Anton Makarenko

Anton Semionovici Makarenko (1888–1939) a fost un marxist sovietic, pedagog, scriitor, teoretician și practician al educației comuniste.

S-a născut într-o familie de muncitor-vopsitori din atelierele feroviare din orașul Belopol, gubernia Harkov. La 17 ani începe să lucreze ca învățător într-o școală feroviară, unde îl surprinde Revoluția din 1905. Însă perioada de înflorire a lui Makarenko ca pedagog începe în 1920, când i se încredințează organizarea unei colonii pentru delincvenți minori în apropiere de Poltava — viitoarea colonie „Gorki”. Aici sunt aduși foști copii ai străzii, hoți și infractori minori — acel material uman pe care vechea societate îl abandonase definitiv. Makarenko îi transformă în oameni adevărați și eroi.

Din 1927, Anton Semionovici conduce comuna „F.E. Dzerjinski” din Harkov. Aici sistemul său capătă forma sa deplină: membrii comunei își administrează singuri viața prin organe de autoguvernare și conduc ei înșiși o producție de amploare — în comună se fabricau mașini de găurit electrice și aparate foto „FED”. Economia comunei a trecut în scurt timp la autosuficiență deplină și a început să genereze venituri pentru stat. O asemenea întreprindere rentabilă, în care lucrau copii și adolescenți, omenirea nu mai cunoscuse până atunci. Sistemul lui Makarenko nu numai că transforma oamenii în sensul propriu al cuvântului, ci îmbogățea de facto pedagogia, transformând-o într-o știință mai practică. El a creat condițiile în care putea fi educat un om adevărat.

Din 1935, Makarenko trece la generalizarea experienței sale — scrie „Poemul pedagogic”, „Cartea pentru părinți” și alte lucrări de pedagogie și ține prelegeri despre educația sovietică.

Contribuția fundamentală a lui A.S. Makarenko la marxism constă în:

• Formularea problemei educației ca problemă a bazei, și nu a suprastructurii. În lucrarea sa din 1927, „Cu privire la câteva probleme ale teoriei și practicii pedagogice”, Makarenko pune o întrebare directă: unde avem garanția că din sistemul de educație existent nu va lua naștere cel mai nerușinat și mai egoist mic-burghez? Această întrebare are legătură directă cu relațiile de producție și cu modul în care acestea sunt reproduse și dezvoltate. Formularea corectă a problemelor educației reprezintă un merit enorm al lui Makarenko în privința marxismului.

• Fundamentarea comunei muncitorești drept celulă fundamentală a societății. Împotriva poziției lui N.K. Krupskaia, care reducea educația la un element al sistemului școlar, Makarenko a formulat o poziție opusă: nu lecția educă, ci viața comună, legată de munca și studiul desfășurate împreună. De aici rezultă concluzia: căminele pentru copii nu sunt o instituție temporară pentru copiii străzii (și cu atât mai puțin un „orfelinat” modern!), ci veriga principală a întregului proces educativ, care trebuie să se răspândească pretutindeni. Numai astfel statul proletar poate insufla în oameni, în mod planificat și nu spontan, principiile comuniste.

• Îmbinarea practică a teoriei cu practica, a educației cu producția. Comuna „Dzerjinski”, condusă de Makarenko, este cel mai elocvent exemplu de educație politehnică din istorie. Nu-i vorba de vreo o excursie la fabrică de două ori pe an, ci despre o legătură permanentă și sistematică între studiu și producție, în cadrul căreia un adolescent de 14–15 ani conduce un grup de frezori, iar la 19 ani — un atelier complex. Aici vedem pașii către desființarea diviziunii muncii în viitor.

• Elaborarea eticii comuniste. Makarenko a arătat în practică modul în care viața cotidiană dă naștere politicii: organizarea vieții comune conduce colectivul însuși către o economie fără bani, către autoguvernare și către o atitudine gospodărească față de producție și stat. Comuna cultivă legături bazate nu pe criteriul rudeniei de sânge, ci pe criteriul ideinic.