Atenție, pericol de oportunism!

Sau — „Petiție cu petiție, ajungem la socialism”

Cuprins

• 1. Frazele nobile ale GAS sunt niște povești pentru copii
• 2. Oportunismul reacționar al GAS
• 3. Ce-i de făcut?
• Bibliografie
• Note

Notă: Neavând suficiente dovezi despre finanțarea GAS și primind totodată detalii de la membrii acestei organizații, precizăm poziția noastră: GAS nu pare să fie finanțat de capitaliști, ci lucrează în interesele acestora gratuit.

În toată lumea există organizații de oportuniști profesioniști, menținute pe plusvaloarea imensă extrasă de către capitaliști din sângele și sudoarea clasei muncitoare. Aceste organizații sunt plătite pentru a distrage clasa muncitoare de la interesele ei adevărate prin denaturarea marxismului, prin atragerea oricărei persoane cu potențial revoluționar de partea lor și prin sufocarea acestui potențial, chiar folosind fraze „revoluționare”. Aceste organizații servesc direct imperialismului mondial, menținând dominația capitalismului, constituind în esență o opoziție falsă, controlată de către capitaliști.

Oportunismul mondial este reprezentat în România de către „Grupul de Acțiune Socialistă”. Recent, aceștia au deschis o filială, numită „4 zile de muncă”. Scopul acesteia pare prea nobil: scurtarea săptămânii de muncă la 4 zile, cu păstrarea salariului lunar la același nivel.

Astăzi vom demonstra că după aceste „scopuri nobile” sunt ascunse interesele imperialiste de a minți muncitorii și că persoanele care propovăduiesc aceste reforme sunt agenți ai imperialismului mondial în mișcarea muncitorească, adică cei mai periculoși inamici pentru mișcarea comunistă.

Înainte de asta, totuși, să stabilim un lucru. Organizațiile politice în sistemul dictaturii burgheze pot avea două surse de putere:

1. voința sinceră a activiștilor din aceste organizații, combinată în mod necesar cu susținerea puternică din partea maselor muncitorești; sau

2. cantități imense de bani pompați în aceste „proiecte”, cu ajutorul cărora acestea continuă să existe pe durate destul de îndelungate de timp.

Este evident că secta GAS nu este o organizație susținută de masele populare, ci un „proiect” politic, condus de un grup restrâns, aproape secret de oameni. Astfel, sursa puterii pe care aceștia o tot găsesc, cauza din care aceștia nu mor și nu se descompun în scena politică precum șobolanii în sistemele de canalizare, sunt banii.

Așadar, de unde curg banii? De unde vine inițiativa? Prima căutare ne indică spre asocierea acestora cu 4dayweek.com, o organizație internațională fondată de multimilionarul filantrop Andrew Barnes (averea sa fiind apreciată la aproximativ $180 mln). Din banii obținuți prin exploatarea milioanelor de muncitori care circulă prin compania imobiliară „Perpetual Guardian”, acesta la sigur poate aloca și câteva milioane „Grupului de Acțiune Socialistă (sic!)”, pentru ca cel din urmă să îi apere interesele. Mai mult, „Perpetual Guardian” este o companie care gestionează acțiuni imobiliare și investiții uriașe, așadar, reprezintă capitalul financiar.

Având în vedere aceste fapte, înțelegând că în urma frazelor acestor escroci se află banii imperialiștilor, să continuăm să analizăm frazele acestora.

1. Frazele nobile ale GAS sunt niște povești pentru copii

GAS propune trecerea la o săptămână de muncă de 4 zile, cu păstrarea salariului săptămânal la același nivel. Aceștia argumentează propunerea în următorul mod:

„Faptul că de jumătate de secol săptămâna medie de muncă orbitează în jurul a 40 ore este o anomalie. Astfel, cea mai mare parte a istoriei industrializării este în sine una dintre cele mai puternice dovezi pentru eficacitatea scurtării timpului de muncă. Cele mai strălucite minți ale economiei de la John Stuart Mill la John Meynard Keynes (1) prevedeau scurtarea continuă a săptămânii de muncă odată cu progresul tehnologic și creșterea productivității muncii. Faptul că din a doua jumătate a secolului XX productivitatea muncii este din ce în ce mai decuplată de numărul de ore de muncă prestate nu îi contrazice decât în măsura în care considerau că procesul este unul automat și nu necesită să fie însoțit de acțiune deliberată la nivelul societății. În ultimii ani această activitate începe să se reia, iar rezultatele sunt unanim în favoarea scurtării săptămânii de muncă.” [1]

Argumentând necesitatea acestor măsuri, GAS face referință la John Stuart Mill (unul dintre fondatorii pozitivismului, sociologiei și politologiei burgheze) și la Keynes (salvatorul capitalismului american, arhitectorul economic al Germaniei naziste), însă îl evită pe Marx. Oare de ce? Deoarece ei știu cu siguranță că argumentele lor contrazic teoria valorii-muncă, care a fost finalizată de Marx. Argumentarea acestora este plină de încercări de a convinge burghezia că măsurile propuse sunt avantajoase și pentru ea. Astfel, GAS caută să împace cele două clase. Citim în continuare:

„Productivitatea angajatului este dată de tehnicile de organizare a muncii și de gradul de tehnologizare a unității de lucru. Ca atare, productivitatea angajatului nu va scădea, în cel mai rău caz va rămâne neschimbată… În cazul unor profesii, în special acolo unde este vorba despre muncă creativă de birou (??), implementarea acestui regim de muncă va avea un impact pozitiv într-un timp foarte scurt… În cazul multor altor profesii va fi necesară modernizarea locului de muncă pentru a spori productivitatea pe oră a angajatului. Deși există atât metodologiile de management, cât și tehnologiile necesare pentru a scurta timpul de lucru, aplicarea lor este descurajată de faptul că forța de muncă rămâne suficient de ieftină pentru a nu fi utilizate. În final, în cazul acelor întreprinderi unde procesul de muncă nu poate fi modernizat, dacă produsul realizat este nefungibil în raport cu cel al unor întreprinderi care pot fi modernizate, soluția va fi creșterea numărului angajaților pentru a se acoperi necesarul de ore-om (?!).” [1]

În primul rând, vom trece cu vederea „munca creativă de birou”. În al doilea rând, aceștia menționează necesitatea modernizării locului de muncă pentru a spori productivitatea. Astfel, GAS admite că productivitatea muncitorilor într-adevăr ar scădea. Aceștia afirmă, de asemenea, că tehnologiile noi nu se utilizează fiindcă forța de muncă rămâne suficient de ieftină. În al treilea rând, GAS nu vede contradicția logică între afirmarea necesității de a spori numărul de angajați și teza lor că productivitatea muncii va rămâne neschimbată.

Aceste teze contrazic complet teoria valorii-muncă, astfel, sunt planuri utopice care nu pot funcționa în realitate. După cum știm din cele mai fundamentale lucrări marxiste (pe care GAS pretinde să le studieze, anunțând „cercuri de lectură” a lucrărilor precum „Muncă Salariată și Capital”), capitalul este format din două părți: capital constant și capital variabil. Capitalul constant este partea folosită pentru mijloace de producție (dintre care fac parte și tehnologiile). Acest capital nu creează plusvaloare, ci doar își transferă propria valoare asupra produsului final. Capitalul variabil este partea capitalului folosită pentru angajarea forței de muncă, adică pentru salariu.

Să luăm un exemplu: un capitalist investește 60 lei pe mijloace de producție și 40 lei pe salariile muncitorilor, astfel, capitalul său total (100 lei) se descompune în 60 lei capital constant și 40 lei capital variabil. Să presupunem că rata plusvalorii este de 100%, adică pentru fiecare leu investit în salariu, angajatul îi crează capitalistului 2 lei. Așadar, capitalistul va rămâne, după ce vinde toată marfa produsă, cu 140 lei. A făcut profit în sumă de 40 lei. Ce se întâmplă dacă se micșorează cantitatea de ore muncite, iar salariul rămâne neschimbat? Atunci rata plusvalorii scade, fiindcă pentru producție se utilizează mai puține ore de muncă și, deci, se creează mai puțină valoare. Dacă scădem timpul de muncă de două ori, atunci muncitorii îi vor produce capitalistului numai 20 lei profit, iar suma valorilor la sfârșitul zilei va fi egală cu 120 lei. Astfel, capitalistul pierde profit de pe urma acestei schimbări.

Totuși, acest exemplu nu este complet. GAS spune că se vor integra noi tehnologii, ceea ce va ridica productivitatea muncii, și astfel capitaliștii nu ar fi în dezavantaj. Dar și aceste speculații se bazează pe imaginația „corpurilor-asuprite” din GAS.

1. Dacă se introduc tehnologii noi, atunci aceste tehnologii sunt mai scumpe. Aceasta crește capitalul constant relativ cu capitalul variabil, deci, rata profitului capitaliștilor scade și mai mult.

2. Când se introduc tehnologii noi, productivitatea muncii crește, dar valoarea produsă într-o anumită perioadă de timp nu crește. Dacă, timp de o oră, muncitorul produce valoare echivalentă cu 100 lei, atunci nu contează că produce 2 motoare cu prețul câte 50 lei, sau 10 motoare cu prețul câte 10 lei. Cu cât productivitatea muncii crește, cu atât scade prețul fiecărei mărfi individuale produse de către muncitor.

3. Aceste măsuri ar crește cantitatea plusvalorii relative pentru capitalist prin ridicarea productivității muncii doar cu condiția că prețul forței de muncă va scădea sau va rămâne la același nivel, însă GAS propune creșterea efectivă a salariilor, ceea ce va menține plusvaloarea relativă la nivelul existent sau chiar va duce la scăderea acesteia. În orice caz, profitul capitalistului va scădea.

4. Chiar dacă presupunem că punctele precedente sunt false (iar ele nu sunt, fiindcă pornesc din teoria valorii-muncă, unica teorie economică științifică), atunci nimic nu i-ar încurca pe capitaliști, în goana lor spre profit, să integreze aceste „noi tehnologii” pentru a primi și mai mult profit ca rezultat al productivității muncii ridicate, fără să reducă timpul de muncă. De fapt, asta se și întâmplă în capitalism, fiindcă, oricât de înapoiați ar fi capitaliștii, oricum sunt forțați să integreze noi tehnologii mai devreme sau mai târziu. Această întrebare există în secțiunea „Întrebări frecvente” a site-ului „4ziledemuncă”, dar nici un răspuns adecvat nu este oferit.

Astfel, afirmațiile GAS sunt minciuni pure. Nici un fel de capitalist nu va lua în serios aceste propuneri, iar, dat fiind că toate sindicatele române sunt subordonate burgheziei, nici acestea nu se vor alătura în masă propunerii GAS.

O altă problemă este înțelegerea în general greșită a relației dintre timpul de muncă și nivelul tehnologic. Chiar și în perioada construcției socialismului, când muncitorii sunt la putere, aceștia nu vor putea din simpla lor voință să micșoreze ziua de muncă, ci vor fi nevoiți mai întâi să crească productivitatea muncii, să dezvolte forțele de producție. Pentru GAS e invers: mai întâi se micșorează ziua de muncă, numai apoi crește productivitatea muncii. Ce aberație antimarxistă!

2. Oportunismul reacționar al GAS

Știind că aceste schimbări nu pot fi implementate de bună voință de către clasa capitalistă, să ne adresăm la clasa muncitoare. Poate oare această clasă să implementeze aceste măsuri și ar fi oare acestea în interesul ei?

În momentul actual clasa muncitoare nu este destul de organizată, iar sindicatele nu sunt conduse de GAS, deci putem afirma cu siguranță că aceste măsuri nu sunt posibile, mai ales că se apropie reacțiunea și prin toată Europa se dezvoltă fascismul.

GAS afirmă că sunt „un grup de inițiativă care dorește să conecteze oameni cu o perspectivă socialistă, revoluționară și internaționalistă în vederea construcției ulterioare a unei organizații politice.” Ei există deja de câțiva ani, iar momentul „ulterior” când se va începe construcția organizației politice tot nu pare mai apropiat. Sute de evenimente și inițiative fără rezultate concrete, zeci de lozinci scandate la proteste și alungări de la demonstrații muncitorești s-au întâmplat, dar organizația politică nu este construită. Pe baza acestei experiențe, putem afirma că GAS, de fapt, nu intenționează deloc să construiască o organizație politică.

Într-o postare recentă, GAS scrie:

„O organizare de clasă transcede naționalitatea — este adevărat în cazul clasei muncitoare, așa cum este adevărat și în cazul clasei deținătoare de capital. Există numeroase acțiuni în toată lumea care își propun acest fel de organizare. Lupta pentru 4 zile de muncă, 32 de ore, fără modificări la salariu, ar fi un început bun.” [3]

Vedem aici cum pune problema GAS: primul pas de organizare, începutul este lupta pentru 4 zile de muncă. Lenin o punea într-un mod diametral opus:

„Fără teorie revoluționară nu poate să existe nici mișcare revoluționară… Rolul de luptător de avangardă îl poate îndeplini numai un partid călăuzit de o teorie înaintată.” [2]

Pentru a organiza clasa muncitoare, trebuie să existe o organizație revoluționară adevărată. Această organizație trebuie să conducă, să ghideze și să organizeze muncitorii, și o poate face doar având autoritate în fața lor. Organizația care conduce clasa muncitoare, partidul acesteia, reprezintă unirea mișcării comuniste cu mișcarea muncitorească, unirea teoriei revoluționare cu clasa muncitoare. Așadar, pentru a crea o astfel de organizație trebuie mai întâi să fie creată o mișcare comunistă puternică, să se călească și să se educe cadre comuniste, lucru care poate fi îndeplinit numai la etapa de cerc a mișcării comuniste. GAS nu își propune să creeze o organizație de cerc, GAS nu luptă pentru crearea unei organizații comuniste. „Cercurile de discuții” pe care le organizează GAS sunt o parodie jalnică a cercurilor într-adevăr revoluționare marxiste.

GAS nu dispune de autoritate printre muncitori, ci numai de sume mari de bani, primiți de la oligarhia financiară. Petiția GAS pentru 4 zile de muncă e doar o petiție, o petiție către sindicate, care sunt complet galbene și antimuncitorești, subordonate patronilor. Unii ar considera o astfel de strategie ca fiind una curajoasă, dar din punct de vedere obiectiv e una idioată.

GAS se târăsc în coada liberalilor și muncitorilor înapoiați. Cei din GAS nu au o organizație de comuniști care să poată conduce clasa muncitoare — ei nu au trecut prin etapele firești de dezvoltare a unei astfel de organizații, mai precis prin etapa de cerc. GAS nu a stabilit o legătură cu clasa muncitoare, și astfel nici partid nu este. GAS nici nu intenționează să construiască o astfel de organizație. Cel mai probabil, adevărații conducători ai GAS nici nu își constată explicit legătura cu acest „grup”.

Toată experiența partidului bolșevic leninist ne spune că existența unei organizații care conduce și organizează clasa muncitoare, care o ghidează și o unește, este crucială pentru succes în politica muncitorească. GAS nu caută să creeze o astfel de organizație, ci caută să se târască în spatele inițiativelor imperialiste și liberale. Dovada acestei teze o găsim chiar la GAS:

„În programul SENS se regăsește și o propunere pentru un test pentru săptămâna de muncă de 4 zile, cu 35 de ore de muncă pe săptămână. Poate cea mai ambițioasă dintre propunerile acestei stângi, chiar dacă nu este explicat cum s-ar desfășura. Acest lucru ne face să ne întrebăm: este această politică propusă una căreia i se dedică și vine dintr-o teorie comună pe care o au membrii de partid despre societate? Sau este mai degrabă vorba de a călări un val de propuneri care sună bine, să fie și în România cum e afară?” [3]

Logica GAS nu corespunde realității. Dacă partidele precum SENS (obiectiv burgheze, pro-europene, pentru dictatura burgheziei împotriva dictaturii proletariatului) susțin și ele inițiativa săptămânii de muncă de 4 zile, aceasta dovedește doar că o astfel de inițiativă nu este periculoasă pentru burghezie și nici nu o încurcă. Aceste propuneri sunt visuri social-democrate, nicidecum poziții strategice pentru comuniști.

Să menționăm aici un oportunist notoriu rus, susținător al Rusiei în conflictul inter-imperialist, renumit hegelian, M.V. Popov. Chiar și acest lacheu al burgheziei ruse are o poziție mai consecventă și mai logică decât GAS. Popov este directorul unei universități în cadrul căreia adepții săi îl studiază continuu pe Hegel. Acesta afirmă, bazându-se pe studii solide, că am putea reduce ziua de muncă la doar 4 ore. Subliniem, el nu susține reducerea timpului de muncă cu 1/5 din timpul muncit, ci susține înjumătățirea timpului de muncă! Mult mai curajos. Mai mult, acesta face referință la Marx în argumentarea sa și leagă necesitatea acestor reforme cu comunismul, ceea ce nu face GAS. Astfel, el spune că muncitorii au nevoie de mai mult timp liber pentru a studia marxismul și pentru ca ei să poată lupta pentru dictatura proletariatului. Totuși, în 30 ani de activitate și „luptă” pentru aceste reforme, chiar și având o rețea desfășurată de sindicate în mâinile sale, Popov nu a schimbat absolut nimic.

În comparație cu M.V. Popov, oportuniștii din GAS par a fi niște copii care se joacă în nisip. Oportunismul lor este mult mai jalnic și slab decât cel al hegelianului Popov. Totuși, acesta rămâne oportunism.

De ce este oportunism ceea ce fac GAS? Pentru că, în loc să construiască o organizație comunistă, GAS sare de la o acțiune la alta, niciodată având un plan strategic coerent. Pentru dânșii „mișcarea este totul, scopul nu este nimic”, la fel ca și pentru „economiștii” din Rusia secolului trecut. În cazul dat, GAS luptă pentru o îmbunătățire minoră a vieții muncitorilor, totodată fără să facă măcar ceva semnificativ pentru apropierea revoluției proletare, pentru apropierea zilei în care muncitorii vor deține însăși puterea politică.

Existând de 2 ani, GAS se ocupa constant de acționism, de activism fals. În această perioadă, mai ales cu acces la resursele de care dispuneau GAS, o organizație proletară, precum e organizația noastră, ar crea zeci sau chiar sute de cadre călite comuniste, ar face primii pași spre stabilirea legăturii puternice cu mișcarea muncitorească și ar fi deja în pragul construcției unui partid.

Pe de altă parte, GAS, cum a fost un „grup de inițiativă”, așa a rămas și va rămâne pe veci. Sarcina GAS nu este revoluția, nu este eliberarea muncitorilor, deși ei afirmă asta. Sarcina GAS este de a monitoriza mișcările comuniste și stângiste, de a menține mișcarea comunistă în mlaștina mic-burgheză, de a o incapacita înainte ca aceasta să se poată naște, de a minți muncitorii și de a distruge autoritatea comuniștilor în fața muncitorilor. Acesta este întocmai oportunism.

În momentul actual, fascismul din România face pași gigantici. Unica forță care i se poate opune este proletariatul bine organizat, cu un partid comunist, căci toți capitaliștii care își vindeau țara până acum vor continua să o facă. Dar unde este partidul comunist? Putem să-i mulțumim pe cei din GAS că l-au construit? Că au creat o avangardă de fier pentru lupta împotriva fascismului, pentru comunism? Nu. GAS distrăgea atenția elementelor progresiste și revoluționare din societate, transformându-le în drone fără creier care flutură steaguri ale imperialismului american la proteste. GAS au lăsat proletariatul singur și dezorientat, față în față cu fascismul nemilos.

Despre GAS putem trage o singură concluzie — organizație oportunistă reacționară, apărătoare a imperialismului American, care se bazează pe masele mic-burgheze din societate și susținerea capitalului financiar. GAS și organizațiile asemănătoare sunt cei mai mari inamici ai comuniștilor la momentul actual, la fel cum erau menșevicii în perioada 1902–1917.

3. Ce-i de făcut?

Am criticat GAS în numeroase rânduri, am dovedit că sunt o forță reacționară și anticomunistă, e timpul să expunem ce trebuie să facem noi, comuniștii. Am menționat în multe articole precedente că suntem la etapa de cerc a mișcării comuniste. Trebuie să ne pregătim cadre, să le educăm, căci nivelul de analfabetism în ale marxismului este surprinzător, chiar și din partea celor mai „revoluționari” membri ai mișcării stângiste. Trebuie să dezvoltăm un sistem moral comunist, cu valori bazate pe poziția claselor în societate, pentru ca aceste cadre să aibă un compas bun politic.

Trebuie să creăm organe de presă cu autoritate înaltă printre muncitori. Trebuie să stabilim legături puternice cu muncitorii, să devenim partidul care îi ghidează și căruia muncitorii îi oferă încredere nelimitată.

Cu alte cuvinte, trebuie să construim un partid. Această sarcină e mult mai grea decât pare, dar comuniștii, spre diferență de stângiști, mențin stabil scopul lor principal și luptă în fiecare zi pentru înfăptuirea lui. Așadar, acolo unde GAS a creat doar piedici mișcării comuniste și muncitorești, noi vom reuși să le mișcăm înainte cu pași uriași.

Dacă, citind acest articol, conștientizezi sarcinile mișcării comuniste și dorești să te dezvolți, să te lași de stângism și de oportunism, să devii un comunist adevărat și să ajuți apropierea zilei eliberării clasei muncitoare, dacă nu ești un laș care se limitează doar cu „simpatizarea”, contactează-ne! Alătură-te organizației noastre!

Sculați, nu-i nicio mântuire
În regi, ciocoi sau dumnezei!
Unire, muncitori, unire
Și lumea va scăpa de ei.

Bibliografie

1. „Întrebări frecvente”, 4ziledemuncă, 19 noiembrie 2024.

2. V.I. Lenin. Opere complete, vol. 6, pp. 23–24.

3. „Stânga care este permisă”, Grupul de Acțiune Socialistă, 21 noiembrie 2024.

Note

1. Evidențiat de editura CȘ.

Comentarii