Maxim Gorki

Alexei Maximovici Gorki (1868–1936) a fost un scriitor rus remarcabil, întemeietorul literaturii realismului socialist, savant marxist. Gorki și-a început drumul sub influența literaturii democraților revoluționari (Cernîșevski, Dobroliubov, Pisarev etc.). Devenirea sa ca marxist a durat destul de mult timp. Ea a început în a doua jumătate a anilor 1880 (cunoașterea operelor fundamentale ale lui Marx și Engels) și s-a încheiat aproximativ către anul 1920. Durata acestei deveniri se explică prin faptul că în însuși Gorki se desfășura o necontenită luptă de clasă, în care elementele mic-burgheze și-au păstrat multă vreme poziții vizibile. Acestea fuseseră formate inițial sub influența narodnicilor, iar apoi a anticomunistului Bogdanov. Cu toate acestea, Gorki savantul (latura comunistă a lumii sale interioare) a lăsat și în perioada de dinainte de anii ‘20 o moștenire bogată, atât de opere artistice remarcabile, cât și de publicistică. Victoria definitivă a proletarului în Gorki a fost predeterminată de bogata sa experiență de viață și de strânsa sa legătură cu bolșevicii.

Contribuția fundamentală a lui A.M. Gorki la marxism constă în:

• Dezvăluirea științifică profundă (întemeiată pe cel mai larg material de viață) a psihologiei filistinismului. El a scos la iveală o serie de trăsături caracteristice ale acestei psihologii, precum: dorința de liniște permanentă înlăuntrul și în afara sinelui, frica neîntreruptă în fața vieții și încercarea de a-și justifica modul de viață parazitar, încercarea de a împăca contradicțiile societății etc.

• Dezvăluirea esenței descompunerii personalității în societatea contemporană, a depersonalizării și dezumanizării ei. În fond, aceasta este o critică politico-psihologică a nihilismului și a individualismului. Gorki a reușit să examineze istoric descompunerea personalității, începând de la destrămarea societății primitive și până la societatea capitalistă. El a arătat cum schilodește capitalismul, cu diviziunea lui a muncii, lumea interioară a personalității și a supus criticii încercările de a eroiza această schilodire.

• Dezvăluirea științifică a esenței culturii spirituale și a producției spirituale. Cultura, în concepția lui Gorki, este rezultatul năzuinței omului de a crea, prin voința și rațiunea sa, o a doua natură. Ea exprimă și conferă sens voinței oarbe a omului de a trăi. Cultura este un produs al observației, al experienței vii și cotidiene a omenirii, iar temelia ei este știința. Religia și filozofia, în schimb, țin de creația artistică. „Trei oameni construiesc cultura: savantul, artistul și muncitorul”. Numai comunismul îngăduie să se îmbine în fiecare om savantul, artistul și muncitorul.

• Dezvăluirea esenței umanismului, a trăsăturilor lui esențiale. Umanismul autentic și dragostea de oameni sunt umanismul proletar, întrucât uman înseamnă proletar, comunist. Societatea burgheză nu este umană, iar tot ceea ce este burghez este ostil umanului, ostil culturii. Numai o asemenea înțelegere a umanului ca fiind identic cu comunistul îngăduie să se înțeleagă științific lumea exterioară și cea interioară a oamenilor. Lupta de clasă a proletariatului împotriva burgheziei este lupta umanului împotriva antiumanului.

S-ar mai putea enumera o serie de alte realizări ale lui Gorki în domeniul științei marxiste, dar toate derivă din cele arătate. De aceea ne vom limita la acestea.