19.09.2024 | timp de lectură: ≈ 23 min. | vizualizări:

Lupta de clasă în capitalism

Categorie: Politică

Cuprins

În România, situația fiecărui muncitor este din ce în ce mai rea. Locurile de muncă oferă salarii proaste pentru cât efort cer în schimb. Prețurile chiriilor tot urcă și urcă și, la rândul lor, urcă și facturile. Românul se trezește la câteva zile de la salariu, cu aproape nimic în buzunar. Niciun sindicat nu luptă pentru muncitori, niciun partid nu vorbește în beneficiul lor, iar Uniunea Europeană parcă îi îndeamnă să plece în alte țări cu salarii mai promițătoare. Muncitorul rămâne fără nimic și fără nimeni să îl reprezinte. Însă, nu rămâne muncitorul cea mai de preț investiție pentru angajatorul său? Nu are muncitorul forța sa de muncă care îl face un izvor de noi valori pentru capitalist? Ba da.

Fără forța de muncă a muncitorului, capitalistul nu ar putea să facă aceste sume cutremurătoare de bani. El ar fi falit. Muncitorul trebuie să se organizeze împotriva parazitului capitalist, împotriva celui care îi dă așa puțin, un salariu mizer, și îi pune în cârcă toate celelalte cheltuieli.

Scopul acestui articol este de a intra mai în detaliu despre lupta de clasă dintre muncitor și angajator, dintre proletar și burghez.

1. Monopolul ca unealtă a luptei de clasă

Exact cum a descris Lenin în lucrarea sa „Imperialismul, cel mai înalt stadiu al capitalismului”, astăzi capitalismul se află în stadiul său monopolist. Am descris deja trăsăturile esențiale ale imperialismului într-o publicație anterioară [1]. Câteva exemple de monopoluri sunt: industria tech, unde majoritatea sistemelor de operare de pe tehnologii, pe întreaga piață globală, sunt în proporție de 91.47% de la doar 3 corporații gigantice, aproximativ 70% din piața globală de băuturi răcoritoare este deținută de alte 3 corporații, piața globală de agenții de rating de credit este deținută în proporție de 95% de doar trei corporații [2] ș.a.m.d.

Lista poate continua pentru fiecare industrie în parte, unde există un monopol deținut de numai câteva corporații uriașe, care decid ce se întâmplă în industria respectivă. Cum afectează asta pe muncitorul de rând? De ce ar conta pentru un muncitor faptul că o piață globală este deținută de doar 3 corporații gigantice sau nu?

Să luăm Amazon, drept exemplu. Amazon controlează o mare parte din vânzările online din SUA, aproximativ 40% din totalul lor [3]. Acesta are puterea de a controla prețurile vânzărilor online și poate obliga mulți vânzători online mici să vândă direct de pe Amazon în locul folosirii unei platforme proprii. Amazon în primul rând ia 50% din venitul vânzătorilor de pe platforma sa. Dacă unul dintre acești vânzători are un produs care este mult mai vândut decât restul produselor de pe platformă, Amazon va vinde acel produs la un preț mai mic decât vânzătorul. Astfel, având o competiție directă cu vânzătorul ce îi folosește platforma [4]. În afară de industria comerțului online, Amazon își bagă nasul în tot felul de alte industrii prin intermediul monopolului său, precum cea alimentară sau cea a vânzării de cărți. Pe lângă faptul că Amazon manipulează anumite piețe, acesta afectează în mod direct și muncitorii, respectiv angajații săi.

Mulți angajați nu își pot lua pauză pentru nevoi, precum mersul la baie, iar pauzele pe care le au sunt în general foarte scurte, chiar și de 30 de minute pe zi. În timpul verii nu există aparate de aer condiționat în anumite depozite, la fel cum și în timpul iernii nu există încălzire. Mulți angajați lucrează peste 10 ore pe zi, unde sunt monitorizați constant să îndeplinească muncă fizică mult prea multă [5] ș.a.m.d. Amazon își permite să își trateze angajații așa din cauza monopolului puternic pe care îl are asupra pieței. Pentru că muncitorul este obligat să se angajeze pentru a supraviețui, acesta ajunge să accepte și cele mai oribile locuri de muncă.

Un astfel de monopol se află și în țara noastră, unde Dedeman controlează majoritatea pieței de bricolaj. Publicația „Ziarul Financiar”, spune:

„Între timp, Dedeman a reușit să ajungă, în 2023, la aproape 30 de ani de la fondarea businessului, la o rețea de circa 60 de magazine, timp în care companii străine precum Praktiker, Bricostore, BauMax sau OBI au intrat și ieșit de pe piața locală.” [6]

Aici vedem faptul că Dedeman are într-adevăr un monopol în această industrie.

Așadar, observăm cum muncitorul de rând este afectat direct de către monopolurile deținute de o mână restrânsă de capitaliști, care controlează condițiile la locul de muncă, salariile și puterea de cumpărare a muncitorilor. Desigur, Dedeman poate nu le îngreunează munca angajaților în aceeași măsură, sau în același fel în care o face Amazon, dar totuși o face.

Un alt efect negativ al imperialismului, este faptul că din cauza lipsei de concurență, capitaliștii nu mai au absolut niciun interes pentru a face produsele calitative. Așadar, multe dintre produsele ce ajung pe masa muncitorului, sunt pline de compuși chimici ce îi afectează direct sănătatea.

Însă, problema reală cu monopolurile nu este faptul că ele există, ci că ele sunt conduse de către o mică parte din populație strict interesată de profitul personal prin exploatarea muncitorului. În cadrul monopolurilor, pentru că munca este mult mai centralizată, iar muncitorii lucrează împreună și nu împrăștiați pe la mai mulți capitaliști, aceștia fac o treabă mult mai productivă. Monopolurile nu doar că presupun această strânsă legătură dintre muncitori, care ușurează organizarea lor drept clasă împotriva burgheziei, dar ele sunt și o premisă pentru comunism. Burghezia devine mai vulnerabilă la schimbări revoluționare în momentul în care toată piața este centralizată în mâinile câtorva capitaliști și nu a mai multor capitaliști. Proletariatul este mai conștient de cine este adevăratul inamic, pentru că acum este evident că există o mână de oameni restrânși ce au totul fără a face nimic. Dacă o criză financiară va izbucni, pentru că există monopoluri, muncitorii vor fi mult mai uniți, pentru că aceștia nu sunt împrăștiați pe la mai mulți capitaliști. Monopolurile acum, fiind deținute și manevrate de burghezie, sunt folosite de aceasta pentru a exploata și mai sălbatic muncitorii și pentru a-și apăra propriile interese.

Monopolurile vor deveni cu adevărat progresive și își vor atinge cu adevărat potențialul maxim abia atunci când vor ajunge în mâinile clasei proletare, când aceasta va deține mijloacele de producție și își va însuși cu adevărat ceea ce produce. Dacă tot am vorbit despre lucruri care sunt progresive pentru clasa muncitoare atunci când sunt deținute de aceasta, dar parazitare când sunt deținute de burghezie, putem vorbi în aceeași măsură și despre sindicate.

2. Sindicatele

Sindicatele sunt organizații ale muncitorilor, care au ca scop apărarea intereselor acestora, precum salariile, siguranța la locul de muncă, orele de muncă etc. Sindicatele pot fi de 2 feluri: sindicate galbene și sindicate roșii. Sindicatele galbene sunt sindicate conduse de niște persoane sau grupuri care susțin interesele burgheziei. Rolul lor este de a menține muncitorii sub control, ca aceștia să nu se revolte împotriva burgheziei. Sunt practic niște unelte parazitare ale burgheziei. Acestea sunt opuse sindicatelor roșii, care luptă pentru binele proletariatului.

Un exemplu de sindicat galben îl întâlnim în China: ACFTU (All-China Federation of Trade Unions), care deși se declară a fi „trade union” (sindicat muncitoresc), luptă împotriva organizării muncitorilor. Acest sindicat luptă alături de statul burghez chinez [7], împotriva proletariatului chinez. ACFTU se implică în Foxconn (unul dintre cei mai mari furnizori Apple), unde este complet indiferent de problemele muncitorilor, precum salariile proaste, orele exagerate de muncă și condițiile proaste de lucru. ACFTU reprezintă în mod direct interesele gunoiului capitalist prin modul său de a trata cu totală indiferență muncitorii de rând și, în același timp, distrugând conștiința lor de clasă.

Un alt exemplu popular este AFL-CIO (American Federation of Labor and Congress of Industrial Organizations), care este cea mai mare federație sindicală din SUA. În America, sindicatele se numesc „labor union”, în loc de „trade union”. Această federație are 60 de sindicate subordonate ei și are în grijă 12.5 milioane de muncitori. AFL-CIO are o istorie incriminatorie: susținerea financiară a grupului fascist „Patria y Libertad” în Chile, a FTUC (Free Trade Union Committee), care propaga diviziune între muncitori în timpul războiului rece în Europa. De asemenea, merită menționat faptul că FTUC a fost creat de către AFL și finanțată direct de către CIA. În Mexic AFL-CIO a susținut incidentul de la Cuautitlán, unde, cu susținerea CIA, și împreună cu CTM (The Confederation of Mexican Workers, cea mai mare confederație de sindicate din Mexic), au trimis bandiți înarmați să atace muncitori care voiau să schimbe conducerea coruptă din CTM, care nu le reprezenta interesele [8]. Cum am putea numi vreodată această organizație, supusă intereselor CIA, un „sindicat muncitoresc”, când tot ce face este să rănească direct proletariatul? România nu diferă din acest punct de vedere. Sindicatele noaste la fel, la momentul actual, nu pot reprezenta cu adevărat interesele proletariatului [9].

Vedem așadar cum toate aceste sindicate în realitate nu luptă pentru interesele muncitorilor, ba chiar le îngreunează viața. Aceste sindicate vor să oprească muncitorii din a se revolta împotriva condițiilor proaste oferite de către capitalist, pentru ca dânsul să nu cumva să dea vreun ban sau să piardă vreun bănuț din profitul lui ce trebuie protejat cu mare atenție. Aceste sindicate nu vor, mai ales, ca acești muncitori să își realizeze interesul lor de clasă proletară și să lupte cu însăși clasa capitalistă. De ce se întâmplă asta? De ce sindicatele nu funcționează și majoritatea ajung să devină sindicate galbene, oportuniste?

Conducerea acestor sindicate, deși la început pare a fi bine intenționată, ajunge în majoritatea cazurilor să fie cumpărată de marii capitaliști împotriva cărora „luptă”. Un caz foarte cunoscut despre cum gunoiul capitalist care conduce aceste „sindicate muncitorești” nu sunt altceva decât niște leneși care scot bani de la cei care cu adevărat produc, anume muncitorii, este chiar UAW (United Auto Workers) din America, care se ocupă de muncitorii din industria auto. Acesta a fost implicat într-un scandal de corupție unde liderii sindicatelor acceptau bani direct de la producătorii auto [10].

Nici România nu are sindicate care să reprezinte cu adevărat nevoile clasei muncitorești. Un exemplu este liderul de sindicat Bărăscu, liderul „CNSLR — Frăția”, care a câștigat în 13 ani de când conduce acest sindicat, 5.400.000 de RON [11]. Este de menționat și faptul că acest sindicat este partener tradițional al partidului PSD [12].

Aceste două exemple, și multe altele, arată că sindicatele nu pot ajuta muncitorii atât timp cât oamenii cumpărați de către burghezie se află la conducerea lor. Acești lideri de sindicate sunt niște oportuniști pe care clasa capitalistă îi angajează întocmai ca să încetinească mișcarea muncitorească. Totuși, există un rol pentru aceste sindicate chiar și înainte de dictatura proletariatului.

Comuniștii trebuie să intre în aceste sindicate și să ajungă în funcții cât mai înalte de conducere. Astfel, aceștia pot, ușor ușor, să le transforme în sindicate roșii. În perioada în care proletariatul se pregătește de revoluție, este necesar ca acesta să se organizeze în sindicate, de unde își va putea apăra interesele economice și politice. Acest lucru va ajuta proletarii să preia mai ușor puterea din mâinile burgheziei și să se organizeze într-o putere politică dominantă, care își va putea construi propriul stat. În timpul dictaturii proletariatului, sindicatele roșii, sindicate conduse direct de către clasa muncitoare, vor avea o relație de cooperare cu statul și nu vor fi subjugate de către acesta. În aceste sindicate, muncitorii sunt educați economic și pregătiți pentru a conduce producția din fabrici. Pentru asta, proletariatul trebuie să înlăture gunoiul burghez ce conduce actualele sindicate galbene, să îndemne muncitorii la greve pentru a-și realiza scopul politic principal, adică menținerea și dezvoltarea dictaturii proletare.

„Cucerirea puterii politice de către proletariat reprezintă un uriaș pas înainte al proletariatului ca clasă, și partidul trebuie, în și mai mare măsură și într-un mod nou, nu numai în cel vechi, să educe sindicatele și să le conducă, fără a uita însă că ele rămân și vor rămâne încă multă vreme o „școală a comunismului” necesară și o școală pregătitoare în vederea realizării de către proletari a dictaturii lor, o uniune necesară a muncitorilor în vederea trecerii treptate a conducerii întregii economii a țării în mâinile clasei muncitoare (și nu ale diferitelor profesiuni) și apoi în mâinile tuturor oamenilor muncii.”

— V.I. Lenin. „Stângismul” — boala copilăriei comunismului, „Trebuie oare revoluționarii să activeze în cadrul sindicatelor reacționare?”

3. Statul

Clasa muncitoare iese la vot pentru a-și reprezenta interesele, sperând poate la un salariu mai mare, la mai multe locuri de muncă mai calitative, sau poate la reforme care să îi ajute în viața de zi cu zi.

În această perioadă, în România, urmează alegerile parlamentare și prezidențiale, dar totuși am trecut de cele locale și europarlamentare. După locale, s-a concluzionat că partidele PSD–PNL vor avea primari în funcție în aproape toată țara și în sectoarele capitalei. S-a făcut vâlvă pe site-urile de socializare despre faptul că românii au ales aceleași partide. Putem vedea, în comentariile publicațiilor precum „Gen, știri”, oameni care se plâng că au fost votate aceleași partide. Mulți ar spune că românii au fost needucați și neinformați, dar chiar face votul vreo diferență reală pentru proletariat? Să vedem.

Hai să luăm drept exemplu pe Nicu Ștefănuță, care a apărut ca acest salvator al europarlamentarelor printre oamenii de stânga. El îți promite ție, alegătorule, că va oferi „cel puțin 30 de ședințe de terapie decontată”, „mărirea bursei ERASMUS+ la 1000 de euro”, „parteneriat civil pentru persoane de același sex” (luăm exemplu Anglia și Wales, unde, din 2005 până în 2021, au fost în total 402.140 de căsătorii și parteneriate civile între persoane de același sex, din totalul de 60 de milioane de oameni aproximativ, deci 0.7% din totalul populației [13]) etc. Acesta nu zice mai nimic în programul său politic despre ceva care va ajuta clasa muncitoare în vreun mod semnificativ. El vorbește despre o scădere a facturilor de încălzire, care poate fi considerată drept o încercare de a oferi ceva benefic muncitorilor de rând, „ajutându-i” să rămână cu mai mulți bani din salariul lor la finalul zilei. În realitate, această schimbare va fi cu totul de neobservat, deoarece acest Ștefănuță nu vrea, și nici nu poate, să împiedice stagnarea salariilor, sau să oprească faptul că inflația reduce în permanență puterea de cumpărare a muncitorilor. Acest lucru e cu totul absurd, luând în considerare că, la rândul ei, clasa muncitoare produce toate aceste bogății pe care nu și le poate cumpăra înapoi!

Un alt exemplu, în partea de dreapta a politicii, ar fi AUR, care spune că „Tăiem toate dobânzile băncilor la creditul tău”, „Case la doar 35.000 de euro, pentru români”, „Tăiem fără milă din taxele statului pe salariul tău”. Partidul AUR, deși are promisiuni mari, în practică nu pare că se poate ține de ele. Partidul AUR, declară pe pagina sa, că este împotriva traseismului politic. Totuși, mulți dintre politicienii din AUR, sunt traseiști politici. Cel mai recent exemplu, este chiar Mihail Neamțu, care a făcut parte din PMP, PNL și Noua Republică. Un alt exemplu este scandalul cu caravanele medicale AUR, pe care au fost cheltuiți 11 milioane de RON. Acești bani au fost dați partidului AUR printr-un ONG numit „Medici pentru sate”. Acest ONG este condus de către un parlamentar AUR, Muganciu, și acesta a apărut cu scopul de a înghiți bani pentru partidele politice [14]. În realitate, AUR caută să dezbine și mai tare muncitorii prin retorica lor șovinistă.

Acum, să ieșim puțin din România și să observăm ce se întâmplă și în alte țări. În Suedia, care a avut un partid de stânga în parlament, declarat feminist, deși se spune că ar fi una dintre cele mai sigure țări de pe pământ pentru femei, este cea care are a doua cea mai mare rata de violuri raportate din lume [15]. În Olanda, un om cu salariu mediu nu își poate permite o casă. Chiria în Amsterdam este 950 de euro lunar pentru o cameră dintr-un apartament împărțit cu alții [16]. În Spania, rata de șomaj a persoanelor de sub 25 de ani este de 28.5% comparativ cu 14.6% în UE [17]. Toate țările europene se confruntă cu o creștere a imigrației din cauza faptului că parazitul capitalist încearcă să scoată profit cât mai mare, angajând astfel o forță de muncă mai ieftină. În toate aceste țări, proletariatul se confruntă cu probleme financiare, fie că e stânga la conducere, fie că e dreapta.

Pentru a răspunde la întrebarea de la început, dacă ar fi fost vreo diferență reală pentru proletariat dacă am fi votat altceva decât PSD și PNL, răspunsul este clar nu. Acest lucru este explicat mai detaliat în alt articol de-al nostru [18].

Am putea aștepta cu toții și 100 de ani pentru un candidat ideal, însă el nu va apărea niciodată. Oare de ce? Pentru că statul este aparatul de violență și constrângere în mâinile clasei domnitoare. Statul, sub conducerea burgheziei, nu va reprezenta niciodată interesele adevărate ale proletariatului. De aceea în toată lumea există corupție, fie că e țară vest europeană, est europeană, americană (în SUA, corupția este botezată „lobbying”), asiatică etc.

Corupția nu există pentru că suntem conduși de niște oameni „rău intenționați”, ci fiindcă așa funcționează societatea capitalistă, în care interesul privat al burgheziei primează. Un politician care nu este corupt și pretinde a lupta împotriva corupției, ori este un politician despre care nu ai aflat încă că e corupt, ori este un politician ce urmează să fie corupt, sau, dacă acesta chiar este bine intenționat, va fi eventual scos din politică. Exemplul cel mai bun, în România, este cazul USR, care s-au prezentat ca acest partid de tineri liberi și opuși corupției, dar au devenit astăzi acel partid corupt împotriva căruia „militau” la început. Cel mai degrabă, chiar și la început USR era extrem de corupt, dar știa să ascundă mai bine acest fapt.

4. Neocolonialismul și reîmpărțirea lumii

O altă trăsătură a luptei de clasă burgheze este neocolonialismul. Față de colonialism (fenomen apus la finalul celui de-al Doilea Război Mondial) care presupunea invadarea, ocuparea unei țări și subjugarea ei directă, aici lucrurile se întâmplă indirect. Într-o relație de dependență neocolonială, nici nu este necesară proclamarea constituțională a subordonării înaintea cutărui sau cutărui imperiu colonial.

Un exemplu bun sunt țările africane, precum Nigeria și Republica Democrată Congo. Să luăm exemplul Nigeriei pentru a înțelege mai bine neocolonialismul. 90% din exporturile Nigeriei se bazează pe petrol. În această industrie petrolieră există patru companii care dețin peste 80% din industria petrolieră a acestei țări. Aceste companii sunt Shell, ExxonMobil, Chevron, TotalEnergies, respectiv, companii olandeze, britanice, americane și franceze. În acest context, în Nigeria, în urma unor proteste conduse de grupări precum „Ogoni Nine” împotriva exploatării resurselor, parazitul capitalist olandez și britanic (Shell) au colaborat împreună cu statul militar nigerian pentru a opri în mod violent aceste proteste, iar membrii acestor organizații au fost executați în urma unui așa-zis „proces”. Deși grupările precum „Ogoni Nine” nu sunt grupări care luptă pentru adevărata eliberare a proletariatului, este bine de observat cum monopolurile care controlează industria petrolieră din Nigeria, controlează și statul la rândul său.

Vedem că în multe cazuri, imperialismul permite burgheziei să folosească cele mai barbare metode de oprimare a muncitorilor, chiar și la cele mai mici împotriviri, de exemplu, când aceștia își cer drepturile într-un mod pașnic. Nigeria este o țară foarte bogată în resurse naturale, cu un export mare de petrol, însă nu există nici măcar infrastructură de bază pentru oamenii de rând din Nigeria. Traiul proletariatului nigerian este definit de o mare expunere la boli din cauza poluării aerului și accesului limitat la apă și servicii medicale. Pe lângă asta, domină nesiguranță și șomajul, care sunt în continuă creștere, din cauza faptului că gunoiul capitalist exploatează fără nici o rușine o întreagă țară din care nici măcar nu face parte, controlând guvernul de la distanță și fiind indiferenți de calitatea vieții proletarilor nigerieni.

De asemenea, statele imperialiste, precum China și America, se confruntă în continuare pentru a reîmpărți lumea. Un exemplu este cum China face dependentă de capitalul său țări din Africa de Vest, prin inițiativa Belt and Road (BRI), care a ajutat la construcția portului de la Djibouti și este situat în una dintre cele mai importante rute comerciale maritime din întreaga lume. Acum, China poate controla și influența mai eficient comerțul internațional, de exemplu, prin scăderea prețurilor pentru ei și creșterea prețurilor pentru alte țări ce tranzitează această zonă. Influența americană pe de altă parte, ține de ințiativa „Doing Business” a băncii mondiale, IBRD, program ce are ca scop să creeze un mediu de afaceri mai favorabil în Africa de Vest, în dorința de a extinde monopolul American și pe teritoriul African. Spre exemplu, Ghana, cu ajutorul băncii mondiale, a „redus birocrația” în țară, și-au îmbunătățit accesul la credit, astfel făcând loc mai ușor corporațiilor americane pentru a îi exploata [19].

Uniunea Europeană subjugă țările sub-dezvoltate, în special cele din estul Europei. Aceasta permite capitaliștilor din țările dezvoltate UE să aducă corporațiile lor gigantice în România și să exploateze forța de muncă românească pentru interesul lor. România este exploatată de către corporațiile mari din țările dezvoltate Europene, care oferă salarii mizere comparativ cu salariile din vest, în schimbul aceleiași munci. Populația din țările ce fac parte din UE pot imigra mai ușor. Acest lucru este în beneficiul țărilor dezvoltate europene, care primesc forță de muncă mai ieftină din estul UE. Un exemplu este chiar IKEA, unde șoferii de tir români care lucrau în vestul Europei, erau plătiți cu salariul minim din România, deși depuneau aceeași muncă ca și un angajat din țările vestice. Alt exemplu sunt muncitorii agricoli din Italia, Sicilia, pe care angajatorii exercitau violență fizică, în special asupra femeilor [20].

5. Caracterul de clasă

De mic, fiecare om este influențat în primul rând de către mediul în care trăiește, precum familia, prietenii și, eventual, partenerii romantici; este influențat de către conținutul pe care îl consumă, fie că la televizor, rețele de socializare, radio etc. și este, de asemenea, influențat de către școală, liceu sau facultate.

Toate acestea creează conștiința omului, iar conștiința fiecărui om afectează realitatea în care trăiește. Un om care este leneș și urăște munca va căuta metode prin care să o evite. Exact același caz și cu omul ce nu are conștiință de clasă proletară. Un om poate avea o poziție proletară în societate, adică să fie un muncitor salariat, precum un lucrător în fabrică, dar conștiința acestuia poate să nu fie proletară. Poate acest om este individualist, leneș și indiferent față de restul societății. Poate acest muncitor are ca scop să se îmbogățească și să devină și el la rândul lui un capitalist care va exploata alți muncitori. În acest caz, muncitorul își detestă poziția sa de muncitor, și vrea să scape de ea, ajunge eventual să deteste alți muncitori, uitându-și propriile origini.

Comuniștii au rolul de a ghida pe muncitori, și de a-i face conștienți de poziția lor în societate, ajutându-i să-și dezvolte conștiință de clasă proletară. Un om ce are o poziție de clasă burgheză, precum un mare antreprenor, poate avea o apartenență de clasă proletară. Dacă acest antreprenor susține în mod direct mișcarea comunistă, ajutând cu adevărat cauza de eliberare a clasei muncitoare, atunci acesta este un comunist. El în continuare exploatează clasa muncitoare, în continuare își obține profitul din munca muncitorilor. Însă, acesta, față de ceilalți antreprenori, alege să susțină clasa muncitoare, fiind de partea comuniștilor ce vor să elibereze clasa muncitoare de sub jugul capitalist. Nu poziția economică a unui om decide apartenența de clasă, ci felul în care alege să se raporteze la acea clasă.

Să luăm un exemplu: un muncitor din fabrică, ce consideră că munca lui este pentru needucați și visează să fie un antreprenor. Acesta nu reprezintă interesele clasei muncitorești. Iar acum să luăm un alt exemplu: un muncitor ce iubește munca sa și știe că este utilă pentru binele societății. Acesta știe că inamicul este capitalistul care îl exploatează și îi creează aceste condiții. El reprezintă interesele clasei muncitorești.

Când burghezii împreună stau și împart lumea, sindicatele le aparțin lor. Statul, fie el condus de un partid de dreapta sau de stânga, tot burghez este. Când toate formele de divertisment aparțin burgheziei, cu ce rămâne proletariatul? El chiar nu are nimic?

Proletariatul, pe lângă forța sa de muncă, are pe proletari de partea lui. Muncitorul, fie că lucrează în fabrică, sau e un polițist de rang mic, fie că e măturător sau medic, fie că e barista sau fermier, fie că e pompier sau vânzătoare la chioșc, el și ea îi sunt frați și surori, iar ei sunt cei cu care poate realiza lucruri mărețe.

Dacă burghezii au de partea lor minciunile și înșelăciunea, proletariatul are de partea sa știința. Știința, alături de care luptă împotriva burgehziei. Iar muncitorii, uniți, trebuie să continue această luptă alături de ceilalți muncitori, cu mișcarea comunistă în frunte.

Bibliografie

Comunism Științific. Lenin despre statul rentier.
IG.com Credit rating agencies: everything you need to know.
GlobalStats. Desktop Operating System Market Share Worldwide.
Quartr. The Coca-Cola and Pepsi Duopoly: The Secret Ingredients.
EMarketer. Amazon will surpass 40% of US ecommerce sales this year, despite competition in grocery, home improvement.
Search Engine Land. Amazon’s share of seller revenue is now 50%; Amazon. Amazon’s strategy to squeeze marketplace sellers and maximize its own profits is evolving; Gov.UK. CMA investigates Amazon over suspected anti-competitive practices; Herald-Tribune. Amazon competes with its resellers.
Whyy. How Amazon dominated the e-commerce market; Economics Study Center (University of Dhaka). How Amazon Became A Monopoly and Its Consequences.
Ziarul Financiar. Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc, controlat de frații Pavăl, încheie 2023 cu un profit de 1,5 mld. lei la afaceri de 11,5 mld. lei. Numărul de angajați, 12.113.
Wikipedia. All-China Federation of Trade Unions.
The New York Times. The CIA in Chile: A Question of Responsibility.
Jacobin. When US Labor Leaders Helped Repress the Global Left.
Digi24. Muncitorii români, trădați de sindicate.
AutoNews. Report 05.
Newsweek. 5.400.000 lei a câștigat șeful SANITAS, Leonard Bărăscu, ca sindicalist. I-a investit în 4 case.
Dilema veche. Sindicatele, legături periculoase cu politica și afacerile; Digi24. Muncitorii români, trădați de sindicate.
The Guardian. Brighton and Hove is same-sex capital of England and Wales, census shows.
EVZ. „Caravana Medicală” AUR, denunțată de un fost membru al partidului; Adevărul. Partid nou, oameni vechi: puhoi de traseiști la AUR pentru locale; Jurnalul.ro. Guvernul AUR, o colecție impresionantă de traseiști politici. „Garcea”, ministrul Culturii; News.ro. Senatoarea Rodica Boancă spune că soțul ei a făcut sesizare la DNA privind modul în care AUR a cheltuit banii din subvenție, pentru caravana medicală, în spatele căreia se află o fundație condusă de un deputat AUR, și care a primit 11 milioane de lei.
World Population Review. Rape Statistics by Country 2025.
Eurostat. Euro area unemployment at 6.4%; Durham University Economics Society. Los ‘Ninis’: the future of youth unemployment in Spain.
The Guardian. ‘Everything’s just… on hold’: the Netherlands’ next-level housing crisis.
Comunism Științific. Merită să mergi la vot?
Doing Business. Economy Profile Ghana.
Open Democracy. The other side of Europe: the exploitation of Romanian workers in the EU.