Feminismul — arma CIA împotriva femeilor muncitoare
Cuprins
- 1. Feminismul ca mișcare burgheză
- 2. Ce a motivat și popularizat feminismul?
- 3. Concluzie
- Bibliografie
De ce a apărut cel de-al doilea val de feminism? Care a fost scopul său? Astăzi este acceptat ca un principiu evident existența patriarhatului și a exploatării femeii de către bărbat. Retorica feministă a crescut și s-a dezvoltat foarte puternic în timpul războiului rece, dar încă și mai mult după căderea URSS. Aceasta nu este deloc o coincidență!
În cele de mai jos vom analiza câteva dintre ideile feministelor din al doilea val, care au stat la baza feminismului modern; legăturile strânse dintre unele feministe cu CIA sau cu burghezia americană, precum și de ce numai proletariatul poate elibera cu adevărat femeia.
Lectură plăcută!
1. Feminismul ca mișcare burgheză
Betty Friedan este considerată cea care a pornit cel de-al doilea val de feminism prin cartea ei „The Feminine Mystique”, unde critică presiunea culturală asupra femeilor, care le limita rolul social la cel de casnice, fiind astfel descurajate să urmeze o educație profesională. Cartea a fost puternic susținută și foarte populară încă din momentul publicării.
În jurul acestei idei apare și „National Organization for Women” (NOW), având sloganul:
„Să aducem femeile la participarea deplină în curentul principal al societății americane acum, exercitând toate privilegiile și responsabilitățile acesteia în parteneriat cu adevărat egal cu bărbații.”
Ideea că independența economică a femeii o va „elibera” nu este nouă. La fel susțineau și Simone de Beauvoir (în cartea sa „The Second Sex”) și Mary Wollstonecraft (una dintre primele feministe). Au ele dreptate?
„Independența” femeii în capitalism înseamnă doar dreptul de a fi la fel de exploatată ca bărbatul. Această idee ignoră complet diviziunea societății pe clase și consecințele pe care femeia le are de suferit când devine astfel muncitoare salariată. Se ignoră complet întrebarea „în interesul cui va munci femeia?” Din moment ce răspunsul este burghezia, cum mai e femeia liberă?
Acest val de integrare a femeilor în industrie și educație a fost o necesitate a burgheziei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Din cauza scăderii ratei de profit, burghezia a avut nevoie de noi forțe de muncă, iar acelea nu puteau fi decât femeile. Înseamnă asta că integrarea femeilor pe piața muncii a fost un lucru negativ?
Evident că nu! Acest proces a dus la o implicare mai mare a femeilor în politică. Discriminarea pe bază de sex, diferențele salariale, munca domestică — toate au ridicat nevoie femeii de a fi reprezentată politic. Acest lucru e absolut esențial în creșterea conștiinței de clasă a femeilor și, astfel, în drumul spre eliberarea lor.
Totuși, din cauza creșterii influenței comunismului în întreaga lume, femeia s-a izbit și de ideile feministelor precum Gloria Steinem. Teoria ei se învârte în jurul acestui citat:
„Falsa divizare a naturii umane în «feminin» și «masculin» este rădăcina tuturor celorlalte divizări în subiect și obiect, activ și pasiv — și începutul ierarhiei.”
Kate Millett se duce mai departe și spune:
„Aceasta este situația deoarece societatea noastră, ca toate celelalte civilizații istorice, este un patriarhat. Faptul este evident dintr-odată dacă ne amintim că armata, industria, tehnologia, universitățile, știința, funcțiile politice și finanțele — pe scurt, fiecare cale spre putere în cadrul societății, inclusiv forța coercitivă a poliției, se află în întregime în mâini masculine.”
— Kate Millett. Sexual Politics
Teoria aceasta, care e complet eronată, poate fi rezumată în felul următor — bărbații au creat și controlat lumea, iar de asta femeia suferă.
În realitate, istoricește vorbind, patriarhatul a fost doar un mod primitiv de organizare a ginții, care a apărut după matriarhat. Acesta a reprezentat doar o perioadă istorică necesară în evoluția omenirii și în trecerea de la societatea primitivă la cea organizată pe clase.
Dacă acel patriarhat nu mai există, care să fie motivul pentru care femeia continuă să fie exploatată și discriminată chiar și astăzi?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să discutăm despre cele două moduri de organizare primitive menționate mai sus: matriarhatul și patriarhatul.
După cum am menționat, primul mod de organizare a ginții a fost cel matriarhal, între anii 30.000–5.000 î.Hr. Dovezi ale matriarhatului se găsesc în Vinča din Balcani și Cucuteni–Trypillia din Ucraina. Grupuri similare se găsesc și în China, Marea Britanie, Canionul Chaco ș.a. — ginte matriliniare caracterizate prin endogamie.
Trebuie menționat că în această perioadă femeia avea autoritate și era privită cu respect, iar relația dintre parteneri, indiferent de sex, era egală.
Observăm deja cum, de fapt, exploatarea nu a existat dintotdeauna.
Trecerea de la relațiile sexuale anarhice la monogamie este un factor esențial care a dus la „privatizarea” femeii. Odată cu dezvoltarea condițiilor economice de viață (adică, a forțelor de producție) și cu creșterea densității populației, femeia simte umilință în relațiile sexuale anarhice, și caută, astfel, dreptul la castitate.
Domesticirea animalelor este crucială pentru trecerea de la matriarhat la patriarhat. Bărbatul se ocupa, prin diviziunea muncii, de agricultură și creșterea animalelor — condiție care a devenit, cu timpul, premisă pentru a lua în proprietate privată animalele și mijloacele de muncă.
Odată cu creșterea influenței bărbatului datorită proprietății asupra mijloacelor de producție, copiii membrilor masculini ai ginții rămâneau în gintă, iar copiii membrilor feminini treceau în ginta tatălui lor. Așa apare patriarhatul, iar odată cu acesta și proprietatea privată.
Consecința apariției proprietății private a fost că bărbatul începea să vadă în partenera sa un sclav, doar un mijloc prin care el să se procreeze și să dea mai departe moștenirile din familie.
Așadar, contrar crezului feminist, de fapt, proprietatea privată este motorul din spatele egoismului. Odată cu trecerea de la modul de organizare primitiv la sclavagism sau feudalism, acest lucru devine foarte vizibil în cadrul familiilor.
De exemplu, în Imperiul Roman, când spunem familie, ne referim la sclavie. Bărbatul vedea sclavi atât în soția lui, cât și în copiii lor. Familia a fost doar o necesitate economică pentru ca bărbatul să-și poată transfera mai departe averea prin fiul său legitim.
Înseamnă că toți bărbații dețineau sclavi și femei?
Nici pe departe! Poligamia a fost permisă doar câtorva dintre bărbații care controlau mijloacele de producție. Toți ceilalți bărbați — în marea lor majoritate, sclavi — nu aveau dreptul la mai mult de o soție, iar ei erau proprietatea patriarhului. Acest lucru e observat la semiți, unde doar patriarhul avea voie să întrețină relații sexuale cu mai multe femei.
Dar revoluția burgheză a adus femeia la un nivel economic egal cu cel al bărbatului, eliberând-o astfel de constrângerile economice din cadrul familiei din trecut.
Însă, în capitalism, nu putem vorbi niciodată despre libertate economică deplină, din cauza existenței proprietății private. Astăzi, femeia este văzută de burghez ca o marfă, fie că burghezul este o femeie sau un bărbat. Ea este constrânsă, precum bărbatul, la o viață de sclavie salariată.
Așadar, nu „dominația” bărbaților este problema (cum ar susține feministele), ci existența proprietății private (burgheze) este cea care împiedică întreaga omenire din a fi, cu adevărat, liberă.
De ce a fost, atunci, nevoie de feminism? Și, n-a fost el o mișcare progresistă deloc-deloc? Nu. Legăturile strânse cu burghezia (e.g., CIA, Rockefeller, Ford, McCarthy) ne arată contrariul — că încă de la bun început feminismul a fost o mișcare parazitară, reacționară.
2. Ce a motivat și popularizat feminismul?
Începând cu anii 1900, putem observa că, în majoritatea țărilor vestice, dar nu numai, a avut loc o constantă creștere a participării femeilor în producție. Totuși, după cum am mai menționat, intrarea femeilor pe piața muncii nu a fost una ușoară, ci una întâmpinată cu discriminare salarială și pe bază de gen, lipsă de reprezentare politică, lipsa unei educații puternice ș.a.m.d.
În timp ce țările burgheze erau incapabile să-și trateze muncitoarele cu respect, în URSS femeile erau reprezentate și apărate legal.
În 1917, femeile primiseră pentru prima dată dreptul la vot, comparativ cu Regatul Unit — 1918, Franța — 1944, America — 1920. Proprietatea individuală a soției aparținea în sfârșit ei însăși, comparativ cu multe alte țări burgheze, unde proprietatea soției era automat a soțului ei. Divorțul era un procedeu foarte simplu și ieftin, întrecând majoritatea țărilor burgheze din trecut (și chiar din prezent). Exista un departament guvernamental dedicat ajutorării femeilor (Jenotdel), condus de Alexandra Kollontai. Alte exemple relevante includ: dreptul la muncă, dreptul la avort, salariul egal între femeie și bărbat, concediul de maternitate și educația gratuită pentru femei.
Succesul emancipării femeii sovietice, femeile din întreaga lume deveneau din ce în ce mai atrase spre comunism. La doar câțiva ani de la revoluția bolșevică, mai mult de 100.000 de femei erau membre ale partidelor socialiste, printre cele mai cunoscute numărându-se și Clara Zetkin, care a făcut parte din KPD (Partidul Comunist German). Multe dintre organizațiile comuniste de la acea vreme (inclusiv din America și Asia) urmau modelul bolșevic de organizare și luptau pentru eliberarea femeilor muncitoare.
Dar burghezia nu stătea cu mâinile în sân privind cum pierde teren. Ea își făurea arma ideală cu care să distragă atenția femeilor muncitoare — feminismul. Preluarea anumitor realizări ale URSS-ului (e.g., drepturile egale) și „îmburghezirea” lor cu ideea că pot fi obținute prin vot — asta a stat la baza feminismului modern. Scopul feminismului era să se infiltreze în organizațiile comuniste ale femeilor și să le răpună cu astfel de idei liberale. Iar un exemplu bine documentat și popular este Gloria Steinem.
Relevantă și în ziua de azi, ea a avut un trecut foarte curios cu CIA:
În 1956 și respectiv 1962, Uniunea Sovietică a sponsorizat festivalurile „Vienna World Youth Festival” și „Helsinki Festival”, care aveau scopul de a crește influența URSS în întreaga lume [1]. Ținem să menționăm că aceste festivaluri nu erau proletare, deoarece încă din 1953 proletariatul nu mai era la putere în URSS.
Pentru a contracara influența URSS-ului (revizionist), CIA a trimis proprii studenți prin intermediul „Independent Research Service” (IRS). La bordul IRS se afla și Gloria Steinem, recrutată de doi agenți CIA.
Toată operațiunea a fost în mare parte finanțată de către CIA — 85.000$ (1 mil. $ astăzi) doar pentru festivalul de la Viena. Steinem a condus organizația în perioada 1959–1962 și a rămas în cadrul său până în 1969. Acest lucru a fost confirmat inclusiv de către Steinem, care a numit CIA o organizație „liberală, nonviolentă și onorabilă” și a declarat că, dacă ar putea, ar face același lucru din nou [2].
La un an după participarea în IRS, Steinem, în 1970, intră în organizațiile feministe fără să aibă vreo experiență relevantă anterioară. Peste doar doi ani, în 1972, ea devine printre cele mai relevante feministe din toată America. Merit propriu sau finanțare CIA? Să vedem.
În primul rând, finanțarea revistei „Ms. Magazine” s-a făcut cu ajutorul lui Clay Felker, unul dintre angajații principali ai IRS (din nou, organizație CIA) și fondator al revistei „New York Magazine”.
În al doilea rând, Katherine Graham (deținătoarea „Washington Post” și „Newsweek” la acea vreme) a cumpărat acțiuni „Ms. Magazine” în valoare de 20.000$ (160.000$ astăzi) înainte de publicarea primului număr al revistei [3], iar „Washington Post” fiind una dintre marionetele CIA în operațiunea „Mockingbird” [4].
„Ms. Magazine” este, de fapt, o organizație paralelă CIA. Revista a primit critici inclusiv de la „Redstocking” (organizație stângistă), pentru că ignora complet lupta de clasă, iar aceste acuzații au fost total ignorate.
Când legăturile, menționate mai sus, dintre CIA și Steinem urmau să fie publicate în cartea „Feminist Revolution”, Steinem, președintele „Ford Foundation” și mai mulți prieteni burghezi de-ai lui Steinem au amenințat „Random House” (editură majoră) cu acțiuni în instanță. Astfel, legăturile lui Steinem cu CIA au fost, într-un final, cenzurate prin eforturile burgheziei, până când au fost readuse la suprafață [5, 6, 7].
Unul dintre cei mai mari fondatori ai organizațiilor feministe a fost chiar „Ford Foundation” — fundația fiului lui Henry Ford. Ea a donat mai mult de 3 mld. $ către diverse organizații feministe de-a lungul a 60 de ani [8].
Până în anii 1970, „Ford Foundation” punea banii exclusiv în organizațiile anticomuniste precum „Congresul pentru Libertate Culturală” (organizație CIA) [9], în controlul economic al Americii de Sud cu ajutorul „Revoluției Verzi” [10] și în studii internaționale și pregătirea de experți în afaceri externe [11]. În concluzie, „Ford Foundation” a fost o mașinărie anticomunistă încă de la apariția ei.
Abia în anii 1970 sumele donate către organizațiile ce prevedeau apărarea drepturilor civile au devenit mult mai consistente, remarcându-se inclusiv finanțarea organizațiilor feministe precum:
- ACLU Women’s Rights Project (1972), cu 7 mil. $ (57 mil. $ astăzi);
- 9to5 — National Association of Working Women (1972+);
- Center for Women Policy Studies (1972).
Toate cele 3 organizații au scopul de a lupta pentru drepturile femeilor. Ele caută să impună reforme noi pentru femei sub capitalism, iar același lucru îl putem observa și la exemplele date în cazul lui Steinem.
La conducerea „Ford Foundation” în perioada aceea s-a perindat chiar și McGeorge Bundy, angajat de John McCloy, care era înalt Comisar American pentru Germania. McGeorge Bundy a fost supraveghetor CIA și unul dintre principalii arhitecți ai escaladării războiului din Vietnam de către SUA.
În același timp, John McCloy a fost președintele băncii lui David Rockefeller (colaborator deschis CIA), Chase Manhattan Bank.
Trebuie să menționăm și relația dintre „Ford Foundation” și Gloria Steinem. Franklin Thomas a fost unul dintre CEO între anii 1979–1996. Acesta, cu 4 ani înainte de a deveni CEO, a avut o relație amoroasă cu Steinem, rămânând buni prieteni chiar și după aceea.
Pe pagina „Ford Foundation” putem găsi un articol care o celebrează pe Gloria Steinem și care menționează ajutorul financiar oferit revistei „Ms. Magazine”, despre care am vorbit mai sus.
Există o întreagă rețea de legături între guvernul SUA și cele mai relevante organizații feministe ale secolului XX chiar și în prezent. Nu este doar o simplă „coincidență” sau „bunăvoința” burgheziei față de femei, cum ar susține unii. A fost dintotdeauna interesul burgheziei să susțină mișcările antimuncitorești și să-i devieze pe muncitori de la lupta de clasă la o „luptă” de gen, rasă sau sexualitate.
Ce-i de făcut?
Dintre toate luptele intersecționale, cea mai parazitară este aceea care dezbină o întreagă jumătate din clasa muncitoare de cealaltă, prin intermediul „luptei de gen”.
Istoria dictaturii proletariatului ne arată clar — eliberarea femeii se poate face doar prin participarea sa în mișcarea comunistă, alături de bărbații muncitori, cu scopul instaurării dictaturii proletariatului și, într-un final, al eliminării claselor și proprietății private. Doar așa femeia se poate elibera cu adevărat de lanțurile care i-au fost puse în timpul patriarhatului și care îi atârnă chiar și în ziua de azi.
3. Concluzie
Feminismul NU este o mișcare progresistă!
De-a lungul istoriei, tot ce a reușit feminismul să facă pentru femei a fost să le aducă la același nivel de exploatare ca și al bărbaților. Însă, după cum am văzut, anume proprietatea privată și existența unei clase exploatatoare sunt cele care nu permit femeilor să fie cu adevărat libere.
Au adus în discuție feministele vreodată lupta de clasă? În puținele instanțe când au făcut-o, au adus cel mult o analiză superficială, dând majoritatea vinei pe „patriarhat”, așa cum l-au înțeles ele.
Viața ne arată că doar dictatura proletariatului va da femeilor armele de care au nevoie pentru a se elibera de lunga lor istorie de exploatare. Femei precum Kollontai și Samoilova au arătat muncitoarelor din lumea întreagă că ele nu vor fi libere câtă vreme nu va fi liber întregul proletariat.
Bibliografie
-
The Greanville Post. Did the CIA Use Gloria Steinem to Subvert the Feminist Movement?
-
CounterPunch. The CIA and the Press: When the Washington Post Ran the CIA’s Propaganda Network
-
Nancy Borman. How Gloria Steinem’s CIA Role Was Censored
-
Nancy Borman. Inside the CIA with Gloria Steinem
-
Ford Foundation. The Unfinished Business of Gender Equality
-
Michael Warner. Origins of the Congress of Cultural Freedom, 1949–50 Cultural Cold War
-
Ford Foundation. A History of Social Justice
-
ACLU. Ford Foundation Gives $7 Million to ACLU Endowment Campaign