14.01.2025 | timp de lectură: ≈ 31 min. | vizualizări:

Socialismul lui Marx contra celorlaltor socialisme!

Cuprins

Încă de la apariția capitalismului, socialismul s-a dovedit a fi o temă de interes pentru toți membrii societății, indiferent de clasa pe care aceștia o reprezintă. Mulți oameni și multe organizații nu și-l pot scoate din gură și nu se pot abține din a-l folosi în toate felurile și cu toate sensurile vagi și mereu schimbătoare. Lungă este tradiția marxistă de a demasca minciunile inamicilor muncitorilor, motiv pentru care și editura noastră a decis să facă lumină în această chestiune elementară, ce ține de „abecedarul marxismului”. În acest articol vom dezvălui esența socialismului, pe care revizioniștii și oportuniștii (a se citi: socialiștii conservatori și reacționari) nu ezită să o denatureze.

1. Ce e socialismul?

Înainte de a începe, trebuie să clarificăm diferitele sensuri pe care le ia socialismul. Pe de o parte, avem socialismul ca etapa de trecere de la capitalism la comunism, iar pe de cealaltă parte, avem socialismul drept o viziune asupra lumii. Care este legătura dintre cele două, și cum se raportează comuniștii la acestea?

1.1. Socialismul drept viziune asupra lumii

F. Engels, într-o schiță a programului „Ligii Comuniste”, scria astfel:

„Termenul de «socialism» este atât de vag încât toți inventatorii reformelor în închisori, fondatorii azilelor, spitalelor și cantinelor ieftine pot fi considerați socialiști. Și deoarece cuvântul «socialism», în esență, nu exprimă niciun concept concret și poate însemna totul și nimic în același timp, toți oamenii cu capul gol care vorbesc despre iubirea universală încearcă să se ascundă sub steagul său, la fel și toți oamenii care ar dori cu pasiune să facă ceva, dar nu pot să acționeze.”

Lectura „Manifestului Partidului Comunist” elucidează acest mister. Socialismul reprezintă diferitele feluri de opoziție anticapitalistă ale diferitelor clase și pături sociale. Spre deosebire de perioada în care a fost scris manifestul de către Marx, astăzi capitalismul monopolist are drept clase numai pe burghezi (oligarhia financiară, burghezii mari, medii și mici) și pe proletari. Socialismul proletariatului prezintă științific dezvoltarea istorică a omenirii, luând în considerare relațiile omului atât cu natura, cât și cu sinele. Între timp, socialismul burgheziei, respectiv cel al micii burghezii, reflectă caracterul învechit al acestor clase, reprezentând o gamă vastă de teorii care mai de care mai idealiste, antiproletare și, deci, anticomuniste.

1.1.1. Socialismul burghez

Vom începe să vorbim despre socialismul marilor capitaliști, socialismul burghez. Cum ia naștere această viziune anticapitalistă chiar în psihologia oamenilor capitaliști (după poziția economică)? Ei bine, odată ce burghezia comasează mari averi de pe spatele exploatării muncii salariate, ea ajunge pe un pisc al bunăstării. De acolo, ea poate privi la toate greutățile muncitorimii, ba chiar să plângă în hohote pentru suferința acesteia, în timp ce se bucură în continuare de același confort. Va fi dispus oare acest mare bogătaș să lupte alături de cei care nu se au decât pe sine? Nicicând! Orice acțiune pe care socialiștii burghezi o întreprind are loc fără ca poziția lor de exploatatori să fie afectată.

Oamenii din diferite pături sociale ce susțin acest socialism sunt filantropii, reformiștii și cei ce îi urmează pe aceștia. Ei sunt cei ce vor să repare capitalismul, să elimine brutalitatea sa, să transforme toate păturile societății capitaliste în pături ale clasei burgheze. Toată vâlva redistribuirii bogăției o fac acești reformiști doar pentru a dociliza și scăpa de militantismul muncitorilor. Încercarea socialiștilor burghezi de a repara capitalismul are drept rezultat înlocuirea acestuia cu însuși capitalismul, dar de data aceasta fiind și ornat cu multe reforme. Acest socialism este conservator, el ține societatea capitalistă pe loc.

Ca un exemplu real de un astfel de socialist conservator îl putem da pe bine-cunoscutul Bill Gates — un mare filantrop, cunoscut că a donat banii smulși cu sânge rece de la clasa muncitoare spre cele mai mari trusturi de caritate, culmea, deținute tot de el. De menționat este că a donat trustului său 35 de milioane de dolari, făcând astfel cel mai mare trust caritabil din lume, numai mutând banii dintr-un buzunar în altul. Firește că acest trust servește în cea mai mare parte companiilor Johnson & Johnson și Pfizer, în ciuda scopului declarat pentru tratarea celor săraci. Este în interesul clasei muncitoare să se vaccineze? Cert! Totuși, aceste campanii, oricât de benefice ar fi pe termen scurt, mențin clasa muncitoare docilă sub dominația burgheziei, păcălind-o că bogații lumii au aceleași interese ca dânsa. Oricum ai învârti-o, niciodată nu va fi așa.

Totuși, să aducem și un memorabil exemplu de socialism burghez istoric, acesta venind chiar din partea măritului Țar al Rusiei, Alexandru al Doilea. El a favorizat dezvoltarea capitalismului în Rusia și a bătătorit bine drumul muncitorilor spre răsturnarea autocrației, căci a cedat în fața puterii lor concesiuni peste concesiuni, ce greu au mai fost anulate, garantând astfel dezvoltarea clasei muncitoare. Totuși, socialiștii burghezi sunt deseori vicleni și mișei, tacticile lor împuternicind și implicând mica burghezie în interesele lor și slăbind dezvoltarea proletariatului prin înfrânarea, conservarea dezvoltării capitalismului de acum.

1.1.2. Socialismul mic-burghez

Cel mai des întâlnit socialism de astăzi este socialismul mic-burghez. Acest socialism poate lua multe forme, precum anarhismul, fascismul (care este tot anarhism) și diversele soiuri de stângism. Mica burghezie se află după poziția sa economică între proletariat și burghezie, într-un echilibru tare instabil. Acești mici producători nu au decât o mână de apropiați, iar în rest sunt înconjurați de inamici, de concurenți care vor să le întreacă afacerea, ba chiar să o falimenteze. Mic-burghezul aspiră la succesul pe care îl are marea burghezie în exploatarea muncii salariate, dar se și teme teribil de a fi aruncat în rândurile proletariatului, de unde ar trebui să sufere chinul muncii salariate. În realitate, nereușind să atingă piscurile comode ale marii burghezii și fiind mereu amenințați cu proletarizarea, ei devin cea mai reacționară și oportunistă pătură a societății. Socialismul mic-burghez observă nedreptatea din lume și concentrarea bogățiilor în mâinile celor deja bogați, dar lupta lor cu orânduirea capitalistă nu are ca scop binele colectiv al majorității omenirii (adică al clasei muncitoare), ci întocmai binele personal și eventual al aproapelui.

Lor le e ciudă că nu au parte de acele bogății de care marea burghezie dispune, însă nu au nicio metodă prin care să ajungă la nivelul lor. Ei își doresc o întoarcere la capitalismul premonopolist drept o facere de lege, unde toți să aibă pământurile lor și șansa lor la succes, pentru că orice mic-burghez râvnește să mai aibă o șansă de a deveni un mare burghez. Deseori, însă, sunt forțați să se mulțumească doar cu mici concesii din partea marii burghezii, față de care rămân subordonați, oricât de mult i s-ar împotrivi teoriile lor antiautoritare.

Mica burghezie, fiindcă economic îi corespunde producția individuală și restrânsă, politic îi va corespunde lupta pentru propriile interese, iar pe planul viziunii asupra lumii, va avea cea mai variată gamă de ideologii. Altfel zis, câți mic-burghezi, atâtea concepții (false) despre lume. Acest socialism este antiproletar și neștiințific, deoarece încalcă legile dezvoltării societății. E imposibil să facem astăzi, din capitalismul pe moarte, ceea ce a fost cândva capitalismul în perioada sa revoluționară de luptă împotriva feudalismului. În consecință, socialismul mic-burghez este reacționar, deoarece el dorește înlocuirea capitalismului de azi cu cel premonopolist, dorește întoarcerea practicilor de mult învechite ale micii producții, iar în cazul socialiștilor mic-burghezi fasciști, aceștia doresc chiar și practica sclaviei. Totuși, cum mica burghezie se află între marea burghezie și proletariat, așa se află și susținerea socialismului mic-burghez: fluctuează mereu dintr-o parte în alta, dintr-o extremă în cealaltă. Ei azi se tăvălesc pe jos ca niște câini ascultători și bine dresați pentru marea burghezie, iar mâine vor veni la noi cu revoluționarismul lor oportunist încercând să facă proletarii să-i urmeze.

Ca exemplu de socialism mic-burghez am putea da absolut orice individ sau organizație troțkistă de pretutindeni și de oricând, dar mai bine să privim întocmai spre România de astăzi, unde vom găsi organizația „Grupul de Acțiune Socialistă” (GAS), criticată în repetate rânduri de editura CȘ în publicațiile sale. Această organizație de „socialiști revoluționari” (un termen, de altfel, deloc bolșevic, având în vedere oportunismul SR-ilor în istoria Uniunii Sovietice) face parte din amalgamul troțkist cunoscut drept „Internationalist Standpoint” (ISp). Această organizație este deschis troțkistă atât în vorbe, cât și în practică, participând la o rețea internațională de socialiști mic-burghezi și burghezi. Cei mai influenți membri actuali din GAS sunt, după cunoștințele noastre, Mihnea Teodor Popescu, Alin Răuțoiu, Maria Luisa Guevara și Vladimir Borțun, fiecare cu propria lui poveste. În continuare, vom prezenta câteva momente din istoria GAS și ISp pentru a dovedi corelația dintre socialismul lor mic-burghez, anticomunist, și practica lor anticomunistă, ce se târăște întocmai în coada marii burghezii.

Gruparea din România pe care astăzi o numim GAS și-a început activitatea în mai 2018 cu numele „Mâna de Lucru”, sub tutelajul „Comitetului pentru o Internațională Muncitorească” (CWI, organizație deschis troțkistă și, deci, anticomunistă, asociată cu partidul „Die Linke”). Cu alte cuvinte, vorbim de aproape 7 ani în care mișcarea comunistă ar fi putut lua amploare, însă, după cum vom vedea, „acest curent s-a împotmolit într-o neputință lașă” (1). Cât timp a făcut parte din CWI, aceasta a publicat trei broșuri, toate sub coordonarea unor academicieni „marxiști”. Ulterior, „Mâna de Lucru” a trecut prin două scindări, urmând evoluția organizației sale mamă.

În 2019, CWI a avut un conflict în cadrul organelor sale interne, din care a luat naștere încă o organizație troțkistă, numită „Alternativa Socialistă Internațională” (ISA). În 2020, „Mâna de Lucru” a pășit pe urmele ISA, părăsind CWI.

La vremea aceea, pagina de Facebook GAS nu se numea astfel, ci „Mâna de Lucru”

Lăsând la o parte caracterul anticomunist al criticii așa-numitului „stalinism”, remarcăm înflăcărarea mesajului ISA, care are planuri atât de mărețe pentru muncitorii români! Cine ar fi zis că o „nouă forță revoluționară globală” ar ajunge peste 6 luni să promoveze mișcarea liberalei Greta Thunberg, aplaudând tinerii români care iau parte la aceasta? Aici merită de menționat că la acest protest a participat și Mihnea Teodor Popescu (membru influent GAS în prezent, dar care, după cunoștințele noastre, nu făcea parte atunci din ISA). Este oare întâmplător că „Mâna de Lucru” a ales să reposteze acest eveniment?

Mihnea Teodor Popescu, stânga

Nici două luni mai târziu, „Mâna de Lucru” repostează încă o reușită de-a lui Mihnea, care a înființat „Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți” (SESM), alături de Andi Mureșanu, care pare afiliat chiar și în ziua de astăzi la ISA. Acest „sindicat” a colaborat în mai multe rânduri cu ONG-uri precum „Greenpeace” și „Girl Up Romania” (a se citi: organizații burgheze), fără a reuși să trezească vreo conștiință comunistă a studențimii.

Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți

Ne vom opri puțin asupra evenimentelor din 2021, când revoluționara organizație ISA se scindează din nou, de data aceasta în ISp, citând aceleași motive ca în urmă cu doi ani: o cultură internă nedemocratică, metode organizaționale învechite și o atitudine sectară față de restul stângii anticapitaliste. Cum se face că socialiști atât de revoluționari creează organizații atât de nedemocratice?

Pentru a întări exemplul, haideți să vedem ce recunosc cei din ISp aici:

„Aceasta este o evoluție tragică pentru o organizație care a sperat și a pretins să depășească deficiențele CWI, din care s-a desprins. Dar este și tragic din punctul de vedere al mișcării revoluționare și troțkiste în general. Aceste forțe sunt astăzi serios slăbite în comparație cu trecutul. În fața uneia dintre cele mai grave multifațetate crize pe mai multe niveluri a capitalismului, din care sistemul nu are o scăpare ușoară, forțele care vorbesc în numele marxismului/ troțkismului/ socialismului revoluționar, trec din scindare în scindare și prezintă o imagine de slăbiciune severă și fragmentare. Acesta este un fenomen internațional care afectează în esență toate organizațiile din stânga anticapitalistă și nu se limitează la curentul CWI.”

Și din conferința lor din 2023:

„Viitoarea internațională de masă poate lua doar caracterul unui amalgam al diferitelor forțe revoluționare care se unesc cu diferențele lor politice și tradițiile diferite care trebuie respectate. Nicio conducere nu poate pretinde «infailibilitate» sau rolul succesorilor lui Lenin și Troțki. O viitoare internațională de masă trebuie să fie capabilă să afișeze diferențele interne în mod deschis, fără ca acest lucru să provoace scindări. Scindările sunt justificate atunci când există o încălcare a principiilor. Prototipul a ceea ce descriem este dat de însuși partidul bolșevic și de internaționala comunistă în fazele sale inițiale — diferențele au fost discutate deschis în partid, în internațională, în secțiunile naționale și în clasa muncitoare”.

Ce putem noi înțelege din asta? Cei din ISp sunt deschis troțkiști, confundă și interschimbă marxismul cu troțkismul, își doresc ca pe viitor (de parcă nu sunt deja) să fie un amalgam de „forțe revoluționare”. Ei nu își doresc democrația majorității cu adevărat, ci discuții interminabile dintre diferitele tradiții „revoluționare”.

Reamintim domnilor de la GAS și de la organizația lor mamă că există o singură cale revoluționară, iar aceea este calea proletariatului. Precum proletariatul este o singură clasă unitară, la fel și viziunea sa asupra lumii are drept scop un singur lucru: eliberarea sa de sub jugul exploatării, încheierea exploatării omului de către om. Aceasta nu poate fi realizată fără o teorie unitară, fără știința materialismului istoric. Pe când mica burghezie poate fi caracterizată de diferențe politice, corespunzătoare poziției sale economice, proletariatul este întotdeauna unit nu sub umbrela diversității, ci a omogenității științifice. Cu alte cuvinte: o singură clasă — o singură linie generală! ISp, însă, sunt de altă părere:

„Diferențe politice ar fi inevitabile în epoca actuală (cum sunt în fiecare epocă, în moduri diferite) din cauza retragerii generalizate a clasei muncitoare și a conștiinței sale în cursul ultimelor decenii. În ciuda crizei profunde a capitalismului, clasa muncitoare și organizațiile sale manifestă o incapacitate gravă (în general — există desigur excepții foarte importante) de a face progrese, de a oferi rezistență în masă la atacurile neoliberale cu succes și de a contesta sistemul. Aceste condiții creează inevitabil diferențe, dezbateri și fricțiuni. Asemenea diferențe au o importanță secundară și ar trebui lăsate să coexiste în aceeași organizație, într-un proces de discuție tovărășească; și să se acorde timp pentru a clarifica, acolo unde este posibil, problemele contestate.”

Dar ce mai vedem la „Internationalist Standpoint” și la GAS? Obsesia cosmopolită, idealistă a dărâmării granițelor, culturilor, limbilor și în esență a popoarelor încă de pe acum, obsesie pe care o mușamalizează de minune sub „internaționalism”. Ei nu înțeleg că în capitalismul monopolist, care e caracterizat de o dezvoltare inegală a diferitelor țări, mișcarea comunistă nu se poate dezvolta la un nivel egal în toate, ba din contră. Doar un număr de țări se vor ridica cu propriile partide comuniste naționale (!) împotriva imperialiștilor, stabilind dictaturi ale proletariatului doar într-o mână de state.

Această obsesie cu „internaționalismul” a fost clar moștenită de la Troțki, un veșnic mare inamic al clasei muncitoare, care zâmbitor sugera cu spiritul său „internaționalist” invazia de către tânăra Uniune Sovietică a tuturor celorlalte state prin teoria sa psihopată de revoluție continuă. Nu doar că asta ar fi fost dezastruos și imposibil, dar și inutil pentru proletariatul dezechilibrat al tinerei Uniuni; nimic altceva decât un internaționalism fals, precum cel al ISp. Clasa muncitoare trebuie să se dezvolte, să aibă legături cu mișcarea comunistă, iar doar de acolo se poate construi un partid care să aducă revoluția. Dar ce se întâmplă dacă ascultăm de Troțki? Dacă aducem forțat dictatura proletariatului într-o țară în care mișcarea comunistă nu are legături cu muncitorimea? Atunci, noi vom fi disprețuiți nu doar de burghezie, ci de întreaga societate, dictatura proletariatului va fi nepopulară, se va clătina și se va transforma într-o clipită într-o dictatură a burgheziei, dar de data asta și mai ostilă față de comunism. Dacă nu există susținere din partea proletariatului pentru ridicarea intereselor acestuia, atunci adevăratele scopuri, care nu se împiedică de interesele mic-burgheze, adică eliberarea proletariatului și construcția partidului, sunt imposibile.

Doar asta face orice organizație stângistă, troțkistă, ce pune internaționalismul fals, cererea de drepturi pentru grupuri defavorizate, salvarea animalelor din abatoare, protejarea mediului și orice altă aberație înaintea creării unei teorii demne pentru mișcarea comunistă, care poate asigura unirea cu mișcarea muncitorească. Aceste grupuri ce se intitulează socialiste sau chiar comuniste nu fac decât ca întreaga societate să urască și mai tare comunismul, să se îndepărteze de el.

Continuăm cu 2022 și SESM. Am putea spune că această organizație, alături de „Fridays For Future”, a fost premergătoare „Grupului de Acțiune Socialistă”, colaborând mai mult sau mai puțin deschis cu ISp. Până la formarea definitivă a GAS în noiembrie 2022, SESM și FFF au participat împreună la mai multe evenimente comune, precum protestele anti-război din februarie (o colaborare deschisă cu divizia greacă a ISp) și martie 2022 (prima publicație a ISp despre SESM), marșul de 1 mai 2022 (alături de organizația de tineret a Partidului Socialist Român, deschis oportunist, finanțat de Uniunea Europeană).

Postare SESM anti-război

Rezumând cele tocmai enumerate, „Mâna de Lucru” a existat în România în două perioade: prima a fost sub coordonarea unor „marxiști” academicieni, iar a doua a reprezentat formarea treptată a unui amalgam de activiști liberali deghizați în roșu ce luptă împreună pentru interese separate, pe care noi toți îl cunoaștem drept GAS. Vom mai vorbi despre istoricul recent al GAS în postări viitoare, în care vom expune sarcinile noastre în raport cu tacticile micii burghezii roșii.

Organizațiile din România precum UTS, BTM, GAS și tot restul se îngrămădesc toate sub aceeași largă umbrelă a stângismului, care a dovedit în practică, dar și în teorie că este inamic clasei muncitoare. Toate aceste organizații sunt socialiste mic-burgheze nu numai pentru că susțin și sunt partinice unor puteri imperialiste (în principal BTM și UTS, prin susținerea Venezuelei, respectiv a Chinei), îndeplinesc interesele burgheze de docilizare a clasei muncitoare (în principal GAS, prin milogeala înaintea sindicatelor pentru 4 zile de muncă), pentru a păta marxismul în fața întregii lumi, dar ele mai sunt mic-burgheze și din cauza revizionismului și oportunismului lor. Nu doar practica, dar în primul rând teoria lor este deficitară.

Socialismul mic-burghez acționează drept o capcană pentru tinerii revoluționari. Aceste organizații flutură frenetic steagul „marxist”, scandează pentru libertate, case pentru oameni, drepturi pentru toate comunitățile lumii etc. Spre exemplu, GAS și BTM, fiind stângiști, ei tot deviază tineretul cu încercările lor de a împletici cuvintele lui Marx și ale lui Engels, ei tot servesc drept o capcană, o poliție socialistă care să prindă și să expună în fața burgheziei pe tinerii revoluționari care le cad în plasă. Dintr-un articol anterior:

„Despre GAS putem trage o singură concluzie — organizație oportunistă reacționară, apărătoare a imperialismului american, care se bazează pe masele mic-burgheze din societate… GAS și organizațiile asemănătoare sunt cei mai mari inamici ai comuniștilor la momentul actual, la fel cum erau menșevicii în perioada 1902–1917.”

Vedem deci, cum aici mica burghezie se dă socialistă în interesul marii burghezii. Mai vedem totuși și partea morală a acestui stângism, adică aventurismul pur și aruncarea de sine nechibzuită. Acești oameni ar sta o zi întreagă cu Marx și Engels în gură fără ca măcar să fi citit și înțeles cele mai introductive și de bază lucrări ale acestora, semn clar de ipocrizie. Activiștilor nu le e lene să se arunce pe de-a-ntregul, cu identitatea lor, pentru a servi GAS și BTM; s-ar prezenta la proteste, marșuri, câte și mai câte, dar n-ar pune mintea și osul la cea mai simplă sesiune de citire și înțelegere fără denaturări și interpretări ale cuvintelor lui Marx. Li s-a năzărit membrilor din „Blocul Tineretului [Anti-]Muncitoresc” să organizeze cercuri și lecturi, dar ce credeți că citesc? Pe de-o parte, „Statul și revoluția”, iar în paralel, „Feminismul celor 99%”. Cu ce credeți că au rămas după ce au terminat? Vă garantez că au rămas cu exact ce au vrut ei să înțeleagă, căci sub pretextul acestor cercuri și lecturi își fac ei propaganda ideologică, dezlipită de realitate.

Vorbind de socialism mic-burghez, putem menționa și maoismul; acest curent este întruchiparea micii burghezii revoluționare, ce asculta în anii 1930 de Comintern, dar repede s-a întors la un anarhism crunt. Maoiștii de atunci, ce acuzau uneori Uniunea Sovietică hrușciovistă de social-imperialism (mai mult formal, dar în practică erau de acord cu ei), au apărat celelalte elemente burgheze și anarhiste din partid, motiv pentru care în ultimii aproape 50 de ani, dengiștii, adică marea burghezie a Chinei, se află la putere și încă se numesc comuniști. Întocmai politica mic-burgheză a lui Mao și a apropiaților săi din partid de colectivizare și industrializare ineficientă, de „unitate prin luptă”, de epurare continuă a comuniștilor adevărați și, într-un final — „Revoluția Culturală”, au permis clicii fasciste dengiste să preia puterea în China. Dar pentru cei care consideră că China este proletară, spuneți — ce pași a luat ea spre construcția socialismului? Niciunul. Ei exportă capital cu nemiluita pentru a frâna dezvoltarea capitalismului din alte țări, subordonând economic numeroase țări și popoare și îmbogățindu-se de pe urma lor. Putem spune că marea burghezie chineză a avut un mare succes în socialismul său? Da, nu doar că și-a îndeplinit scopurile, dar și-a și docilizat și îmburghezit clasa muncitoare. China a mai stins din tăciunele proletariatului revoluționar, iar acum se dă drept mare țară socialistă, dar noi știm că ea este socialistă doar pentru că este anticapitalistă, nu pentru că, cică, ar facilita trecerea spre comunism.

Psihologia socialismului mic-burghez reflectă întocmai mentalitatea micii burghezii, doritoare de dreptate și putere, dar doar pentru ea însăși și pe cine consideră aproape, totul din invidie pentru cei ce au puterea acum. Revoluționarismul fals și vâlva lor oportunistă în muncă este mereu alimentată de dorința lor carieristică după renume și putere.

1.1.3. Socialismul proletar

Am lăsat ce-i mai important și mai curat pentru final, anume socialismul muncitorilor, al celei mai progresive și revoluționare clase. Socialismul proletar este singurul socialism de până acum ce are baze științifice, precum analiza legilor dezvoltării societății și a modului în care proletariatul poate schimba societatea. El reprezintă marxismul, materialismul istoric, știința istoriei, comunismul științific etc. Socialismul proletar este de asemenea singurul socialism revoluționar, ce vrea să schimbe modul de producție capitalist cu cel comunist.

Socialismul proletar a apărut natural în urma dezvoltării capitalismului. După maturizarea schimbului, în feudalism au apărut burghezii protocapitaliști, care, angajând pe cei desproprietăriți și oferindu-le un salariu, au creat însăși muncitorimea. Proletariatul este o clasă care nu are nimic altceva decât pe sine însăși și teoria, motiv pentru care această clasă numeroasă e sortită să lucreze spre binele întregii omeniri, mai ales atunci când luptă pentru eliberarea sa. Dezvoltarea capitalismului de atunci și până acum a avut nevoie și a facilitat creșterea industriei, creștere care a necesitat dezvoltarea științei și a clasei muncitoare. Pe cât industria crește, pe atât muncitorii sunt mai numeroși și apropiați, iar munca mai socializată, iar pe cât știința se popularizează și se dezvoltă, ea se apropie de muncitorimea dezvoltată. Muncitorimea condusă de știință lovește constant capitalismul cu greve, revendicând și mai mult timp pentru știință — arma care, folosită de proletariat, va sfârși capitalismul. În anii de proaspătă apariție a capitalismului, singurul socialism care era partinic muncitorimii era cel utopic, iar acest socialism era astfel din cauza nedezvoltării științei și a forțelor de producție. Iată pentru ce este necesară dezvoltarea capitalismului până la urmă, ea este necesară pentru maturizarea muncitorimii și pregătirea pentru trecerea de la modurile de producție exploatatoare la cel comunist.

Acest socialism proletar este științific deoarece își dezvoltă teoria pe baza observațiilor empirice, adică prin puterea de abstractizare, de analiză a vieții reale a oamenilor. Pe lângă legile pe care le-a descoperit K. Marx despre societate și istorie, el ne-a oferit o metodă științifică cu ajutorul căreia putem să tragem anumite concluzii despre societatea actuală. Marxismul este știința revoluției proletare, care se folosește de experiența muncitorimii din trecut, precum și de cunoștințele despre capitalismul contemporan, determinând în întregime practica și modul de acțiune al proletariatului pentru dezvoltarea și eliberarea acestuia în orice împrejurări, din cele mai deschise democrații burgheze și până în cele mai crunte autocrații. Studiul socialismului proletar cuprinde cunoștințe din vaste domenii care o atestă drept o știință despre societate: economie politică, politică, psihologie, etnografie și viziune asupra lumii. Acestea sunt cele cinci ramuri ale marxismului.

Tot acest socialism ne arată atitudinea corectă față de propria cultură națională și regională, precum și față de întreaga clasă muncitoare în general. Este vorba de patriotismul și internaționalismul proletar, de care stângiștii sunt înstrăinați fără doar și poate. Luptând pentru eliberarea clasei muncitoare române, luptăm fără doar și poate pentru eliberarea întregii omeniri de exploatare. Nu ne putem pronunța împotriva burgheziei din România (care este în principal transnațională, subordonată capitalului european) dacă nu ne pronunțăm împotriva celei americane, chineze, israelite etc. Nu ne putem iubi și ajuta necontenit proletariatul nostru, român, cu toate tradițiile sale, cu limba care ne este din ce în ce mai pătată de imperialiști, dacă nu iubim și ajutăm popoarele de pretutindeni să-și ridice la rândul lor cultura și conștiința proletară, să dezvolte o mișcare comunistă puternică. Întocmai de aceea caracterul internațional al etapei de cerc a mișcării este atât de important — el permite ca avangarda din fiecare țară să se unească în jurul științei marxiste universale și să-i dea însemnătate particulară, împotriva burgheziei naționale britanice, române, moldovenești etc.

Drept exemplu istoric pentru socialismul și minunile organizării muncitorilor, avem muncitorii Transcaucaziei din anii 1902, care au inspirat numeroase greve ani la rând, cerând aproape zilnic revendicări noi pentru ei. În respectivul an 1902, Stalin orchestrează o imensă grevă care avea să zguduie întreg imperiul. Cu tipografii mobile, ziare și pamflete, Stalin și tovarășii săi apropie mișcarea muncitorească de marxism, aducând ideile marxiste mai aproape de muncitori și solidarizându-i în număr de 30 de mii, timp de mai multe zile la rând. Multe dintre revendicările muncitorilor aveau să fie îndeplinite, dar era culmea dacă dracii de mic-burghezi zemstviști, cândva de partea comuniștilor în lupta cu țarismul, nu-și vârau coada, dezvoltând strategiile de luptă ale burgheziei împotriva proletariatului.

Dar dacă muncitorii nu se organizează singuri? Să spunem că ei primesc ajutor și sunt apropiați de mișcarea comunistă; atunci aceste două mișcări chiar pot lua pași serioși spre luarea puterii de la burghezie de către proletariat, iar apoi consolidarea și statornicirea dictaturii proletariatului, astfel încât cea mai progresivă și numeroasă clasă să-și impună voința, spre o dezvoltare galopantă, așa cum a fost în Uniunea Sovietică. De la un imperiu înapoiat, cu o dezvoltare industrială atât de slabă încât abia o șesime din toți muncitori erau muncitori industriali, iar restul agrari, cu războaie imperialiste crunte, iar apoi un război civil de clasă și mai înflăcărat, proletariatul rus a ajuns ca în doar 20 de ani să clădească cea mai impunătoare fortăreață a capitalismului monopolist de stat proletar, o forță atât de mare încât rivala cele mai mari puteri capitaliste, poate chiar și la un loc. Dar lupta de clasă nu s-a sfârșit cu câteva lovituri de stat ale proletariatului, căci burghezia de pretutindeni se teme de eliberarea muncitorimii, motiv pentru care ar mobiliza armate întregi, spioni și agenți care să clatine dictatura proletariatului. În 1953, din cauza slăbirii apartenenței proletare în rândul partidului și al maselor, precum și a infiltrării în partid a elementelor mic-burgheze, a oportunismului hrușciovist, a avut loc lovitura de stat a acestuia. Astfel, dictatura proletariatului în URSS a fost pierdută, însă această pierdere nu va fi pentru totdeauna, ci din ea avem doar de învățat. Trebuie să învățăm să smulgem oportunismul burghez din rădăcini, pentru a apăra dictatura proletariatului cu orice preț.

Dacă mai devreme am vorbit despre psihologia micii burghezii, ar fi total nedrept să nu vorbim și despre psihologia proletară. Muncitorul trebuie să fie disciplinat, altfel nu va ajunge la muncă și nu va fi productiv, deci nu va fi de folos burghezului și va muri de foame. Muncitorul tot trebuie să fie chibzuit, căci altfel mic-burghezul din el se va întrece în cumpărături inutile și va duce foamea până la următorul salariu. Muncitorul trebuie să fie sociabil, altfel nu se va înțelege cu colegii săi de muncă și va deveni înstrăinat, stresat și pierdut. Am putea vorbi o zi întreagă despre cum muncitorul este condiționat să aibă așa calități nobile, dar important este să vorbim și despre morala comunistă, care ridică valorile și atitudinile proletariatului. Niciun stângist n-ar putea să se numească, în adevăratul sens al cuvântului, comunist, deoarece e nevoie de dezvoltare teoretică și morală, lucruri de care stângiștii se lipsesc în general. Morala comunistă dă cauză și speranță, dorință și voință omului spre a îndeplini scopul istoric al eliberării proletariatului, motiv pentru care avem atât de multă nevoie de morală, iar tot ăsta e motivul pentru care mișcarea muncitorească se apropie de cea comunistă. Pentru a da un exemplu concret, pe baza moralei și dorinței lor comuniste de neclintit, Lenin, Stalin și cei mai mari bolșevici nu și-au pierdut o secundă focul arzător pentru dreptatea proletariatului pe când erau exilați, întemnițați și puși să îndure frigul Siberiei pe timpul Imperiului Rus. Tot morala comunistă i-a făcut pe acești mari bolșevici să fie carismatici în fața muncitorilor, ajutând la dezvoltarea acestora. Teoria, în schimb, i-a făcut pe fruntașii clasei muncitoare niște genii briliante, bine puse la cârma dictaturii proletariatului pentru a îndeplini interesele muncitorilor.

Mereu va fi crucial pentru mișcarea muncitorească să se dezvolte mișcarea comunistă, iar astăzi, când teoria marxistă este atât de murdărită de ideologie, este și mai și, căci fără o avangardă a celor mai avansați proletari, a unor revoluționari de profesie, este imposibilă câștigarea și menținerea dictaturii proletariatului. Mișcarea comunistă se dezvoltă nu doar crescând în număr, ci, mai important, crescând din punct de vedere teoretic și moral.

1.2. Socialismul drept perioadă de tranziție

Socialismul este o perioadă de tranziție de la modul de producție capitalist la cel comunist. O mare denaturare este comisă atunci când numim socialismul un sistem „economic” sau o orânduire de sine stătătoare, deoarece el este doar suprastructura (stat, cultură, artă, morală etc.) specifică perioadei de tranziție de la capitalism la comunism, și nu o bază economică distinctă. Pentru a ajunge la acest socialism, care este numit și perioada revoluției comuniste sau a construcției comunismului, trebuie mai întâi să construim suprastructura respectivă. Perioada de trecere de la preluarea puterii de către proletariat (condus de avangarda sa, adică de partidul comunist) până la înfăptuirea socialismului se numește, corespunzător, revoluția socialistă sau perioada construcției socialismului.

Întreaga perioadă de tranziție, care începe cu preluarea puterii de către proletariat și se termină cu înființarea modului de producție comunist, și care este compusă din revoluția socialistă și mai apoi cea comunistă, se numește revoluția proletară. Precum a fost nevoie de revoluțiile burghezo-democratice pentru a înmormânta vechea ordine feudală, așa e nevoie acum și de revoluția proletară pentru a trece de la baza monopolistă (adică capitalismul în ultimul său stadiu) la cea comunistă. Greșeala de a numi socialismul un sistem economic vine din înțelegerea slabă a economiștilor burghezi asupra modului în care baza economică afectează suprastructura, dar și invers, iar în cazul acesta, suprastructura socialistă ce se datorează dictaturii proletariatului servește drept ceva ce grăbește și facilitează trecerea la comunism.

Construcția socialismului, numită și perioada capitalismului monopolist de stat proletar (CMSP, în opoziție cu capitalismul monopolist de stat burghez), este perioada în care proletariatul moștenește vechea economie burgheză, alături de toate instituțiile politice burgheze, și trebuie să-și pregătească propriile condiții necesare trecerii spre comunism. În primul rând, construcția socialismului are loc pe plan economic. Statul proletar trebuia să preia treptat toate sectoarele economice și să le aducă pe toate într-un singur sector de stat. Nu putem vorbi de socialism într-o țară în care există mai multe sectoare. Formarea unui singur sector economic inevitabil duce la dispariția schimbului bănesc, care este înlocuit cu schimbul nebănesc. Asta înseamnă că toți muncitorii își dau direct la schimb forța lor de muncă, primind în schimbul ei produse de consum, care nu pot fi vândute, și o mare parte din valoarea produsă de ei se duce direct la servicii și proiecte sociale. Un alt aspect economic esențial perioadei de tranziție este planificarea economică în interesul dezvoltării multilaterale a tuturor muncitorilor din societate.

Pe plan politic, trecerea spre socialism se poate face doar prin menținerea controlului proletar și a dictaturii proletariatului. Proletariatul preia vechiul stat burghez și îl folosește ca să oprime însăși burghezia care mai otrăvește societatea. Orice încercare de a minimaliza importanța absolută a dictaturii proletariatului duce spre negarea completă a socialismului proletar și îl înlocuiește cu teorii reformiste burgheze. Socialismul nu este o societate „care crește bunăstarea oamenilor” sau o societate „în care toată economia se află în mâinile statului”, chiar dacă acestea sunt trăsături importante ale sale. Socialismul este caracterizat de dictatura proletariatului, într-o formă mai completă decât cea din perioada CMSP. O greșeală ar fi să spunem că proletariatul pur și simplu preia statul burghez și îl folosește în propriile sale interese. Acest lucru nu este adevărat. Proletariatul trebuie să distrugă vechiul stat burghez, birocratic, pe care l-a moștenit, și să-l înlocuiască cu o nouă formă de stat, statul proletar. Abia după ce toți muncitorii sunt implicați pe rând în conducerea propriului lor stat, abia după ce nu mai există birocrație, abia atunci putem vorbi de socialism. Pentru a-și putea conduce propriul stat, muncitorii vor trebui să fie educați în știința marxistă, în arta guvernării și să-și cultive în ei morala proletară, care luptă cu toate jegurile și rănile lăsate de vechea ordine burgheză. Revoluția socialistă este perioada de curățare a rămășițelor burgheze, pentru a permite proletariatului să se îndrepte către comunism.

În perioada de construcție a socialismului, sarcinile economice (dezvoltarea bazei economice) și sarcinile politice (crearea unei suprastructuri socialiste) se influențează reciproc. Cu cât baza economică se dezvoltă mai repede, cu atât aceasta creează mai multe condiții pentru dezvoltarea suprastructurii politice (muncitorii au mai mult timp să studieze marxismul, să participe în stat, se eliberează mai mult timp și forță de muncă pentru proiecte comune etc.) și, în schimb, întărirea și dezvoltarea politică grăbește dezvoltarea bazei economice. Este și firesc ca muncitorii să muncească mai eficient în interesul societății când acestora li se oferă dezvoltare morală și aceștia își însușesc disciplina proletară. Cu cât compoziția partidului comunist și a statului este mai proletară, cu atât dezvoltarea forțelor de producție merge mai fluent și accelerat.

După construcția socialismului, urmează construcția comunismului. Aceasta are două faze: prima fază și faza cea mai înaltă. În prima fază, societatea are mai multe trăsături capitaliste, iar în faza înaltă are mai multe trăsături ale societății comuniste. Și în această privință are loc de multe ori o mare denaturare și, anume, considerarea socialismului „prima fază a societății comuniste” și a comunismului propriu-zis „faza superioară”. Acest lucru nu este adevărat, deoarece ambele faze fac parte din perioada de dezvoltare a comunismului din capitalism, având ca suprastructură socialismul. Abia după ce societatea a trecut prin ambele faze, se trece la modul de producție comunist, comunismul dezvoltat pe propria bază. Această greșeală a fost făcută de Lenin sub influența negativă a mic-burghezului și antimarxistului Plehanov, și este repetată în continuare de oamenii care transformă marxismul într-o religie și persoanele precum Lenin în dumnezei, în loc să recunoască că și aceștia puteau greși din cauza condițiilor în care s-au dezvoltat ca marxiști.

2. Concluzie

Am văzut, deci, că socialismul se împarte în trei direcții diferite: reacționar, conservator și revoluționar; cu alte cuvinte, mic-burghez, burghez și proletar. Primele două reprezintă concepții ideologice de tot soiul despre lume, care permit pluralismul de opinii și lasă loc de îndoială în ceea ce privește tacticile și practica clasei muncitoare. Socialismul proletar, în schimb, fiind o știință, descrie societatea din perspectiva proletariatului, dezvăluind unicul drum pe care acesta trebuie să-l urmeze pentru a se elibera de burghezie, de ideologiile ei fără sfârșit, care tot mereu se întrepătrund și se inspiră una pe la alta. În acest moment, acest drum converge în organizația de cercuri, în dezvoltarea teoriei comuniste unitare și unanim înțeleasă de viitoarele cadre de partid, de avangarda proletară în formare.

„Îndeosebi va fi datoria conducătorilor de a se lămuri din ce în ce mai mult asupra tuturor problemelor teoretice; de a se elibera din ce în ce mai mult de sub influența frazelor tradiționale, care aparțin vechii concepții despre lume, și de a avea întotdeauna în vedere că, de când a devenit o știință, socialismul cere să și fie tratat ca o știință, adică să fie studiat. Ei vor trebui să depună tot mai mult zel pentru ca conștiința astfel dobândită și mereu mai luminată să devină un bun al masei muncitorilor, iar partidul, ca și sindicatele, să devină organizații tot mai închegate…” (2)

Note

K. Marx, F. Engels. Manifestul Partidului Comunist, III, 1, b: „Socialismul mic-burghez”.
F. Engels. Prefața din 1875 a „Războiului țărănesc german”.