Gheorghi Dimitrov

Gheorghi Mihailovici Dimitrov (1882–1949) — lider al proletariatului bulgar, organizator și remarcabil om politic al mișcării proletare.

Drumul lui Dimitrov a început într-o familie de muncitori revoluționari. În 1902 a devenit membru al Partidului Social-Democrat Bulgar, în facțiunea „teșniacilor” (condusă de D. Blagoev), cea mai revoluționară aripă a partidului, apropiată de clasa muncitoare. Din 1904, Dimitrov a condus grevele organizate de sindicate și a desfășurat o amplă activitate de agitație în rândul maselor. În această activitate a dobândit o experiență vastă privind relația dintre partid și sindicate. În 1918 a fost închis pentru participarea sa la mișcarea muncitorească, însă a fost eliberat deja în decembrie aceluiași an.

Deși „teșniacii” se bucurau de sprijinul maselor, curentul teșniacist manifesta anumite oscilații de natură mic-burgheză. După întoarcerea în Bulgaria, în 1923, de la cel de-al III-lea Congres al Cominternului, Dimitrov a condus lupta oamenilor muncii împotriva fascismului. Tocmai atunci aceste ezitări ale teșniacilor și-au făcut simțită influența. Din cauza neîncrederii în potențialul țărănimii și a atitudinii lor intransigente, partidul a ratat șansa de a prelua puterea, cedând-o clicii fasciste a lui Țankov. Următoarea încercare a comuniștilor de a cuceri puterea, în septembrie 1923, s-a soldat cu un eșec, iar Dimitrov a fost nevoit să emigreze din cauza persecuțiilor. Acest șir de înfrângeri i-a determinat pe comuniștii bulgari și pe Dimitrov să combată deviațiile existente în rândurile partidului.

Dimitrov a luptat cu curaj împotriva acuzațiilor mincinoase lansate de fasciști împotriva comuniștilor în procesul privind incendierea Reichstagului din 1933. El a transformat întreaga ședință de judecată într-o tribună publică de demascare a naziștilor. În 1934, Dimitrov a fost eliberat și a emigrat în Uniunea Sovietică. Perioada până în 1945 a fost consacrată unei lupte neobosite împotriva fascismului și elaborării tacticii și strategiei de combatere a acestuia.

Din 1942, Dimitrov a condus Frontul Patriei în lupta împotriva fascismului din Bulgaria. Frontul a obținut victoria în 1944, iar în 1945, după 22 de ani de exil, Dimitrov s-a întors în patrie. Și-a dedicat toate eforturile refacerii țării și consolidării partidului.

Contribuția fundamentală a lui Gh.M. Dimitrov la marxism constă în:

• Elaborarea unei înțelegeri științifice a fascismului și a luptei împotriva acestuia. Fascismul este prezentat ca o continuare inevitabilă a democrației burgheze. Ce este fascismul? Cum calcă el în picioare drepturile și libertățile oamenilor? Cum trebuie organizată lupta împotriva fascismului pentru a-i învinge pe asupritori? Potrivit textului, cel mai precis răspuns marxist la aceste întrebări a fost formulat de Dimitrov.

• Dezvoltarea teoriei construcției partidului. Partidul reprezintă legătura dintre comuniști și mișcarea muncitorească. Veriga principală a acestei mișcări este reprezentată de sindicate. Dacă partidul nu desfășoară activitate în cadrul lor, riscă să se rupă de mase. Dar riscă același lucru și dacă substituie conducerea sindicatelor cu conducerea partidului.

• Aprofundarea principiilor artei proletare a conducerii. Cadrele decid totul, mai ales atunci când conducătorul cunoaște politica de cadre și criteriile de selecție. Dacă ai recrutat oameni, dar nu știi cum să-i organizezi, cauza este pierdută. Dacă, dimpotrivă, știi cum să-i organizezi, dar nu știi de ce oameni ai nevoie, vei rămâne doar cu visul puterii oamenilor muncii.

Desigur, contribuția lui Dimitrov la marxism nu se limitează la aceste aspecte. Despre celelalte realizări ale sale se poate afla mai mult prin studierea lucrărilor sale.