soluție pe care o au muncitorii în acest caz este să preia ei, colectiv, puterea de stat și să își construiască societatea reieșind din propriile interese. Orice altă concluzie care le cere muncitorilor să ajungă la un compromis cu tâlharii inevitabil trădează interesele celor mulți. Oamenii care ignoră nevoia puterii proletare și se limitează la cererea unor mici beneficii și reforme doar pun bețe în roate cauzei de eliberare a oamenilor ce produc toate bogățiile societății. Noi nu o să ducem muncitorii în eroare, spunându-le că niște concesiuni le vor schimba viața și îi vor face respectați în societate, noi suntem complet convinși de puterea pe care o au muncitorii, organizați în jurul unei cauze unitare, de a-și decide soarta.

Odată ce proletariatul aduce bilanțul puterii politice în favoarea sa și preia puterea de stat, el are ca sarcină înlocuirea tuturor structurilor de stat, preluate de la capitaliști, cu noi structuri cu adevărat democratice. Aparatul de stat proaspăt preluat din mâinile burgheziei este unul birocratic, unde puterea este organizată de sus în jos. Parlamentul bughez este o instituție reprezentativă, dar în esență reprezintă doar interesele celor bogați. Comuniștii nu vor să înlăture reprezentarea politică, ci din contră, să o extindă tuturor muncitorilor. Singurii oameni care vor fi lipsiți de reprezentare vor fi întocmai cei care vor să mențină vechile relații de exploatare.

În perioada în care va fi înlocuit vechiul stat capitalist cu unul socialist proletar, oamenii care guvernează nu doar vor fi aleși prin vot de către muncitori, ci vor putea fi retrași la orice moment și înlocuiți cu oameni mai capabili. Puterea vechiului parlament burghez va ceda locul noii puteri Sovietice. Aceste Soviete, în perioada de construcție a unui nou stat democratic al muncitorilor, sunt organele reprezentative ale clasei muncitoare, care prin intermediul lor alege reprezentanții ei din rândurile colectivelor muncitorești. Vechiul parlament burghez, care transformă orice dorință de implicare civică într-o prăpastie în care cad tot mai mulți muncitori dornici de a schimba societatea în care trăiesc, este înlocuit de noile Soviete, care le dau muncitorilor garanția că un viitor mai bun se implementează și le dovedesc practic că vechile relații de exploatare vor rămâne o chestie a trecutului.

Totuși, existența acestor Soviete nu este încă destulă pentru a zice că un stat este o democrație deplină a muncitorilor. La început, Sovietele pot fi conduse doar de cei mai avansați reprezentanți ai clasei muncitoare, deoarece majoritatea muncitorilor încă nu au abilitatea sau destule cunoștințe să conducă. Pe lângă acest fapt, puterea de stat încă este împărțită în puterea legislativă, reprezentată de Soviete, și puterea executivă, reprezentată de mai multe ministere. Aceste ministere încă păstrează o structură ierarhică, unde conducerea este efectuată de sus în jos. Desigur, ministerele sunt alese și sunt responsabile față de Soviete, dar însăși faptul că mai există funcționari de stat, care au o putere uriașă în ministerele pe care le conduc, ne arată că statul nu este încă cu adevărat proletar.

În perioada de tranziție se dezvoltă condițiile implicării mai multor muncitori în treburile de stat, în primul rând prin creșterea productivității muncii, astfel încât muncitorii să aibă mai mult timp liber ca să poată participa la guvernare. Pe lângă asta, educarea muncitorilor în teoria marxistă (inclusiv teoria guvernării statului) și însuflarea valorilor comuniste (spiritul colectivist, dorința de a ajuta societatea, determinarea, ambiția, neclintirea în fața inamicului etc.) este o condiție absolut necesară pentru lărgirea democrației. Abia când toți muncitorii vor avea timpul și abilitățile necesare pentru a conduce statul lor, vom putea numi acest stat unul cu adevărat democratic.

În acest stat al muncitorilor, mulțimea nu va mai trebui să se roage odată la 4 ani de niște politicieni corupți, cu speranța că poate ceva ceva se va schimba, poate cumva va fi mai bine. Într-un stat proletar, muncitorii își vor conduce singuri statul, vor putea decide și implementa direct reformele de care au nevoie și vor construi activ noua societate comunistă. În această societate, nesiguranța zilei de mâine nu va mai fi o realitate pentru majoritatea muncitorilor, ei își vor putea îndrepta eforturile spre realizarea întregului lor potențial. Societatea unde conduce doar o parte din oameni este înlocuită pe deplin de o societate unde conduce toată lumea, direct și conștient.

5. Concluzie

Acesta este mesajul nostru către muncitori — nu aveți încredere în instituțiile falimentate ale statului capitalist. Parlamentul burghez are ca singur scop reprezentarea intereselor burgheze, iar alegerile, în esență, doar decid ce hoț va veni să conducă 4 ani țara. Din acest motiv, situația politică a unui stat capitalist, inclusiv a României, reprezintă într-adevăr situația economică. Dacă situația economică este relativ bună, atunci capitaliștii vor pune la conducere politicieni care oferă un anumit grad de „libertate” muncitorilor, poate niște beneficii pe ici și colo, și nu îi arestează pentru cea mai mică opoziție. În cazul în care capitalismul intră în criză și vine la putere mișcarea fascistă, atunci se începe o ofensivă mai deschisă asupra muncitorilor, iar capitaliștii își arată adevărata lor față și le amintesc muncitorilor că cel mai important lucru pentru ei sunt banii, nu interesele proletariatului. Orice formă de guvernare burgheză ne arată, într-adevăr, că interesele proprietarilor și a muncitorilor sunt în opoziție. Singura soluție nu este votarea „răului cel mai mic”, ci dezvoltarea mișcării comuniste și pregătirea cadrelor capabile de muncă revoluționară. Astfel, muncitorii vor avea niște reprezentanți fideli, care vor putea face față oricărui atac impus de către capitaliști și îi vor ajuta să preia puterea de stat. Odată ce muncitorii au propriul stat, ei își vor putea apăra cu adevărat interesele și își vor putea construi o societate proprie, astfel, într-un final, eliberând întreaga umanitate.

Bibliografie

Note

Evidențiat de editura CȘ.
Partid ceaușist, socialist burghez.