Emelian Iaroslavski

Emelian Mihailovici Iaroslavski (1878–1943) a fost un bolșevic remarcabil, vechi tovarăș de luptă al lui Lenin, teoretician al marxismului.

Începându-și drumul de revoluționar în 1901, Iaroslavski a desfășurat diverse activități de agitație și propagandă printre muncitorii din Moscova, Petersburg, Ekaterinoslav, Kiev, Odesa și alte orașe, fapt pentru care a ajuns de mai multe ori în închisori și în surghiun. De asemenea, a fost un participant activ la prima revoluție rusă din 1905–1907.

În 1907 a fost din nou arestat și, de atunci și până la Revoluția din Februarie, a fost mutat de autorități dintr-o închisoare în alta, dintr-o așezare de surghiun în alta. În iulie 1917, Iaroslavski se întoarce la Moscova și se apucă din nou de o activitate intensă de agitație printre oamenii muncii din Moscova, luând cuvântul la întâlniri și la adunările muncitorilor.

În timpul Revoluției din Octombrie 1917, Iaroslavski a făcut parte din Comitetul Militar-Revoluționar din Moscova, a fost unul dintre organizatorii și conducătorii insurecției revoluționare și ai instaurării puterii sovietice la Moscova. O altă contribuție uriașă a acestuia a fost ajutorul la crearea Armatei Roșii, alături de Frunze, Stalin și alți comuniști.

Cea mai cunoscută activitate a lui Iaroslavski o reprezintă dezvoltarea concepției marxiste, dialectico-materialiste asupra religiei. Emelian Mihailovici, alături de Lenin, Skvorțov-Stepanov și alți marxiști ruși, este cel mai de seamă critic și demascator al esenței reacționare și înrobitoare a tuturor religiilor. În lucrările sale, el demasca în mod competent slujirea burgheziei, a moșierilor și a chiaburilor de către religie și biserică și susținea ideea că vederile religioase sunt ostile cunoașterii științifice și, în general, clasei muncitoare.

Pe lângă lupta împotriva religiei, încă din 1921, Iaroslavski s-a ocupat activ de o înțelegere cu adevărat marxistă a istoriei partidului bolșevic și a Revoluției din Octombrie, precum și de scrierea unor biografii științifice ale lui Lenin și Stalin. Nu mai puțin amplu s-a ocupat el și de critica troțkiștilor, a zinovieviștilor, a buhariniștilor și a altor duplicitari din rândurile partidului bolșevic, apărând linia leninistă în problemele construcției socialiste din URSS. Odată cu lupta împotriva oportuniștilor din interiorul partidului, Iaroslavski a adus și o contribuție însemnată la zdrobirea teoretică a anarhismului, ca învățătură dăunătoare, antiproletară, a micii burghezii.

Contribuția fundamentală a lui E.M. Iaroslavski la marxism constă în:

• Cercetarea și descoperirea cauzelor apariției religiilor și a religiozității maselor populare, în demascarea esenței asupritoare și ipocrite a instituțiilor bisericești și a altor instituții religioase. Iaroslavski elabora, de asemenea, pași concreți pentru educația și luminarea antireligioasă a muncitorilor și țăranilor, pentru contracararea încercărilor bisericii de a împiedica dezvoltarea științei și a învățământului și, în general, construcția socialismului.

• Cercetarea și scrierea unei istorii științifice a partidului bolșevic și a Revoluției din Octombrie, precum și a biografiilor lui Lenin și Stalin. Ulterior, lucrările lui Iaroslavski pe această temă a istoriei partidului și a revoluției vor sta la baza, printre altele, a „Scurtului curs de istorie a Partidului Comunist (bolșevic) al URSS” și vor contura înțelegerea materialistă a activității partidului bolșevicilor în diferitele etape ale devenirii sale. Iar biografiile conducătorilor clasei muncitoare sovietice, scrise de Iaroslavski, ne îngăduie să aflăm despre viața lor adevărată și despre exemple concrete ale credinței lor față de cauza proletariatului.

• Spulberarea competentă și consecventă a miturilor despre „vechii bolșevici și tovarăși de luptă ai lui Lenin”, drept care s-au dat, în anii ‘20 și ‘30, troțkiștii, zinovieviștii, buhariniștii și alți deviaționiști. Iaroslavski susținea în lucrările sale că activitatea lor de sabotaj și de fracțiune este în folosul dușmanilor interni ai dictaturii proletariatului — rămășițele burgheziei și chiaburimii — și al imperialismului internațional, care a început să-i folosească în politica sa agresivă împotriva Țării Sovietelor. În aceeași cheie, Emelian Mihailovici a dezvăluit, pe numeroase exemple istorice, intențiile trădătoare și reacționare ale anarhiștilor față de puterea sovietică.