Religia și comunismul

Cuprins

• 1. Comunismul și ateismul ca ceva concret, nu abstract
• 2. Ce e de făcut după revoluție?
• 3. O scurtă analiză a situației din România
• 4. Oamenii religioși și mișcarea comunistă
• 5. Concluzie
• Bibliografie
• Lectură recomandată

Am arătat într-un articol anterior că religia este o unealtă ideologică a burgheziei, folosită pentru a dezbina, demotiva și chiar pentru a însărăci proletariatul. O astfel de concluzie aduce cu ea mai multe întrebări de mare importanță. Una dintre ele este cea legată de strategiile pe care trebuie să le adoptăm în lupta cu religia. Într-o țară precum România, unde majoritatea oamenilor sunt religioși, cum vom reuși noi, comuniștii, fiind atei, să-i atragem de partea noastră? La școală și în mass-media auzim că comuniștii au dus cele mai inumane politici împotriva oamenilor religioși. Ar fi cu putință așa ceva din partea comuniștilor, să conducă măsuri atât de nepopulare? Adevărul este că nu! Comuniștii istoric au dus politici chibzuite legate de religie, luând în considerare condițiile și caracterul spiritual/cultural al maselor. În această publicație vom prezenta adevăratele tactici folosite de comuniști în chestiunea religiei, folosind ca exemple experiența unor mari comuniști, precum Engels, Lenin, Stalin și Hodja. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem abordarea corectă pe care trebuie să o aibă un comunist modern în România.

1. Comunismul și ateismul ca ceva concret, nu abstract

Înainte să vorbim de tactici, trebuie să răspundem la niște întrebări importante: de ce nu este comunismul compatibil cu religia? De ce un comunist nu poate fi religios? De ce comunismul se opune religiei? Toate aceste întrebări devin clare atunci când înțelegem ce este comunismul și în ce constă viziunea comunistă asupra lumii.

În primul rând, comunismul este mișcarea politică reală, care are ca scop final construirea unei noi orânduiri sociale lipsite de clase, de proprietate privată și de exploatare. Comuniștii nu tind spre o astfel de societate din considerente ideale, ci din considerente reale și obiective. Ei înțeleg că orânduirea capitalistă și-a trăit deja traiul, și, mai mult de atât, aceasta a creat germenii unei noi orânduiri. Am putea spune că societatea capitalistă și-a creat viitorul gropar, clasa proletară. Proletariatul este o clasă neavută, care trăiește doar datorită faptului că muncește, nu din faptul că exploatează forța altcuiva de muncă. Din cauza asta, proletariatul poate ajunge la putere doar prin organizarea sa politică într-o clasă, care va deține puterea colectiv. O astfel de necesitate istorică îi impune proletariatului anumite principii. Unul din cele mai importante este perspectiva științifică asupra lumii.

Am aflat deja în articolul trecut că toate clasele exploatatoare din istorie au creat concepții ideologice, precum religia, prin care își justifică poziția lor în societate. Proletariatul, care are ca scop final eliminarea exploatării, nu poate avea sau accepta astfel de concepții. Pentru el ideologia este un inamic, o piedică care încetinește progresul istoric. Adevărata armă a proletariatului este știința, cea care i-a demonstrat potențialul său revoluționar, cea care îl ajută să își dezvolte strategiile de luptă, și îl ajută să înțeleagă și strategiile inamicului său, burghezia.

Ce poate face religia pentru proletariat? Doar să-l încurce! În primul rând, ea îi creează concepții false despre lumea din jurul său. Odată ce o persoană crede într-o entitate supranaturală și o lume ideală, dincolo de lumea materială, atunci acea persoană uită faptul că tot ce există pe lumea asta este material, are cauze și consecințe materiale. În acest caz, omul nu mai caută cu adevărat motivele reale pentru anumite fenomene, ci se mulțumește cu explicații superstițioase și înapoiate, idealiste. O persoană poate chiar să se declare în favoarea comunismului, dar apoi să spună că românii sunt un popor iubit de către dumnezeu, iar alții pot zice că Allah susține comuniștii. În ambele cazuri o persoană deviază grav de la înțelegerea marxistă a lumii. Aceste persoane pot ajunge chiar la unele teze reacționare și șoviniste, precum naționalismul sau fanatismul religios.

În al doilea rând, religia demoralizează proletariatul. Proletariatul are un spirit colectivist și activ, mereu gata de muncă și de luptă pentru a-și îndeplini scopurile. Focul său intern care îi animează activitatea nu își are originea într-o lume de apoi și nici nu e dat de o ființă supranaturală, ci se găsește chiar aici pe pământ. În loc să își pună încrederea în niște preoți corupți și să aștepte răspunsurile unui dumnezeu nepăsător (inexistent), comuniștii își găsesc împlinirea în reușitele lor practice.

La început aceste reușite pot fi: studierea și crearea unei înțelegeri mai corecte despre lumea înconjurătoare, dezvoltarea unor trăsături proletare, precum hărnicia, onestitatea și sociabilitatea. Aceste trăsături îi vor ajuta pe comuniști să îi inspire și pe alții la rândul lor să studieze și să se dezvolte. Aceștia, la rândul lor, pot să se alăture unui cerc marxist, unde toți tovarășii se susțin și se dezvoltă împreună. Fiind înconjurat de tovarășii săi, un proletar se simte cu adevărat om. Muncitorii se au doar unul pe altul, nimeni nu-i poate elibera deplin decât ei înșiși, nici filantropii, nici miliardarii „binevoitori”, nici politicienii „progresivi”, și nici într-un caz un oarecare dumnezeu.

Cum se compară un colectiv bisericesc cu un astfel de colectiv puternic, tovărășesc, deci proletar? Pentru asta este destul să privim la niște obiceiuri care se practică la biserică. În timpul împărtășaniei, oamenii își spun unul altuia: „Iertați-mă”, iar celălalt răspunde: „Dumnezeu să vă ierte”. Cât de penibil sună asta pentru un proletar. Proletarii nu au nevoie de mila nimănui, mai ales nu a unei ființe din ceruri.

2. Ce e de făcut după revoluție?

Ca să începem să vorbim despre strategiile comuniștilor legate de religie, trebuie prezentăm un principiu de care majoritatea cititorilor au auzit deja: separarea religiei de stat. Acest principiu a fost acceptat și afirmat de clasicii marxismului, precum Marx, Engels, Lenin, Stalin și Hodja.

În statele burgheze seculare, acest principiu este aplicat doar formal și parțial, pe când în realitate biserica menține legături strânse cu statul, mai ales în România. De exemplu, constituția României garantează finanțare cultelor religioase [1] și finanțarea și organizarea educației religioase în școli [2]. În primul articol despre religie am vorbit despre istoria murdară a BOR și ale crimelor sale moderne. Ținem să menționăm aici că aceasta va primi în total 1,2 miliarde de lei pe parcursul anului 2024 [3]. BOR, care monopolizează viața spirituală a societății române, își folosește averile și influența pentru a discrimina alte culturi religioase și persoane care împărtășesc alte credințe. Toate aceste lucruri se fac, desigur, mână în mână cu statul [4]. Ce înseamnă într-un stat burghez separarea bisericii de stat? Niște vorbe goale!

Într-o țară în care proletariatul a reușit să se ridice la nivelul clasei dominante, adică în dictatura proletară, se va întâmpla o adevărată separare a bisericii de stat. Religia va deveni doar o considerentă personală, privată, separată de stat. Statul nu va mai finanța niciun cult religios, acestea devenind doar niște asociații între credincioși. Din motive practice, statul, care în perioada revoluției proletare este o dictatură a proletariatului, nu poate pur și simplu să interzică religia. Acest fapt a fost dovedit de mai multe ori prin experiența istorică. În timpul revoluției proletare vor exista încă mult timp condițiile economice care duc la formarea conștiinței religioase, iar un simplu decret din partea statului ar fi unul pur formal.

O astfel de inițiativă o găsim istoric la fugarii blanquiști, care doreau să interzică prin lege orice exprimare religioasă în cadrul Comunei de la Paris, efectiv să-l lichideze pe dumnezeu (care desigur, nu există oricum). Engels a judecat corect faptul că un astfel de decret este doar o reprezentare al unui revoluționarism superficial, mic-burghez, nu unul comunist, cu adevărat revoluționar. Despre această lege, Engels ne zice: „O mulțime de lucruri pot fi comandate pe hârtie fără a fi efectuate” [5]. Comuniștii înțeleg că jugul religios care apasă în continuare conștiința muncitorilor va dispărea complet doar odată cu dispariția societății de clasă și a exploatării. Astfel, statul nu poate avea rolul de a constrânge conștiința muncitorilor, chiar dacă aceasta încă nu este proletară. Aflăm de la liderul Albaniei proletare, Enver Hodja, următorul lucru: „Lupta împotriva ideologiei religioase este strâns legată de lupta împotriva imperialismului și revizionismului, cu lupta pentru socialism și comunism”.

Mulți oameni ne vor spune că statele cu dictatură proletară, precum URSS-ul pe vremea lui Lenin și Stalin, sau Albania lui Hodja, au încălcat grav aceste principii și au adus teroare asupra oamenilor religioși. Sunt oare aceste acuzații susținute de fapte și dovezi istorice? Clar că nu, anticomuniștii nu se bazează pe dovezi!

În primul rând, citind Constituția Sovietică din 1936 aflăm că fiecare cetățean are libertatea de a avea propriile convingeri religioase sau nu [6], iar persoanele religioase nu sunt excluse din a participa în societate sau în stat [7]. Mulți vor spune că astfel de decrete sunt doar formale, însă, pe lângă aceste decrete, există multe alte ordine și mărturii care dovedesc că aceste principii au fost cu adevărat implementate pe vremea lui Lenin și Stalin.

Statul sovietic este acuzat că ar fi închis forțat biserici, că ar fi împușcat zeci de mii de preoți și că ar fi deportat zeci și sute de mii de persoane din cauza convingerilor lor religioase. Dacă studiem cu atenție materialul istoric, aflăm în primul rând că statul sovietic nu a condus astfel de inițiative, ci din contra, a condamnat la tot pasul cadrele locale aventuriste, care hărțuiau populația religioasă și închideau din propria inițiativă lăcașurile de cult. O astfel de condamnare o găsim într-o decizie luată de Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, pe data de 14 martie 1930, aplicabilă în întreg URSS-ul:

„În sfârșit, Comitetul Central consideră că este necesar să se constate denaturările complet inacceptabile ale liniei de partid în domeniul combaterii prejudecăților religioase, precum și în domeniul circulației de mărfuri între oraș și mediul rural. Avem în vedere închiderea administrativă a bisericilor fără acordul majorității covârșitoare a satului, ceea ce duce de obicei la întărirea prejudecăților religioase, și desființarea piețelor și bazarurilor în mai multe locuri, ceea ce duce la o deteriorare a aprovizionarării orașului. Nu poate exista nicio îndoială că astfel de practici, desfășurate sub drapelul frazelor «de stânga», aduc de fapt masele în tabăra contrarevoluționarilor și nu au nimic în comun cu politica partidului nostru.

Comitetul Central consideră că toate aceste distorsiuni sunt rezultatul unei încălcări directe a politicii partidului, o încălcare directă a deciziilor organelor de conducere ale partidului nostru, care nu poate decât să creeze baza pentru întărirea elementelor de dreapta ale partidului […]

Comitetul Central obligă organizațiile de partid la:

[…] 7) Oprirea hotărâtoare a practicii închiderii bisericilor prin ordin administrativ acoperit fictiv de dorința publico-voluntară a populației. (CC-ul) Permite închiderea bisericilor doar în cazul dorinței reale a majorității covârșitoare a țăranilor și nu altfel decât cu aprobarea rezoluțiilor ședințelor de către comitetele executive regionale. Pentru batjocură în privința sentimentelor religioase ale țăranilor și femeilor țărănești, aduceți vinovații la cea mai gravă răspundere” [8].

Un alt raport care critică excesele în lupta antireligioasă a fost dat de Curtea Regională Siberiană, pe data de 1 aprilie 1930:

„Excese în lupta împotriva prejudecăților religioase

În lupta împotriva prejudecăților religioase, excesele permise de lucrătorii individuali la nivel local nu fac decât să dăuneze cauzei, să aprindă fanatismul religios și să creeze o atitudine negativă față de aceste evenimente. În așezarea Tiurdalinsk a raionului Oirotk, când biserica a fost închisă, ochii icoanelor au fost scoși în fața populației, iar comuniștii și-au cusut pantaloni și jachete din veșmintele preoților pe care le-au cumpărat.

În raionul Hakass, delegatul comitetului executiv raional Ivanov împreună cu miliționerul Burușkin scoteau icoanele chiaburului Aev și le aruncau pe podea când treceau pe lângă dânsele.

Într-unul dintre satele din raionul Balahtinski din Ținutul Krasnoiarsk, un preot a murit. Curând au început să se răspândească în sat zvonuri că o cruce pectorală de aur a fost îngropată în mormânt împreună cu preotul. Având încredere în zvonuri, reprezentantul autorizat al satului și un polițist i-au sugerat președintelui consiliului bisericii să dezgroape mormântul. În loc de cruce de aur, au găsit una de cupru, care aparținea personal defunctului. Apoi preotul mort a fost dezbracat și i-au fost scoase hainele mai valoroase” [9].

Aceste acțiuni cu adevărat nepopulare, jignitoare și excesive pot fi folosite cu ușurință de către inamicii comunismului pentru a răspândi idei reacționare și înapoiate în rândul maselor, deci orice comunist ar trebui să se opună la astfel de excese.

Dacă astfel de măsuri forțate, agresive și excesive nu funcționează, atunci ce ar trebui să facă comuniștii pentru a schimba convingerile maselor? Cel mai important este să înțelegem că în mare parte conștiința maselor este determinată de condițiile obiective, materiale în care trăiesc, iar conștiința poate fi schimbată doar într-un mod practic. În primul rând această schimbare trebuie să aibă loc pe plan economic. Odată ce muncitorii își îmbunătățesc condițiile lor materiale și mai ales poziția lor în societate, ei se debarasează treptat de vechile lor concepții patriarhale, feudale și burgheze. Oamenii se obișnuiesc să participe tot mai mult la producția socială încă din capitalismul burghez, iar în perioada revoluției proletare ei încep treptat să gestioneze această producție socială.

Pe lângă partea economică, lupta împotriva credinței trebuie dusă și pe plan politic, cultural și pedagogic. Marxistul Hodja ne-a lăsat un bogat material teoretic legat de aceste aspecte ale luptei antireligioase. În raportul său către Frontul Popular Albanez, de pe data de 14 septembrie 1976, Hodja clarifică rolul și necesitatea inițiativei maselor în lupta împotriva normelor învechite și a religiei. În cazul Albaniei, religia nu a avut un rol atât de semnificativ și centralizat în exploatarea producătorilor, precum în Rusia țaristă sau în România monarhistă, ci mai degrabă era asociată cu țările care doreau s-o ocupe [10]. Din acest motiv, lupta împotriva religiei s-a desfășurat cu o inițiativă foarte activă din partea muncitorilor din Albania. Asta s-a manifestat în constituția din 1976, care deja menționa rolul pe care îl avea statul în propaganda ateistă [11] și care interzicea organizațiile religioase, alături de alte organizații reacționare [12]. Astfel de măsuri politice pot fi adoptate în orice stat cu dictatură proletară, conform specificului cultural și spiritual al maselor.

Chiar dacă o persoană nu ar trebui pedepsită pentru convingerile sale religioase, asta nu înseamnă că aceasta nu va fi persecutată odată ce își pune în practică aceste convingeri la nivel de societate și luptă împotriva puterii muncitorilor. Persoanele religioase nu sunt toate inocente, deoarece la fel ca restul oamenilor ele nu există abstract, ci aparțin unei clase. Pe lângă marea majoritatea a persoanelor religioase, care sunt muncitori, există destui burghezi și inamici ai proletariatului. În URSS și Albania, aceștia încercau în permanență să exploateze muncitorii, să răspândească propagandă anticomunistă și să comită diverse acte de terorism și subminare a puterii proletare. E clar că în astfel de cazuri acești tâlhari și bandiți vor fi trași la răspundere.

Din punct de vedere cultural și pedagogic, lupta antireligioasă are loc prin organizarea evenimentelor ce întăresc spiritul comunist dinăuntrul muncitorilor și prin programe educaționale care răspândesc în rândul muncitorilor o perspectivă științifică asupra lumii. Astfel de educație este esențială în rândul maselor, și poate pune bazele dezvoltării unei conștiințe comuniste, care are la bază o înțelegere obiectivă a lumii, nu una superstițioasă.

Aceasta presupune predarea istoriei din perspectiva luptei de clasă, nu din perspectiva unor considerente idealiste, precum cea care afirmă existența unui spiritul național etern sau o comunitate spirituală. Religia, alături de alte ideologii reacționare, nu vor mai fi predate în școli, iar caracterul lor antiproletar și istoria crimelor lor vor fi prezentate clar tuturor viitorilor muncitori.

3. O scurtă analiză a situației din România

În România BOR are o influență foarte semnificativă și negativă în societate, am înțeles deja modul în care aceasta se îmbogățește și corupe mințile românilor. Acum ar fi timpul să abordăm un alt subiect, și anume cel legat de nivelul și caracterul credinței în rândul populației românești.

Religia, și mai ales cea creștin ortodoxă a fost puternic înrădăcinată istoric în societatea românească. Conform unui sondaj realizat în 2021, 80% din români spun că cred în dumnezeu [13]. În 2018, această cifră era de 95% [14], deci putem observa o ușoară scădere. Chiar dacă un procent extrem de mare de români declară că cred în dumnezeu, majoritatea nu sunt foarte activi legați de credința lor. Astfel, doar 15% din români se declară foarte religioși, pe când aproape 25% se consideră puțin sau deloc credincioși. 38% din persoanele întrebate au spus că nu au fost niciodată la biserică în acel an.

Vedem că pentru o bună parte din români credința există doar ca ceva pasiv, declarativ, dar în practică nu este aplicată. Oamenii sunt obișnuiți să spună că cred în dumnezeu, deoarece așa au fost învățați din copilărie, dar în faptele lor se comportă ca niște atei. În rândul tinerilor vedem și o mai mare indiferență față de dumnezeu, dintre care doar 62% cred în existența sa.

Această pasivitate și scădere în popularitate a religiei își găsește cauza, probabil, în creșterea influenței internetului, și mai precis, influența crescută a capitalului american și european. Odată cu intrarea acestui capital în România, intră și valorile culturale și spirituale din vest, care tind mai mult spre indiferența față de dumnezeu și credință. În multe cazuri, această ideologie religioasă este înlocuită cu alte ideologii, precum spiritualitatea de tip modern.

Dacă imperialismul american și european luptă într-o anumită măsură cu valorile religioase din societatea românească, atunci care forțe mențin religia ca ceva totuși extrem de influent? Într-o mare măsură tot acest imperialism, dar nu într-un mod așa direct.

Vedem că jumătate din români declară că au fost convinși să creadă în dumnezeu de către rudele apropiate, pe când doar 38% spun că s-au convins singuri. De asemenea, doar 6% zic că au fost convinși de preoți sau profesori. Acest lucru arată că majoritatea oamenilor sunt făcuți să creadă încă de mici copii, fiind presați de către părinții și bunicii lor. Vedem că educația religioasă de la școală are doar un rol auxiliar în formarea conștiinței religioase, și asta pare destul de logic, deoarece majoritatea elevilor consideră religia o oră în care pot chiuli sau se pot relaxa.

Păstrarea tradițiilor religioase se poate datora aproape exclusiv influenței mari pe care o păstrează BOR. BOR își păstrează această influență deoarece a stat mereu de partea burgheziei și i-a servit interesele. Burghezia laică a găsit la rândul ei un aliat bun în BOR, deoarece aceasta o ajută să împiedice formarea conștiinței proletare în rândul muncitorilor.

Credința nu este promovată doar de sine stătătoare sau direct, de multe ori poate fi răspândită alături de alte ideologii reacționare, sau chiar prin intermediul lor. Un exemplu perfect este naționalismul. Auzim pretutindeni idea că a fi român înseamnă a fi creștin, și că religia este ceva inerent neamului românesc. Această idee este răspândită de burghezie, care încearcă să ascundă diferențele de clasă dintre capitaliști și muncitori, spunând că toți sunt români, și mai rău, că toți ar trebui să fie credincioși. Acest lucru este total greșit, în ziua de astăzi muncitorii români nu mai au nevoie de religie, iar odată ce aceștia vor ajunge la putere, își vor crea propriile valori cu adevărat umane. Aici trebuie să facem diferența dintre naționalism, care este o ideologie făcută să dezbine muncitorii de diferite naționalități, și patriotism, care caută să unească toți muncitorii dintr-o patrie, fără a crea ură pentru alte patrii sau naționalități [15].

O altă legătură o vedem între monarhie și religie. O mare parte din români încă au o părere relativ bună despre regimul criminal monarhist care a condus România până în 1947 [16]. Acest lucru se datorează faptului că foștii regi și regine ale României sunt prezentați într-o lumină neutră sau chiar bună în mass-media și la școală.

În România observăm că burghezia folosește multe mijloace de influențare ideologică a muncitorilor, iar multe dintre acestea sunt legate. Burghezia creează impresia că un adevărat cetățean trebuie să fie creștin, naționalist și să respecte personalitățile istorice care au exploatat sălbatic românii și alte națiuni, precum reprezentanții regimurilor monarhiste și fasciste.

4. Oamenii religioși și mișcarea comunistă

Am menționat mai devreme că religia este opusă comunismului, iar un comunist adevărat nu poate fi religios. În acest caz, apare întrebarea: poate o persoană religioasă să se alăture mișcării comuniste? Noi spunem că, în unele cazuri, da.

La fel cum proletariatul încă este plin de rămășițe burgheze la începutul revoluției proletare, așa și majoritatea persoanelor care se alătură mișcării comuniste sunt pătate de trăsăturile societății burgheze atunci când se alătură mișcării comuniste. O persoană se poate alătura mișcării comuniste chiar dacă are diverse trăsături burgheze și mic-burgheze la început, inclusiv anumite convingeri spirituale sau religioase. Cel mai important lucru este ca această persoană să fie deschisă la munca în colectiv, să dovedească zi de zi că are un interes adevărat pentru cauza proletară, și că este gata să participe la critică și autocritică. Cu ajutorul colectivului proletar omul se debarasează treptat de vechile lui convingeri înapoiate și adoptă noi convingeri științifice, comuniste.

Desigur, în munca de creare a cadrelor comuniste există fel și fel de cazuri. O persoană religioasă poate fi foarte încăpățânată în credința sa, astfel deviind grav de la principiile marxismului. Acești oameni nu au nici un interes să își schimbe convingerile, și mai degrabă caută să stâlcească linia colectivului comunist. Aceștia vor încerca în permanență să își afirme convingerile lor greșite și anticomuniste, uneori deschis, dar deobicei într-un mod mai subtil. Colectivul proletar, pentru a rămâne proletar și pentru a se dezvolta, trebuie să fie foarte atent la astfel de elemente. În cazul în care acestea dovedesc că sunt anticomuniste și se sesizează că activitatea lor dăunează colectivului, atunci ele trebuie excluse.

5. Concluzie

Față de ateii burghezi, care au o perspectivă idealistă și detașată față de chestiunea religiei, noi comuniștii o înțelegem din punct de vedere științific și material. Religia, ca oricare fenomen social, își are originea în viața materială a societății, și anume în relațiile sociale în care intră oamenii pentru a-și satisface trebuințele. Comuniștii înțeleg că într-o societate împărțită în clase religia va apărea inevitabil, și va fi folosită de către clasele exploatatoare pentru a subordona societatea în interesul său.

Deci, lupta antireligioasă nu este o luptă abstractă, de sine stătătoare, precum pretind unii atei „iluminați”, ci este determinată de lupta generală de eliberare a clasei muncitoare. Comuniștii înțeleg că religia, alături de restul ideologiilor, vor dispărea deplin doar atunci când va dispărea societatea împărțită în clase și exploatarea. Ei înțeleg și că conștiința oamenilor nu poate fi schimbată într-un mod forțat. Sarcina comuniștilor pe plan religios devine, deci, convingerea muncitorilor că religia este într-adevăr un lucru dăunător și învechit, care nu le apără interesele. În locul fericirii false pe care le-o oferă „opiul pentru popor”, comuniștii le oferă maselor o viziune practică asupra lumii, o direcție care să servească intereselor lor de muncitori.

Bibliografie

1. Constituția României. Articolul 29. Punctul (5).

2. Constituția României. Articolul 32. Punctul (7).

3. EVZ. Biserica Ortodoxă Română va primi mai mulți bani de la stat.

4. Europa Liberă România. Cum pune presiune pe stat Biserica Ortodoxă. România discriminează confesiunile minoritare.

5. Friedrich Engels. Programul fugarilor blanquiști din Comuna de la Paris (The Program of the Blanquist Fugitives from the Paris Commune).

6. Constituția URSS. 5 decembrie 1936. Articolul 124.

7. Constituția URSS. 5 decembrie 1936. Articolul 135.

8. https://istmat.org/node/58623.

9. https://istmat.org/node/31132.

10. Enver Hodja. Raport privind rolul și sarcinile Frontului Democratic pentru triumful complet socialismului în Albania (Report on the role and tasks of the Democratic Front for the complete triumph of socialism in Albania). Pagina 84.

11. Constituția Republicii Populare Socialiste Albania. 28 decembrie 1976. Articolul 37.

12. Constituția Republicii Populare Socialiste Albania. 28 decembrie 1976. Articolul 55.

13. Biroul de Cercetări Sociale. Credințe și valori în societatea românească.

14. AGERPRES. Infografic despre credința religioasă în România: 95% cred în Dumnezeu, 21% merg la biserică săptămânal.

15. EVZ. Ce cred românii despre monarhie. Revenirea unui rege în fruntea țării ar fi o soluție pentru țara noastră? Sondaj de opinie.

Lectură recomandată

1. V.I. Lenin. Socialismul și religia (Socialism and Religion).

2. V.I. Lenin. Atitudinea Partidului Muncitorilor față de religie (The Attitude of the Workers’ Party to Religion).

3. K. Marx. Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului. Introducere.

4. E. Hodja. Intensificați lupta ideologică (Intensify the ideological struggle) (Collected Works, vol. 4, pp. 812–849).

Comentarii