20.12.2024 | timp de lectură: ≈ 26 min. | vizualizări:

Cum se educă trăsăturile comuniste în copii

Cuprins

Copiii sunt viitorul țării noastre, viitorul lumii, cei ce vor duce mai departe societatea când noi nu vom mai fi pe pământ. Dar pentru a ne asigura că lupta revoluționară, știința proletară este dusă mai departe, trebuie să ne creștem copiii să aibă trăsături proletare. Într-o lume digitală în care părinții sunt bombardați zilnic cu sfaturi de pe social media și cărți despre cum să-și crească copilul mai bine, confuzi rămân cu o întrebare: care e metoda corectă de a-mi crește copilul? În acest articol vom vorbi despre ce abordare ar trebui să aibă copiii față de muncă, despre autoritatea părinților și despre disciplina celor mici. Lectură plăcută!

1. Ce sunt trăsăturile comuniste și de ce sunt ele importante?

Cel mai simplu este să pornim de la: ce este un comunist? O persoană care pune interesele proletariatului și ale revoluției proletare deasupra intereselor personale, individuale. Pentru a materializa acest lucru trebuie ca acest comunist să aibă anumite trăsături de personalitate. Un comunist trebuie să fie colectivist, organizat, determinat, responsabil, harnic, un exemplu pentru alții, să iubească știința și cunoașterea ș.a.m.d. Toate acestea sunt necesare pentru a putea îndeplini sarcinile unui comunist — apărarea intereselor proletariatului, revoluția proletară. Astfel, apare următoarea întrebare: ce fel de îndatoriri are un comunist? Îndatorirea de a stăpâni teoria marxist-leninistă, ca mai apoi să o poată pune în practică pentru a realiza interesul clasei muncitorești. Iar pentru a face asta este iarăși nevoie de un om capabil care să învețe din operele marilor comuniști, om care poate face agitație printre muncitori și îi poate atrage de partea sa, om care poate analiza coerent interesul de clasă al fiecărui membru din cerc și eventual partid, om ce poate educa pe cei din jurul lui despre ideile comuniste etc.

Acum imaginați-vă un om leneș, individualist, care lucrează anarhic — un mic-burghez după conștiință — cum ar putea acesta să citească zilnic, să atragă muncitori de partea lui, cum ar putea acesta să fie un om capabil care să reprezinte interesul de clasă al muncitorilor? Cum ar putea fi acesta un om util societății comuniste, unde toți vor trebui să lucreze pentru ca societatea să funcționeze? Nu va putea.

De aceea trebuie evitate cu orice preț aceste trăsături anarhice, mic-burgheze. Dar problema nu se oprește doar aici. O familie mic-burgheză sau niște prieteni mic-burghezi vor influența la rândul lor pe cei din jurul lor, în special pe cei care sunt în plină dezvoltare — copiii. Makarenko, în cartea sa „Carte pentru părinți” și în „Lecții pentru părinți”, explică faptul că nu există un leac special pentru a educa copiii, ci că în primul rând părintele trebuie să fie un om educat, harnic și responsabil, fiindcă el este un exemplu pentru cel mic. Propriul tău copil va fi atent mereu la lucrurile pe care le faci și le va imita: la ce râzi, cât timp petreci pe anumite lucruri, comportamentul tău cu cei din jur, chiar și cele mai mici schimbări în vocea ta — el le va înțelege. Iar dacă atitudinea ta față de viață este una mic-burgheză, atunci copilul tău, inerent, va avea o atitudine mic-burgheză.

Astăzi vom vorbi despre câteva dintre metodele prin care tu, ca și părinte, frate, soră sau prieten, poți inspira trăsături comuniste în cei din jurul tău, în special în cei mici.

2. Cum se inspiră trăsăturile proletare?

Nu putem vorbi despre trăsături proletare ca fiind ceva abstract, ci trebuie să vorbim concret despre toate laturile lor. În primul rând, una dintre cele mai importante pentru un comunist este atitudinea proletară față de muncă.

Ce fel de atitudine ar trebui să existe față de muncă? În primul rând, trebuie să înțelegem ce este munca: este un proces conștient, uman, prin care omul acționează asupra lumii înconjurătoare și își imprimă asupra acesteia propria sa voință, propria sa esență, pentru a îndeplini anumite scopuri. Munca constituie esența omenirii, este procesul prin care oamenii se autorealizează în societate și își găsesc locul în lume. În condițiile actuale, omul lucrează înstrăinat și consideră că el, în afara muncii, „trăiește viața cu adevărat”. Înstrăinarea muncii apare din cauza faptului că muncitorul nu vede rostul muncii sale: ce este produs de muncitor ajunge în mâinile capitalistului, astfel muncitorul își vinde doar forța sa de muncă. Condițiile pe care burghezia le creează dau iluzia muncitorilor că ei nu pot scăpa de sub stăpânirea burgheză, munca devenind astfel una forțată și strict pentru supraviețuire — în niciun caz pentru a participa la evoluția societății.

Ce ar fi lumea fără cei care muncesc în fabrici, fără vânzători, fără șoferi de mijloace de transport? Ne-am întoarce în peșteri! Munca împinge societatea înainte, lumea evoluează doar datorită ei. Un om care nu vrea sa muncească nu face altceva decât să putrezească, pentru că doar atunci când omul muncește el este viu. Ceea ce ne diferențiază în primul rând de animale este munca — de la prima maimuță care a dat cu bățul în copac pentru a aduna fructe din copac, până la chirurgul de astăzi care e atât de educat încât poate opera pe creier, vedem cum omul s-a rupt de animale și își dezvoltă în permanență abilitatea de a controla mediul înconjurător și soarta lui. Fără muncă, omul nu există.

Acum că am clarificat ce este munca și de ce este ea importantă, trebuie să trecem la pasul doi:

3. Care este atitudinea față de muncă a unui comunist și cum o putem insufla celor mici?

Ca să înțelegem mai bine caracterul de clasă al omului, putem pune problema astfel: un muncitor subordonat capitalului este mai responsabil decât un antreprenor, un mic producător. Muncitorul trebuie să muncească atât cât i se spune, să se ducă la muncă atunci când i se spune, are pauze doar atunci când burghezul îi spune, astfel urmând o anumită rutină zilnică ce îi este impusă. Față de muncitor, mic-burghezul se consideră liber în ceea ce face: el nu trebuie să urmeze un anumit program (deci, el își face treaba anarhic), poate lucra câte ore vrea la serviciu și, eventual, are niște angajați care să-i facă lui munca. Un mic-burghez nu este la fel de organizat precum un muncitor. Caracterul de clasă mic-burghez este unul anarhic, lipsit de o rutină zilnică, pe când cel proletar are o rutină și are un rost util societății.

În primul rând, un comunist nu trebuie să fie speriat să ia inițiativă. În momentul în care există muncă care să fie făcută într-un colectiv și care beneficiază colectivul, comunistul nu va refuza această muncă din cauza lenei sau fricii de a greși. Un exemplu este chiar în colectivul nostru. Atunci când este nevoie de cineva care să facă o anumită muncă, precum să ajute cu scrisul articolelor, să vină cu propuneri pentru organizație, să fie lider de un anumit departament acolo unde este necesar, să ajute cu traducerile — membrii vor lua inițiativă. Noi avem nevoie de oameni care să preia fără frică această îndatorire, dar să o și îndeplinească în mod capabil — pentru că doar așa cercul poate merge înainte. Dacă nu încerci lucruri noi, cum le vei învăța? Prin trândăvie? În niciun caz! Doar un om care se expune și alege să iasă din zona lui de confort va învăța ceva nou și va fi mai capabil să devină un om folositor proletariatului. Cum poți ajuta copilul să ia inițiativă față de muncă? Cum naști această atitudine curajoasă?

Există părinți care sunt exagerat de protectori, care au mereu nevoia de a-și urmări copilul și de a nu-l lăsa să facă absolut nimic de unul singur. În multe dintre aceste cazuri, dacă nu în toate, copilul devine un mic-burghez care își așteaptă părinții sau oamenii din jur să facă lucruri pentru el, să-i dea totul de-a gata, ca el să nu facă nimic. Se formează deci un caracter mic-burghez, prea fricos să încerce lucruri noi sau să ia inițiativă atunci când este nevoie. Copilul va alege să stea în zona lui de confort, ajungând astfel un parazit. Copilul trebuie încurajat să-și ajute părinții la treburile zilnice prin casă (în funcție de vârsta lui) — să ajute la spălat vasele, hainele, la făcut mâncare, la mutat lucruri prin casă, la treburile cotidiene ș.a.m.d. Copilul trebuie încurajat de asemenea să ia propriile decizii (deci, inițiativă), nu să aleagă mereu părinții pentru el. Acest lucru se aplică atât la chestiunile mici, precum ce vrea să mănânce copilul într-o anumită zi, cât și la cele despre propria sa viață și carieră.

Dacă un comunist primește o sarcină, acesta trebuie să o analizeze din următoarea perspectivă: este această sarcină utilă pentru proletariat sau este doar o distragere de la muncă? Astfel, dacă comunistul realizează că sarcina este utilă pentru proletariat, el va trebui să îndeplinească sarcina cât mai bine cu putință și în timp util. Să luăm un exemplu din cercul nostru: cei din editură vor spune unui membru să înceapă să scrie articole pentru data x, y și z; acesta ne va refuza pentru că nu are chef să facă asta și o va face altădată. Unde am fi fost noi cu această atitudine? Nu oare am fi devenit doar o altă organizație stângistă pe feed-ul de pe Instagram? Sau, un exemplu mai cotidian, pentru părinți: îi ceri propriului copil să te ajute cu spălatul vaselor pentru că ai treabă extra, iar copilul îți spune „nu, mamă, nu am chef!” — ce fel de atitudine va avea acest copil față de muncă în viitor dacă acum refuză niște lucruri atât de simple precum spălatul vaselor? Leneșă și indiferentă. În momentul în care vei cere ceva copilului tău, el va trebui să facă acest lucru. Va trebui să-l ghidezi pentru a-și crea o rutină zilnică, să aibă un plan zilnic, iar acest plan să fie urmat și îndeplinit la timp în fiecare zi. Un om care este învățat de mic cu o rutină și cu punctualitatea va fi un om productiv pentru societate. Dar asta nu este ceva simplu. Un părinte trebuie să aibă o autoritate în fața copilului său (lucru la care vom reveni imediat) și trebuie să urmeze următoarele criterii:

Instrucțiunile nu trebuie date pe fond de emoții negative (irascibil, nervos, indiferent).
Ele trebuiesc să fie după abilitățile copilului, nimic exagerat.
Trebuie să fie raționale, să aibă o utilitate, un temei.
Nu trebuie să contrazică instrucțiunile anterioare date de acest părinte sau de alți membri ai familiei.
Să fie spuse pe un ton uman: copiii duc o viață mai profundă și emotivă decât adulții; au nevoie să le explici precum unor copii, nu precum unor adulți!

În mod sigur există și părinți care dau ordine doar de dragul de a le da. Spre exemplu: „nu vorbi la masă cât mănânci!” Nici măcar părinții nu știu uneori de ce spun acest lucru, iar asta e greșit. Dacă un părinte dă instrucțiuni pe care nici el nu știe să le explice, doar de dragul de a se impune, atunci mai bine nu le-ar da. Pentru a naște spirit rațional, nu spirit dogmatic, copilul tău trebuie să înțeleagă rostul a ceea ce îi ceri să facă.

Revenind la autoritate, precum scrie Makarenko, părinții sunt doar un ghid în viața copilului, niște oameni bătrâni care fac parte dintr-un colectiv (în cazul acesta, familia), ei nu trebuie să decidă viața copilului. Pentru a fi un ghid în viața copilului tău sau cel pe care dorești să-l educi, trebuie să fii în primul rând o autoritate în fața lui, lucru care ne duce la următoarea întrebare: cum poate părintele să aibă autoritate în fața copilului?

Există diferite și diferite moduri prin care părinții încearcă să-și câștige autoritatea în fața celor mici, dar multe dintre acestea nu creează vreo autoritate reală față de părinți, precum:

3.1. Autoritate prin violență

O metodă des întâlnită, în special la tați, este cea a violenței. În acest caz, un bărbat cu o conștiință clar mic-burgheză încearcă să-și impună autoritatea, punând toată familia, inclusiv mama, sub amenințări și presiuni constante. Pentru a înțelege mai bine psihologia acestui părinte trebuie să observăm relațiile de producție capitaliste, adică modul în care oamenii colaborează pentru a crea bunuri. Avem burghezul, care deține mijloacele de producție și își însușește munca proletarului, care este lipsit de mijloace de producție și este cel ce produce capital. Astfel, relațiile de producție ajung mai departe să se manifeste în relațiile sociale, iar proletarul cu o mentalitate individualistă, mic-burgheză, care nu deține nimic și își urăște viața, caută să aibă pe cineva pe care să-l domine: familia lui. În cazul acesta, familia devine doar un mod prin care bărbatul își satisface nevoia de a avea rolul dominant în relațiile de producție. În schimb, un bărbat comunist va rupe bariera mai departe decât relațiile de producție capitaliste, înțelege faptul că această mentalitate este una mic-burgheză iar familia lui îi este egală lui, nu sluga lui. Acest tip de atitudine față de copil naște, la rândul ei, copiii cu mentalitate mic-burgheză, copiii fricoși, speriați de viață și care la rândul lor vor reproduce exact aceeași relație socială și cu cei din jurul lor — colegi, prieteni, familie. Copilul trebuie crescut cu blândețe, cu răbdare, trebuie să-i fie explicat într-un mod în care el să înțeleagă și să fie ajutat să devină disciplinat, iar doar un om cu conștiință proletară poate face acest lucru.

3.2. Autoritate prin rațiune

Aici vorbim de părinții care se așează cu copiii lor la masă și pornesc un lung șir de discuții plictisitoare despre ce trebuie să facă copilul, despre ce nu e bine la dânsul și să-i prezinte versiunea lui rațională. Copiii NU sunt adulți, ei trăiesc mai emotiv și mai pasionat decât adulții, tot discursul părinților va trece peste conștiința lor. În asemenea familii, părinții încearcă să pară mereu perfecți și serioși în fața copiilor și sunt lipsiți de orice fel de umanitate și bucurie. În asemenea familii nu se râde prea mult, nu există prea multă distracție și umanitate, iar în general această autoritate nu va funcționa niciodată. Pentru a înțelege mai bine ce este greșit la acest tip de abordare vom folosi un exemplu de la Makarenko. Pe la începuturile carierei sale, când Makarenko încerca să-și câștige autoritatea în fața copiilor vagabonzi pe care-i educa, el era mereu serios, iar copiii nu-l băgau în seamă când avea ceva de zis. Într-o zi, Makarenko l-a trimis pe unul dintre copii la tăiat lemne, iar copilul l-a luat în râs, ca de obicei, astfel că Makarenko s-a supărat pe el și i-a trântit o palmă peste obraz. Makarenko a regretat toată viața acea palmă, a fugit înspre biroul lui, speriat că nu va crea niciodată o relație cu acei copii, dar între timp copiii s-au prezentat la biroul lui spunând că vor să facă treaba. Makarenko a rămas cu întrebarea: de ce? De ce l-au ascultat de la o palmă? Iar cu timpul a înțeles: și-a arătat partea umană. A arătat că are sentimente și că se strofoca cu adevărat să educe copiii. Asta nu înseamnă că un părinte trebuie să-și lovească copilul ca să dovedească că există o parte umană într-însul, dar că trebuie să fie emotiv cu copilul, nu ca un robot sinistru care ține discursuri ce durează ore întregi despre faptul că copilul trebuie să se responsabilizeze. Părinți, nu vă fie frică să râdeți cu cei mici, să vă cereți scuze atunci când greșiți, să le arătați că sunteți oameni care, din când în când, mai greșesc, dar care mereu se strofocă pentru ca lor să le fie bine.

3.3. Autoritate prin prietenie

Mulți părinți tineri spun că vor să fie prieteni cu copiii lor, lucru care nu e greșit. Ar trebui să existe și o relație de prietenie între copii și părinți. Dar aceasta are limitele ei. Există situații în care părinții nu sunt capabili să seteze aceste limite, astfel încât copiii ajung să se vadă de la egal la egal cu părinții, spunându-le pe nume, râzând de ei, întrerupându-i și neavând niciun respect față de dânșii. Această relație poate fi rezolvată doar dacă copiii sunt conștienți că părinții sunt niște membri mai bătrâni și mai experimentați ai familiei, iar în niciun caz niște prieteni precum cei de la școală.

Și exemplele pot continua la nesfârșit. Uneori, există și cazuri în care fiecare dintre cei doi părinți folosesc metode diferite de a crește copilul, iar astfel se creează un întreg haos în mintea lui, care are de ales între mamă și tată.

Rămâne întrebarea: cum se poate câștiga autoritatea?

Copiii vor crește și vor începe să-și întrebe părinții unde muncesc și ce loc ocupă ei în societate. Dacă părintele va răspunde posomorât și va spune despre cât de mult își urăște munca, atunci copilul probabil nu va extrage nimic din asta, decât că munca e rea. Pe când un părinte proletar, precum unul care lucrează în fabrică, este capabil să spună mândru în fața copilului că este muncitor și că produce pentru societate, și va avea deja o parte de respect câștigată în fața propriului copil. Va fi un părinte exemplu. Un părinte capabil să aibă autoritate în fața copiilor nu este cel ce dă ordine, cel ce e violent sau prea iubitor, ci părintele harnic, creativ, educat, vesel și, nu în ultimul rând, uman, va fi cel ce va avea o autoritate în fața copilului său.

În același timp, este bine ca părinții să se intereseze de viața copiilor și să se implice în aceasta: ce le place să facă? Poate vei face acel lucru împreună cu el de câteva ori. Ce prieteni are? Poate le vei cunoaște părinții la un moment dat. Cât de mult poate să dureze să te duci într-o vizită la sfârșitul săptămânii? Copiii iubesc atenția și te vor aprecia dacă te vei implica în viețile lor. În mod evident, acest lucru nu trebuie făcut într-un mod dăunător, prin a-i pune copilului o mie de întrebări despre viața lui sau prin a-l spiona — în niciun caz.

Adevărata autoritate o va avea doar părintele proletar, care este un om asumat, responsabil, harnic, util societății, care este interesat și se implică în viața copilului. Toate acestea pot fi realizate doar prin disciplină. Dar ce este disciplina și cum putem fi disciplinați?

4. Ce este și cum apare disciplina?

Disciplina este un termen vag, iar „disciplinat” se poate referi ori la cel ce lucrează constant, ori la cel ce are un plan pe care-l îndeplinește zilnic, ori la cel ce pleacă capul, dar înțelesul este cu totul altul.

Noi vom folosi definiția lui Makarenko pentru disciplină: un om este disciplinat dacă știe, sub orice circumstanțe, să se comporte corect pentru binele societății și dacă e destul de puternic să ducă toate sarcinile până la capăt, indiferent de obstacole. Disciplina este rezultatul mediului în care copilul trăiește — de la părinți, la școală, la prieteni, la educație —, iar pentru a deveni un om disciplinat, trebuie să existe un regim. Un regim este un set de reguli pe care cineva îl urmează zilnic pentru a deveni, așadar, disciplinat.

Spre exemplu, părinții le cer copiilor să își facă curățenie și ordine la haine, să se spele, să vină cu mâinile curate la masă, să-și spele vasele. Astfel creează un regim de igienă pentru copil. Părintele trebuie să se asigure că treaba este dusă până la capăt cum trebuie și să ajute acolo unde este nevoie. Părinții vor avea succes atunci când copilul va începe să facă aceste lucruri pe cont propriu și nu va mai avea nevoie de supraveghere. Desigur, fiecare regim diferă de circumstanțele fiecărei persoane. Nu toate persoanele au aceleași condiții materiale, așa că fiecare părinte trebuie să se adapteze la condiții și să creeze un regim pentru copilul său. Acest regim trebuie să fie consistent.

Mai multe zile în care regimul nu a fost respectat înseamnă că ceva greșit se întâmplă. Regimul nu este un scop — copiii nu trebuie să lucreze ca scop de a avea un regim —, ci regimul este o metodă prin care copiii să atingă anumite obiective. De exemplu, un copil nu trebuie să aibă ca scop să se spele pe dinți, ci să își creeze acest regim pentru a avea dinții curați. Copiii trebuie să înțeleagă la ce oră se pun la masă, lucrează, se joacă, se culcă și se trezesc. Trebuie să învețe cum să se comporte în timpul fiecărei activități și, mai ales, să lase totul curat în urma lor după ce termină treaba. Oamenii care lucrează și urmează un plan anarhic sunt iresponsabili față de muncă și, în general, lasă lucrurile pe altădată. Acest tip de comportament trebuie evitat pe cât de mult posibil, pentru a naște cu adevărat trăsături proletare în cei mici.

Un părinte ipocrit, care spune într-un fel și face în alt fel, degeaba încearcă să creeze un regim pentru copil. În primul rând, părintele trebuie să aibă o bază în instrucțiunile pe care i le dă copilului și, de asemenea, trebuie și el să urmeze un regim. Desigur că părintele va avea un regim diferit de cel al copilului, dar ideea este aceeași: un părinte fără un regim, dar care cere unul, degeaba mai cere.

Dacă un părinte a dat instrucțiuni copilului într-o manieră corectă (cum a fost expus în partea cu autoritatea) atunci nu ar trebui să existe probleme, iar copilul va fi disciplinat. Totuși, există și cazuri în care părintele greșește, iar copilul nu dorește să urmeze instrucțiunile, nu vrea să asculte de ce are părintele de zis. Ce e de făcut în aceste cazuri? Mulți părinți ar apela la pedeapsă. Pedepsele sunt însă un subiect foarte complicat și nu pot fi date oricum. În primul rând, este vina părintelui dacă a trebuit să se ajungă la pedeapsă. Părintele trebuie să se gândească la ce face greșit și mai apoi să își repare greșeala. Aceasta poate fi de la faptul că ori părintele nu și-a creat o autoritate reală în fața copilului, ori părintele a dat niște instrucțiuni greșite, ori modul prin care le-a dat este greșit, ori este mereu prea serios etc. Părintele trebuie să devină conștient de acțiunile și vorbele lui pentru a înțelege unde greșește. Dacă totuși va exista cazul de pedeapsă, aceasta trebuie gândită foarte atent: nu îi poți lua copilului dreptul la lucruri necesare pentru el, precum mâncarea, apa, îmbrăcămintea, căldura ș.a.m.d. Pedepsele pot fi o interdicție a unui mod de distracție precum vizionatul unui film. Interzice-i să se vadă cu anumiți prieteni pentru o zi, interzice-i banii de buzunar — în general lucruri care țin de distracție —, dar niciodată ceva necesar pentru el.

De altfel, respectarea regimului nu trebuie făcută pe bază de recompense: un copil nu trebuie să primească dulciuri sau alte lucruri pentru că și-a făcut treaba bine, dar, mai ales, ele nici nu trebuie anunțate din timp. Ca și părinte poți doar să-l lauzi că și-a făcut treaba bine și atât. Dulciurile și altfel de recompense ar trebui să vină ca ceva natural — copilul a muncit, și-a terminat treaba, iar după poate va mânca niște dulciuri dacă dorește. Genul acesta de atitudine, precum a face lucruri pentru a primi ceva în schimb, este mic-burghez. Inclusiv în RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană), oamenii sunt încurajați să lucreze pentru popor și pentru binele lui, în loc să lucreze pentru interese financiare. Copilul trebuie să lucreze pentru a îndeplini un scop, nu așteptând recompense în schimbul muncii sale.

În tot acest demers în care vă ghidați copiii spre a deveni mai disciplinați, să nu omiteți niciodată să glumiți, să spuneți lucrurile într-o manieră mai emotivă, cu un zâmbet pe față, precum niște bunici când își văd nepoții. Oricât de grea v-ar fi ziua și oricât de greu v-a fost la muncă, vorbiți cu copiii, interesați-vă de viețile lor și comunicați cu ei într-un mod uman, nu într-unul robotic, de parcă vorbiți cu colegii de la corporație. Copiii au nevoie de un părinte uman, de o fire caldă, blândă și răbdătoare, nu de un robot sinistru și serios tot timpul.

O altă latură foarte importantă a disciplinei este atitudinea față de odihnă.

Până acum am discutat despre muncă și despre ce ar trebui să facă un comunist, dar odihna este la rândul ei importantă. Munca consumă din puterea fizică și psihică a unui om, iar ea trebuie luată înapoi prin odihnă și relaxare. Deci, odihna este activitatea prin care omul își recuperează forța psihică și fizică de a munci.

În societatea actuală, fiindcă omul muncește înstrăinat, acest lucru se revarsă și în odihnă. După cum am vorbit în partea cu înstrăinarea muncii, omul nu muncește pentru societate, ci cu scopul de a supraviețui, pentru salariu. Prin munca înstrăinată, sub influența burgheziei, o persoană începe să se înstrăineze și să-și privească activitatea conștientă ca fiind ostilă. Munca și conștiința încep să provoace suferință psihologică omului, iar nevoia de odihnă crește. Astfel, odihna este și mai mult opusă muncii. O persoană începe să muncească doar acolo unde este necesar pentru supraviețuire, iar odihna devine un mijloc prin care muncitorul încearcă să evadeze din realitate. O astfel de odihnă nu aduce alinare minții, omul nu se odihnește cu adevărat și astfel el nu își recuperează întreaga putere pentru a munci. Așadar, consecințele devin următoarele:

Omul se distrage din realitatea obiectivă și o evită, adăpostindu-se în micile lui zone de confort. Deși toată lumea are propria zonă de confort, există oameni care constant preferă această zonă de confort peste orice și le este frică să îndrăznească a gândi mai departe, iar astfel ajung să fie docili în fața exploatării burgheziei.
Omul caută relaxare fizică încontinuu, pentru că orice efort fizic presupune un efort cât de mic, astfel că stă locului toată ziua.
Toate formele de divertisment încep să ia o formă digerabilă, care presupune foarte puțin efort fizic și mintal: jocuri video, pornografie, podcasturi ușor de digerat, videoclipuri scurte pe TikTok și YouTube etc.

Toate acestea sunt elemente utile burgheziei pentru a menține clasa muncitoare inutilă și distrasă. Pentru mulți oameni, așa arată odihna: te întorci de la muncă și ești înconjurat de lucruri care nu îți dau chef de viață, de la jocuri pe calculator la pornografie, mănânci din nou la fast-foodul tău preferat, după ce ai avut niște conversații foarte „interesante” cu colegii tăi de la serviciu, mai apoi adormi pe un videoclip „educativ” de pe YouTube, iar dimineață mergi din nou la muncă. Singura soluție este să îți realizezi adevăratul interes de clasă, adevărata dragoste față de muncă și față de viață, să ieși din ciclul ăsta spurcat și hedonist! Abia atunci tu, muncitorule, vei vedea adevăratele rezultate ale muncii tale care vor fi pentru tine și pentru tot restul societății, nu doar pentru un parazit bogat și împuțit.

Acum că am clarificat unele dintre metodele prin care odihna este dăunătoare, trebuie să înțelegem cum arată cu adevărat odihna care ne ajută să ne recăpătăm puterea.

Cel mai important este somnul. În special în cazul copiilor, somnul ar trebui să fie între 9 și 12 ore, în funcție de vârsta lui, iar cea mai bună oră de somn este între 21 și 23 [1]. Problemele cu somnul, în cazul copiilor, pot afecta grav dezvoltarea creierului, iar în cazul adulților, poate crea probleme emoționale, cu productivitatea și concentrarea [2].

A doua metodă de relaxare ar fi schimbarea activității. Un copil lucrează la temele pentru școală, iar la un moment dat obosește din a face matematică. El își poate schimba activitatea, poate prin a-și face puțin curat pe birou, poate prin a pune de mâncare la animale sau orice alt fel de activități. Astfel, el va lua o pauză de la activitatea principală și își va crea obișnuința ca în timpul pauzei să-și ajute părinții, nu să se lase distras prin a da scroll pe social media.

Altă modalitate sunt pauzele de zece minute la un anumit interval. Oricine are nevoie de pauze, nimeni nu poate munci toată ziua. Este o deviațiune mic-burgheză ca un om să facă mai multă sau mai puțină muncă decât este capabil, iar de aceea copiii trebuiesc învățați să aibă așteptări realiste de la ei și să fie conștienți de câtă muncă pot duce.

O activitate importantă și foarte încurajată este sportul. Sportul are extraordinar de multe beneficii pentru copii, de la faptul că poate fi un mijloc social care să-l ajute să facă parte dintr-un colectiv, la faptul că creierul în timpul sportului se relaxează; astfel un copil care va face sport va lucra mult mai productiv și fericit la ceea ce face [3]. Și nu doar sporturile, ci și orice fel de hobby-uri productive pot ajuta copilul să devină mai creativ, mai sociabil, să iasă din zona lui de confort — trăsături proletare foarte admirabile.

Părinți, frați, surori, prieteni: aveți puterea de a-i influența pe cei de lângă voi, în special pe cei mici. Nu-i lăsați să pice în capcana în care poate voi ați picat, nu-i lăsați să-și piardă timpul pe o odihnă fără nicio valoare, mic-burgheză. Doar veți naște trăsături individualiste în acești copii, care vor ajunge doar o altă piesă în sistem, indiferenți de viețile lor și de ale celor din jur, de consecințele dominației burgheziei asupra clasei muncitoare. Dacă veți urma sfaturile de mai sus și vă veți adapta la situația voastră, veți avea copii proletari, disciplinați (!), parte dintr-o familie colectivistă, care iubește viața și nu fuge de realitate, închizându-se în cameră să se joace noul joc apărut. Nu lăsați regimurile mic-burgheze, anarhice să intre în viețile și sufletul lor.

Bibliografie

NHS. Sleep hygiene in children and young people.
NIH. How Sleep Affects Your Health.
OASH. Benefts of Youth Sports.
CȘ. Despre materialitatea idealului.
A.S. Makarenko. Carte pentru părinți.
A.S. Makarenko. Lectură pentru părinți.
A. Konstantinov. Morala comunistă.